Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Expiere şi renaştere de Geo Vasile

A.B. Yehoshua,
Misiunea directorului de resurse umane,
traducere din ebraică de Any Shilon,
Iaşi, Polirom, 2011, 285 pag.


Abraham Yehoshua are 75 de ani şi s-a născut într-o familie de evrei sefarzi din Israel. A fost profesor de literatură comparată la Universitatea din Haifa şi a scris piese de teatru, eseuri, povestiri şi romane. După debutul în specia fantastică şi grotescă din anii şaizeci, în parcursul său auctorial a avut loc o cotitură radicală: fantezia a cedat locul unei realităţi reprezentate astfel încât să degaje mesaje, idealuri. Investigaţia psihologică a devenit predominantă; limbajul s-a îmbogăţit pe măsura amplei game de aspecte şi a semnificaţiilor subiacente, sporindu-şi impactul asupra cititorului. Pentru a-şi exprima propriile gândiri şi convingeri, autorul recurge la istoria şi realitatea unui Israel antic şi modern, la pildele unei morale şi ale unor valori spirituale ce nu pot fi trecute cu vederea. Discernământul între bine şi rău trebuie să-şi spună cuvântul, în ciuda evoluţiilor politice şi tehnologice. Dovadă în acest sens este şi romanul la care ne vom referi, Misiunea directorului de resurse umane.
Ne aflăm la Ierusalim; atentatele teroriste puse în operă de kamikaze trimişi de Arafat deveniseră aproape o rutină. Din acest punct de vedere romanul lui Yehoshua este o breşă în indiferenţa ce se instalase în rândul publicului larg faţă de moartea aproape zilnică în marile aglomeraţii urbane, impredictibilă, oarbă. Astfel, o încă tânără şi frumoasă evreică imigrată dintr-o ţară ex-comunistă (al cărei nume nu este precizat, cititorul presupune totuşi a fi vorba de un teritoriu din fosta Uniune Sovietică), despărţită de soţ şi de fiul adolescent (care se întorseseră în cel mai scurt timp de unde veniseră, incapabili de a se adapta), deşi are o diplomă de inginer, acceptă un post în secţia de curăţenie a unei mari fabrici de pâine din Ierusalim. Nimic senzaţional până aici. Romanul începe în clipa în care, grav rănită de explozia unei bombe, femeia moare după câteva zile la spital. Nimeni n-o revendică (n-avea niciun fel de acte de identitate asupra ei, cu excepţia fluturaşului de salariu), drept care cadavrul îi rămâne la morgă o săptămână.
Este momentul când intră în scenă directorul de resurse umane al fabricii (şi el despărţit de soţie şi neînţeles de mamă), spre a se ocupa de identificarea moartei şi de înmormântare. Este un bărbat încă tânăr, singuratic, aparent un birocrat cinic, fost militar, aşadar un dur. La început el se dedică preluării străinei moarte în atentat pentru a aplana un scandal iminent cu care presa ameninţa renumele fabricii şi al patronului, pentru a şterge de pe „obrazul” companiei pe care o reprezintă acuzaţiile de „lipsă de omenie” ale unui ziarist numit în tot cursul romanului „vipera”. Ulterior, acelaşi director se va îngriji de victimă dintr-o pornire irepresibilă a propriului spirit, altfel spus, dintr-un sincer imbold sufletesc, prilej cu care A. Yehoshua îşi dă măsura întregului său talent de a doza alternanţa acţiunii cu dinamica psihologică a protagonistului.
O performanţă a artei narative a autorului israelian este şi monologul interior al expierii unui sâcâitor sentiment de vinovăţie al directorului ce-şi reproşează pe pagini întregi, obsesiv, că nu-şi amintea de Iulia Ragaiev (nume ce rezultă din dosarul de angajare al victimei incluzând şi o fotografie), că nu se uitase la ea decât fugitiv în timpul interviului de angajare, că fusese concediată de un cadru al fabricii fără ştiinţa lui etc. Nu trebuie omis faptul că A. Yehoshua are grijă, în ciuda situaţiilor cvasimacabre, să nu cadă nici măcar o clipă în melodramă ieftină. Dintre strategiile narative ale autorului israelian amintim tehnica alternanţei clasicului expozeu al autorului omniscient cu jurnalul diverşilor subiecţi la persoana întâi, precum şi o extraordinară forţă a detaliilor realiste: a se vedea descrierea buncărului antiatomic sau episodul otrăvirii aproape letale a eroului nostru cu un fel de fiertură (de ciuperci?), cumpărată de la nişte negustorese ambulante din acea ţară pe care o străbătea într-o puternică maşină miliatară condusă de doi localnici inimoşi, în compania ziaristului cu pricina, a unor fotografi şi a consulului israelian. Tema călătoriei, ca descoperire de sine, ca expiere şi renaştere, este, ca şi la Claudio Magris, o temă recurentă în romanele lui Yehoshua.
În fine, directorul de resurse umane va informa rudele victimei şi, în pofida depărtării geografice, se va întâlni cu ele, inclusiv cu mama imigrantei, aducând cu sine coşciugul. Călătoria de la Ierusalim până la respectiva, misterioasa destinaţie, dus şi-ntors, se dovedeşte a fi nu numai un fel de dantesc descensus ad inferos, ci şi o adevărată odisee plină de primejdii mortale, dar totodată inutilă. Rudele Iuliei sunt de părere că locul de veci al femeii cu ochi fascinanţi de tătăroaică era la Ierusalim. Fusese opţiunea ei inapelabilă. Drept care directorul de resurse umane se întoarce cu coşciugul la linia de start. Testamentul spiritual nescris al Iuliei va fi respectat. Căci protagonistul aproape că se îndrăgostise de Iulia, ce-i drept postum. Şi de fiul acesteia; adevărata lui misiune încredinţată de destin era să-l ajute pe bietul adolescent „furios” să-şi găsească echilibrul, să se împace cu realitatea şi cu moartea mamei sale. Implicit şi el îşi va afla echilibrul şi propria omenie.
Aşa se explică spaţiul amplu acordat de A. Yehoshua dialogului imaginar pe care directorul de resurse umane îl va avea tot timpul cu femeia angajată chiar de el, acum aflată în coşciug, cu gândurile şi sentimentele pe care i le va atribui acesteia. Ajunge la concluzia că Iulia Ragaiev (singurul personaj din roman care are un nume) fusese dezamăgită de viaţă şi că nimic din ce-şi propusese nu-i reuşise. Protagonistul, el însuşi dezamăgit de toate, va stabili cu moarta o relaţie ideală, îi va recunoaşte frumuseţea, inflexiunea asiată a ochilor transmisă băiatului, vizibilă şi în fotografia ştearsă de care am pomenit, dar mai ales frumuseţea sufletului acelei anonime în care va crede de-acum încolo ca într-un ideal. Acest insolit cuplu, ce va căpăta valoare de simbol valabil oriunde şi oricând, va fi exponentul acelei umanităţi-spiritualităţi pe care Yehoshua o propune ca încă posibilă într-o lume, într-o societate, într-o viaţă a tuturor ereziilor şi anomaliilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara