O critica severa a contributiei pe care societatea americana actuala si, implicit, jurnalismul o au în marginalizarea literaturii face Philip Roth în romanul sau Exit Ghost, despre care a scris admirabil cu doua saptamâni `n urma Felicia Antip în România literara. Critica priveste deopotriva situatia din alte tari, inclusiv din România. Poate, într-o masura mai mica, din Franta, unde umanioarele beneficiaza de respectul unei traditii înca viguroase. Reactiile hebdomadarelor culturale la aparitia romanului lui Roth în franceza la sfârsitul lui 2009 vorbesc, de altfel, de la sine: pasajul cu pricina abia daca a fost relevat. Mult mai atenti se aratasera, în schimb, comentatorii americani de la „New York Review of Books” `n 2007, când romanul a vazut lumina tiparului în SUA. Et pour cause!
Philip Roth spune, în definitiv, ce spusese mai demult Allain Bloom într-o carte aparuta si la noi despre Criza spiritului american. „A fost o vreme când oamenii inteligenti se foloseau de literatura ca sa gândeasca”. Aceasta vreme a trecut. Pâna si în regimurile comuniste rolul literaturii era considerat mai important, dovada ca scriitorii curajosi erau proscrisi. În America, astazi, proscrisa e literatura capabila sa influenteze viata oamenilor. Presa pacatuieste prin „simplificari ideologice” si prin „reductionism biografic”.
Mai ales acesta din urma (caruia i-am consacrat un editorial anul trecut) trebuie explicat. Romanul lui Roth are în centru confruntarea dintre generatia vârstnica a protagonistului, un septuagenar, alter-ego mai vechi al autorului, care iese acum din scena (el e fantoma), si generatia tânara, reprezentata de un jurnalist cu veleitati de biograf, care scormoneste în trecutul unui scriitor cândva celebru în cautarea unor seminte de scandal. De o parte a baricadei (fiindca e vorba, în definitiv, de un razboi civil), se afla aceia pentru care literatura este literatura, nici mai mult, dar nici mai putin decât literatura; de cealalta parte, aceia pentru care literatura nu e decât prilejul de a scoate la iveala tot ce e socialmente condamnabil în viata si în opera autorului. Aceasta din urma preocupare, devenita exclusiva, împiedica literatura sa joace în viata oamenilor rolul pe care i-l conferea altadata însasi natura ei.
Politica corecta este doar o amintire. Ca si feminismul sau multiculturalismul. Dar sechelele acestor maladii intelectuale n-au disparut. Simplificarile ideologice la care se refera Roth de aici provin si ele nu apartin doar trecutului în care el îsi scria cartea. Opinia curenta despre scriitor este înca astazi aceea ca el nu are, când scrie, un mobil literar, ci unul de ordin personal si, înca, demn de dispret. Protagonistul romanului lui Roth se refera la o expozitie literara din care lipsesc toti scriitorii importanti, dar politic incorecti, pentru ca în biografia si în opera lor ar exista comportamente antisociale sau imorale. Expozitia dateaza din zilele noastre. O întâmplare recenta îi da apa la moara lui Roth. Codul penal elvetian interzice într-un articol „cartile pentru adulti”, cum sunt botezate pudic romane ca acela recent aparut al lui Jacques Chessex, unul din rarii scritori elvetieni recunoscuti international si care s-a vazut decorat cu aceasta banderola imfamanta. Romanul relateaza ultima perioada din viata Marchizului de Sade, asa ca nu mai e nevoie sa spun de ce a fost prohibit de autoritatile de la Berna.