Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Eveniment la Opera Naţională Bucureşti – pentru prima oară, Balanchine! de Mihai CANCIOVICI


Opera Naţională Bucureşti ne-a oferit un mare eveniment coregrafic, îndelung aşteptat de iubitorii artei dansului: prezenţa pe scenă pentru prima oară în România a unei coregrafii în stil Balan-chine.

Remarcăm, încă de la început, eforturile şi strădania conducerii instituţiei şi ale Companiei de Balet de a contracta cu Trustul George Balanchine din New York un spectacol Balanchine.

Serata ce a avut recent premiera a fost gândită ca un spectacol coerent şi bine legat, compus din două părţi.

Intr-o primă secţiune, cunoscutul artist şi coregraf Ion Tugearu şi-a asumat cu modestia care-l caracterizează, dar şi cu un adevărat curaj artistic, sarcina de a ne prezenta, ca un pandant al părţii a doua, o ultimă coregrafie a sa pe un colaj bine ales pe muzica Fugii lui Johann Sebastian Bach şi a Marii Fugi de Ludwig van Beethoven.

Ne-am obişnuit până acum cu un Ion Tugearu aplecat spre coregrafii cu un story, cu personaje şi stări sufleteşti bine creionate. De această dată, el abordează o partitură modernă de tip abstract, care apelează la câteva cupluri de prim-balerini şi solişti ai Companiei de Balet, cărora le oferă posibilitatea de a-şi pune în valoare calităţile tehnice, dar şi însuşirile fizice individuale. Ion Tugearu îşi defineşte, în acest sens, intenţiile: „Piesa căreia îi dau viaţă acum, Fuga-Marea Fugă, îmi mai prilejuieşte o bucurie deosebită, de care am parte pentru prima dată şi pe care mi-am dorit-o de mult în secret: să pot lucra numai cu un mănunchi de dansatori, toţi cu statut egal, partitura fiecăruia având egală greutate în compoziţia coregrafică, fiecare fiind o personalitate care se pune în valoare pe sine. Şi toţi interpreţii mei de acum sunt astfel de personalităţi, toţi sunt solişti şi prim-balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, dar mai mult decât atât, individualităţi distincte, fiecare intrând în ţesătura mea coregrafică cu propria originalitate."

Pe muzică sugestivă, dansatorii creează o anumită stare, configuraţia figurilor de balet remarcându-se printr-o plastică de mare frumuseţe. Potrivit concepţiei coregrafului, baletul său devine o parabolă a condiţiei omului modern, într-o perpetuă „fugă" în periplul său existenţial de fiecare zi până la momentul meditaţiei metafizice sacrale a rugii din final, care încheie partitura într-o stare de profundă emoţie. Dansatori de primă mână ai companiei, Corina Dumitrescu, Laura Blică Toader, Monica Alexandra Petrică, Bianca Fota, Adina Tudor, Adela Crăciun, Alin Gheorghiu, Ovidiu Matei Iancu, Vlad Toader, Gigel Ungureanu, Valentin Stoica şi Virgil Ciocoiu, au răspuns admirabil, atât tehnic cât şi artistic, cerinţelor coregrafului, realizând o lucrare de excepţie pentru cariera lui Ioan Tugearu care, după opinia noastră, în ciuda unor stiluri diferite coregrafic, s-a mariat perfect cu partea a doua a serii. La succesul acestei prime părţi a contribuit, fără îndoială, şi Adriana Urmuzescu, ale cărei costume au realizat o cromatică adecvată, oferind balerinilor posibilitatea de a se desfăşura în voie.

Momentul mult aşteptat s-a împlinit. Trustul Balanchine l-a însărcinat pe unul dintre asistenţii lui George Balanchine să pună în scenă două piese ale marelui artist. Paul Joseph Boos, maestru coregraf care a lucrat iniţial la School of American Ballet, unde a studiat cu însuşi Balanchine, a regizat două piese cunoscute: Valse Fantaisie pe muzica lui Mihail Glinka şi Serenade de Piotr Ilici Ceaikovski. George Balanchine, mare coregraf rus emigrat în America, a marcat prin stilul său special neoclasic toată istoria dansului secolului al XX-lea, creând o şcoală de balet care s-a impus prin coregrafii ale unor piese muzicale din repertoriul unor mari compozitori. Personalitatea lui Balanchine a fost împlinită prin-tr-un simţ al muzicii rar întâlnit: cunoştea partituri, înţelegea sensul lor adânc. A orchestrat mişcarea balerinilor săi ţinând cont de fiecare frază muzicală, de accentele pe care le-a gândit coregrafic. Stilul Balanchine presupune o anumită tehnică a interpreţilor, agilitate şi viteză în execuţia figurilor, plastică specială a trupului în dans. Deşi unele figuri se repetă, reiterarea lor creează varietate, niciodată nu sunt la fel. Există o sincronie perfectă în dans, Balanchine a lucrat mult pe trupurile dansatorilor, modelându-le artistic într-un desen de rară frumuseţe, care are o geometrie perfectă a sa, specifică în spaţiul de dans. În acest tip de balet numit „alb", fără expresie artistică pe feţele balerinilor, corpul devine un instrument coregrafic, el se subsumează nevoii coregrafului de a face ca mişcarea să capete vibraţie interioară într-o simbioză perfectă cu muzica, ceea ce creează spectatorului o stare de emoţie artistică, de poezie şi fascinaţie aparte.

Valse Fantaisie, realizat în 1967, este o piesă foarte cunoscută, care a îmbinat sugestiv mişcarea de vals cu atmosfera de puritate şi eleganţă. Ovidiu Matei Iancu are cinci partenere: pe Bianca Fota, Mihaela Soare, Andra Ionete, Cristina Dijmaru şi Mădălina Stoica.

Serenade de Ceaikovski este primul balet semnat de Balanchine după sosirea sa în America. El a deschis în 1934, împreună cu asociatul său Lincoln Edward Kirstein, The School of American Ballet din New York, iar Serenade de Ceaikovski a fost aleasă ca ilustrare a metodei sale de lucru în înţelegerea unei tehnici noi de dans. Baletul a fost creat iniţial pentru fetele care studiau la clasa sa, ulterior în ansamblu apărând şi băieţi. Serenade de Ceaikovski devine şi se impune pe diversele scene ale lumii ca o piesă de încercare pentru corpul de balet feminin, întrucât evoluţiile balerinelor solicită o tehnică complicată, dar mai ales un simţ muzical perfect pentru a se sincroniza cu muzica. Varianta prezentată de Opera Naţională Bucureşti nu este cea de la premiera absolută a baletului. Se ştie că Balanchine avea obiceiul să-şi modifice coregrafiile pe parcursul anilor în funcţie de talentul dansatorilor dar şi de preferinţele sale. În actuala punere în scenă, în ansamblul de balet există doi prim-balerini şi patru dansatori. Cele trei soliste îşi repartizează pe rând variaţiile într-o confruntare tehnică ce solicită siguranţă şi virtuozitate în execuţie. Soliştii au compus o echipă omogenă, care a impresionat prin profesionalism şi eleganţă. Această echipă i-a avut ca interpreţi pe Bianca Fota, Adela Crăciun, Andra Ionete, Gigel Ungureanu şi Vlad Ilcenco, împreună cu ansamblul de balet al Operei.

În frumoasele costume vaporoase ale Barbarei Karinska, balerinele, asemenea unor fine statuete filigranate, au plutit eteric pe scenă, într-un dans de mare puritate. Se vede şi se simte cât de mult au lucrat cu maestrul Paul Joseph Boos, dar şi cât de bine au răspuns cerinţelor impuse de complicatul stil Balanchine.

Spectacolul este o reuşită a Baletului Operei Naţionale Bucureşti şi ne exprimăm speranţa ca el să se impună în repertoriu şi să atragă un numeros public iubitor al artei dansului.