Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Eveniment în lumea operei de Mihai CANCIOVICI


Se produc în România evenimente artistice demne de relevat care ne racordează, fără îndoială, la cultura şi arta universală. Un asemenea moment este creat prin preluarea, pentru prima dată, a unor spectacole în transmisie HD LIVE de la Teatrul Metropolitan din New York, reprezentaţii care se dau în direct în peste 900 cinematografe din 42 de ţări din întreaga lume. O asemenea facilitate constituie pentru iubitorii de operă o oportunitate rar întâlnită la care nu se putea visa cu ani în urmă. Tehnica actuală permite transmiterea directă prin satelit a spectacolului de sâmbătă după-amiază de la teatrul metropolitan care poate fi recepţionat în Europa la orele corespunzătoare ale serii. Liberty Mall din Bucureşti a încheiat un asemenea contract de care fanii operei beneficiază pentru o a doua stagiune.

General director Peter Gelb de la Met, urmând politica managerială a lui Joseph Volpe, fostul director, a atras pe scena metropolitană numeroase stele de primă mărime ale liricii universale, dar şi regizori şi dirijori de prim rang. Producţiile sunt de mare anvergură, dominând regiile tradiţionale care respectă cu fidelitate o atmosferă şi un anumit stil de interpretare impus de partitură. Cu toate acestea, îşi fac loc şi spectacole în regii neoclasice, chiar moderne, elaborate însă cu mare simţ artistic, cu rafinament, păstrând o anumită stilistică imperios necesară. Publicul american, plătitor al unor bilete piperate ca preţ, doreşte să fie satisfăcut de ceea ce i se prezintă pe scenă şi are reacţii adverse prompte la inovaţii absurde, nefireşti şi neconcordante cu textul liric, pe care le recuză în mod direct.

De pildă, în sezonul trecut un spectacol excelent din punct de vedere muzical cu "Somnambula" de Bellini, avându-i ca interpreţi principali de Natalie Dessay şi pe Jean Diego Florez, a fost fluierat pentru regia nefericită şi extravagantă a lui Mary Zimmermann. în schimb, un spectacol superb, aproape unic cu "Madame Butterfly" de Puccini, un cântec de lebădă al marelui regizor Antony Minghella, care ne-a părăsit prematur, a impresionat în mod egal atât pe spectatorii mai conservatori, cât şi pe cei dornici de o inovare de bun simţ a teatrului liric.

Anul acesta stagiunea operistică metropolitană s-a deschis cu opera "Tosca" de G. Puccini într-o nouă producţie a lui Luc Bondy, după 25 de ani în care se păstrase regia lui Franco Zeffirelli. Spectacolul a fost dirijat de Joseph Colaneri şi s-a bucurat de o echipă de interpreţi de înaltă clasă. în Floria Tosca am ascultat-o pe soprana finlandeză Karita Matilla, într-o formă excelentă vocală. Ea posedă o voce potrivită pentru această partitură, cu acute puternice, cu accente dramatice evidente, având un registru grav bine pus la punct. Are senzualitate în glas, a fost bine îndrumată de regizor pentru a marca acele momente de tensiune dramatică care se creează de-a lungul evoluţiei personajului. Marcelo Alvarez, tenor argentinian cunoscut, l-a întruchipat pe Mario Cavaradossi. El şi-a condus vocea cu siguranţă, împlinindu-şi glasul care ne apare în prezent frumos timbrat şi rotund cu acute sigure, dar mai ales cu o interpretare foarte nuanţată şi sensibilă. Ne-a impresionat în aria "E lucevan le stelle" printr-o frazare de mare rafinament şi sensibilitate.

Revelaţia serii a fost baritonul gruzin George Gagnidze ce ne-a propus o interpretare total particulară a baronului Scarpia. Având un glas negru, cu acute puternice, el a fost cinic, alteori brutal, senzual până la obsesii, vulgar, uneori, în atitudini, sigur pe sine, într-un cuvânt a creat un Scarpia absolut special, greu de egalat, de o mare forţă dramatică, pe care nu-l vom putea uita cu uşurinţă.

Luc Bondy a avut de luptat cu tradiţia marcată pe scena metropolitană de producţia lui Zeffirelli, demonstrând că se poate crea un spectacol modern în concepţie, dar în cadre potrivite cu textul liric. Ceea ce ni se pare absolut remarcabil la Bondy este faptul că a realizat o regie coerentă, logică, tensionată dramatic, obligând pe interpreţi să joace în spirit teatral, să fie mobili pe scenă, dezinvolţi, antrenându-se uneori în accente pasionale sugestive.

Am putea reproşa unele excese de senzualitate, chiar de vulgaritate din actul I în atitudinea aproape provocatoare a Toscăi faţă de Cavaradossi în contextul sacru al bisericii. Alteori, regizorul nu mai respectă indicaţia din partitură a compozitorului, eludând gestul acesteia de a-i aşeza la căpătâiul cadavrului crucifixul şi lumânările. în schimb, în loc să părăsească cu repeziciune scena, ea se aşează pe o sofa, prăbuşită de oboseala săvârşirii crimei, încercând să se relaxeze, făcându-şi vânt cu un evantai, gest total nepotrivit cu contextul respectiv.

Spectacolul are, însă, tensiune, dramatism, este viu, impresionant chiar în unele scene colective (Te deum din actul I - un moment excelent).

A fost, într-un cuvânt, o seară superbă, un exemplu de muzică foarte bine cântată şi interpretată. Păcat că în sală erau locuri goale din cauza unei mediatizări insuficiente a evenimentului, dar mai ales printr-un dezinteres regretabil şi de neînţeles al unui public care ar fi trebuit să fie prezent obligatoriu la acest moment de mare cultură. N-am văzut nici în stagiunea trecută şi nici acum cântăreţi de la Opera Naţională, regizori, ori diferiţi muzicieni ai instituţiei precum nici studenţi ori profesori de la catedra de canto a Conservatorului Ciprian Porumbescu. De ce oare aceştia nu înţeleg că au de învăţat enorm din tainele operei Metropolitan, că pot cunoaşte cum se prezintă un spectacol de operă la un mare teatru, ce eforturi enorme incumbă un asemenea act cultural. Sau poate au conştiinţa că ştiu prea mult şi nu mai au ce învăţa în materie de canto şi de regie de operă. Este foarte trist!!!