Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Eveniment editorial de Nicolai Buga

Editura Polirom a lansat marţi, 7 martie a.c., la Librăria "Cărtureşti", primele două volume din Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, de Jaroslav Pelikan. în prezenţa unui public numeros, au vorbit: profesorul Remus Rus, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cercetătorul Costion Nicolescu, de la Muzeul }ăranului Român, jurnalistul Ovidiu Şimonca, redactor-şef la "Observatorul cultural", din partea editurii, precum şi părintele Nicolai Buga, traducătorul volumului doi. Traducerea volumului unu aparţine Silviei Palade, de faţă la lansare. Invitaţii au prezentat, fiecare din perspectiva sa, personalitatea autorului, valoarea lucrării şi părerile lor despre importanţa acestei versiuni pentru mediul cultural şi teologic românesc.

Istoricul şi teologul Jaroslav Pelikan este socotit a fi unul dintre cei mai mari savanţi în viaţă. S-a născut în urmă cu 83 de ani la Akron, Ohio, dintr-o familie de pastor luteran din Slovacia, imigrată în America. La vârsta de 2 ani şi jumătate ştia să citească şi să folosească maşina de scris; la mai puţin de şase ani vorbea slovaca, ceha, germana, engleza, iar în colegii va aprofunda rusa, sârba, precum şi latina, greaca veche, ebraica şi slavona. La mai puţin de 23 de ani obţinea titlul de doctor la Universitatea din Chicago. începea astfel o carieră universitară strălucită, care avea să însumeze peste 50 de ani de profesorat. A predat la mai multe universităţi şi colegii (Valparaiso, Concordia, Chicago), dar mai ales la Universitatea Yale (1978-1996), unde a deţinut poziţia de "Sterling Professor of History" şi unde a fost un timp decan al Facultăţii de Studii Graduate. A publicat peste 30 de cărţi, de la prima, intitulată From Luther to Kierkegaard, scrisă pe când avea 30 de ani şi până la ultima, Credo. Historical and Theological Introduction to Creeds and Confessions of Faith in Christian Tradition, apărută în 2004. A primit peste 40 de titluri onorifice şi distincţii, dintre care titlul de "Legendă în viaţă" (Living Legend) dat de Biblioteca Congresului American, cu ocazia celebrării a 200 de ani de la întemeierea celebrei instituţii (împreună cu generalul Colin Powell, violonistul Isaac Stern, dar şi cu (sic!) Barbara Streisand şi Big Bird). în 2004, a primit premiul John W. Kluge, oferit de aceeaşi bibliotecă, un premiu de 1 milion de dolari, pe care l-a împărţit cu filosoful francez Paul Ricoeur. "O a donne Ricoeur a un prix Kluge" avea să scrie cu o ironie nedisimulată "Le Monde", făcând aluzie la faptul că magnatul din industria media americană dorea să-şi creeze propriul său "premiu Nobel". L-au pus şi pe Pelikan, nu numai pe Ricoeur la temelia faimei de mecena a unui magnat american, dornic să fie comparat cu inventatorul dinamitei, am zice noi.

Tradiţia creştină, lucrarea monumentală în cinci volume, scrisă între 1971-1989, care este pusă acum la îndemâna publicului românesc, este capodopera profesorului Pelikan. Ea reia, după 100 de ani, demersul istoricului german Adolf von Harnack, dar la un nivel superior. însumând peste 2100 de pagini, peste 180 de pagini de bibliografie (din care 100 conţinând numai izvoare în greacă, latină, ebraică, aramaică, siriacă, slavonă etc.), Tradiţia creştină este lucrarea despre care, cu modestie, profesorul speră că va rămâne în memoria urmaşilor, o istorie a ceea ce, în cele aproape 20 de secole, "Biserica lui Iisus Hristos a crezut, a învăţat şi a mărturisit pe baza Cuvântului lui Hristos".

Este cu atât mai importantă traducerea în româneşte a lucrării cu cât, aşa cum observă toţi specialiştii, lucrarea dovedeşte că Pelikan privea Tradiţia creştină din perspectiva Sfinţilor Părinţi, pe care i-a studiat cu seriozitatea şi metoda deprinse de la Harnack şi cu dragostea şi sensibilitatea slavă, pe care i-a sădit-o prietenia sa cu marele George Florowski, principalul său mentor, cu John Meyendorff, cu Alexandru Schmeman şi alţii. Această prietenie, dar mai ales cea a Sfinţilor Părinţi l-au determinat să îmbrăţişeze Ortodoxia cu mult înainte de data oficială a convertirii, 25 martie 1998.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara