Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Este timpul şi pentru puţină fericire de Ioan Holban

Sergiu Brandea, Confidenţe, Editura 24:ore, Iaşi, 2016.

Publicistul şi prozatorul Sergiu Brandea, născut la Bîrlad, trăitor în Israel din 1974, unde a ajuns ca „ole hadaş“, adună în volumul Confidenţe (Editura 24:ore, 2016) „articolele ce mi-au apărut în ultimii ani în presă”, cum spune într-un spiritual Cuvînt înainte adresat cititorilor romanului Strîmba şi ai textelor publicistice sau memorialistice tipărite în periodice; Sergiu Brandea scrie articolele „pentru ca cititorii noştri să-şi formeze o opinie” întrucît „nu se poate accepta să nu avem părerea noastră într-o problemă socială sau alta”. Structurate în cinci capitole, în funcţie de temele abordate, confidenţele sînt ale unui publicist din stirpea acelora, din ce în ce mai puţini, din păcate, care cultivă ceea ce aş numi ocivilizaţie a comunicării, în respectul opiniei celuilalt, avînd răbdare şi grijă să-l asculte, fără a se crede, trufaş, unicul posesor al adevărului: sîntem departe, în altă lume decît aceea a zicerii de tristă amintire „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” sau, cum scria un „poet” prin anii ‘50, „dai în mine, dai în fabrici şi uzine”. Bine scrise, alerte, textele lui Sergiu Brandea, deşi par a se adresa unor realităţi israeliene, în fond, temele lor ne privesc pe toţi, de oriunde, pe o planetă globalizată, din ce în ce mai „mică”, cu o comunitate nu mai numeroasă decît aceea a unui sat mai mare: intoleranţi, fundamentalişti sînt peste tot, criminali, la fel, prostie cît cuprinde, minciună, făţărnicie, calomnii, ură...

Primul capitol, În pragul adăpostului, abordează secvenţe din ceea ce este viaţa în apropierea graniţei cu Fîşia Gaza, tematica atît de sensibilă a relaţiilor dintre israelieni şi palestinieni, deformate, în fel şi chip, de exagerări, minciuni şi diversiuni, emise în diverse instanţe publice, de la cutare ziarist dezinformat sau antisemit, pînă la politicieni avînd tot felul de interese: polemic, acid, revoltat pe bună dreptate, publicistul nu-şi ascunde indignarea faţă de afirmaţiile unui jurnalist de la „w.w.w. ziare.com”, Cornelia Badea, care, într-un interviu cu un coleg de breaslă palestinian, Ahmed Jaber, declanşează o „avalanşă de minciuni”, amendînd drastic, deopotrivă, o poveste din celebrul „The Guardian”, un „ziar anti israelian”, scrisă cu „o ură care-ţi ia minţile”. Uneori, tonul polemic, incisiv, lasă locul unui subtil umor amar, ca în (aproape) proza Alarma: „De zece zile, toţi locuitorii Israelului trăiesc cu un sentiment straniu, preocupaţi într-o anumită măsură de întrebarea: cînd şi unde va suna sirena? Pentru cei din apropierea graniţei cu Fîşia Gaza, coşmarul este continuu, zi şi noapte, deoarece «vecinii» lor teroriştii au grijă să le trimită rachete şi proiectile de tot felul. Dacă acestea explodează, chiar fără a face pagube materiale, sau, ferească Dumnezeu, umane, le transformă viaţa într-un iad pe care-l doresc doar duşmanilor. Dacă vreţi, simplul urlet al sirenelor este lugubru, te îndeamnă să te grăbeşti spre un adăpost că altfel este vai de tine. Pentru mulţi, acest urlet este suficient să le trezească groaza, ca să nu mai vorbesc de bubuiturile auzite ulterior, cînd rachetele bateriilor de apărare «chipat habarzel» (în traducere exactă «tichia de fier») întîlnesc şi distrug rachetele trimise de terorişti. Gîndeam zîmbind, poate ar fi trebuit ca măcar sunetele sirenelor să fie schimbate, ştiu eu, să cînte cîteva note din Oda bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven. Aşa near mai îndulci suferinţa”: oamenii de la graniţa Fîşiei Gaza trăiesc coşmarul alarmelor, al întrebării „cînd şi unde va suna sirena?” şi visează la o vreme cînd acolo, în megafoane, se va putea auzi Oda bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven, cînd, cum scrie Sergiu Brandea în Septembrie, va veni şi timpul „pentru puţină fericire”. Despre cît le trebuie acestor oameni încercaţi de o istorie mereu potrivnică să fie fericiţi scrie publicistul în Nu-i putem obliga, un text din al doilea capitol al cărţii, unde, plecînd de la evocarea figurii luminoase a lui David Ben Gurion, adresează interogaţii active unei lumi care ori nu ştie adevărul, ori se lasă, cu bună ştiinţă, manipulată: „Într-un sondaj de opinie a reieşit că israelienii, cu toate greutăţile pe care le întîmpină zi de zi, sunt printre cei mai fericiţi oameni din lume. Minune, mai fericiţi decît cei din Statele Unite, Anglia, Franţa. Oare numai pentru că ne-am obişnuit cu greutăţile? Sau poate optimismul înnăscut ne face mai fericiţi? Războaiele sau atentatele cu frecvenţă aproape zilnică, care provoacă victime din toate categoriile populaţiei, nu ne mai impresionează? Nu, desigur, nu. Nu am devenit superoameni, ci doar încrezători în viitorul nostru”. Ce (cine) se află în calea fericirii şi a intonării Odei bucuriei? Minciuna şi calomnia, subtil analizate în diferenţieri de nuanţă, în Mincinoşii, ura şi, mai ales, ura colectivă „cînd o comunitate urăşte un grup, o altă comunitate”, intifada, sub semnul căreia se desfăşoară „acţiunile teroriste ale palestinienilor împotriva statului Israel şi a cetăţenilor ţării”, antisemitismul, „visul neterminat” al sionismului, făţărnicia: celor care au declanşat şi continuă „războiul pietrelor”, Sergiu Brandea le răspunde cu parabola aruncătorului de pietre, pornind de la lupta biblică a lui David cu Goliat („Biblia ne povesteşte cum viitorul rege David şi-a potrivit o piatră în praştie, a învîrtit-o, iar piatra a zburat în capul duşmanului Goliat, doborîndu-l la pămînt. De atunci, cred, nimeni nu mai pune la îndoială că o piatră aruncată spre o ţintă umană poate ucide, iar intenţia aceluia care a aruncat-o, ca şi aceluia care îndreaptă o armă împotriva cuiva, este de a-i pricinui răul cel mai mare, moartea”, scrie publicistul în Teroarea aruncătorului de pietre), cu un pamflet antologic la adresa „genericului” antisemit Ion Palavră (Păduchii domnului Palavră), dar, mai cu seamă, cu afirmarea mereu reluată a unui patriotism profund, exemplar: „Este bine să se reamintească lumii, în special statelor vecine, că evreii s-au reîntors «acasă», unde au reînfiinţat Statul Naţional Evreiesc Israel, a cărui existenţă pe acest pămînt este veşnică”; „Statul evreu, Israel, va trăi veşnic pe pămîntul care i-a fost încredinţat de Dumnezeu şi noi credem în viitorul nostru”; „Şi poporul evreu are dreptul la ţara sa”; „Israelul de astăzi nu va fi un «episod», nu este o legendă, este ţara noastră, a copiilor noştri şi a copiilor copiilor noştri” ; „Noi, poporul evreu, am fost şi am rămas un popor care am reînfiinţat statul naţional evreu în Ereţ Israel”; „Ierusalimul este locul spre care se îndreaptă speranţa noastră de pace şi viaţă mai bună. Acum, ca întotdeauna cînd ne rostim rugăciunile, ne întoarcem privirile pline de credinţă spre Ierusalim, să ne încredem în viitorul nostru, suntem poporul care a ales viaţa, a dovedit-o în lunga sa istorie zbuciumată”. În sfîrşit, trebuie reţinută avertizarea pentru europeni de la cineva care a suportat şi suportă încă „năvălirea barbarilor”, a teroriştilor, în propria ţară: „Din păcate, aceşti barbari, încă nu pot fi învinşi într-o încrucişare armată. Sunt ţări care încearcă să se închidă în graniţele proprii. Israelul este una dintre ele, cu un succes limitat. Se pare că vom cunoaşte o nouă Ligă Sfîntă şi în locul lui Mihai Viteazul apar preşedintele Obama, Angela Merkel sau alţii. Noi suntem «actorii» acestei confruntări şi cei care suportă consecinţele. Pentru europeni îmi permit un prognostic «mesianic», încă n-aţi trăit întreaga dramă, actele reprobabile urmează”: nu ştiu cînd va fi scris Sergiu Brandea articolul Năvălirea barbarilor, dar „pronosticul” său s-a adeverit, din păcate, pentru cei de dincoace de Marea Mediterană.

Publicistul şi memorialistul împart paginile din Confidenţe; dacă primele două capitole sînt rezervate, mai ales, explorării unor teme, evenimente, stări, întîmplări din (i)realitatea noastră imediată, alte două secvenţe ale sumarului - Despre noi şi Năpădit de amintiri - aparţin memorialistului care se întoarce spre rădăcinile sale româneşti, (re)activînd, în comunitatea românilor din Israel, ceea ce aş numi spiritul bîrlădean.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara