Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Est-etica lui Vitalie Ciobanu de Gabriela Gheorghişor

Vitalie Ciobanu trăieşte în Republica Moldova. Este prozator (a debutat cu romanul Schimbarea din strajă), jurnalist, redactor-şef al revistei Contrafort, comentator la postul Radio Europa Liberă şi editorialist la ziarul Adevărul din Chişinău. Prezenţa sa în spaţiul cultural de dincoace de Prut s-a manifestat prin colaborări la reviste importante, dar şi prin cărţile publicate, unele dintre ele la Polirom şi Cartea Românească (Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova sau Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci, în colaborare cu Vasile Gârneţ).
Dincolo de unele declaraţii politicianiste, relaţia dintre România şi Republica Moldova ar trebui să vizeze o mai bună cunoaştere reciprocă, iar oamenii de cultură, precum Vitalie Ciobanu, ştiu acest lucru. Volumul cu titlu de poveste, Scribul în grădina fermecată (o culegere de eseuri şi de cronici literare, plus un interviu realizat de Valentina Tăzlăuanu), este o probă în acest sens. Temele identitare reprezintă o preocupare esenţială a autorului. Am preferat folosirea pluralului, întrucât identitatea, în reflecţiile lui Vitalie Ciobanu, se dovedeşte o sferă cu învelişuri concentrice, până la centrul de foc al propriului sine. Eseul omonim al cărţii, o succintă autobiografie intelectuală, deschide poarta către „grădina fermecată” a unui adolescent însufleţit de libido sciendi în sensul enciclopedismului renascentist: „scribul tânăr aşezat între cărţi de filozofie şi hărţi de navigaţie, asediat de dicţionare, lunete, sextante şi astrolabi, visând cu ochii deschişi la un ţinut pe care nimeni nu l-a mai văzut, la o lume întrupată din cuvinte”. Această amintire constituie, pentru Vitalie Ciobanu, imaginea origo, deopotrivă simbolică, a scriitorului, numit cu exagerată (auto)modestie scrib. Dar scriitorul, orice scriitor, este definit şi prin coordonate istorice, geopolitice, socio-culturale. Drumul de la naţional la valorile universale ale umanismului trece, în cazul de faţă, prin straturile mai multor identităţi: basarabeană, românească, europeană. De aceea, textele lui Vitalie Ciobanu încearcă să răspundă la tot felul de întrebări neliniştitoare privind rolul scriitorului în secolul al XXI-lea („Criza în care s-a scufundat lumea în ultimii ani nu poate fi depăşită fără a se apela la principii morale, la o viziune de tip umanist. Într-un timp de linişte şi prosperitate, misiunea confratelui nostru, scribul, este să ofere poveşti pentru desfătarea estetică a publicului; într-o lume ameninţată, scriitorul devine un furnizor de repere esenţiale, un cavaler al bunului-simţ.”), destinul basarabean (Moldova – o „ţară” în container), condiţia scriitorului de la periferia Europei (Privind printre zăbrele la grădina Europei). Se observă, cu uşurinţă, că scriitorul, în viziunea lui Vitalie Ciobanu, este mai mult decât un simplu scriitor. Portretul generic al scriitorului se suprapune celui al umanistului sau al intelectualului critic. Deşi respectă autonomia esteticului, Vitalie Ciobanu consideră că scriitorul are datoria de a lăsa o mărturie (artistică) despre ororile vremurilor pe care le-a traversat (à propos de timpurile de criză, istoria omenirii este o criză perpetuă, dacă o privim din perspectiva prezenturilor însumate!). Angajamentul etic sau misionarismul umanist atribuite scriitorului (şi asumate de el însuşi) conduc spre ceea ce s-ar putea numi, cu termenul Monicăi Lovinescu, o est-etică.
Această est-etică (unind, cu necesitate, realitatea şi ficţiunea, socialul şi literarul) este vizibilă şi în modul în care Vitalie Ciobanu interpretează literatura. De altfel, secţiunea de cronici literare, subintitulată Jurnal de lectură, arată că autorul nu-şi arogă, orgolios, vreun statut de critic literar. Revelatoare este, din acest punct de vedere, seria de texte dedicate trilogiei Orbitorului cărtărescian. Cronicarul literar identifică, în primul volum, o „deficienţă” în „lipsa componentei morale asociate discursului auctorial” şi exultă când descoperă, în al doilea, „dovezi ale asumării morale”. Interesant este însă că Vitalie Ciobanu cade pradă, până la urmă, vrajei ficţionale şi stilistice a scriitorului-păianjen. Este sedus fără rest, de unde şi ideea unei critici ancilare: „Critica însăşi la o asemenea carte, pentru a fi adecvată, nu poate fi decât una empatică: ea devine obligatoriu... şi peste voia ei parte a romanului, comentariul său de subsol, intră în rezonanţă magnetică, vibrează pe aceeaşi lungime de undă cu textul autorului”. La fel se întâmplă şi cu receptarea Jurnalului lui Cărtărescu, la primul volum găsind ca „minus” absenţa unor informaţii de context social-istoric (de pildă, i se pare incredibilă neconsemnarea, fie şi într-o frază, a victoriei CDR-ului şi a lui Emil Constantinescu, la alegerile din 1996), pentru a intra, cu cel de-al doilea, în convenţia „ficţiunii” diaristice a autorului Frumoaselor străine, pe care îl şi apără de atacurile imunde ale unor condeieri. Adesea, citim în cronicile lui Vitalie Ciobanu introduceri eseistice ori jurnalistice, referinţe de ordin extra-literar, căci acesta, aşa cum notează şi Eugen Lungu pe coperta a patra, nu poate eluda „perspectiva sociopolitică ori socioculturală”. Nu lipsesc observaţiile critice, dar nici încurajările sau urările prieteneşti. Subiectivismul nu e ascuns, ci mărturisit: ultimele 50 de pagini din Pupa Russa, citite după moartea autorului, pe care l-a cunoscut personal, i se par mai slabe, ca şi cum „cuvintele cărţii păliseră cumva. Ele veneau dintr-o sferă străină şi inumană, acolo unde nu se mai găsea sursa palpabilă a emisiei lor, ci vidul, o suprafaţă rece şi opacă”. Dincolo de asemenea impresii necenzurate, Vitalie Ciobanu este însă un cititor profesionist, care punctează şi virtuţile literare, un analist minuţios al cărţilor despre care scrie (ale unor scriitori români şi basarabeni precum: deja amintitul Mircea Cărtărescu, Alina Mungiu- Pippidi, Gheorghe Crăciun, Ana Blandiana, Eugen Lungu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Chifu, Carmen Muşat, Maria Şleahtiţchi, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Leo Butnaru, Mariana Codruţ, Dumitru Radu Popa, Constantin Cheianu, Iulian Ciocan ş.a.), poate prea minuţios, având în vedere lungimea cronicilor sale. Basarabenii beneficiază şi de scurte note bio-bibliografice ori de caracterizări memorabile, utile mai ales publicului românesc.
Est-etica lui Vitalie Ciobanu devine însă inconturnabilă în raportarea la memorie. Îndeosebi când memorialistica serveşte la mistificarea grosolană a istoriei. Deconcertat în faţa idilizării comunismului din volumul Născut în URSS, cronicarul pune demersul lui Vasile Ernu pe seama dorinţei de a epata, de a fi în răspăr, de a fi vandabil (marketing scriitoricesc). Deşi nu uită să amintească îndemnul Simonei Sora despre o lectură dublată („documentarul lui Ernu trebuie citit dimpreună cu o serioasă istorie a URSS. Ca să nu ne smintim.”), Vitalie Ciobanu rămâne, totuşi, un spirit democrat-liberal, tolerant, găsindu-i drept alibiuri „convenţia relativistă” sau „deruta identitară a basarabeanului după 1989: el şi-a cunoscut, în sfârşit adevărata patrie, România, dar aceasta s-a dovedit o patrie mai mică, mai puţin spectaculoasă decât URSS. Mai balcanică, mai provincială”. În comentariul la altă carte, Ultimii eretici ai Imperiului, Vitalie Ciobanu combate cu armele ironiei cârcotelile stângiste ale lui Ernu la adresa „cinicului” şi „dezumanizatului” Occident, unde astfel de atitudini polemice îţi „bagă o sumă de bani în cont”, „ba te invită la talk-show-uri, ba să susţii conferinţe”, nu ca în Estul post-comunist, în care, „libertatea ta de conştiinţă ori va fi ignorată cu dispreţ, ori, dacă va deranja, va fi repede cuminţită de «băieţii veseli», scăpaţi de lustraţie, cărora nu le pasă nici de Dumnezeu, nici de Constituţie”.
Scribul în grădina fermecată este un volum care vorbeşte cu luciditate, fără menajamente, despre starea culturii şi, în special, a literaturii basarabene, despre situaţia social-politică din Basarabia, despre problemele mentalitare, despre nevoia „purgaţiei morale” şi a deschiderii culturale, a dezvoltării pieţei de carte, a construcţiei instituţionale şi a civismului, a regăsirii Europei prin identitatea românească. Aspiraţii iluministe („fără cultură nu există libertate”) şi neo-paşoptiste la un intelectual cosmopolit, care are însă conştiinţa responsabilităţii faţă de semenii săi. Dar scribul nu scrie doar cu sentimentul arzător al datoriei, ci şi cu un condei expresiv: „A te mulţumi cu laurii provinciei tale este ca şi cum ai prefera să te scalzi într-o piscină săpată pe ţărmul mării, ignorând urletul valurilor din preajmă, acolo unde îşi probează forţa adevăraţii înotători”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara