În titlul volumului Scrisoarea de iubire, dragoste, amor (Bucureşti, Ars docendi, 2009), există trei sinonime, a căror juxtapunere e o cheie de lectură pentru întreaga carte: cuvintele neutre, emoţionale sau desuet-ironice coexistă; nimic nu se exclude.

Volumul e o autentică manifestare postmodernă: savant şi copilăros, sobru şi ludic, nostalgic şi updatat, preferă să nu aleagă, ci să juxtapună. E un produs editorial de succes, cu destinatar multiplu: pentru esteţi şi rafinaţi, pentru universitari docţi şi pentru tot felul de alţi cititori. Cartea nu are un cititor privilegiat, după cum nu are nici un autor mai presus de ceilalţi: e semnată Erotographos 50 + 1 (cifrele alcătuiesc un cod: istoria orală consemnează rolul de coordonator al Antoanetei Tănăsescu, dar generozitatea şi nonconformismul profesoarei a şters din suprafaţa textului orice indicaţie care ar fi putut părea rigidă şi autoritaristă). Perspectiva multiplă există din plin: sunt 51 de puncte de vedere, la care se adaugă multe altele, ale autorilor citaţi, analizaţi sau chiar antologaţi (Lewis Carroll, Ioan Gură de Aur, Gellu Naum, Helo'ise şi Abelard, G. Călinescu, Paul Celan şi Ingeborg Bachmann, Eminescu şi Veronica Micle, Franz Kafka, Hannah Arendt şi Martin Heidegger, Cioran şi Friedgard Thoma etc.).

Se găsesc foarte multe lucruri în acest volum, deopotrivă utile şi plăcute: o incursiune fascinantă în istoria antică a genului epistolar (Zoe Petre), bogate studii stilistice şi semiotice, aduse la zi, despre limbajul scrisorii în medii tradiţionale şi electronice (Alexandru Nicolae, Adina Dragomirescu, Antoaneta Tănăsescu), literatură epistolară (Ioana Pârvulescu, Marius Chivu, Ioana Morpurgo), studii şi comentarii de istorie şi teorie literară, antologie din manuale de tehnică epistolară, mai vechi şi mai noi (începând cu Epistolariul lui Diaconovici Loga, din 1841), modele de scrisori (către Divină domnişoară, Mult preţuite jupâne şi prietene, de la Sălbaticul tău Ionel, Al d-tale adorator etc.), fişe de lucru, cu înregistrarea formulelor de început şi de încheiere ale scrisorilor, o multiplă confesiune (stimulată de un chestionar), o foarte bogată bibliografie etc. E o carte experiment, un hipertext de tip virtual, condensat într-o formă tradiţională, de carte-obiect, cu ilustraţii retro, elegantă punere în pagină şi frumoasă copertă.

Scrisoarea e în sine un tip de text fascinant, hibrid şi ambiguu, oscilând între spaţiul privat şi cel public, între limbajul familiar şi intim şi cel solemn şi ceremonios. Iar scrisoarea de dragoste adânceşte cel mai mult tensiunile genului (asociind colecţia de clişee cu emoţia spontaneităţii). Modelele de scrisori de pe vremuri ne apar azi surprinzător de concrete („Poziţia mea nu-mi permite să mai continuăm relaţii la care păreţi că ţineţi puţin şi care dau subiect de vorbă tuturor funcţionarilor gării", p. 57), rămânând misterios modul în care cei interesaţi le adaptau la propria lor viaţă. Şi-l imaginează una dintre autoarele cărţii: „Şi cât de caragialescă trebuie să fi fost mai ales scena compunerii. El transcria scrisoarea nr. 28. Ea lectura înfrigurată şi răspundea cu scrisoarea nr. 112 (pentru domnişoare). El se înverşuna. Copia şi nr. 92. Ea răspundea cu nr. 123" (Diana Leca, p. 91). Ghidurile noi de redactare, disponibile din belşug on-line (şi din care sunt traduse fragmente în carte) sunt mult mai seci, abstracte şi funcţionale - dar tot involuntar comice, în ambiţia lor de a formula reguli pentru scrisoarea de dragoste: „Specifică modul în care relaţia ţi-a îmbunătăţit viaţa, în toate domeniile" (p. 58); „Nu te referi explicit la părţi anatomice" (p. 59).

Asumându-şi, pe mai multe voci, categoriile profund pozitive ale fragmentarului şi hibridului, Scrisoarea de iubire, dragoste, amor lansează o formulă editorială nouă, ingenioasă. Spiritul ludic face asemenea minuni: cartea înzestrată cu umor şi cu autoironie va putea fi folosită în bibliografii universitare, dar şi răsfoită cu curiozitate şi citită cu plăcere, născând pe nesimţite idei noi, dar şi poftă de scris epistole.