Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Epifaniile unui ateu de Codrin Liviu Cuţitaru


Apariţia (foarte recentă) a traducerii romanului Brideshead Revisited/Întoarcerea la Brideshead*, al lui Evelyn Waugh, la Leda-Corint, oferă ocazia prezenţei (mai vizibile) pe piaţa culturală românească a unui prozator britanic de o calitate artistică excepţională. Waugh (1903-1966) - reprezentant al modernismului englez tîrziu (unii critici îi stabilesc filiaţii şi cu postmodernitatea) - e mai curînd un scriitor atipic, preocupat de construcţia marilor epopei tradiţionale, iniţiatice, alegorice şi revelatoare, într-o lume ce şi-a pierdut însă gustul pentru sacralitate, preponderent profană şi nihilistă. Personajele lui vin, într-o primă fază a evoluţiei epice, cu o anumită blazare "modernă", dar, supuse unor circuite formative, cumva ieşite din normalitatea diurnă, ele (re)descoperă adevăruri ontologice fundamentale, precum discipolii lui Socrate la sfîrşitul complicatelor procedee maieutice. "Anamneza" le prilejuieşte revelaţii existenţiale de esenţă şi, implicit, devine un pretext pentru mutaţii majore de identitate. Waugh însuşi - alcoolic suspectat de homosexualitate, în tinereţea studioasă de la Universitatea Oxford, ajuns, prin convertire, catolic fervent, cu şapte copii şi un al doilea mariaj stabil şi fericit, la maturitate - se ascunde, în mod necondiţionat, în spatele unor astfel de traiectorii epifanice. Pentru el, universul nu implică semnificaţii reale, în varianta unidirecţionalităţii, ci, exclusiv, în structură tripartită, de prăbuşire, ispăşire şi salvare. La finele traseului se află, de obicei, revelarea adevărului absolut.

În toate capodoperele sale, autorul îşi articulează strategia narativă pe această idee a schimbării de personalitate, a modificării de eu, care i se pare sursa principală de material ficţional. De pildă, unul dintre primele romane, Decline and Fall/Declin şi cădere (1928) urmăreşte tribulaţiile studentului oxfordian Paul Pennyfeather după exmatricularea sa pe motive de "expunere indecentă" (într-un moment de confuzie etilică, aleargă fără pantaloni prin campus). Evenimentul marchează practic debutul "celeilalte vieţi" a eroului - una iniţiatică şi, neîndoios, epifanică. Parcurgînd întregul ciclu al suferinţelor umane (dragoste ratată, trădare, închisoare, etc.), Pennyfeather revine la Oxford şi se reînmatriculează ca student, culmea, sub propriul lui nume, pretinzînd totuşi că este doar "un văr" al celui care declanşase imensul scandal cu ani în urmă. Nu trebuie să bănuim aici intenţia nici unei înşelătorii, revenirea protagonistului - numai aparent! - în formula identitară iniţială constituind miza estetică şi psihologică scontată de Waugh. Pennyfeather din final nu mai are cum să fie Pennyfeather de la început, "înrudirea" lor fiind vagă şi îndepărtată. Trilogia de sfîrşit de carieră, Sword of Honour/Sabia de onoare (Men at Arms/Sub arme - 1952, Officers and Gentlemen/Ofiţeri şi gentlemeni - 1955 şi Unconditional Surrender/Capitulare necondiţionată - 1961), bazată pe experienţa militară a scriitorului, pune, similar, parcursul scenic al personajelor pe calapodul trilateral al (re)găsirii identităţii ca efect al disoluţiei vechiului sine în traumă şi disperare.

Acelaşi tipar moral şi tipologic revine în romanul cu succes internaţional (1934), A Handful of Dust/Un pumn de ţărînă (aluzie intertextuală la poemul lui Eliot The Waste Land/Tarîmul pustiu, impusă ca titlu de editori şi neagreată complet, se pare, de către Waugh), unde Tony Cast evadează dintr-o căsătorie fără orizont cu Lady Brenda Cast, prin călătoria iniţiatică în Brazilia. Boala şi suferinţa îi recuperează, compensator, identitatea pierdută. Nu întîmplător, Brenda îl crede mort şi se recăsătoreşte cu un prieten de familie, Jock. Vechiul Tony a murit cu adevărat, în schema simbolică a lui Waugh, cel care supravieţuieşte fiind eul său autentic, neobturat de măştile unei existenţe ipocrite. Uneori, prozatorul dă "iniţierii" semnificaţia parabolei istorice (istoria ca "bîlci al deşertăciunilor", un vanitas vanitatum, lumea ca spaţiu al "norocului schimbător", cu succesiunea perpetuă a "măririi" şi "decăderii"), precum în Black Mischief/Apocalipsa - 1932 - (unde Seth, împăratul unei ţări ficţionale, Azania, se ruinează, încercînd să-şi înveţe supuşii noţiunea de modernitate), Scoop/Bomba zilei - 1938 - sau Helena/Elena - 1950 - (în această ficţiune istorică, Împărăteasa Elena găseşte Crucea Răstignirii la capătul unor tribulaţii de destin colectiv). Întoarcerea la Brideshead, publicat în 1945, aduce concepţia epică (ramificată psihologic şi etic) a lui Waugh la un fel de apogeu, punînd în mişcare un mecanism de construcţie imens, menit să canalizeze totul spre o ultimă, gigantică epifanie.

Autorul şi-a caracterizat romanul (considerat de majoritatea criticilor un opus magnum), ca pe un apogeu al operei, un artefact subtil, care se ocupă de o temă neobişnuită, numită "the operation of Grace"/"lucrarea Providenţei". Mai precis, Waugh spune că vom descoperi aici "actul unilateral de iubire, prin care Dumnezeu cheamă sufletele la Sine". Inclusă de revista Time între primele o sută de cărţi ale lumii, din toate timpurile, "povestea sacră şi profană" a căpitanului Ryder urmăreşte, în fond, etapele intense ale unei iniţieri profunde, ce iese din sfera existenţei imediate şi intră - fără ostentaţii alegorizante sau hiperbolizante totuşi - în transcendenţă pură. Protagonistul şi naratorul textului (Charles Ryder) se împrieteneşte, pe parcursul studenţiei de la Oxford, cu un coleg exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual şi, paradoxal, datorită tradiţiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu convins, manifestînd numai o curiozitate sarcastică pentru cei religioşi. Vizitîndu-l pe Flyte la impozanta lui reşedinţă nobiliară - Brideshead -, Charles descoperă o familie tradiţională britanică, afectată - straniu - de toate viciile modernităţii. Sebastian pare un ins cu personalitatea zdrobită de ambianţa domestică (şi, cu precădere, de autoritatea maternă), în timp ce fraţii lui, Bridey şi Cordelia, sînt complet anihilaţi identitar, trăind doar în devoţiune pentru valorile induse de mama dominantă, Lady Marchmain.

Julia, o altă soră (de care Charles se simte puternic atras, deşi, concomitent, se lasă împins şi către mici experimente homoerotice cu instabilul Sebastian), caută, asemenea fratelui ei fluctuant, un echilibru identitar, într-o lume plină de ambiguităţi şi incertitudini. În sfîrşit, părinţii, Lord Marchmain şi copleşitoarea Lady Marchmain s-au separat de mulţi ani (la căsătoria lor, bărbatul trecuse de la anglicanism la catolicism, pentru a-i fi pe plac soţiei, dar, ulterior, a dezvoltat o antipatie virulentă pentru religie, emigrînd în Italia, unde trăieşte acum în concubinaj cu o localnică tolerantă, deşi la rîndul său catolică practicantă, şi propovăduieşte libertatea de conştiinţă), faptul afectînd maturizarea afectivă a copiilor. Urmărind ritualurile şi discuţiile spirituale ale doamnei Marchmain şi progeniturilor ei (îndeosebi Bridey şi Cordelia), Ryder este tot mai revoltat, întrucît consideră credinţa o fabulaţie, iar, mai nou, din perspectiva alienării prietenului Sebastian, una periculoasă. Prezenţa sa la Brideshead se transformă treptat într-un episod generator de criză în familie. Julia se îndrăgosteşte de el şi Sebastian are, ca atare, un şoc psihic, atunci cînd îşi descoperă sora şi prietenul sărutîndu-se. Tînărul Flyte va fugi în Maroc, unde viciile îl vor anihila în cele din urmă atît moral, cît şi fizic. Lady Marchmain îl culpabilizează pe Charles pentru ambele probleme ale familiei sale (plecarea fiului şi amorul fiicei), îndepărtează pe narator violent de la Brideshead. Ea îşi motivează gestul printr-o declaraţie traumatizantă pentru Charles. Dacă diferenţa de clasă socială între el şi Julia ar fi fost trecută, la limită, cu vederea, într-o eventuală căsătorie, ateismul lui furibund nu ar fi putut fi acceptat niciodată.

Protagonistul se înstrăinează de familia Marchmain, căsătorindu-se şi avînd doi copii. Află despre moartea doamnei Marchmain şi mariajul Juliei cu Rex Mottram, un canadian bogat şi mai curînd rudimentar sufleteşte. Devenit un artist cunoscut, cu viaţă stabilă, el nu-şi găseşte liniştea cu adevărat, continuînd să mediteze nostalgic la episodul Brideshead. Pe acest fond, absolut întîmplător, se întîlneşte cu Julia, iar vechile sentimente de iubire renasc virulent. Cei doi hotărăsc să divorţeze, renunţînd la propriile căsătorii ce le dau, oricum, senzaţia unor prizonierate. Waugh decide aici să-şi aducă strategia de construcţie moral-psihologică la momentul ei culminant. Uniţi după mai multe tensiuni şi ezitări, Charles şi Julia vor să părăsească Brideshead pentru totdeauna şi să înceapă o viaţă nouă, eliberată de fantomele trecutului. Pe nepusă masă însă, bătrînul lord Marchmain, grav bolnav, se întoarce acasă, pentru a-şi petrece ultimele zile de viaţă. Julia nu-l poate lăsa astfel, iar Charles Ryder, forţat de împrejurări, va asista la scene de o intensitate spirituală şi emoţională maximă, care îi vor schimba percepţia lucrurilor. În primul rînd, realizează că fundamentul religios al naturii Juliei e mai puternic decît credea, existînd suspiciunea că niciodată ea nu se va putea împăca, pe termen lung, cu ateismul lui funciar. Apoi, eroul pare mişcat - pentru prima dată în viaţă - de un ritual catolic, cu implicaţii transcendente. Este vorba despre reacceptarea credinţei de către lordul Marchmain, în ultima clipă a vieţii, după ce refuzase cu înverşunare toată existenţa, chiar şi în săptămînile de agonie ce preced momentul, să se supună oricărui ritual catolic, de pregătire pentru moarte. Deşi confuz, naratorul pare să distingă existenţa unei realităţi extra-senzoriale, la ale cărei semnale fusese opac anterior.

Din punct de vedere strict narativ, epilogul povestirii "sacre şi profane" a lui Ryder poate părea previzibil. Psihologic şi etic însă, el constituie, indubitabil, o surpriză. Îl vedem, în final, pe protagonist (acum căpitan în cel de-al doilea război mondial) încartruit cu trupele chiar pe domeniul de la Brideshead. S-a convertit la catolicism, iar vizitarea vechii capele a familiei Marchmain îi creează sentimente înalte, imposibil de imaginat, cu decenii în urmă, pe cînd privea rugăciunile locatarilor moşiei cu un zîmbet maliţios. Waugh - precum majoritatea prozatorilor moderni - refuză liniaritatea tipologică, supunîndu-şi personajele (altfel credibil, fără artificii de construcţie) mutaţiilor structurale de identitate. Fie şi numai pentru aceste spectaculoase transformări, romanele sale - şi, cu precădere, Întoarcerea la Brideshead - merită citite.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara