Numărul curent: 36

Cronica Optimistei:
Engels şi Lautréamont de Ioana Pârvulescu

Cărţile lui Gherasim Luca au astăzi, spre deosebire de “ieri”, nu numai valoare literară, ci şi financiară. Avangardiştii Bucureştiului interbelic erau îndeobşte nevoiţi să-şi tipărească volumele de versuri pe spezele lor, ceea ce nu-i împiedica să realizeze minunate ediţii bibliofile, ilustrate de prieteni artişti (Victor Brauner, Trost, Perahim). Tirajele erau limitate la cîteva sute. Cu siguranţă că din vînzarea lor, atîta cîtă era, nu se îmbogăţea nimeni. Astăzi, în toate anticariatele lumii, ediţiile princeps ale avangardiştilor noştri, inclusiv cele scrise în română, se vînd la preţuri impresionante. Gherasim Luca este între cei mai bine vînduţi poeţi. Site-urile librarilor care îi deţin cărţile te fac să visezi, iar lista preţurilor, în dolari sau în euro, este, pentru cititorul român, aproape himerică. Într-o librărie din Milano se poate găsi Apostroph’ Apocalypse, care a apărut în 135 de exemplare, ediţie princeps semnată, ilustrată cu 14 aqua forte cu 4.296 de dolari, sau, după preferinţă, cu 3800 de euro. Trei cărţi poştale trimise lui St. Schwartz se vînd cu 200 de € bucata. Manifestul Dialectique de la dialectique, scris de Luca în colaborare cu Trost şi apărut la Bucureşti, în 1945, în 553 de exemplare, se vinde la Boston (Massachusetts) cu 1325 €. Le vampire passif, poem-eseu apărut la frumos numita Edition de l’Oubli, Editura Uitarea, cu un portret al autorului şi 17 ilustraţii, din care s-au tipărit numai 165 de exemplare bibliofile, se vinde cu 3900 €. Inventatorul iubirii, volum publicat în română la hegeliana editură Negarea Negaţiei, tot în anul 1945, în Bucureşti, cu un tiraj de 532 de exemplare, dintre care 481 numerotate se vinde cu 1658 de E sau cu 2211 €, în funcţie de cît de bine este conservat volumul. Iar Un Lup văzut printr-o Lupă, ilustrat cu “trei vaporizări” de Trost se poate cumpăra în acelaşi anticariat din Boston cu 1592 €. În fine, Eloge de Malombra, l’amour absolu publicat de grupul suprarealist Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu şi Trost, al cărui tiraj este estimat la 500 de exemplare se poate cumpăra, tot la Boston, cu un preţ mai mic, 530 €, explicabil numai prin starea mai proastă a exemplarului în chestiune. Un exemplar bine păstrat este de patru pînă la şase ori mai scump.

În timp ce librarii lumii îi atrag în felul acesta “indiscret” pe amatorii de ediţii bibliofile, la noi, graţie eforturilor lui Ion Pop, a apărut, cu mare discreţie, s-ar putea spune, la Editura Dacia din Cluj, un volum care adună pentru prima dată toate scrierile în limba română ale lui Gherasim Luca. Rigoare ştiinţifică în alcătuirea culegerii, o prefaţă substanţială scrisă din perspectiva unui specialist al avangardei, cum este Ion Pop, note şi eplicaţii finale fac din volumul Inventatorul iubirii o carte ispititoare pentru toţi cei preocupaţi de avangardă. Cu un singur regret: că editura nu a obţinut şi o finanţare care să-i permită o ediţie mai frumoasă, dacă nu chiar bibliofilă. Versurile publicate de Gherasim Luca sînt aşezate cronologic, de la primul: “Sînii tăi de cristal se rostogolesc pe lumina ochilor”, din poemul Barbară, apărut în Alge nr. 1 în septembrie 1930, după cum aflăm dintr-o notă a lui Ion Pop, şi pînă la ultimele, publicate în limba română la Editura Negarea Negaţiei, în aprilie 1947, adică versurile cu care se încheie poemul Niciodată destul: “proporporporporporc un porc de popor / proporţionpopor proporţionapropro apropo / asta propun propropropopun un porc / de popor proporţional”. Proza suprarealistă a lui Gherasim Luca constituie un alt capitol al prezentei ediţii: Roman de dragoste, Fata morgana, Un lup văzut printr-o lupă, Inventatorul iubirii, Parcurg imposibilul şi splendida Marea moartă, adică “cinci tentative de sinucidere non-oedipiană”, cu reproducerea scrisorilor manuscrise lăsate pe masă la fiecare tentativă. (Astăzi aceste tentative poetice capătă altă valoare, după ce, la 9 februarie 1994, poetul în vîrstă de 80 de ani face a nu se ştie cîta tentativă de sinucidere, de data aceasta reală şi reuşită, aruncîndu-se în Sena). Urmează două bucăţi de teatru suprarealist: Atelier de cizmărie şi De la orele douăsprezece noaptea femeile încep să spună anumite cuvinte murdare. Această ultimă “piesă” e mai degrabă un poem al deznădejdii, în care vocile poetice se întretaie patetic, în laitmotivul invitaţiei unei femei lipite de felinar care cere ca plată “o masă”. Vocile de la miezul nopţii sînt vocile străzii: aparţin trecătorului, necunoscutului spînzurat de felinar, lui gherasim luca şi lui paul păun (sic), cîrciumarului, măcelarului, negustorului de mărunţişuri şi, desigur, femeii lipite de felinar.

Pentru mine, partea cea mai incitantă (întrucît prea puţin ştiută) a acestei ediţii nu este însă nici poezia, nici proza şi nici teatrul lui Gherasim Luca, ci publicistica lui. Ideea lui Ion Pop de a o include în volum este extraordinar de binevenită. Articolele au apărut în reviste interbelice de stînga: Facla, Cuvîntul liber, Lumea românească condusă de Z. Stancu şi Reporter, al cărei redactor responsabil a fost, în perioada în care a publicat Luca, N.D. Cocea. Aici amprenta poetului Gherasim Luca dispare, limbajul lui este pur publicistic, ajungînd chiar la fraze-tip, militante. Se vede bine că miza nu mai este în limbaj, ci în atitudine. O excepţie este reportajul Strada Lazăr, din 1935, în care, Luca, fiu de telal, descrie foşgăiala umană a străzii cu negustori ambulanţi, scoţînd în faţă cîteva portrete memorabile.

Poziţia politică a lui Gherasim Luca, pe care o împarte cu ceilalţi avangardişti este de partea proletarilor, a socialiştilor şi, desigur, împotriva Gărzii de Fier şi împotriva burghezilor în genere. Această atitudine este vizibilă încă din titlurile articolelor sale: Proletarizarea actorului tînăr, În jurul Criterionului. Prostia eroică, Ucenici, Ucenicii sau acei cari n-au dreptul să fie elevi de liceu, Tineretul în faţa istoriei, A căzut un camarad (de fapt camarad e un cuvînt care în epocă e ambiguu, fiind folosit şi de legionari şi de comunişti, aici Luca îl numeşte astfel pe Al. Sahia) sau usturător de ironicul Garda de fier vechi apărut în săptămînalul politic şi literar Reporter, în decembrie 1937.

Tot în 1937, Gherasim Luca alegea pentru Fata Morgana, două motouri, unul din Engels, celălalt din Lautréamont. Despre Lautréamont va scrie la începutul lui 1938 şi un articol (ce-i drept, schematic şi  tezist) care să prefaţeze o traducere din Cîntecele lui Maldoror realizată de Paul Păun. Această combinaţie, Engels plus Lautréamont, explică perfect de ce avangardiştii, cu toată poziţia lor de stînga din anii dintre războaie, n-au fost pe placul “mult mai stîngii” de după al doilea război. Şi de ce Gherasim Luca a preferat, ca atîţia alţii din tabăra lui şi ca atîţia alţii din tabăra adversă, cei pe care-i critica în anii ’30, să plece din România comuniştilor. Nu numai Contele de Lautréamont lipsea din noua lume politică, dar chiar şi Engels. Iar ideea de a-i alătura putea să ducă în anii ’50 direct la închisoare. La fel şi tipărirea (în plachetă independentă) a unui poem despre “un porc / de popor proporţional”