Numărul curent: 29

Numerele 36, 37, 38, 39 din 2013 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
"Eminescu în Transilvania" de Ion Buzaşi


În perioada interbelică, la Cluj apărea o colecţie bibliografică, fondată de profesorul Ioachim Crăciun şi intitulată Biblioteca Bibliologică. Ea a fost reluată după 1990, prin apariţia câtorva lucrări, utile istoricilor şi filologilor, ultima fiind Eminescu în Transilvania de Mircea Popa şi Viorica Sâncraian, apărută în "anul Eminescu". Dl Mircea Popa este un istoric literar cunoscut nu numai prin lucrările sale despre trecutul cultural al Transilvaniei, ci şi prin cercetarea legăturilor poetului naţional cu Ardealul. De curând i-a apărut la Editura "Timpul" din Reşiţa (în colecţia "Eminescu") cartea Eminescu. Contextul receptării cu legătură directă cu recenta apariţie din Biblioteca Bibliologică. Ea este ilustrarea travaliului de cercetare pentru elaborarea "contextului receptării" operei lui Eminescu în Transilvania. Mircea Popa şi-a asociat în elaborarea acestui util instrument de lucru pentru eminescologi o specialistă în bibliografie, pe Viorica Sâncraian.
Bibliografia cuprinde o perioadă de peste o jumătate de secol (1866-1918) şi este structurată în două mari părţi: I. Opera şi II.Referinţe despre operă. Au fost cercetate 60 de ziare şi reviste româneşti, câteva publicaţii germane şi maghiare, precum şi calendare şi almanahuri din epocă. Lacunele, care vor fi existând, ne previn autorii, se datorează unor colecţii incomplete.
Debutul poetic propriu-zis şi debutul publicistic al lui Eminescu s-a produs în presa ardeleană, dacă nu luăm în considerare colaborarea ocazională din broşura omagială Lăcrămioarele învăţăceilor... cu elegia funebră La mormântul lui Aron Pumnul, din ianuarie 1866. În acelaşi an, în februarie publică în "Familia" lui Iosif Vulcan, poezia De-aş avea..., care constituie adevăratul debut al junelui poet, întâmpinat de redactorul revistei cu aceste entuziaste cuvinte: "Cu bucurie deschisem coloanele foii noastre, acestui june de numai 16 ani, care cu cele dintâi producţiuni ale sale, ne-a surprins plăcut." Tot acum, Iosif Vulcan îi schimbă numele din Eminovici (cum semna încă în Lăcrămioarele învăţăceilor...) în Eminescu. De altminteri, revista lui Iosif Vulcan va găzdui o bună parte din poezia lui Eminescu, aceea pe care istoricii literari o numesc "poezia din tinereţe", dar şi o parte din elegiile sale, publicate după anul 1883, anul îmbolnăvirii sale. După revista "Familia", care deţine primatul în publicarea poeziei eminesciene, trebuie pomenită o revistă uitată astăzi, "Umoristul", tot de sub redacţia lui Iosif Vulcan, în care se publica o poezie cvasi-inedită a lui Eminescu, Asta vreu, dragul meu, scrisă în timpul popasului blăjean, din vara anului 1866. Semnalată cu decenii în urmă de către Eugen S. Cucerzan şi Vasile Ivanciuc, în "Tribuna" (Cluj) An XXIII, nr. 29, p. 1 şi nr. 30, p. 2, dar necuprinsă în nici una din ediţiile mari ale operei poetice eminesciene, fiind reprodusă numai în antologia Poezii de la Blaj, Editura "Şcoala Albei", pe care am alcătuit-o în anul 1996. Apoi, în deceniile care urmează, ziarele şi revistele ardelene reproduc poezii de Eminescu, poezii populare culese de poet în itinerariile sale transilvane, proză originală, fragmente din operele dramatice, publicistică, scrisori, cugetări.
Secţiuna "referinţelor despre opera lui Eminescu" este şi mai bogată, însumând peste o sută de pagini şi prezentând diagrama sinuoasă a receptării poeziei eminesciene în Transilvania: după primirea entuziastă în paginile "Familiei" lui Iosif Vulcan, după elegiile care deplâng în 1889 moartea nefericitului poet, ne întâmpină atacul brutal al canonicului blăjean Al. Grama în aşa-zisul "studiu critic" Mihailu Eminescu, publicat mai întâi în foiletonul "Unirii"din Blaj, în 1890, şi, un an mai târziu, în volum. Opul lui Grama a stârnit un val de proteste, unele manifestate chiar în publicaţiile ardelene, şi n-a reuşit, aşa cum îşi propusese să inaugureze un curent antieminescian în Ardeal. La numai patru ani, tot un ardelean, Elie Miron Cristea, viitorul patriarh al României, va scrie prima teză de doctorat despre viaţa şi opera lui Eminescu, fragmente din această lucrare fiind tipărite în revistele ardelene. În revistele ardelene se reproduce pledoaria lui Ilarie Chendi pentru postumele lui Eminescu, se vorbeşte despre aspectele inedite, pe atunci, ale operei sale (umorul, indianismul, paralela cu Leopardi etc.), se publică apelul lui Iosif Vulcan de a se scrie amintiri despre Eminescu, şi o serie de prieteni blăjeni vor publica pagini memorialistice pe baza cărora biografii de mai târziu au putut reconstitui acest moment din viaţa poetului; un alt ardelean, Ioan Scurtu, se preocupa de editarea operelor complete ale poetului.
Dintre revistele ardelene, care publică numere omagiale, autorii menţionează îndeosebi "Tribuna" arădeană. După "Familia" de la Oradea, nici o altă revistă din Transilvania nu a acordat mai multă consideraţie operei eminesciene decât "Tribuna" arădeană (p. XV). În 1909, când se împlineau două decenii de la moartea poetului, revista publica nr. 129, un număr omagial comemorativ "care este fără exagerare unul dintre cele mai reuşite numere de acest tip din întreaga istorie a literelor româneşti" (p. XVI). El cuprinde, într-o consemnare sumară, articolele Mihai Eminescu de N. Iorga, Un rapsod de Gh. D. Mugur, Eminescu şi ardelenii de Ioan Slavici, Poeziile postume ale lui Eminescu de Al. Vlahuţă, În Nirvana de I.L. Caragiale, catrene şi cugetări de M. Eminescu, poeziile Lui Eminescu de Cincinat Pavelescu şi Lui Eminescu de H. Bazin, în traducerea lui Şt.O. Iosif. Articolul lui N. Iorga este schiţa viitorului său capitol din Istoria literaturii româneşti. Introducerea sintetică din 1929, intitulat Eminescu - expresia integrală a sufletului românesc: "Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are nici în cea mai slabă măsură şi sub nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintâi scriitor român care scrie cătră toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor. Născut în colţul de către graniţă al Moldovei de Sus, crescut în Bucovina, apoi şcolar într-un aşezământ de cultură ardelean, în sfârşit student la Viena între românii din toate părţile, cari sub îndemnul lui, pun la cale înainte mormântului din Putna al lui Ştefan cel Mare, cea dintâi serbare a sufletului, a tradiţiilor, a gloriei româneşti, care sunt ale tuturor celor de sângele nostru şi de limba noastră, înfrăţit, apoi, cu poporul prin străbaterea adâncă a tainelor cântecului mulţimilor, Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti una şi nedespărţită". (p. XVI). Caracterizarea din final explica influenţa adâncă a liricii eminesciene asupra poeţilor ardeleni de la începutul veacului XX (O. Goga, Aron Cotruş, Emil Isac, Lucian Blaga, Teodor Murăşanu ş.a.) - la unii dintre aceştia, înrâurirea mergând până la pastişă în creaţia de început - şi, mai ales, preţuirea poeziei sale pentru îndemnurile la realizarea unităţii naţionale, visul de veacuri al ardelenilor.



Mircea Popa, Viorica Sâncraian, Eminescu în Transilvania (Bibliografie adnotată), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000.