Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Elveţia Romanşă - Un experiment cultural aparent promiţător respins de democraţia comunală de Magdalena Popescu-Marin

Cu mai bine de treizeci de ani în urmă, profesorul H. Schmid de la Universitatea din Zürich, la însărcinarea Ligii Romanşe, a reuşit să construiască un koiné care să unifice multiplele graiuri locale romanşe. Această limbă literară, alcătuită pe baza materialului lingvistic din cele cinci idiomuri locale principale (puter, vallader, sursilvan, sutsilvan şi surmiran) după reguli stricte, venea în sprijinul conducerii statale elveţiene şi a locuitorilor elveţieni cu alte limbi materne care considerau o mare risipă financiară subvenţionarea manualelor şcolare romanşe în cinci variante lingvistice. Ideea creării unei limbi literare unice nu era de fapt o noutate. Mai mulţi oameni de cultură au încercat de-a lungul timpului să propună o formulă lingvistică unificatoare pentru graiurile locale romanşe, dar eforturile lor nu au avut susţinerea necesară, mai cu seamă din partea populaţiei, pentru a se impune. Comunicările oficiale statale sau cantonale se făceau în mod alternativ în cele două idiomuri locale principale: ladin (vallader) şi sursilvan. De data aceasta, limba literară în formula creată de H. Schmid, numită Rumantsch Grischun (abreviat RG), a avut susţinerea autorităţilor, intermediată de Liga Romanşă, forul cultural superior al etniei, şi de o parte a intelectualităţii romanşe. Aceştia din urmă, cei mai mulţi tineri, s-au entuziasmat, au învăţat varianta propusă de profesorul din Zürich şi au început să scrie în noua limbă literară. Ceea ce m-a uimit la vremea respectivă a fost opoziţia unor intelectuali de prestigiu: lingvişti retoromanişti şi profesori universitari (Alexi Decurtins, Jachen Curdin Arquint, Ricarda Liver, Theodor Ebneter, Isidor Winzap, Augustin Maissen), scriitori (Leo Tuor, Theo Candinas), alte personalităţi (Romedi Arquint, P. Flurin Maissen) etc. Mulţi scriitori apreciaţi au păstrat o atitudine neutră, dar au continuat să scrie în varianta literară a idiomului lor local (Gion Deplazes, Toni Halter, Oscar Peer etc.). Iniţial, s-a declarat că varianta unificatoare va fi folosită în scopuri de afişaj, de reclame sau pentru informaţii din partea conducerii cantonale sau federale (care în realitate se realizează mai ales în germană, romanşii fiind în totalitate bilingvi). Însă extinderea aplicării RG în alte domenii s-a făcut fără consultarea democratică a vorbitorilor romanşi, ceea ce este înafara legislaţiei elveţiene care prevede supremaţia decizională a comunei în materie de limbă. O analiză detaliată a situaţiei făcută printre alţii de lingvistul Alexi Decurtins într-un referat ţinut în 2011 a demonstrat, de pildă, că după 25 de ani acceptarea RG de către populaţia romanşă era mai mult decât modestă. În mod teoretic, existenţa unui koiné romanş ar putea constitui, fără îndoială, un progres cultural, dar acceptarea lui de către vorbitorul de rând, a ridicat numeroase probleme.

Cea mai dificilă pentru etnia romanşă a fost introducerea acestei variante în şcoală. Conducerea cantonală din Graubünden (fr. Grisons, romanş.Grischun) a început, în mod precaut, în 2006 introducerea RG în unele şcoli din teritorii marginale ale cantonului (în Val Müstair şi Surmeir), iar apoi fenomenul s-a extins până în 2009 şi la alte teritorii romanşe, ca partea de jos a Surselvei. După 2009 nicio comună majoritar romanşă n-a mai adoptat RG în şcoală, dimpotrivă, în intervalul dintre 2011- 2013 toate comunele care acceptaseră alfabetizarea în RG au votat pentru reintroducerea idiomului local în şcoală, cu două excepţii: o comună sursilvană de la graniţa de vest, puternic germanizată, şi mica regiune surmirană care-şi continuă totuşi publicarea jurnalului local (Pagina din Surmeir) în graiul propriu şi nu în RG. Era un semn clar de respingere a deciziei cantonale. În plus, cu sau poate fără această decizie oarecum impusă de sus, în perioada discutată populaţia cu limba maternă romanşă a scăzut într-un mod alarmant. Eu însămi am discutat de multe ori cu vorbitori de romanşă, neimplicaţi în domenii culturale, care mi-au declarat că această limbă artificială „stricată” le-a distrus graiul lor matern şi că preferă pentru copiii lor dialectul alemanic. Este vorba de o lipsă de înţelegere din partea multor părinţi, care sunt mai interesaţi de ce se petrece la Zürich decât în idiomul romanş vecin, afirma un coleg de breaslă. Căci pentru orice vorbitor de romanşă cu bunăvoinţă RG nu este de neînţeles.

În faţa acestei situaţii fără precedent, părinţii s-au organizat, iar fundaţiile din cele două idiomuri principale (sursilvan şi ladin), numite Pro Idiomuri, au încercat să-şi impună punctul lor de vedere, diferit de cel oficial, susţinut în continuare de Fundaţia Romanşă (pro RG).

Pentru lămurirea detaliată a acestei probleme complicate m-am adresat uneia dintre persoanele cele mai informate, care militează în diferite organizaţii locale pentru neacceptarea RG ca mijloc de alfabetizare în şcolile din teritoriile romanşe şi pentru crearea unor manuale sau a altor mijloace de instrucţiune în idiomurile locale. Este vorba de profesorul secundar sursilvan cu specialitatea romanşă şi franceză, Francestg Friberg, originar din Danis, regiunea Surselva, unde predă de la terminarea studiilor. Este cunoscut prin activitatea desfăşurată în cadrul Fundaţiei Retoromane P. Flurin Maissen în calitate de director al cursurilor de vară de romanşă sursilvană începând din 1991 şi de preşedinte al fundaţiei din 1995. În plan didactic, conduce Conferinţa Generală a Uniunii Romanşe a Profesorilor din Surselva care cuprinde învăţători şi profesori de toate gradele. Din 2011, odată cu crearea fundaţiei Pro Idiomuri al cărui vicepreşedinte pentru sursilvană este, a fost implicat în proiectul numit Acces, care are în vedere elaborarea modelelor de manuale moderne computerizate în toate idiomurile. Înainte de finisarea conceptului Acces, îmi spune interlocutorul meu, s-a făcut un sondaj şi majoritatea persoanelor interogate au optat pentru aplicarea mijloacelor de instrucţiune în idiomurile locale. RG nu este respins definitiv din şcoală şi interlocutorul meu nu este împotriva lui. Se propune însă instruirea elevilor în şcoala primară numai în idiomul local, puternic ameninţat de germanizare, iar introducerea RG să aibă loc în clasele superioare, fără implicaţii de competenţă, ci doar în mod pasiv. Francestg Friberg insistă asupra necesităţii de a întări în primul rând competenţa lingvistică a elevilor în idiomul local, iar cine ştie temeinic idiomul său se poate ocupa de RG, în orice caz îl poate înţelege. Impunerea de sus a unei limbi construite a creat numeroase dispute. Dar, spune profesorul Francestg Friberg, o limbă literară se creează în timp şi oricum nu există legitimitatea să impui ceva ce populaţia nu acceptă.

Numai votul democratic al populaţiei din satele majoritar romanşe poate fi decisiv în materie de limbă. Şi acesta, exprimat mai târziu, a fost în mod clar, împotriva introducerii RG în şcoală. Asta s-a recunoscut din punct de vedere juridic şi asta a determinat revenirea învăţământului la forma iniţială, în patru din cele cinci idiomuri locale. În decizia de a adopta RG ca limbă de predare, cantonul nu a respectat deci constituţia cantonală care legiferează drepturile democratice ale comunei. Conducerea cantonală a acceptat cu uşurinţă propunerea unui grup de intelectuali pentrucă era convenabilă economic şi pentru că din punct de vedere teoretic vădea un anumit progres. Dar cele două idiomuri principale romanşe, ladin şi sursilvan, sunt puternic standardizate. Au limbi literare create în decursul istoriei, au dicţionare, gramatici şi o literatură de luat în seamă. La începutul secolului trecut, cunoscutul lingvist retoroman Andrea Schorta făcea o distincţie netă într-o culegere de texte dialectale între Schriftsprache (limba literară) din Engadina sau din Surselva şi forma dialectală. Este inadmisibil ca acest tezaur cultural şi ştiinţific să nu mai conteze în instruirea copiilor. Generaţia tânără îşi pierde treptat competenţa lingvistică în idiomul local (care nu este limba pâinii, ci a sufletului, spun romanşii), din pricina iureşului germanizării şi a limbajului computerial. RG nu este în nici un caz folosit în viaţa de zi cu zi şi atunci ce rămâne din romanşă? În situaţia dată, cultivarea idiomului local rămâne o necesitate. În ceea ce priveşte unificarea grupărilor dialectale destul de izolate ale romanşei, ea nu se poate realiza printr-un mijloc impus, ci numai prin apropierea vorbitorilor, prin acţiuni făcute în comun, căci deosebirile dintre graiuri nu sunt insurmontabile şi înţegerea se produce oricum, cu puţină bunăvoinţă. Asta am probat de curând mergând cu o grupă de vorbitori de sursilvană în Val Müstair.

Şi totuşi RG îşi face, destul de timid încă după 33 de ani, apariţia în mijloacele de informare, în publicaţiile oficiale şi în scrisul unor persoane private, care-şi doresc o limbă unificată. După părerea unor susţinători fervenţi ai acestui koiné, RG şi graiurile locale ar putea avea loc împreună şi în şcoală, aşa cum graiurile alemanice contină să trăiască pe lângă limba germană literară. Numai că poziţia germanei în ansamblul ei este cu totul alta decât cea a romanşei, ameninţată să se scufunde ea însăşi în marea de germanism. Comparaţia RG cu germana literară nu este necesară, afirmă Alexi Decurtins, cele două variante literare sunt cu totul în alte situaţii. Copiii romanşi sunt în pericol să-şi piardă graiul matern. Ei sunt obligaţi să-şi însuşească germana literară, alături de idiomul alemanic local, limba pâinii, cum o numesc romanşii. Apoi nu toate cadrele didactice cunosc RG şi nimeni nu vorbeşte această limbă. Se înţelege că părinţii nu cunosc această limbă şi nu vor ca cei mici să fie supraîncărcaţi în şcoala primară cu două variante locale şi cu două limbi literare. De aceea, în unele comune de la graniţa lingvistică, părinţii au optat pentru germană sau italiană ca limbi de alfabetizare, renunţând total la romanşă.

În cele din urmă, există argumente pro şi contra RG, dar ceea ce decide este voinţa majorităţii vorbitorilor, care în Elveţia se exprimă prin intermediul democraţiei comunale. O situaţie similară romanşei din Graubünden s-a petrecut şi cu ladina dolomitică. Acum mai bine de douăzeci de ani s-a creat pe baza graiurilor locale o limbă literară comună, ladina dolomitană, care a fost respinsă de vorbitorii ladinei din Val Gardena. Situaţia graiurilor dolomitane a rămas din acest punct de vedere neschimbată. Comunicările oficiale se scriu alternativ în cele două idiomuri principale din Val Gardena şi Val Badia. Celorlalte graiuri locale (cu un număr mai mic de vorbitori) dinafara Tirolului de Sud nu li se acordă o atenţie specială din partea oficialităţilor.

Adepţii planului de instruire în idiomul local, ca şi Liga Romanşă, recunosc totuşi că RG este o realitate importantă în lumea romanşă. Din acest motiv, ar fi păcat ca el să piardă şi puţina simpatie câştigată în timp în teritoriile romanşe. Prin acceptarea cunoştinţelor de bază din RG după terminarea cursului primar, se ajunge totuşi la stăpânirea lui de către elevi înainte de terminarea învăţământului obligatoriu. E, fără îndoială, un compromis propus în cele din urmă de Liga Romanşă, în interminabila dispută dintre rg-işti şi idiom-işti. Cum se va aplica şi ce rezultate se vor obţine rămâne ca timpul să decidă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara