Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Efigia Şcolii Ardelene de Ion Buzaşi

În biografia intelectuală şi poetică a lui Andrei Mureşanu putem stabili trei perioade: Bistriţa natală (1816- 1832), Blajul şcolarităţii sale (1832- 1838) şi Braşovul afirmării sale literare şi publicistice, sub îndrumarea generoasă a lui G. Bariţ (1838-1850). Urmează perioada sibiană (1850- 1861), în care se afirmă mai ales publicistul, în paginile „Telegrafului Român”, dar în care este nevoit să exercite o profesiune atât de neconformă cu temperamentul său artistic, – o slujbă de „concepist gubernial” (1850- 1861), ca să-şi încheie scurta existenţă pământeană la numai 47 de ani, prin revenirea la Braşov (1861-1863), o perioadă a avatarurilor sufleteşti.

Andrei Mureşanu vine la Blaj în 1832, când avea 16 ani. Numai de câţiva ani se stinseseră luceferii Şcolii Ardelene (Şincai chiar în 1816, anul în care se năştea poetul deşteptării naţionale). Amintirea lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior era în deceniul patru al secolului al XIX-lea vie şi preţuită atât de tradiţia blăjeană, cât, mai ales la catedrele unde oficiau autorităţi didactice precum: Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Ioan Rusu, Nicolae Marcu, Demetru Boier ş.a. Pentru şcolarul bistriţean venit de la gimnaziul piariştilor, unde şcolise cu câteva decenii în urmă şi Gheorghe Şincai,şi unde, la lecţiile de istorie, ascultase şi lucruri deloc măgulitoare pentru neamul românesc, audierea unor lecţii însufleţite, susţinute de oameni erudiţi, echivalează cu un adevărat şoc emoţional, cu ridicarea unui gros văl de pe ochi, aşa cum îşi aminteşte unul din colegii săi de clasă, Isaia Moldovan: „Când vedeam atâţia învăţaţi, tot români, ne dezmeticeam şi începeam a cunoaşte minciunile ungurilor care ne descriau pe români ca pe nişte sălbatici. Din zi în zi ne încălzeam la suflet şi ni se părea că suntem într-o altă lume.” (v. Isaia Moldovan, Din întâmplările vieţii, în „Gazeta Transilvaniei”, anul LX, 1898, nr. 234,p.4)

G. Bariţ profesează pentru puţin timp la Blaj, predând fizica, iniţiind spectacole de teatru şi, înainte de plecarea la Braşov,ca altădată Şincai, ţine în faţa alumnilor (teologilor) blăjeni o înflăcărată cuvântare „îndemnându-i să se poarte bine că naţia română are un viitor strălucit, descinzând noi din puternicii romani.” Aşa încât, Blajul Şcolii Ardelene, în cei şapte ani petrecuţi aici, la studii gimnaziale şi teoretice de către viitorul poet, a însemnat poate momentul cel mai important al devenirii sale intelectuale. Unul dintre primii săi biografi, profesorul blăjean Ioan Raţiu scria – e drept cam apodictic, dar nu fără temei:„fără exagerare, putem zice că pe Andrei Mureşanu singur Blajul l-a făcut ceea ce a fost. Dacă nu ar fi învăţat în şcolile de aici şi dacă nu ar fi supt spiritul lor, Andrei Mureşanu niciodată n-ar fi ajuns bardul naţiunii, căci nu ar fi avut firul care să-l conducă. Natura i-a dat sentimente şi talent, Blajul i-a dat directivă. Blajul a deşteptat în el iubirea de libertate, de neam şi literatură românească.”

Publicistul Andrei Mureşanu descinde mai ales din spiritul polemic al lui Petru Maior, căci şi stilul jurnalistului Andrei Mureşanu „e susţinut de o atitudine tranşantă, potenţată de termenul direct, insinuarea maliţioasă, ironia subţire sau verbul violent”, amintind de arsenalul polemicii lui Petru Maior. Corespondenţele cu Petru Maior nu rezultă numai din structurile similare ale stilului polemic. Autorul Istoriei pentru începutul românilor în Dachia este continuat de gazetarul Andrei Mureşanu şi prin asocierea concepţiei sale luministe cu patosul democraţiei dintr-o perspectivă romantică,vizionară, care îi insuflă încredere în ridicarea compatrioţilor săi „la gradul culturei în care se află alte naţii din luminata noastră Europă.” Articolul Sulzer despre români, în care susţine originea romană a creştinismului românilor, dacă nu ar fi semnat de Andrei Mureşanu, am putea crede că este o pagină din Istoria…lui Petru Maior:„Nu ştiu ce să numesc năzuirea unor scriitori de o pănură cu Sulzer, carii întru aceea în ce numai chiar conaţionalii scriitori pot fi judecători competenţi şi carii de la aceştia ar trebui să înveţe, se dau învăţători la toată lumea.” Iar consideraţiile despre poezia populară din articolul Românul şi poezia lui pot fi, desigur, raportate la Vasile Alecsandri care pentru Andrei Mureşanu a fost un model şi în poezie şi în ziaristică, dar şi la unele note de subsol din Ţiganiada lui Budai-Deleanu; aşa cum consideraţiile despre lupta împotriva tiraniei şi credinţa în libertate din articolul Trista pusăciune (poziţie) în care se află corifeii populilor în timpul de faţă pare o continuare a comentariului în jurul formelor de guvernământ din Cântul X al Ţiganiadei, fără alegoria şi savoarea expresiei din epopee, Andrei Mureşanu preferând tonul grav şi accentele profetice umbrite de tragism: „Acei bărbaţi patrioţi, carii din interesul binelui comun voiesc naintarea prosperităţii patriei şi a adevărului, carii îşi apără ideile sale în dreapta şi-n stânga, în sus şi-n jos, fără a privi la personalităţi, în timpul mişcărilor, fie acele în interesul principiului monarhic ori a celui republican, vor avea pururi o pusăciune apăsătoare.”

Poetul Andrei Mureşanu este şi mai îndatorat Şcolii Ardelene. Poezia care l-a făcut nemuritor, Un răsunet, devenită imn naţional, şi atâta vreme „cântec care ne-a însoţit istoria” este îndeobşte cunoscută cu titlul Deşteaptă- te, române – începutul ex abrupto al poeziei. Poate că acest energic îndemn să-i fi venit în minte poetului din articolul-program al „Gazetei de Transilvania” la care poetul a fost chemat de Bariţ să colaboreze: „Mulţămită celor carii strigă astăzi cu glas puternic: deşteaptă-te şi tu române, păşeşte înainte împreună cu noi,primeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie”; poate să-l fi reţinut din textele Bibliei – poetul, aşa cum se ştie, a urmat cursuri de teologie la Blaj şi a fost o vreme cântăreţ de strană la Biserica dintre Brazi din Sibiu.

Forma de discurs a poeziei Un răsunet (Deşteaptă-te, române) a fost deseori asociată cu Discursul lui Simion Bărnuţiu din Catedrala Blajului. Caracterul retoric al poeziei este evidenţiat şi de gravele alternative: sclavie/libertate, viaţă/moarte, care amintesc de finalul epopeii lui Ion Budai-Deleanu. La Andrei Mureşanu această alternativă libertate/moarte apare tot în finalul imnului sub formă de legământ:

„Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ”
ce este o parafrază a îndemnului din finalul Ţiganiadei:

„Du-ne măcar în ce parte,
Ori la slobozie, ori la moarte!”

Iată de ce în unele manuale de istoria literaturii române, Andrei Mureşanu este inclus în capitolul Şcoala Ardeleană, pentru că paşoptiştii transilvani constituie de fapt cea de a doua generaţie a acestei mişcări de emancipare socială şi naţională.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara