Numărul curent: 32

Numerele 36, 37, 38, 39 din 2013 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
Ediţia Galaction de Z. Ornea


Născut în 1879, Grigore Pişculescu - viitorul prozator Gala Galaction, a început prin a fi elev la Sfîntul Sava. Se împrietenise bine cu N. D. Cocea, viitor prozator şi luptător social, apoi Arghezi cu Vasile Demetrius şi cu I. Gh. Duca, viitor mare om politic liberal, asasinat de legionari cînd devenise premierul ţării (în 1929). În 1898, deci la 17 ani, face o călătorie de vacanţă cu prietenul Cocea, la Mînăstirea Agapia. Aici o întîlneşte pe verişoara lui Cocea, Zoe Marcou, soră în "ascultare" aici, la Agapia. Se înamorează de ea puternic (deşi era mai în vîrstă decît el cu 12 ani) şi, după cîţiva ani, se petrece o dublă convertire. Sora Zoe iese din mînăstire pentru a-şi urma destinul, iar tînărul pretendent abandonează Filosofia pentru Teologie, devenind absolvent în această delicată îndeletnicire care avea nevoie, înainte de toate, de har. Devine chiar, în 1909, doctor în teologie la Universitatea din Cernăuţi şi capătă demnitatea de confesor ecleziastic. Se hirotoniseşte abia în 1922, devenind preot şi profesor de teologie în 1926. În 1938 realizează, împreună cu colegul în ale preoţiei, Vasile Radu, versiunea româneasscă integrală a Bibliei, monument de limbă românească, tradusă de-a dreptul din ebraică. Dar, în tot acest timp, se împlineşte ca prozator, debutînd, încă în 1914, cu volumul de nuvele Bisericuţa din răzoare. Se încearcă şi în roman nu cu acelaşi succes, reţinîndu-se, mai ales, Papucii lui Mahmud şi, poate, Doctorul Taifun. Greu de înţeles de ce prozatorul-teolog a fost un neînfricat luptător pentru dreptate socială, colaborînd, încă după primul război mondial, la publicaţiile socialiste ale timpului (Socialismul, Tineretul socialist, Luptătorul, Chemarea Vremii), unele împreună cu N.D. Cocea, altele prin libera sa opţiune. Aşa s-a păstrat mereu, creîndu-şi un statut de scriitor revoluţionar, încît, în 1948, la desfiinţarea vechii Academii, devine membru al celei noi moşite. Îmi aduc aminte de o scenă memorabilă cu bătrînul scriitor academician. Fiind mereu pe la Biblioteca Academiei, intram, pe furiş în Aulă, cînd aflam că e sesiune academică. La una dintre aceste furişări, mi-a fost dat să asist la o scenă halucinantă dintre Galaction şi Geo Bogza. Era iarna. Galaction, bolnav, întîrziase la şedinţă. Cînd a intrat, Geo Bogza, înalt cît un stîlp de telegraf, s-a repezit să-l ajute pe împuţinatul bătrîn (care, totuşi, în tinereţe, nu fusese deloc scund) să se dezbrace de palton. Paltonul a fost scos de îndată. Dar bătrînul Galaction făcea semne că nu s-a isprăvit totuşi. Arăta spre gît, înfăşurat cu un fular de casă neaşteptat de lung. Această operaţie de eliberare din arcanele fularului era de tot hazul. Geo Bogza, descolăcea de zor fularul lung şi lat cît un şal, şi operaţia nu se mai termina. Cînd totul luase, totuşi, sfîrşit, Geo Bogza l-a ridicat în braţe, aproape pe sus, şi l-a instalat la una dintre mesele nemuritorilor. Scena, uluitoare, mi-a rămas în amintire şi cînd vine vorba de Galaction nu mă pot abţine să mă gîndesc numai la ea. Apoi o boală grea şi lungă, în urma unui accident vascular, l-a ţintuit la pat, pînă cînd, în martie 1961, moartea l-a izbăvit la 82 de ani.
Prietenul Teodor Vârgolici a reluat, pentru a treia oară, publicarea unei ediţii (primele două fuseseră, totuşi, culegeri de "opere alese") din operele lui Galaction la Editura Minerva. Păstrîndu-şi ritmul anual, ediţia a ajuns la volumul al VI-lea. Compozit în sumar, acest volum conţine cîteva scrieri teologale, studiul despre Eminescu (fără nici o valoare, scris în 1924, cu opt ani, deci, înainte de scrierea fundamentală a lui G. Călinescu), un altul, mişcător, despre Vlahuţă (azi scriitor ieşit iremediabil din uz) şi două cicluri de publicistică, una despre sionism (Sionismul la prieteni; am uitat să notez că, surprinzător, prozatorul teolog a fost şi un constant apărător şi propagator al doctrinei sioniste) şi cea intitulată O lume nouă, conţinînd publicistica sa revoluţionară de după primul război mondial.
Dar, aşa compozit cum se prezintă sumarul acestui al VI-lea volum al ediţiei, dezvăluie negreşit interes. Mai întîi de toate pentru scrierile teologale. În 1907, semnînd cu numele său originar Grigore Pisculescu, îşi susţine teza de licenţă în teologie (în acelaşi an se va şi căsători cu aleasa inimii). Teza de licenţă se numea Minunea din drumul Damascului - argument apologetic. Teza, publicată, a fost bine primită de revista Biserica ortodoxă română, relevîndu-se că e scrisă din convingere adîncă. Să citez un fragment de la începutul tezei de licenţă: "Creştinarea Sfîntului Pavel, examinată de aproape şi judecată strîns, constituie un argument apologetic (un argument că Iisus Christos este Dumnezeu), pe care nu poate să-l doboare nici o putere şi nici o iscusinţă a liberei cugetări. Mintea omenească, rămasă la propriile ei puteri, nu poate să explice de ce s-a făcut creştin şi apostol Sf. Pavel. Convertirea lui întrece puterea de pricepere şi de judecată a cugetării necreştine; şi această cugetare e constrînsă să vadă în convertire cel puţin o taină nepătrunsă, dacă nu sincer şi de-a dreptul o manifestare clară a Dumnezeirii Omnipotente a Mîntuitorului. În mod indirect, convertirea Sf. Pavel, sfidînd orice fel de explicare independentă, se arată într-adevăr ca urmare a unei minuni şi ca îndeplinirea unui ordin dumnezeiesc: urmarea Minunii din drumul Damascului, în care Sf. Pavel primi de la Domnul darul Graţiei şi ordinul Apostolatului". Subiectul tezei de licenţă, ştie dl Teodor Vârgolici, l-a preocupat, apoi, obsesiv, pe autor. Tot meditînd la tema sa, a ajuns la alte concluzii, oferind o interpretare nouă, cu totul personală, modalităţii cum s-a produs vestita convertire, care, pe alocuri, cam contrazicea textele canonice ale Bibliei, el, traducătorul ei. Îl chinuiau nespus concluziile la care ajunsese şi, cu siguranţă, contradicţia în care se instala faţă de dogmatica creştină tradiţională şi tradiţionalistă. Rămîne, totuşi, o enigmă şi un paradox aproape ridicol textul profund pe care îl redactează şi îl trimite, la 14 iulie 1953, nimănui altcuiva decît lui Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R., om fără convingeri şi preocupări religioase, poate chiar liber cugetător. Gestul lui Galaction e o nevoie de a se spovedi, mărturisindu-se. Dar cui? Lui Traian Săvulescu în locul unui exeget biblic? Ce folos putea avea o asemenea automărturisire patetică? Fireşte, nici una, dacă nu cumva voia, prin acest memoriu, să probeze că e activ ca academician. Şi a avut grijă să transcrie textul - să-i spun memoriul? - în jurnal şi am asistat, neputincios, cum cenzura a hăcuit această mărturisire rău adresată din al treilea volum al Jurnalului din 1980. Textul a fost restabilit, în integralitatea sa, în ediţia recentă de la Editura Albatros. Să citez şi din acest memoriu-spovedanie, adresat inutil, deşi scriitorul, ajuns, în 1946, şi deputat al stăpînirii, se întreba, patetic, în jurnal, ce caută el printre atîţia necredincioşi, ajungînd la încheierea că locul său nu este acolo, deşi nu a făcut gestul decis de a demisiona. Deci să citez: "Se împlinesc la toamnă, scumpe Dle Preşedinte, cincizeci de ani de cînd am prezentat Facultăţii de Teologie din Bucureşti, teza mea de licenţă Minunea din drumul Damascului - argument apologetic. Este o încercare juvenilă, corectă şi încă lizibilă ca literatură, dar pripită şi insuficientă, ca temei apologetic. Voiam, prin ea, să exprim convingerea mea definitiv cîştigată la lectura Faptelor Apostolilor, că convertirea lui Saul, mandatarul Sanhedrinului, este un fapt istoric, prin nimic explicabil, decît printr-o minune. Din convertirea lui Saul înţelegem puterea lui Iisus Christos. Din convertirea lui Saul - formidabilul duşman al Bisericii Primare - înţelegem suflul divin şi veracitatea Sfintelor Evanghelii. Din convertirea lui Saul, adică din fulgerele cari îi terasează pe paznicii mormîntului. Am citit şi recitit epistolele Sf. Apostol Pavel, am revenit asupra Minunii din drumul Damascului, cînd ca profesor de teologie, cînd ca literat. Am tradus, într-o traducere nouă, epistolele Apostolului neamurilor. Am tradus tot Noul Testament şi, în colaborare cu temeinicul erudit Vasile Radu, am tradus întregul Vechi Testament. Acum cîţiva ani, am reluat, după ani şi ani de meditaţie, miraculoasa convertire de la porţile Damascului, într-o serie de noi scrisori apologetice: Scrisori către epigonii Simforozei (Revista Română, an II, ianuarie-martie 1942, p. 19-32). Apoi iar şi iar în revistele teologice ca, de pildă, în Studii teologice, nr. 7-8, 1951). Pe lîngă toate acestea, atît la Bucureşti, cît şi la Sibiu, am citit în cercul cărturarilor noştri teologi, interpretarea mea cea nouă (pentru mulţi uimitoare) a prigoanei lui Saul. Scumpe Dle Preşedinte, ştiu azi mult mai multe lucruri decît acum cincizeci de ani. Dar şi azi, cînd vă scriu - 14 iulie 1953, ştiu mai mult, înţeleg mai mult decît ştiam şi înţelegeam ieri. Am cîteva caiete, cu note, cu dibuieli, cu paşi de ascensiune, cu reveniri, cu repetări, cu reconsiderări. Şi, din toate acestea, mă străduiesc azi să tai, pentru dvs., poteca de munte, proprie să te conducă sus, pe vîrful fericit, încununat cu slava Taborului)". Şi urmează relatarea, cu referire la exegeţi cunoscuţi şi cu aprecieri personale ca aceea că "diftonul Luca" scriindu-şi amintirile proprii, devenite Evanghelie, nu avea cunoştinţă de epistolele lui Pavel, îi releva unele contradicţii ale acestui text-mărturisire, notează, nu fără surprindere, că ştiinţa exegetică biblică a întîrziat, straniu, să descifreze înţelesul prigoanei lui Saul, corectîndu-se definitiv asupra vestitei apostrofe christice făcută lui Saul devenit, apoi, Pavel. Şi încă altele la fel de înnoitoare. Dar, încă o dată, de ce comunica aceasta, în plin 1953, preşedintelui Academiei R. P. R., Traian Săvulescu? Îi luase Dumnezeu minţile, le păstrase, era o frondă calculată de a încunoştinţa înaltul forum ştiinţific al ţării cu ce îndrăzneşte să se ocupe un academician de vreme nouă? Cine ar putea răspunde?
Textele din Sionismul la prieteni sunt o dovadă peremptorie că, iată, un preot cu aplecări teoretice teologale, a iubit sincer poporul evreu, îmbrăţişînd chiar cauza lui Israel, sionismul fundat de Theodor Herzl. Să recunoaştem e, acesta, un caz foarte rar, devreme ce destui preoţi practicau antisemitismul şi încă militant. Galaction considera că Biblia, chiar Noul Testament, este creaţia evreilor. "Cum poţi să ridici - se întreba el retoric - între Biblie şi Israel un zid despărţitor? Minunile, frumuseţile, înţelepciunea şi toată comoara mistică, pe care ne-am însuşit-o noi latinii de două mii de ani încoace, sînt opera şi proprietatea acestui popor providenţial". Şi într-un alt text al acelui uimitor ciclu de articole din 1919, publicate în ziarul israelit Mîntuirea, scria sincer surprins: "Dacă înţeleg însă antisemitismul celor mulţi, nu înţeleg antisemitismul celor puţini, dedaţi studiului şi cugetării generoase. Cînd problema evreiască este una din durerile omenirei civilizate, cînd antisemitismul e o pornire josnică născută din gelozie şi din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat să se lase contaminat de antisemitism? Socotesc că, dimpotrivă, orice amic al culturei şi al libertăţei sufleteşti trebuie să se intereseze cu simpatie de problema evreiască şi de măreţul ideal care împinge astăzi spre Sion toate inimele evreieşti. Şi cu toate acestea punţile între evidenţa intelectuală şi realitatea existentă sub soare sînt totdeauna rupte! Printre oamenii noştri de carte şi de condei găseşti mai mulţi răuvoitori şi antisemiţi, decît prieteni dispuşi să priceapă şi să ajute". Şi pleda pentru izbăvirea prin sionism a evreilor care să-şi creeze, după îndemnul cutezător al lui Herzl, un stat al lor. "Evreii, stăruie Galaction, trebuie să se înapoieze la vechiul lor cămin. De atîta timp de cînd au fost aruncaţi din ţara lor, ei călătoresc şi trec printre celelalte neamuri, ca nişte oi printre mărăcini. Prea multă lînă rămîne în mărăcini! Şi duşmanii sînt tot neîmpăcaţi: nu e destulă! Vreau toată lîna". Sînt gînduri generoase, care îi fac cinste teologului Gala Galaction.
Să sperăm că această ediţie nu se va întrerupe şi prietenul meu Teodor Vârgolici va şti să o ducă la încheierea cuvenită. După celelalte scrieri, aici, cred, că e şi locul monumentalului jurnal al scriitorului. Astfel încît să avem adunată, într-o ediţie, întreaga operă a lui Galaction. Îi doresc editorului spor şi stăruinţă.

Gala Galaction, Opere, vol. VI. Varia. Creştinism, sionism, socialism. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Teodor Vârgolici. Colecţia "Scriitori români". Editura Minerva, Bucureşti, 2000.