Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
ecouri din romantism - LALLA RUK de Vasili Jukovski de Carmen Brăgaru

în 1817, Thomas Moore publica Lallah Rookh, un roman de inspiraţie orientală, format din patru poeme narative prinse într-o povestire cadru. Titlul era dat de numele eroinei principale şi, provenit din farsi, desemna obrajii ca laleaua, o comparaţie frecventă se pare în poezia persană. După spusele legendei străvechi, redescoperită şi gustată de Occidentul romantic la începutul secolului al XIX-lea, Lalla Ruk era fiica răvăşitor de frumoasă a unui anume Aurangzeb, conducătorul Mughalului prin secolul al XVII-lea, un mare imperiu ce acoperea cea mai mare parte a Indiei de astăzi. Logodită cu tânărul rege al Buharei, fără să-l fi văzut însă vreodată, tânăra porneşte în călătoria de nuntă, pe drumul lung şi aventuros, îndrăgostindu-se de poetul Feramoz. Ajunsă la palatul viitorului soţ, chinuită fiind de taina care îi măcina sufletul, Lalla Ruk cade într-un leşin adânc înainte să apuce să îşi vadă mirele. Îşi va veni repede în simţiri, totuşi, la auzul glasului cunoscut şi mult iubit, căci poetul de care se îndrăgostise nu era nimeni altul decât tânărul rege al Buharei.

La începutul secolului al XIX-lea, Rusia şi Prusia aveau nu numai alianţe economice şi militare importante, ci şi legături de rudenie, încurajate de ambele părţi, prin căsătorii care să întărească cele două imperii. Prinţesa Frederica Louise Charlotte Wilhemina, fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, se născuse în 1798 şi rămăsese orfană de mamă la vârsta de 12 ani. După înfrângerea suferită de armata prusacă în faţa francezilor, familia regală se refugiase în partea de est a Prusiei, aflată sub protecţia ţarului Aleksandr I. În 1814, când fata abia împlinise 17 ani, casele regale ale Rusiei şi Prusiei aranjează o întâlnire în virtutea unei eventuale căsătorii, trimiţându-i pe doi dintre fiii ţarului rus să viziteze Berlinul. Mare Duce, fără perspective de urcare pe tron la vremea aceea, Nicolae I sau Nicolae Pavlovici, se îndrăgosteşte nebuneşte şi iremediabil de tânăra Charlotte, înlesnind astfel demersurile familiilor. Sentimentul este reciproc şi de durată, cuplul rămânând cunoscut în epocă pentru intensitatea iubirii şi potrivirea desăvârşită. După moda vremii, prinţesa prusacă, însoţită de fratele ei, viitorul rege al Germaniei, va face o vizită în Rusia în vara lui 1817. Aflată la Sankt Petersburg, se va converti la ortodoxie, luându-şi ca nume de adopţie acela de Aleksandra Feodorovna. Peste o lună, la 13 iulie 1817, în chiar ziua în care îşi sărbătorea împlinirea celor 19 ani, fosta Charlotte, actuala Aleksandra, se căsătorea cu Marele Duce Nicolae, în cadrul fastuos al Palatului de Iarnă. Era anul în care poetul romantic englez îşi publica vestitul poem amintit.

după aducerea pe lume a primilor doi prunci, pierderea unei sarcini o aruncă pe tânăra mamă într-o neagră depresie, întreţinută şi de constituţia ei fragilă. Îngrijoraţi, doctorii o sfătuiesc atunci să plece într-o călătorie, sperând ca schimbarea de mediu să atragă după sine şi o schimbare de umoare. Aşa se va şi întâmpla. Berlinul va fi destinaţia cuplului de rang înalt, unde vor zăbovi din toamna lui 1820 până în vara anului următor. Aici, în ianuarie 1821, la unul dintre festinurile organizate de regele Prusiei, tatăl fetei, în cinstea oaspeţilor atât de dragi, vor fi puse în scenă câteva fragmente din poemul în vogă al lui Thomas Moore. Rolul prinţesei indiene Lalla Ruk va fi jucat de însăşi Aleksandra, rolul logodnicului legendar revenindu-i chiar soţului ei, Nicolae.

Vasili Jukovski, poetul romantic rus, prieten al lui Puşkin, se afla şi el acolo, fiind un apropiat al casei regale ruse, în timp ajungând chiar educatorul întâiului născut al cuplului în discuţie, viitorul ţar Aleksandr al II-lea. Frumuseţea, graţia şi nobleţea actriţei sui-generis, consonând perfect peste secole cu atributele prinţesei de odinioară, atmosfera orientală de care Jukovski se simţise întotdeauna atras, adusă la viaţă de geniul şi talentul lui Moore şi pusă în scenă cu mult fast precum se pare, au mijlocit o clipă de graţie, în care sensibilitatea poetului a surprins manifestarea harului. Astfel, va aşterne pe hârtie cu înfrigurare, între 15/27 ianuarie şi 7/19 februarie 1821, o primă poezie intitulată simplu Lalla Ruk, alcătuită din opt octave, unde pentru prima dată va folosi celebrul vers Geniul frumuseţii pure, vers inspirat pe care îl va relua în creaţia sa ulterioară, preluat cu încântare mai apoi şi de prietenul Aleksandr Sergheevici Puşkin. Acelaşi episod berlinez va constitui punctul de plecare şi pentru o a doua poezie, mai discursivă, intitulată Ivirea Poeziei sub chipul Lallei Ruk, formată din opt catrene şi elaborată între 1/13- 6/18 februarie 1821. Dincolo de inefabil, ceea ce ţine să transmită Jukovski într-un soi de ars poetica este întrezărirea sacrului în profan, cum ar spune Mircea Eliade mai târziu, sub dublul chip frumos al prinţesei indice şi al Marii Ducese Aleksandra, întrupându-se printr-o lege a atracţiei, lumină din lumină, frumos pur din frumos pur, însăşi Poezia, ce are toate atributele harului divin, scump la vedere şi dispărând într-o clipită ca şi acesta. Sentimentul de plenitudine şi de beatitudine pe care îl lasă în urmă este însă suficient poetului pentru tot restul vieţii.

La bicentenarul romanului lui Moore şi după 196 de ani de la momentul compunerii, propunem iubitorilor de poezie o primă încercare de transpunere în limba română a emblematicului poem semnat de Vasili Jukovski.

Prezentare şi traducere de Carmen Brăgaru


Lalla Ruk

Vis ce sufletul îmi farmeci,
Musafir plin de mister,
Oaspete ales ce vindeci
Lumea noastră de sub cer,
Desfătatu-m-am cu tine
Preţ de-o clipă, dar deplin,
Căci mi te-ai ivit în chip de
Darnic mesager divin.

Mă găseam, în plăsmuire,
Pe tărâm făgăduit,
Contemplând Caşmirul, veşnic
Împăcat şi neclintit,
Unde, vesel, primăvara,
Revenind din alte zări,
O-ntâmpina pe fecioara
Sosită din depărtări.

Scânteind, desăvârşită –
Înger, nu din astă lume –
Tânăra neprihănită
Răsări ca prin minune.
Străveziu, molatic, vălul
Chipul galeş i-ascundea
Şi, în faţa noastră, ochii
Cu nobleţe şi-i pleca.

Faţa-i toată o sfială
Sub cunună strălucind,
Voioşia de copilă,
Măreţia-n ochi şi-n gând,
Simţ adânc, ce blând adie,
Pacea-n duh, pe trăsături,
Toate o făceau să fie
Frum’seţe fără cusur.

Cum vrăjit priveam năluca,
Sufletu-mi porni hai-hui
Să o prindă, s-o reţină…
Ea se duse. Unde-i? Nu-i!
S-a ivit precum speranţa,
Doar o clip’-apoi se stinse,
Bucurându-mi restul vieţii
Că aripa ei m-atinse.

Vai! Căci nu ne locuieşte
Geniul purei frumuseţi,
Doar din când în când ţinteşte
Din înaltul cer săgeţi.
E zorit precum aripa
Unui vis, în zori grăbit,
Dar rămâne-n sfântă taină
De inimă strâns lipit.

Şi apare ca o rază
Unui suflet nepătat,
Căruia se revelează
Binefăcător, curat.
Şi, ca inima să ştie,
Despre cer, pe-acest pământ,
El mai dă în lături vălul
Umbritor, din când în când.

Şi vedem că orice lucru
E de el însufleţit
Şi ce-atinge-n lumea noastră
Ajunge desăvârşit.
Când din nou ne părăseşte,
Vrea iubirea-n dar s-o dea
Şi-aprinde, la despărţire,
În înaltul cer o stea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara