Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Durand-Ruel şi pictura impresionistă de Edward Sava

Cele trei instituţii – Muzeul Orsay, Galeria Naţională din Londra şi Muzeul de Artă din Philadelphia – care au organizat „Descoperind impresioniştii – Paul Durand-Ruel şi noua pictură”, au reuşit să ob- ţină simultan două rezultate remarcabile.

Pe de o parte, o expoziţie de succes care a pus publicul în faţa unor lucrări îndrăgite. Pe de alta, o manifestare care atrage atenţia asupra rolului unui negustor de tablouri în promovarea artei moderne şi dezvoltă o istorie alternativă a mişcării impresioniste în care diseminarea şi receptarea operelor de artă joacă rolul principal.

Durand-Ruel a însemnat pentru impresionişti ceea ce Ambroise Vollard a reprezentat pentru generaţia următoare sau Daniel-Henri Kahnweiler pentru cubişti. Este important să recunoaştem că toţi aceştia n-au fost numai negustori interesaţi de câştiguri aşa cum colecţionari ai perioadei – de la Caillebotte şi Auguste Pelletier în Franţa, Şciukin şi Morozov în Rusia la Havemeyer şi surorile Cone în Statele Unite – n-au acumulat opere de artă doar ca semne de prestigiu. Fără să fie implicate direct în procesul creator, aceste remarcabile personalităţi au jucat un rol imens, insuficient recunoscut, în istoria artei moderne.

În 1871, când Durand-Ruel a făcut cunoştinţă cu Monet şi Pissarro la Londra, unde cu toţii se refugiaseră ca urmare a războiului franco-prusac, „noul stil” era deja în bună măsură format. Trecuse aproape un deceniu de când Napoleon al III-lea îngăduise organizarea unui „Salon al refuzaţilor”. Artişti ai grupului numit în derâdere „impresionist” îşi vindeau însă în continuare cu greutate tablourile unor colecţionari sau neguţători ocazionali... Entuziasmul lui Durand- Ruel schimbă însă radical datele problemei. Începe prin a achiziţiona zeci de tablouri de Monet şi Pissarro. La întoarcerea la Paris, este prezentat celorlalţi membri ai grupului şi cumpără masiv lucrări de Degas, Manet – 23 de tablouri într-o singură zi! – Sisley, Cassatt şi Renoir, oferind acestor artişti un nivel de securitate financiară şi încredere în forţele proprii de care nu se mai bucuraseră până atunci.

În următorii ani, Durand-Ruel devine rapid un fel de apostol al mişcării. După prima expoziţie a impresioniştilor din 1874, din atelierul fotografului Nadar, el organizează o a doua, în 1876, în propria galerie, la fel de prost primită de majoritatea publicului şi criticii ca şi prima. De loc descurajat, continuă să-i susţină pe tinerii artişti de care era înconjurat, trecând el însuşi prin multiple perioade de criză financiară. „Fără Durand am fi murit cu toţii de foame; noi, impresioniştii îi datorăm totul” – declara spre sfârşitul vieţii Claude Monet.

Negustorul a continuat să creadă într-un succes care nu putea întârzia la nesfârşit. Moştenise de la tatăl său o galerie cu lucrări ale pictorilor generaţiei 1830. Ştia deci din proprie experienţă cât de greu acceptase publicul îndepărtarea celor mai importanţi dintre ei de convenţiile academismului. Pe măsură ce găseşte cumpărători pentru tablouri de Delacroix, Corot, Courbet, Millet, ale membrilor Şcolii de la Barbizon, el foloseşte profitul obţinut pentru a acumula noi şi noi pânze ale tinerei generaţii. De-a lungul vieţii a achiziţionat astfel circa 1500 de tablouri de Renoir, 1000 de Monet şi 400 de Degas!

Poate mai mult decât alţii, Durand- Ruel şi-a dat seama că impresionismul este o ruptură mai puţin radicală cu trecutul decât părea la prima vedere. În 1873, ca să-şi convingă clienţii să-i împărtăşească punctul de vedere, editează o colecţie de gravuri, pornind de la picturile pe care le avea în galerie, amestecând vechiul şi noul. Printre numele incluse, regăseşti cele ale lui Manet, Monet şi Pissarro alături de Goya, David, Delacroix sau Courbet... Durand- Ruel a continuat să vândă picturi premergătoare impresionismului. Chiar dacă lucrări majore care au trecut prin mâna sa – L’Angelus de Millet sau Moartea lui Sardanapalus de Delacroix – au rămas la Paris, expoziţia pe care am văzut-o la Philadelphia a inclus destule lucrări remarcabile – Femeie în valuri de Courbet – pentru a demonstra spectrul intereselor negustorului şi a plasa inovaţiile impresioniste în contextul mai larg al evoluţiei picturii franceze a secolului al XIX-lea.

Încă din primii ani, Paul Durand- Ruel îşi propune să urmeze nişte noi şi neobişnuite linii directoare în activitatea sa, redefinind relaţia dintre artist şi negustorul de artă de o manieră care a rămas valabilă până astăzi. În primul rând, îşi asigură exclusivitatea producţiei artiştilor „săi” pe care-i susţine cu un stipendiu lunar. Programează numeroase expoziţii monografice la care accesul publicului este liber şi pe care le promovează cu sârguinţă în presa zilei. Astfel, într-un singur an, 1883, el a planificat manifestări dedicate în exclusivitate creaţiei unor Boudin, Monet, Renoir, Sisley... Încercând să atragă o clientelă cât mai diversificată, organizează expoziţii şi spaţii satelit ale galeriei pariziene la Londra, Bruxelles, Berlin, Boston, New York… În fine, idee foarte actuală, implică şi cointeresează lumea financiară în succesul activităţilor Galeriei Durand-Ruel…

Toate aceste elemente ale „stilului” negustorului sunt ilustrate în detaliu în „Descoperind impresioniştii”… Subliniind importanţa expoziţiilor monografice, organizatorii au inclus tablouri care au făcut parte din retrospectiva Monet din 1883 şi un număr de exemple din seria „Plopilor” celui din urmă – 16 variante pictate în diferite momente ale zilei – expuse de Durand-Rueil în 1892. Cu toate că n-au fost concepute ca un triptic, trei tablouri înrudite ca spirit, pictate de Renoir în 1883 – Dans la ţară, Dans în oraş şi Dans la Bougival – îţi permit să observi modul în care artistul a improvizat variaţii pe aceeaşi temă… O secţiune specială este dedicată expoziţiei din 1905 de la Galeriile Grafton din Londra. Intrată în istorie ca un fel de „apoteoză” a impresionismului, incluzând 315 pânze de Manet, Pissarro, Monet, Degas, Renoir, manifestarea a reprezentat o culme a carierei lui Durand-Ruel, o justificare în ochii săi şi ai lumii că anii de privaţiuni n-au fost în zadar, că instinctul său nu s-a înşelat…

Cele trei variante ale actualei expoziţii n-au fost identice. Chiar şi titlurile au reliefat puncte de vedere diferite. La Paris, „Pariul impresionismului”, a sugerat o aventură financiară. La Londra, expoziţia a fost subintitulată „Inventând impresionismul” ceea ce de fapt nici măcar nu este corect căci începuturile mişcării, din anii 1860, au precedat implicarea lui Durand-Ruel. În fine, la Philadelphia, „Descoperind impresionismul” a fost un titlu mai aproape de adevăr, reatribuind meritul „invenţiei” artiştilor şi plasându-l pe Durand-Ruel în rolul de promotor… La Londra accentul a fost pus pe prima întâlnire a negustorului cu arta impresionistă care a avut loc aici şi pe expoziţia de la Galeriile Grafton. La Orsay, a fost subliniat, fireşte, parcursul parizian al carierei sale. La Philadelphia, organizatorii au privit activitatea lui Durand-Ruel prin prisma americană, punând în evidenţă rolul jucat de Mary Cassatt, eroina locală, cea care, ca pictor, colecţionar şi mentor al unei noi generaţii de amatori de artă, a jucat un rol major în promovarea noi picturii în America şi, implicit, în succesul lui Durand-Ruel pe aceste meleaguri...

Deschizând o filială a galeriei la New York în 1887 şi organizând aici manifestări cu titluri precum „Lucrări în ulei şi pasteluri ale impresioniştilor din Paris”, negustorul a ştiut să exploateze interesul americanilor bogaţi pentru tot ceea ce reprezintă o nouă modă europeană. În acelaşi timp, marea majoritate a publicului francez era nu numai neinteresată de noua pictură impresionistă ci, mai mult, revoltată de îndrăznelile ei şi de ruptura cu tradiţia academică. „Fără americani¸ aş fi fost pierdut, ruinat” – scria el în 1920… „Cred că sunt mai puţini ignoranţi, mai puţin înguşti la minte decât colecţionarii francezi” – declara la un moment dat tot cel căruia muzeele americane îi datorează importantele ansambluri de pictură impresionistă de care publicul se bucură astăzi…

Un exemplu. Tot la Philadelphia, nu departe de Muzeul de Artă, a fost reinstalată, acum câţiva ani, fabuloasa colecţie Alfred Barnes. Chiar dacă statutul instituţiei respective interzice împrumuturile, vizitatorilor expoziţiei le-a fost uşor să admire, pe lângă cele circa optzeci de lucrări temporar etalate în muzeu, cel puţin o sută de alte pânze pe care doctorul Barnes le-a achiziţionat de-a lungul anilor de la firma Durand-Ruel.

„Pentru multă vreme am cumpărat şi lăudat până la cer lucrări ale unor pictori foarte originali, unii dintre ei adevărate genii şi intenţia mea este să fac iubitorii de artă să le accepte” – scria Paul Durand-Ruel în 1885. Organizând o manifestare care să-i celebreze înfăptuirile înseamnă să-i „reîntoarcem” doar o mică parte din ceea ce îi suntem datori.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara