Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Drept la replică? de Gabriel Dimisianu


Cititorii "României literare" au observat, desigur, numeroasele intervenţii polemice care apar în revistă în numele dreptului la replică. Uneori acestea îi vizează pe redactorii sau pe colaboratorii noştri apropiaţi. Nu protejăm şi nu persecutăm pe nimeni, oferind oricui posibilitatea de a lămuri o eventuală neînţelegere în ce-l priveşte, de a corecta o inexactitate, o atribuire falsă de intenţii.
Acordarea dreptului la replică nu se justifică totuşi în orice împrejurare. Cuiva îi apare o carte, este recenzată critic şi respectivul autor sare ca ars, trimite proteste, cere drept la replică. Nu vedem pentru ce i l-am acorda. Ce să afle cititorii? Că opinia despre propria-i carte este alta, infinit mai bună, decât a celui care a recenzat-o? Dar era de presupus. Şi apoi unde s-ar ajunge dacă am face loc în revistă exprimării acestui soi de reacţii? Probabil că la dublarea cronicilor, a notelor de lectură cu aşa-zise replici ale nemulţumiţilor de felul în care le-au fost cărţile întâmpinate. O dare în spectacol inutilă. Nu susţin că tot ce se scrie în "România literară" despre cărţi este de neclintit, dar trebuie lăsaţi să ia alţii atitudine şi nu autorii în cauză, oricând suspectabili de subiectivitate.
Au mai fost făcute în revista noastră aceste precizări în legătură cu dreptul la replică, dar se pare că nu au convins pe toată lumea. Nu l-au convins, de exemplu, pe poetul Matei Albastru, autorul unei antologii de poezie românească în limba germană, comentată, în nr. 31/2002, de Ioana Pârvulescu. Observaţiile critice ale colegei noastre, toate la obiect, l-au scos din sărite pe autorul antologiei şi ne-am trezit de la el cu o "replică" mânioasă, şi de o lungime care o întrece, cam de trei ori pe aceea a recenziei stârnitoare de supărări.
Nu doar mânioasă este replica dlui Matei Albastru, dar prezintă şi unele defecţiuni de logică. Domnia-sa nu va polemiza cu autoarea recenziei, ne anunţă, "pe considerentul că dintr-un spirit cavaleresc ce ne este specific n-o să provocăm la duel un reprezentant al sexului slab". Mă rog! Ce va face totuşi? Mă va provoca pe mine la duel, "ca autor moral al acestui atac, din moment ce nu v-aţi disociat de părerile recenzentei". De ce s-o fi făcut? Are dl Matei Albastru logica sa: antologia criticată de "recenzentă" a fost "nominalizată la Premiile U. S. R./ 2001, de un juriu al cărui preşedinte aţi fost". Iată-mă, aşadar, prin faptul prezenţei în juriul care a nominalizat antologia, legat pe veci de soarta acesteia, răspunzător de cum este întâmpinată în reviste, obligat să mă disociez de recenzia critică din R. l., dacă nu chiar s-o fi interzis.
Şi încă: "În dubla-vă calitate, de fost preşedinte al juriului şi de actual director adjunct al revistei, aţi primit câte un exemplar din această antologie, unul cu autograf, iar al doilea fără, amândouă în mod gratuit. Ca o reclamă, la care editura are tot dreptul".
Sunt, prin urmare, îndatorat nu numai moral dlui Albastru dar şi material, căci mi-a trimis antologia gratuit în două exemplare, ce e drept fără să i-o fi cerut. Cât priveşte dreptul la reclamă, n-am ştiut că există aşa ceva. Credeam că reclama, publicitatea sunt obiect de tranzacţie, reglementată prin contracte. Nu ştiu să fi încheiat vreun contract de publicitate cu editura dlui Albastru, în urma căruia să i se facă "reclamă".
Hotărât lucru, logica dlui Matei Albastru este una defectuoasă. Domnia-sa încurcă punctele de vedere într-un fel care pe Mihai Ralea l-ar fi dus la anumite rele concluzii.
La capătul celor şapte pagini dactilo, poetul ne avertizează că de nu-i vom tipări replica, după "curgerea timpului legal" (care-o fi acesta), o va face publică "pe orice cale". N-are decât! Suntem şi noi curioşi de publicaţia care-i va găzdui kilometrica suplică mânios-plângăcioasă.