Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Dragoş Buhagiar: „Spaţiul teatral rusesc este unul special“ de Maria Sârbu

Teatrul Academic de Stat „Evghenii Vahtangov” din Moscova a programat la 12 septembrie, în deschiderea stagiunii 2016-2017, premiera spectacolului regizat de Silviu Purcărete Bolnavul închipuit de Molière. Avanpremiera a avut loc la închiderea stagiunii trecute. Decorul şi costumele poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar. E a doua colaborare cu o trupă rusească atât a lui Purcărete, cât şi a lui Buhagiar (din echipă făcând parte şi Vasile Şirli), prima fiind în 2015 la Teatrul-festival „Baltiiskii dom (Casa Baltică)” din Sankt Petersburg – Visul unei nopţi de vară de Shakespeare. Am discutat, într-o zi de vară, cu Dragoş Buhagiar despre experienţa sa la „Vahtangov”.

Maria Sârbu: O întrebare simplă: cum sunt actorii ruşi când lucrează la un spectacol?

Dragoş Buhagiar: Teatrul „Vahtangov” din Moscova este unul dintre teatrele importante din spaţiul cultural rus, e un teatru de elită şi are alături o şcoală care produce actori. Am văzut acolo cât de înalt poate fi nivelul de a face teatru, începând de la dorinţă, începând de la energie. Am observat că toţi cei implicaţi trăiesc spectacolul de la prima lectură. E o atmosferă bazată pe profesionalism şi pe respect faţă de colegi, faţă de artiştii cu care lucrează. Din start, bazele discuţiei sunt cumva altele. Abordarea este diferită...

M.S.: Silviu Purcărete a fost aşteptat în acel teatru, după cum s-a relatat în presa rusă. Totuşi, cum aţi fost primiţi?

D.B.: Am fost primiţi foarte bine la Teatrul Vahtangov. Pot să spun doar că Silviu Purcărete s-a făcut repede iubit de trupă, pentru că Silviu Purcărete este în primul rând om, un om cu caracter şi artiştii simt asta. Probabil că aceste calităţi contribuie enorm la atmosfera pe care el reuşeşte să o creeze în jurul său. Toată lumea a mers cu toată încrederea alături de el. Nu a fost o experienţă uşoară, dar a fost una plăcută. Rimas Tuminas, directorul artistic al Teatrului „Vahtangov” şi un mare artist – regizor la rândul său, dar lipsit de orice egoism –, căci el l-a invitat pe Silviu să monteze pe scena moscovită, i-a creat marelui Purcărete absolut toate condiţiile. De obicei, directorii de teatre, mai ales, dacă sunt regizori, evită să aducă regizori mai buni ca ei, dar aici nu a fost cazul. Să ne gândim că unul dintre cele mai bune teatre din Rusia, adică „Vahtangov”, este condus de un lituanian. Ei nu fac diferenţa, ei vor ce-i mai bun.

M.S.: Spunea cineva că la repetiţii veneau şi actori care nu făceau parte din distribuţie. Doreau să fie în preajma lui Purcărete.

D.B.: Într-adevăr, când am trecut să lucrăm pe scenă, veneau, stăteau în sală, se uitau, ascultau. Pot să spun că nivelul de actorie, de vorbire pe scenă e cu totul altul acolo. Nu discutăm despre frumuseţe. Unii oameni sunt mai frumoşi, mai înalţi, mai scunzi, dar nivelul de actorie, şcoala, pregătirea lor îi transformă pe scenă în nişte zei.

M.S.: Aţi avut contact direct cu trupa, în primul rând ca autor al costumelor. Cum erau actorii la probe, de exemplu?

D.B.: Am avut şansa să lucrăm cu unul dintre marii actori ruşi – Serghei Makoveţki (protagonistul spectacolului – n.n.), un star, un om special. Prima probă cu el, care s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de plăcută în atelierele de costume, a durat patru ore. E adevărat că a probat vreo cinci costume, dar a fost o adevărată călătorie... Discutam, mă întreba de ce fac aşa sau altfel, proba costumele, se mişca îmbrăcat în ele. Nu a fost o simplă probă, a fost o mare plăcere, a fost o creaţie. M-a impresionat îndeosebi faptul că majoritatea actorilor, după probă, îmi strângeau mâna. Era mai mult decât un „mulţumesc”. Era o chestiune foarte personală în toată povestea legată de ei la probe – o experienţă personală pe care ei şi-o trăiau. A fost, pur şi simplu, artistic.

M.S.: Şi ca să ne putem imagina „Bolnavul închipuit” – cum e conceput spectacolul?

D.B.: Silviu Purcărete a avut o viziune foarte specială asupra acestui text şi asupra creaţiei lui Molière, adică Molière – actorul, Molière – dramaturgul şi creatorul de trupă; ce se întâmplă într-un teatru părăsit cândva în care această trupă pregăteşte Bolnavul închipuit. E foarte interesantă viziunea, foarte poetică. Pe Purcărete îl preocupă tema morţii, a bătrâneţii – şi nu ţine de vârsta lui. El este un artist care îşi dezvoltă temele. Şi noi – alături de el. A avut o trupă foarte bună cu care a lucrat milimetric; oamenilor le explica milimetric cine sunt ca personaje, de unde intră şi cum intră. A făcut un fel de macrame din actorie. E un spectacol special.

M.S.: Cum a reacţionat publicul la primele reprezentaţii, din primăvară?

D.B.: Au fost aplauze prelungite, ovaţii, deşi ultima scenă este frumoasă, impresionantă, are dimensiuni, dar e tristă, pentru că moare autorul. Şi totuşi a fost primit foarte bine. Lumea părea fericită. Într-un important cotidian rusesc a apărut după prima reprezentaţie o cronică fabuloasă.

M.S.: Şi cu acest spectacol creat de români se deschide stagiunea 2016- 2017 la „Vahtangov”.

D.B.: Sunt mari şanse ca spectacolul acesta să însemne ceva...

M.S.: Pe ce scenă din România ar putea fi prezentat „Bolnavul închipuit” montat la Moscova?

D.B.: Trebuie o scenă de dimensiuni, pentru că scena e chiar mare şi adâncă acolo. Probabil o scenă gen Naţional. Decorul este destul de mare, deşi nu e greu de montat. Dar e un spaţiu mare.

M.S.: A fost frumoasă această nouă călătorie făcută alături de Silviu Purcărete?

D.B.: Îi mulţumesc foarte mult lui Silviu Purcărete că m-a dus în călătoria asta, că m-a inclus în aceste două proiecte în Rusia, primul fiind Visul unei nopţi de vară de la Sankt Petersburg. Spaţiul teatral rusesc este special. Am lucrat şi în Franţa, Germania, Ungaria, dar în Rusia e ceva special. Pentru cei de acolo, teatrul e ca viaţa, cumva. Teatrul rămâne o formă de exprimare importantă pentru ei. Şi publicul, şi actorii, şi toţi ceilalţi care produc acest fenomen îl produc şi îl primesc cu un anume tip de respect, care, din păcate, la noi s-a pierdut. Respectul faţă de artişti poate l-am mai simţit la München. E lungă discuţia pe tema asta, e lungă şi complexă.

M.S.: Când ştiaţi deja că veţi lucra la ruşi, în ce măsură aţi încercat să aflaţi mai multe despre scenografia spectacolelor din Rusia?

D.B.: Am fost invitaţi mai întâi să vedem spectacole la ei şi am văzut cu câtă seriozitate s-a lucrat şi cum sunt abordate. Am văzut şase – şapte spectacole, de facturi diferite. Toate aveau aceeaşi abordare – tratate cu respect total: erau jucate bine, erau puse în pagină perfect. E un teatru care funcţionează minunat. Lumea îşi face foarte bine treaba acolo. Şi asta te obligă...

M.S.: Şi s-a produs un eveniment.

D.B.: E un spectacol care va avea o poveste. Pentru că Silviu Purcărete face un alt fel de teatru, care îi interesează şi, totodată, atinge forme populare. Purcărete ştie să se adreseze publicului de categorii diferite. Ştie să spună bine poveşti care pot fi receptate de diferite paliere de privitori, ceea ce mi se pare foarte important.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara