Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
douăzeci de ediţii ale premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu“ Opus Primum de Gellu Dorian

anul acesta s-au împlinit douăzeci de ani de cînd, la Botoşani, se acordă, pe lîngă marele premiu – Opera Omnia, ajuns la cea de-a XXVII-a ediţie – Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. Într-o discuţie care a avut loc la mine acasă, la una din ediţiile de început ale acestui premiu, poeta Ileana Mălăncioiu a deschis discuţia despre decernarea în paralel cu premiul pentru un poet consacrat şi a unui premiu pentru un poet debutant. Propunerea s-a făcut a doua zi în plenul şedinţei extraordinare din sala de consiliu a Primăriei Municipiului Botoşani. Cei care urmau să se alăture acestui premiu trebuiau să fie cei de la Memorialul Ipoteşti, care încă erau, din fericire, pe atunci sub tutela administrativă a Ministerului Culturii. Cum ministrul Culturii atunci era Ion Caramitru, n-a fost deloc greu ca memoriul făcut de la Botoşani pentru aşa ceva să fie aprobat. Aşadar, din ianuarie 1999 s-a acordat primul premiu pentru un poet debutant, pentru anul precedent. Juriul, tot unul naţional, urma să fie prezidat de preşedintele juriului pentru Opera Omnia. Acesta era pe atunci Laurenţiu Ulici. Primul poet laureat a fost, pe anul 1998, Doru Mareş, pentru cartea Mimînd orgasmul social, apărută la Editura Cartea Românească. Pentru Opera Omnia, premiul l-a obţinut poetul Mircea Ivănescu.

De atunci, iată, timp de douăzeci de ani treizeci de tineri poeţi au obţinut acest premiu (au fost ediţii cînd s-au acordat două sau trei premii, ex aequo). De-a lungul celor douăzeci de ediţii, în care eu am colectat cărţile şi le-am prezentat juriului, am primit în medie pe an cam cincisprezece cărţi semnate de debutanţi, ceea ce înseamnă peste trei sute de titluri. Zece la sută dintre acestea au fost remarcate de juriu şi autorii lor au primit laurii acestui premiu, devenit imediat foarte rîvnit. O simplă enumerare a lor aici ar fi benefică şi pentru a trage o concluzie asupra acestor nume, unele dintre ele vizibile, altele, intrate, din păcate, într-un con de umbră sau de expectativă. Despre toate cărţile acestor debutanţi am scris la rubrica Debuturi din revista „Convorbiri literare”, o parte dintre cronici intrînd deja în primul volum Cititorul de poezie, apărut în 2008 la editura revistei „Convorbiri literare”, iar cealaltă parte va fi inclusă în cel de al doilea volum, care va apărea anul acesta la Editura Junimea. Iată-i, pe lîngă cel deja amintit, Doru Mareş, pe ceilalţi douăzeci şi nouă de poeţi laureaţi ai acestui premiu: pentru anul 1999 – Dan Bogdan Hanu, pentru cartea Vindecarea de simetrie, Editura Cronica şi T.O. Bobe, pentru cartea Bucla, Editura Univers; pentru anul 2000 – Liviu Georgescu, pentru cartea Călăuza, Editura Axa; pentru anul 2001 – Răzvan Ţupa, Fetiş, Editura Semne şi Cristian Pohrib, Durerea de a mă privi în oglindă; anul 2002 – Dan Sociu, borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă, Editura Junimea şi Teodor Dună, trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea; 2003 – Dan Coman, Anul cîrtiţei galbene, Editura Timpul şi Claudiu Komartin, Păpuşarul şi alte insomnii, Editura Vinea; 2004 – Bogdan Perivară, kilometri de pivniţă,Editura Vinea şi Sebastian Sifft, Smintirea, Editura Vinea; 2005 – Oana Cătălina Ninu, Mandala, Editura Vinea, Diana Geacăr, bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră, Editura Vinea şi Andra Rotaru, într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea; 2006 – Rita Chirian, Sevraj, Editura Vinea şi Livia Roşca, Ruj pe icoane, Editura Cartea Românească; 2007 – Florin Partene, Reverenţa, Editura Vinea; 2008 – Svetlana Cârstean, Floarea de menghină; 2009 – Stoian G. Bogdan, Chipurile, Editura Cartea Românească; 2010 – m. duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti, Editura Cartea Românească; Crista Bilciu, Poema desnuda, Editura Cartea Românească; 2011 – Andrei Dosa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit, Editura Tracus Arte; 2012 – Anatol Grosu, Epistola din Filipeni, Casa de Editură Max Blecher; 2013 – Ştefan Baghiu, Spre sud la Lăceni, Editura Cartea Românească; 2014 – Ştefan Ivas, Mila schimbă gustul cărnii, Casa de Editură Max Blecher şi Merlich Saia, garda de corp, Editura Tracus Arte; 2015 – Ionelia Cristea, Noaptea de gardă, Editura Cartea Românească şi Robert G. Elekes, aici îmi iau dinţii-n spinare, Editura Tracus Arte şi 2016 – Ciprian Popescu, pentru cartea Mile End, Casa de Editură Max Blecher.

Am menţionat în această enumerare şi editurile, pentru a vedea ce edituri au avut curajul să dea drumul în lume unor cărţi ale unor poeţi eminamente necunoscuţi. Juriul, de-a lungul anilor, a fost format din: Laurenţiu Ulici, Mircea Martin şi Nicolae Manolescu, preşedinţi, şi Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Spiridon şi Andrei Terian, membri.

Dacă ar fi să mai fac o statistică, în ceea ce priveşte topul editurilor care au promovat cartea debutanţilor şi care au obţinut laurii premiului, acesta ar fi: Editura Vinea – 9 cărţi; Editura Cartea Românească – 8 cărţi; Tracus Arte – 3 cărţi; Casa de Editură Max Blecher – 3 cărţi şi restul editurilor, adică Cronica, Axa, Semne, Timpul, Univers, Convorbiri literare, Junimea cîte o carte. Un alt top, cel al poeţilor care au obţinut acest premiu şi au publicat cărţi după aceea, ar fi: Dan Sociu, care s-a dorit de la început un lider al promoţiei douămiiste şi care a publicat şase cărţi de poezie şi trei de proză, consemnate de critica literară. În al doilea rînd, avînd în vedere doar faptul că au debutat tîrziu şi au recuperat prin publicarea unor cărţi bune de poezie: Liviu Georgescu, membru al Cenaclului de luni, ultimul optzecist apărut pe piaţă, trăitor acum în Statele Unite ale Americii, cu o carte de succes, Călăuza, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu, publicînd apoi aproximativ douăzeci de cărţi de poezie, toate cu un impact bun la critică, cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România. Aici l-aş mai menţiona, dar la polul opus, şi pe Doru Mareş, tot un optzecist întîrziat, care prin acest premiu a apărut în peisajul finalului de secol douăzeci ca un poet insolit, dar extrem de parcimonios, nemaipublicînd nici o carte, ci doar apărînd în mai multe antologii. Şi acest gen de evidenţiere s-ar opri aici. Dar, evident, mai toţi poeţii laureaţi pînă la primele zece ediţii au continuat, publicînd mai multe cărţi de poezie, în afară de Cristian Pohrib, care a dispărut din peisaj, deşi, retras la Tecuci, scrie şi face un soi de jurnalism la limita boemei. Între aceştia i-aş aminti pe deja recognoscibilii Dan Coman, autor şi al unor romane, Teodor Dună, Răzvan Ţupa şi Claudiu Komartin, care, din păcate, ocupat mai mult cu chestiuni colaterale poeziei, cu oportunisme în care n-ar trebui să se bage, şi-a diminuat discursul poetic.

de la ediţia a unsprezecea în sus, chestiunea se schimbă radical: Bogdan Perdivară, cu o carte excelentă de debut, şi Sebastian Sifft, insolit şi derutant, s-au retras, anunţînd că nu mai scriu. Din buchetul celor trei poete laureate la ediţia a douăsprezecea, cînd juriul n-a putut departaja pe una dintre ele, doar Andra Rotaru a evoluat bine de la o carte la alta, iar cea mai promiţătoare, în explozie de succes la debut, Oana Cătălina Ninu, a clacat sau, ştiu şi eu, şi-a amînat confirmarea sine die, aşa cum a făcut şi Diana Geacăr, care recent a apărut cu o carte nouă de poezie.

Evident că în rîndul debutanţilor acestor două decenii, care cuprind finalul de mileniu doi, dar şi începutul de mileniu trei şi, iată aproape două decenii din acest secol XXI, unii nu au ajuns în atenţia juriului, fie că nu şi-au trimis cărţile, fie au considerat că nu este atît de important pentru ei să intre în atenţia juriului. Alte nume au pierdut pentru că erau la un debut absolut, cum a fost cazul Medeea Iancu sau cel al lui Constantin Iftime. După cum s-a văzut, faţă de regulamentul de la Opera Omnia, cel de Opus Primum permite să fie laureaţi pînă la cel mult trei nume la o ediţie. Dar acest lucru este mai puţin important faţă de ceea ce este evident în cele douăzeci de ediţii împlinite ale acestui premiu, care, este clar, au format o tradiţie peste care nu se poate trece cu vederea. 

Antologia pe care a editat-o Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – pune în faţa celor care vor să analizeze acest fenomen suficientă informaţie şi poezii care arată arealul destul de mare în care poezia nouă se manifestă, nepropunînd, acest lung val de tineri poeţi, din păcate, o nouă paradigmă poetică, aşa cum a făcut generaţia optzeci, ci poate, din contra, cu o atentă lectură, aplicată, se poate vedea că în această perioadă, destul de lungă, a apărut la mulţi dintre ei un pericol pentru noul val, şi anume noul loc comun. Acest efect, rod al conexiunilor şi modelelor neconfirmate, ale lecturilor doar între ei pe net, fără selecţie, necontrolate, cu efecte mimetice, ar putea deveni pervers şi ar răsturna aşteptările, care, aşa cum am văzut, sunt justificate prin cîteva nume.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara