Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Două tablete de Ioan Lăcustă

Din ce in ce mai des mă încearcă, ciudat şi întăritor în năuceala lui, sentimentul că în România acestui început de mileniu se trăieşte în lumi paralele. În Românii evoluând (mai corect spus ducându-se în dusul lor) spre un niciunde, neştiut, misterios şi che­mător cu puterea unei vrăji de destin deturnat.

Presa, radiourile, televiziunile, mersul în autobuze sau dusul la piaţă, reuniunile de familie sau feluritele întruniri publice, gândurile unora sau altora, exprimate în liberă şi devăl­maşă zurbă de păreri, toate conturează portrete ale câte unui chip de ţară. O ţară vie, cu seve pătimaşe, cu trăiri paroxistice adeseori, surprinzătoare întruna şi totuşi eternă în a-şi oferi mereu alte şi alte chipuri spre cunoaştere.
Mă întâlnesc, uneori, cu unul dintre aceste chipuri fascinante ale ţării. Lumea oamenilor dăruiţi, cu tot rostul vieţilor lor, studierii unor problematici care, în noianul frământărilor zilnice, par un fel de oaze cu circuit închis, deschise doar iniţiaţilor, pierdute între dune de indiferenţă şi pustiuri de vâlvă cotidiană.
Am participat (corect spus, asistat) deu­năzi la o pasionantă discuţie pe marginea unor chestiuni de drept străvechi din sud-estul european. Legi cu rădăcini ancestrale, cutume greu de înţeles astăzi, când fărădelegea face legea, ritualuri în care fiecare gest dăinuie cum a fost încifrat din începuturi, cuvinte care în­chid în ele istorii de pasiuni, jertfe şi aspiraţii, ne­voia permanentă de echilibru social sta­tuată în coduri legislative nescrise erau discutate de învăţaţi ai acestor zile ca şi cum erau esen­ţiale pentru soarta fiecăruia dintre noi.

Nu conta cât înţelegeam din toate acestea, eu, om venit dintr-un timp al dezbinărilor, îmbibat de aerul greu al dihotomiilor politi­cianiste inutile ("de care parte eşti?"), cu suflet obosit poate de grijile unor clipe prelungite în lipsuri şi nevoi de tot felul. Ştiam, prea bine, că şi acei distinşi cercetători, unii la anii pri­milor paşi întru afirmare, alţii cu remarcabile realizări ştiinţifice, trăiau sub pecetea aceloraşi clipe, asaltaţi de aceleaşi zgomote ale unei Românii în plin vacarm, demagogic şi tur­bulent.

Totuşi ei se străduiau să mai păstreze câte ceva şi dintr-o altă ţară, aparent pierdută, ascunsă sub giulgiul tradiţiilor, încercând să tălmăcească tâlcuri şi ritualuri care, mă între­bam, căror suflete mai pot vorbi acum.

Şi totuşi... Reţin un gest care încă se mai face prin Moldova. La cununie, în faţa preo­tului şi a altarului, mirii îşi jură vieţile pe o năframă, pe care apoi o păstrează drept odor de preţ. Când unul dintre ei se petrece din această lume, năframa este tăiată în două. O parte o ia cel strămutat sub ţarină. Semn că, pe lumea cealaltă, cel care va veni şi el îl va găsi mai uşor.

Seara, privind la televizor cum doi părinţi ai naţiunii schimbau inenarabile gânduri în văzul general, mă lăsam furat de gândul, ca o nostalgie: Ce au făcut cei doi din năframa guvernării, pe care cândva şi-au jurat...

Nu Ştiu cât de originală (nici nu pretind aşa ceva) mi-i constatarea că, de bun timp încoace, îşi face loc în discursul public, printre altele, acaparatoare, retorica întrebare: "Care mai e soarta politică a României acum?"

De la tarabagiul din piaţă, până la eminentul universitar, de la bineinformatul taximetrist, până la versatul politician, scriitori, medici, frizeri, preoţi, vorbitori de unul singur prin tramvaie, poliţai, liceeni fumând la "Cetatea" din Cişmigiu, stewardese, arbitri de fotbal ori comercianţi ambulanţi, toţi, într-o devălmăşie a spiritului iscoditor, se frâmântă, caută şi uneori chiar formulează diagnostice privind destinul ţării, acum.

În absolutul ei o astfel de preocupare nu este nouă. Face parte din inexprimabilul nostru suflet, cu irizările lui între moft şi dramă, între tragic şi miticism, între patetism şi nepăsare. Cadrul istoric, altul, oferă doar perspective noi, în care nebulosul proiecţiunilor se amestecă, învârtejit, cu realitatea clipei dure.
Un tărâm sufletesc şi uman nespus de generos cu creatorul atent la cele din preajma sa, îmbietor şi, în acelaşi timp, dezarmant se dezvăluie. Realitatea pare a depăşi orice imaginaţie. Personaje greu de închipuit, altfel decât în pagini ştiinţifico-fantastice, se plimbă prin imediata noastră vecinătate, uneori chiar prin a noastră viaţă, scăpate parcă de sub controlul oricărui creator stâpân, cât de cât, pe uneltele sale.

Peste timp, personajele, sunt sigur, se vor întoarce singure în paginile din care au evadat, se vor aşeza în cohorta fără număr a actanţilor pitiţi prin cine ştie ce paragraf de cronică, de roman sau de epopee. Trăim vreme de epopee, în adevăr, dar marele creator, în loc să stea la masa lui şi să o scrie, îşi pierde cuvintele combătând ca columnist. (Şi cacofoniile fac parte din marea epopee de acum...)
...Mulţi dintre cititorii acestor şiruri poate îşi mai amintesc de un fabulos personaj folcloric care prin anii '70-'80 acaparase piaţa prostului-gust: Băbălău. Avea şi o pereche, Magdalena (cu varianta Marilena). Creaturile, cu isonurile lor, se iţeau la orice petrecere, oricât de simandicoasă, după ce atmosfera se încălzise suficient de mult încât penibilul să plece la culcare. Aşa cum apar manelele acum la petreceri cu ambasadori sau la chefuri culturale. Aşa cum apare tema "Soarta politică de astăzi a României" în orice dezbatere, publică sau familială.
Mi-a reamintit aceasta constatare un distins participant la o şi mai promiţător de distinsă dezbatere publică, televizată, despre Mioriţa şi Europa. Când dezvoltările o luaseră mult departe de tema propusă şi aşteptată cu interes de cei din sală sau din faţa ecranelor de sticlă, distinsul partcicipant a exclamat cu năduf (citat aproximativ): "Vroiam să discutăm despre România şi am ajuns tot la Marilena."
Involuntar, m-am pomenit, fredonând "Băbălău, băiatul mamii... "
Situaţia e şi mai jenantă când, propunându-şi să discute despre Marilena, dezbaterea se părăbuşeşte, ca într-o vrajă, asupra aceleiaşi retorice întrebări despre soarta politică a României de azi. Ca şi cum ea, soarta, ar fi atât de absconsă, încât nimeni n-o mai vede cu ochiul liber, fără instrucţiuni de lectură sau, eventual, lentile negre.
Ca la eclipsa de... Istorie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara