Numărul curent: 43

Lecturi:
Documente literare de Teodor Vârgolici


AŞA CUM am mai avut prilejul sa relev in România literară, nr. 2 din 18 ianuarie 2008, Nicolae Scurtu s-a impus ca un eminent si laborios istoric literar, preocuparea sa esentiala fiind aceea de a cerceta, cu pasiune si competenta, arhivele marilor biblioteci si ale celor particulare, descoperind si transcriind documente, manuscrise si scrisori inedite, revelatorii pentru destinul, opera si personalitatea unor reprezentanti de seama ai literaturii române. Dintre lucrarile sale deosebit de importante reamintesc editiile critice G. Calinescu: Scrisori si documente (1979), E. Lovinescu: Scrisori si documente (1981), Ion Barbu in corespondent (1982).
In anul 2007, Nicolae Scurtu ne-a oferit un substantial volum de Cercetari literare, subintitulat Scriitori dâmbovifeni, la Editura Biblioteca din Târgoviste. Recent, a scos la lumina volumul al doilea, purtând acelasi titlu si subtitlu. Trebuie insa precizat ca, in ambele volume, Nicolae Scurtu nu s-a limitat la scriitorii care descind direct din acest spatiu geografic, ci si-a extins aria cercetarilor sale si la alrii, care in anumite etape s-au identificat cu spiritualitatea fostei Cetati de Scaun a Tarii Românesti. Noul volum aduce date noi despre I. Al. Bratescu-Voinesti, loan I. Cioranescu, Alexandra Cioranescu, G. O. Gârbea, I. C. Vissarion, Mircea Horia Simionescu, Mihail Ilovici si revista Cristalul, Radu Cosmin, Marin Bucur. Dintre documented importante, inedite pâna acum, cuprinse in noul volum, amintesc, in primul rând, scrisoarea pe care I. Al. Bratescu-Voinesti i-a trimis-o lui Tudor Arghezi, la 2 august 1946. Datele autobiografice precizeaza o etapa majora a vietii lui I. Al. Bratescu-Voinesti din timpul primului razboi mondial, dupa doi ani de neutralitate a tarii noastre: „Am intrat si noi in razboi. In calitate de capitan de rezerva am fost mobilizat si insarcinat cu indeplinirea slujbei de Comisar Regal al parfii sedentare a Corpului I Armata. Acest post mi-a fost incredinfat de Ionel si Vintila Bratianu, care ma apreciau. La intrarea nemtilor in tara, precum stii, armata noastra s-a retras in Moldova. Dumneata ai ramas aici, iar eu am plecat cu trapa. Acolo, desfiinfandu-se tribunalele militare ale armatei de rezerva si de vreme ce eram slujbas al Camerei Deputafilor, as fi putut cu cea mai mare inlesnire sa fm demobilizat si sa ma due cu Parlamentul la Iasi. N-am facut-o, ci m-au dus cu comandamentul Corpului II Armata la Târgu-Framos, unde mi s-a incredintat postal de comandant de piafa.“ Dupa eel de-al doilea razboi mondial, destinul lui I. Al. Bratescu-Voinesti avea sa fie supus unor dureroase si nedrepte coercitiuni, de catre regimul comunist, fiind condamnat la domiciliul forfat. Cu curaj si sinceritate, ii scria lui Tudor Arghezi: „Dictatura proletariatului e o ratacire, izvor de permanenta dezordine, ca comunismul e o minciuna, cu care se afafa multimea neroada si ca democratia, acest cuvânt care se repeta de mii de ori in paginile tuturor ziarelor, e un pseudonim eufemic, sub care se camufleaza o dureroasa realitate, al caruia nume perfect potrivit ar fi acela de mârlano-pehlivanocratie.“ Un moment semnificativ din activitatea ilustrului enciclopedist si comparatist român Alexandra Cioranescu ni-1 releva scrisoarea pe care i-a adresat-o savantului Emil Panaitescu, pe atunci directorul Academiei Române din Roma, la 9 iulie 1936. In tinerete, bucurându-se de o bursa de studii in Franfa, la §coala Româna din Fontenay-aux-Roses, sub directa indrumare a lui Nicolae Iorga, Alexandra Cioranescu isi pregatea teza de doctoral L'Ariosto en France des origines à la fin du XVIII-e siècle, coordonata de Paul Hazard, la Sorbona. In acest scop, solicita si sprijinul lui Emil Panaitescu: „Pentru teza pe care o pregatesc la Universitatea de aici, despre influenfa lui Ariosto in Franfa, am nevoie de un numar de lucrari italiene, pe care nu le gasesc in bibliotecile din Paris. De aceea sunt silit sa lucrez vara aceasta in Italia, la Venetia,
unde voi ramâne câteva saptamâni, si la Roma, pentru 7-8 zile. ş...ţ As dori sa stiu daca in calitate de membra al §colii de la Fontenay-aux-Roses, avându-se in vedere scopul stiinrific al calatoriei, si mai cu seama bunavointa dşumneaţvşoastraţ, pe care am avut prilejul s-o apreciez altadata, as putea locui in aceasta saptamâna de studii romane in frumoasa dşumneaţvşoastraţ Academie.“ Asa cum precizeaza Nicolae Scurtu, pe epistola lui Alexandra Cioranescu, Emil Panaitescu a consemnat: „11 iulie ş1936ţ. Poate locui.“
Dupa cum se stie, prozatorul I. C. Vissarion, care isi are locui sau in istoria literaturii române, era un autodidact bintuit de iluzorii inventii stiintifice. Edificatoare este si scrisoarea adresata profesorului Constantin I. Istrati, la 26 iunie 1912, ragindu-1 sa-i puna la dispozitie: „1) o sonerie electrica completa; 2) doua bobine cu electromagnetii ei, in marime ca ai soneriei; 3) o bobina cu inductiune sistem Ruhmkorff, oricit de mica si o pila Bunsen compusa din patru elemente.“
In arhiva Muzeului National al Literaturii Române, Nicolae Scurtu a descoperit câteva scrisori inedite adresate de Mircea Horia Simionescu regretatului Costache Olareanu, in tineretea lor. De pilda, la 13 august 1948, Mircea Horia Simionescu ii destainuia prietenului sau, plecat la Husi: „Intreaga dimineata invat la filosofie (Introducere in filosofie de Posescu; Indrumare in filosofie de Mircea Florian; Filosofia Renasterii de P. P. Negulescu) facând consideratii si luând note. Ma pasioneaza acest studiu. Tot dimineata, dupa ce imi simt creierul obosit, scriu in Marele Tratat notele mele jurnalistice. De asemenea, desenez adesea, scriu o noua carte despre univers, pe care, probabil, am s-o intitulez Metamorfoze. Visez o renastere spirituala care sa urmeze intolerantei si decadentei actuale.“
Istoric literar de riguroasa metoda, Nicolae Scurtu insoteste fiecare document cu bogate si precise note explicative si biografice privitoare la scriitorii de la care provin documentele, la atmosfera epocii in care au trait, la evenimente si personalitati mentionate in scrisorile lor. Cel de-al doilea volum al lui Nicolae Scurtu confine, de asemenea, un bogat si interesant material iconografic, cu deosebire facsimile ale documented si scrisorilor comentate, precum si un foarte util indice de nume.