Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Diplomaţia şi ecumenismul - Istorie şi drum de urmat de Nicolae Mareş

La 21 iulie 2015, înainte de a-şi încheia misiunea rodnică încredinţată de Sfântul Scaun la începutul anului 2008 în România şi Republica Moldova, Nunţiul Papal, +Arhiepiscopul Francisco- Javier Lozano, mi-a trimis, împreună cu o scrisoare cordială de despărţire, însoţită de o fotografie reprezentativă a sa, în care Papa Francisc îi strânge cu afecţiune mâna, volumul insolit: Ecumenism şi diplomaţie (465p.) Cum, în legătură cu tematica abordată de fostul decan al corpului diplomatic din România se scrie pentru prima dată în presa culturală românească, am hotătât să mă aplec cu o mai mare atenţie asupra opusului, şi ca un semn de preţuirea pentru stima pe care i-am purtat-o şi i-o port să o împărtăşesc şi cititorilor.

Mai întâi câteva cuvinte despre distinsul autor. S-a născut exact în urmă cu şaptezeci şi trei de ani, la 28 noiembrie 1943, la Villaverde de Iscar (Segovia-Spania); a fost hirotonit preot la 19 martie 1968, iar Arhiepiscop Tit. De Penafiel la 25 iulie 1994. După absolivirea Seminarului Major din Sevilia în 1962, şi-a susţinut bacalaureatul în teologie la Universitatea Pontificală din Salamanca, după care obţine licenţa în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană (1967); îşi dă şi doctoratul în teologie morală, în 1972 la Academia Alfonsiană; urmează doctoratul în filosofie, la Universitatea Sf. Toma Aquino, la Roma, iar în perioada 1973-1976 a urmat cursurile Academiei Pontificale Ecelziastice (Şcoala Diplomatică a Vaticanului). Nu se va opri aici, la Universitatea Pontificală Laterană devine doctor în dreptul canonic (1977), iar un an mai târziu la Universitatea de Stat din Valencia îşi desăvârşeşte ultima licenţă în Filosofia Pura. Iată ce pregătire solidă şi îndelungată a avut reprezentantul Sfântului Scaun în România şi Republica Moldova.

Cariera şi-a început-o ca profesor universitar de Teologie Morală la Facultatea de teologie din Sevilia, iar din 1976 se dedică activităţii diplomatice la Nunţiaturile Apostolice din Lagos, Pretoria, Harare, Belgrad, Guatemala. Sub Papa Ioan Paul al II-lea – în anii 1984-1994 – este Şeful Secţiei America Latină – Spania la Secretariatul de Stat (Cetatea Vaticanului). Înainte de a deveni Nunţiu Apostolic în România a efectuat misiuni similare în Tanzania, Republica Democrată Congo şi în Croaţia. Este autor a numeroase cărţi de teologie, filosofie şi canonice, cu contribuţii importante în reviste de specialitate.

Volumul Ecumenism şi diplomaţie, care grupează o parte din intervenţiile sale pe teme de religie din timpul rodnicei misiuni diplomatice încheiate în România, este prefaţat de Preafericitul Cardinal + Lucian Mureşan. Înaltul prelat blăjan vede în paginile scrise de Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano – „expresia evidentă a activităţii oficiale a Nunţiului, dar mai ales a Apostolatului său în Cristos, cu respectul datorat fratelui şi prietenului pe calea care poartă Bisericile noastre spre Împărăţia lui Dumnezeu”. Excelenţa Sa, Mons. + Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, remarcă, la rândul său, faptul că autorul, angajat în slujba diplomaţiei vaticane de aproape patru decenii, a avut o activitate prodigioasă în România, participând la zece Conferinţe Episcopale, a ţinut peste 300 de discursuri, omilii şi alocuţiuni cu diverse ocazii cât şi cuvinte de salut şi de despărţire cu peste 100 de ambasadori, iar acesta s-a exprimat în forul public „ferm şi fără ocolişuri”. Arhiepiscopul Mitropolit mai remarcă faptul că Nunţiul Apostolic „lasă cititorul atent să descopere singur, printre rânduri, o imagine „altfel” a ţării noastre şi a rolului ei pe scena internaţională, „aşa cum le percepe un diplomat al Bisericii Catolice în angajamentul său pentru apărarea adevărului, a libertăţii şi a demnităţii umane”. După lectura atentă a volumului, în cheia sugerată mai sus, mi-am pus întrebarea: – câţi dintre decidenţii români au parcurs sau vor parcurge intervenţiile trimisului Sfântului Scaun în ţara noastră şi mai ales dacă aceştia şi cei îndrituiţi vor trage concluziile cuvenite, inclusiv Departamentul Cultelor din România, şi dacă la nivel naţional se elaborează politici ecumenice, mai ales în aceste vremuri mai tulburi ca niciodată. A se reţine din fraza de mai sus că Nunţiul – Diplomat vede în trecutul nu îndepărat românesc o cale de urmat.

La rândul său Preacucernicul Preot şi lector univ. dr. Damian Gheorghe Pătraşcu, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan Roman, face o paralelă între figura Nunţiului şi cea a Sfântului Ioan Botezătorul, care fiind întrebat „dacă nu cumva el este Cristos, a răspuns: Eu sunt vocea celui care trebuie să vină. Eu nu sunt vrednic să îi dezleg cureaua încălţămintei. Nunţiul îl pune întotdeauna în faţă pe Cristos şi pe capul vizibil al Sfintei Biserici, care este Sf. Părinte Papa. Toate acestea Ad majorem Dei gloria.”

Textele publicate în volum, autorul le-a grupat în nouă capitole, punând în valoare, în primul rând, mesajele ecumenice ale Episcopilor Romei, ai acelora pe care i-a slujit la post în România şi pretutindeni. Paginile din această carte ilustrează şi modul concret în care Arhiepiscopul Francisco- Javier Lozano s-a implicat prin diplomaţia pontificală săvârşită în spaţiul românesc timp de mai bine de opt ani (cap. VII). Destul de dens este primul capitol al lucrării, cel în care cu privire la diplomaţie şi ecuminism Episcopul Lozano relevă direcţiile esenţiale rezultate din activitatea Pontifilor Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, respectiv la ceea ce în viziunea sa înseamnă esenţa ecumenismului – aşa cum acesta a fost înţeles şi propagat de Marele Pontif Ioan Paul al II-lea. În lucrarea la care ne referim, Nunţiul Apostolic a înfăţişat pe larg activitatea primului Papă polonez din istoria Vaticanului, iar aceasta a făcut-o chiar sub cupola Academiei Române, al cărui membru Ioan Paul al II-lea a fost, în discursul pe care l-a rostit cu prilejul marcării celei de a zecea aniversări de la vizita istorică, prima în Analele Vaticanului, pe care Episcopul Romei a efectuat-o în România. Grăitoare rămân, totodată, pentru materia abordată cuvintele rostite de Pontiful nepereche, Ioan Paul al II-lea, la 31 mai 2001: „Voi purta mereu în inimă amintirea vizitei mele în România şi iubirea care mi-a fost arătată cu această ocazie, atât de creştinii catolici, cât şi de creştinii ortodocşi. Păstrez în suflet strigătele poporului din timpul celebrării euharistice din parcul Izvor: «Unitate, Unitate!»”. Este dorinţa spirituală a unui popor care cere unitate şi vrea să lucreze pentru unitate. Nu voi putea şterge niciodată din minte entuziasmul de pe chipurile lor şi gesturile de fraternitate de la acea întâlnire istorică. Ei fac parte din istorie.” Valoarea dialogului ecumenic stabilit cu ocazia respectivă va fi amintită de Nunţiul Apostolic în România şi prin evocarea pe care o face vizitei Preafericitului Părinte Patriah Teoctist la Roma, la 12 octombrie 2002, cât şi fraterna sa îmbrăţişare cu Papa Ioan Paul al II-lea, care a însemnat o deplină cumuniune şi nu o absorbţie. Iată cum a fost săvârşit direct dialogul ecumenic dintre cei doi Întâistătători şi în ce termeni a fost exprimat acesta: Încă mai păstrăm vie în minte şi în inimă momente de mare bucurie şi lumină aduse de vizita Sanctităţii Voastre în România în luna mai 1999, prima vizită pe care un Papă de la Roma a făcut-o într-o ţară majoritar ortodoxă. Bucuria şi lumina de pe chipurile credincioşilor ortodocşi şi catolici din România, din acele zile, au fost semnul unei binecuvântări a Duhului Sfânt, care invită Bisericile noastre la o colaborare mai intensă pentru unitate. (p.19).

În memoria şi în sufletul românilor vor rămâne pentru totdeauna cuvintele rostite de cel pe care pronia cerească l-a pus în jilţul Sfântului Petru. Au intrat deja în istorie cuvintele adresate de Episcopul Romei poporului român, elogiul adus de acesta trecutului şi culturii sale milenare, pomenirea chiar la mormintele lor a martirilor săi, a rolului pe care l-a avut şi îl are de jucat România în Europa, ca punte de legătură între Occident şi Orient, „între latinitas şi Bizanţ, (care) poate deveni punct de întâlnire şi de comuniune”. Acest Atlet al credinţei a mai subliniat că: „Românii, în condiţiile istoriei tragice, trecute şi mai recente, au păzit cu curaj darul credinţei creştine, rezistând unor violente persecuţii şi insidioase propuneri de a-şi trăi viaţa fără Dumnezeu”. (cf. Nicolae Mareş, Sfântul Ioan Paul cel Mare, Ed. TipoMoldova, 2015, pp. 489-503). Sfântul Ioan Paul al II-lea, cel Mare, cum l-am supranumit noi, a considerat că la Bucureşti Sfinţia Sa a trecut pragul Speranţei. Aici a nădăjduit Pontiful că s-ar putea realiza comuniunea mult dorită dintre catolici şi ortodocşi, ca Biserica să poată respira în viitor prin cei doi plămâni ai săi.

După o îndelungată activitate diplomatică pe mai toate meridianele globului, cu o pregătire teologică de excepţie, trimisul Sfântului Scaun în România a militat pentru aplicarea acestor deziderate, considerând ecumenismul drept calea de urmat. Evenimentele dramatice care s-au petrecut şi se petrec cu atâta intensitate în lume, mai ales cele săvârşite după „primăvara arabă”, au pus omenirea nu numai într-o situaţie nouă, ci şi în faţa unor pericole nemaicunoscute. Bătălia declanşată în ultimii ani de minţi înfierbântate, criminale din Orientul Mijlociu nu se va soluţiona prin noi cruciade. Până la urmă calea de urmat va fi cea spiritulă, iar instrumentarul indispensabil la care se va apela pentru a fi folosit nu poate fi decât cel diplomatic şi ecumenic. Acţiunile şi faptele în care s-a implicat timp de opt ani în România şi în Republica Moldova Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, cât şi scrierile sale dovedesc că, în aceste momente cruciale, cultura, spiritualitatea, diplomaţia şi ecumenismul sunt căi indispensabile de urmat, inclusiv la scară globală. Numai revigorarea lor ne poate salva!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara