Numărul curent: 32

Istorie Literară:
Din "realizările" regimului comunist - Cărţi interzise de Alex. Ştefănescu


Un zid al Berlinului între prezent şi trecut

Într-un film al lui Luis Buńuel, Viridiana, un castel, în care tocmai se făcuseră pregătiri pentru o nuntă, este părăsit în grabă de stăpânii lui şi invadat de cerşetorii din împrejurimi. Aceştia se instalează la mesele cu torturi fastuoase şi tacâmuri de argint, sub candelabrele feerice, şi încep o petrecere în stilul lor, îmbrăcând-o cu rochia de mireasă pe o babă slută şi băgându-şi mâinile cu mâneci cu tot în frişcă.

Acesta este un posibil curs (scurt) de istoria comunismului (aşa cum s-a instaurat în România, dar şi în alte ţări). Impostorii aduşi la conducerea societăţii româneşti, cu sprijinul armatei sovietice, după cel de-al doilea război mondial, au transformat într-o caricatură viaţa din România. După ce au exterminat sau marginalizat elita, ei au început să maimuţărească, grotesc, modul cum se trăia înainte. Au înlocuit parlamentul cu o caricatură de parlament, presa cu o caricatură de presă, alegerile cu o caricatură de alegeri, sărbătorile cu o caricatură de sărbători şi aşa mai departe.

O caricatură a devenit şi literatura, în măsura în care s-a conformat indicaţiilor partidului comunist. Înainte de a trece însă la denaturarea creaţiei literare prin transformarea ei într-un instrument de propagandă, reprezentanţii regimului comunist au încercat să şteagă din amintirea poporului român literatura anterioară. De ce? Pentru a nu exista un termen de comparaţie. Pentru a crea impresia că literatura generată de ideologia marxist-leninistă este singura posibilă.

Cu toate că nu au practicat deloc bunul-simţ, comuniştii au trăit mereu cu sentimentul - secret şi chinuitor - al nelegitimităţii şi au avut un complex de inferioritate faţă de adevăraţii "stăpâni ai castelului", fie ei şi aruncaţi de multă vreme în gropile comune de la Sighet. Soluţia, terifiant-infantilă, pe care au adoptat-o a fost să se izoleze şi să se baricadeze, renunţând la orice comunicare nu numai cu lumea civilizată, ci şi cu trecutul necomunist. Ei au ridicat şi între trecut şi prezent - nu numai între Est şi Vest - un zid al Berlinului.



Masacrarea culturii scrise

Prima măsură la care au recurs a fost interzicerea cărţilor susceptibile să aducă aminte de ceea ce a fost înainte, sub pretextul respectării unei reglementări din Convenţia de armistiţiu, referitoare la obligaţia statelor semnatare de a şterge din memoria colectivă orice formă de propagandă fascistă. Această reglementare, îndreptăţită, dar infinit interpretabilă, a fost utilizată pentru justificarea unor acte de vandalism în spaţiul culturii, aşa cum utila şi aparent inofensiva şurubelniţă este folosită de unii infractori pentru săvârşirea unor crime.

În perioada imediat postbelică - 1945-1948 - s-au elaborat în grabă, fără discernământ, cu o evidentă plăcere sumbră de a distruge biblioteci, liste ale cărţilor condamnate la dispariţie, prin ardere, topire sau trecerea lor în diverse "fonduri secrete" (practic, un fel de închisori ale cărţilor). În valoroasa lucrare cu caracter documentar Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. România 1945-1989, coordonator ştiinţific: prof. univ. Paul Caravia, cuvânt înainte de acad. Virgil Cândea, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2000 (lucrare din care am preluat cele mai multe dintre informaţiile de care ne servim în continuare), sunt menţionate aceste liste negre:

Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 august 1945, Bucureşti, Ministerul Propagandei (Comisia pentru aplicarea articolului 16 din Convenţia de Armistiţiu), 1945;

Publicaţiile scoase din circulaţie (Broşura nr. 2), Bucureşti, Ministerul Propagandei (Comisia pentru aplicarea articolului 16 din Convenţia de Armistiţiu), 1945;

Publicaţiile scoase din circulaţie (Broşura nr. 3), Bucureşti, Ministerul Propagandei (Comisia pentru aplicarea articolului 16 din Convenţia de Armistiţiu), 1945;

Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 iunie 1946, Bucureşti, Ministerul Informaţiilor (Comisia pentru aplicarea articolului 16 din Convenţia de Armistiţiu), 1946;

Publicaţiile interzise până la 1 mai 1948, Bucureşti, Ministerul Artelor şi Informaţiilor, 1948;

Publicaţiile interzise. Supliment I. 1 Mai - 1 Noiembrie 1948, Bucureşti, Ministerul Artelor şi Informaţiilor, 1948.

Stabilirea a ceea ce trebuie eliminat din biblioteci (nu numai din bibliotecile publice, ci şi din cele particulare) a căzut în sarcina unor oameni cu o pregătire intelectuală precară, rudimentar-expeditivi şi plini de resentimente. Ei au masacrat pur şi simplu cultura scrisă din România, atentând la identitatea culturală ţării. Un martor competent al dezastrului, Virgil Cândea, îşi aduce aminte cum anume se proceda:

"Epurarea a fost declanşată în 1945 de activişti din fruntea noii guvernări comuniste, obedienţi necondiţionaţi ai Moscovei, dar bizuindu-se pe un număr încă mic de agenţi, incapabili de această operaţie, totuşi, delicată. A decide care din miile de metri de rafturi ale Bibliotecii Academiei Române cuprind cărţi sau periodice primejdioase pentru comunismul stăpân atunci în România cerea informaţie, pregătire (fie şi marxistă), capacitate de reflecţie, cu care puţini ilegalişti proaspăt repartizaţi la cel mai mare tezaur de cărţi din Europa de Est a timpului erau înzestraţi. În 1950, când am fost angajat în Biblioteca Academiei, epurarea fondurilor de periodice era în toi. Ea era efectuată de asemenea Ťactiviştiť, care îşi împărţeau timpul între Comitetul de Partid al Academiei Române, unde aveau sarcini prioritare, şi munca în depozite (verificarea se făcea la raft, nu după cataloage şi fişe, care nu ofereau elemente de selecţie suficiente). Cu teancurile de etichete D (= documentare) sau S (=secret) în mână, ei stabileau regimul viitor de consultare a cărţilor, care nu putea fi decât arbitrar. Labilitatea criteriilor privind Ťnocivitateať fiecărei categorii de publicaţii apare din succesiunea instrucţiilor de epurare, uneori contradictorii."



Tentativa de mankurtizare a poporului român

Cert este că până la 1 noiembrie 1948 au devenit inaccesibile cetăţenilor României nu mai puţin de 8.438 de titluri, ceea ce înseamnă milioane de cărţi. Categoriile de scrieri interzise creează, prin eterogenitatea lor, impresia că epurarea a fost opera unui nebun. În afară de textele doctrinare sau propagandistice folosite anterior de partidele de extremă dreaptă şi de cele referitoare la nefasta vecinătate cu URSS, a căror interzicere avea o logică în circumstanţele istorice de după război, sunt aruncate în neant scrieri privind identitatea naţională a românilor, scrieri ale autorilor români care s-au expatriat după instaurarea comunismului, hărţi şi atlase cu frontierele de după 1918, abecedare şi almanahuri, cărţi cu caracter religios, lucrări ştiinţifice derivând din alte concepţii asupra lumii decât cea marxist-leninistă, opere literare de avangardă, cărţi în limbi străine în general, indiferent de conţinutul lor etc.

Aceste direcţii de atac aparent arbitrare şi imprevizibile, asemănătoare cu loviturile de topor date de cineva într-un moment de furie dezlănţuită, capătă imediat o logică dacă revenim la ideea că, indiferent de pretextele invocate, comuniştii au urmărit să distrugă amintirea României necomuniste şi a Occidentului, să mankurtizeze poporul român. Cea mai bună dovadă o constituie tratamentul aplicat operei lui Eminescu. Ediţiile din opera sa trecute pe lista neagră a cenzurii comuniste sunt la fel de numeroase ca acelea din scrierile lui Hitler şi Mussolini. Un poet genial (şi de o recunoscută nobleţe), care a contribuit decisiv la modernizarea culturii române, la profesionalizarea şi eliberarea ei de provincialism, este tratat, practic, ca un infractor. O întreagă bibliotecă Eminescu devine prohibită:

Poezii (complete), ed. îngrijită de prof. A.D. Xenopol, Iaşi, Ed. Fraţii Şaraga, 1893; Opere complete. I. Literatură populară, Bucureşti, Ed. Minerva, 1902; Poezii postume, Bucureşti, Ed. Minerva, 1902; Scrieri politice şi literare. Manuscrise inedite şi culegeri din ziare şi reviste, vol. I (18701877), ed. critică, introducere de Ion Scurtu, Bucureşti, Institutul de arte grafice şi editură Minerva, 1905; Poezii postume (ediţie nouă), Bucureşti, Ed. Minerva, 1905; Opere. Poesii, tomul I, ed. îngrijită de Constantin Botez, Bucureşti, Ed. Cultura Naţională, an de apariţie nemenţionat; De la Nistru până la Tisa, Bucureşti, 1918; Poezii, ediţie aleasă, Bucureşti, Ed. Socec, col. "Biblioteca pentru toţi", an de apariţie nemenţionat; Opere, ediţie îngrijită de Gh. Adamescu, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1928; Povestind copiilor, Bucureşti, Ed. Socec, 1928; Scrieri politice, comentate de D. Murăraşu, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1931; Poveşti şi nuvele, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Universală Alcalay, an de apariţie nemenţionat; Poezii, ed. îngrijită de George Murnu, an de apariţie nemenţionat; Opere, vol. I-IV, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1938-1939; Opere, vol. I, ediţia Perpessicius, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1939; Poezii postume, ed. îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1939; Poezii, cu portret şi ilustraţii de Camil Ressu, Al. Poitevin-Schellety şi Jean Steriadi, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1939 (ediţie omagială a municipiului Bucureşti cu ocazia împlinirii a cinci decenii de la moartea poetului); Articole de politică românească, ed. îngrijită de Gh. Chiriţescu, Iaşi, Ed. Athanasie D. Gheorghiu, 1941; Bucovina şi Basarabia, studiu istorico-politic prezentat de prof. I. Creţu, Bucureşti, 1941; Opera politică, vol. I-II, ed. îngrijită de prof. I. Creţu, Bucureşti, Ed. Cugetarea - Georgescu-Delafras, 1941; Poeme populare, ed. îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1942; Opere, vol. III, ediţia Perpessicius, Fundaţia Regele Mihai, 1944; Literatură populară, ed. comentată de d. Murăraşu, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, an de apariţie nemenţionat; Poeme, ed. îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1944; România şi panslavismul, studii şi articole, Bucureşti, 1944; Poezii, ed. îngrijită de Alex. Calorian, Bucureşti, Ed. Cugetarea, 1946.

La toate aceste ediţii se adaugă traduceri din opera sa (în germană, franceză, italiană etc.) ca şi cărţi care i-au fost consacrate de-a lungul timpului.

Mai greu era de interzis eminescianismul , asimilat ireversibil de cultura română şi evocat de statui, de nume de străzi, de romanţe, de ritualuri ale iubirii şi chiar de teii din parcuri.



Constituirea fondurilor D şi S ale bibliotecilor

Campania de identificare şi interzicere a cărţilor necomuniste a continuat după 1948. Între anii 1950-1956 sunt trimise bibliotecilor publice noi şi noi variante, mereu "îmbunătăţite" (ceea ce înseamnă cu mereu mai mare efect distructiv), ale unor broşuri de genul: Instrucţiunile cu privire la selectarea cărţilor din fondul bibliotecilor sau Regulamentul privind importul materialelor de presă şi editură, clasificarea, păstrarea şi folosirea acestora.

Urmează, apoteotic, Instrucţiunile nr. 346/ 13 octombrie 1960 privind stabilirea categoriilor fondurilor de cărţi din biblioteci, elaborate de Ministerul Învăţământului şi Culturii, Direcţia Generală a Aşezămintelor Culturale, prin Fondul de Stat al Cărţii, înfiinţat iniţial de direcţia bibliotecilor şi contopit apoi în BCS, cu avizul Direcţiei de Control şi Orientare pentru Administraţia Locală de Stat. Simultan se alcătuiesc listele cu bibliotecile din ţară care au dreptul să deţină fondul D ("documentar", accesibil doar unor specialişti, cu aprobare) şi fondul S ("special", aproape inaccesibil). În mod straniu, multe lucrări ştiinţifice din domenii fără nici o legătură cu ideologia sunt supuse aceluiaşi regim. Abia în 1964, când se produce un vag dezgheţ ideologic şi sunt eliberaţi din închisori deţinuţii politici, publicaţiile cu caracter tehnico-ştiinţific sunt şi ele eliberate dintre gratiile fondurilor D şi S.

Un episod din comedia istoriei îl constituie scoaterea din circulaţie de către partidul comunist - după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965 - a documentelor partidului comunist anterioare, în conformitate cu Instrucţiunile nr. 1003 din 15 august 1968 privind clasificarea, păstrarea, circulaţia fondurilor de bibliotecă (elaborate de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă ca urmare a unei decizii a Biroului Executiv al CC al PCR).

Scurta perioadă de relativă liberalizare din deceniul şapte este încheiată abrupt prin emiterea aşa-numitelor "teze din iulie" 1971 ale lui Nicolae Ceauşescu, urmate imediat de Instrucţiunile CC al PCR referitoare la Propuneri(le) de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii. Intransigenţa ideologică se accentuează în progresie geometrică, reverificându-se fondurile de cărţi din biblioteci, preluându-se de la populaţie, prin "achiziţionare", cărţile neconforme cu noile exigenţe ideologice şi ajungându-se până la găsirea unor metode de controlare a comerţului cu cărţi străine din pitoreştile "talciocuri".

Mii de cărţi sunt din nou orientate spre fondurile secrete ale bibliotecilor. În 1987, în fondul S al Bibliotecii Centrale de Stat (actuala Bibliotecă Naţională a României), existau 26.549 de cărţi. Cărţile unor scriitori nonconformişti, ca Ana Blandiana, Nicolae Manolescu sau Mircea Dinescu, sunt scoase din circulaţie prin "retragerea din librării" şi interzicerea comentării lor în presă. Pentru stigmatizarea unor scrieri - cum a fost cazul celor publicate de Octavian Paler şi Ion Anghel-Mânăstire - sunt organizate procese publice. Toate aceste măsuri şi numeroase altele, iniţiate de o monstruoasă birocraţie constituită în spaţiul culturii, nu mai au însă eficacitatea celor din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când teroarea ideologică era susţinută de ameninţarea cu lichidarea fizică a nesupuşilor.


Cărţi interzise înainte de a deveni cărţi

Activitatea criminală desfăşurată de regimul comunist în domeniul culturii s-a îndreptat şi împotriva manuscriselor sau dactilogramelor - confiscate de la scriitori şi păstrate apoi sub cheie sau distruse. Cărţile literaturii române sunt, aşadar, scoase din circulaţie înainte de a deveni cărţi. Activiştii PCR şi lucrătorii Securităţii îşi bagă mâinile, ca nişte ginecologi siniştri, în viscerele creaţiei literare şi provoacă avorturi sângeroase.

Datorită strădaniilor regretatului Paul Caravia, el însuşi fost deţinut politic, aflat după 1989 în poziţia de consilier al Inspectoratului de Cultură pentru Municipiul Bucureşti, dispunem astăzi de informaţii ceva mai numeroase referitoare la anvergura acestui genocid cultural. Din evidenţele sale reiese că poliţia politică a sechestrat manuscrise, dactilograme, fotografii, desene etc. de la un număr de cel puţin 123 de autori, printre care: Radu Gyr, Petru Dumitriu, Petre }uţea, Ion Caraion, Victor Valeriu Martinescu, Petre Pandrea, Victor Frunză, Paul Goma, Virgil Carianopol, Sergiu Dan, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Ursu, Eusebiu Camilar, Marcel Petrişor, Ion Negoiţescu, Gh. Calciu Dumitreasa, Dumitru Stăniloaie, Sandu Tudor, Ovidiu Papadima.

Altă metodă originală - ilustrând "neobosita inventivitate a tipului infect", care îl obseda pe Marin Preda - de aneantizare a culturii scrise necomuniste o constituie distrugerea amintirilor lăsate de această cultură. Istoria literaturii române este rescrisă şi - în absenţa textelor la care se fac referiri - noua versiune, tendenţioasă, se acreditează. Până azi persistă, de exemplu, chiar şi în rândul unor intelectuali, ideea falsă că poemul Împărat şi proletar al lui Eminescu constituie un îndemn la luptă împotriva "regimului burghezo-moşieresc", întrucât în manualele şcolare era reprodus, din poem, doar discursul proletarului (nu şi monologul împăratului sau reflecţiile finale ale poetului).