Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Din Lacrima Basarabiei.. de Ioan Lăcustă


Între cele multe care încă sunt de recuperat pentru ca sufletul Basarabiei să se simtă, astăzi, acasă în România, se află şi gazetăria şi gazetarii de odinioară, îndeosebi din anii interbelici. Nicăieri în altă parte ca în efemera pagină a ziarului nu se păstrează spiritul vremilor duse, freamătul oamenilor de atunci, cu zbuciumul, prăbuşirile sau înălţările lor. Uneori pilduitoare şi pentru ziua de faţă.

Iată de ce semnalăm ca o necesară şi aşteptată readucere în atenţia celor de acum a publicisticii unuia dintre slujitorii dăruiţi ai slovei de gazetă din Basarabia interbelică. Slujitor al altarului Domnului, dar şi al tribunei, tot altar, din cotidiana pagină de presă: Părintele Vasile }epordei (1908-1997).

Încă din anii studenţiei la Facultatea de Teologie din Chişinău a fost atras de gazetărie, colaborând la publicaţii bisericeşti, dar şi la ziarele de mare tiraj. În 1932, Nichifor Crainic l-a luat colaborator la gazeta sa, Calendarul, din Bucureşti, părintele publicând statornic în Raza (1931-1944), care apărea la Chişinău. A scris neîntrerupt la acest ziar şi la un altul, Basarabia (1939), dar şi la Viaţa Basarabiei (1932-1938), Cuget Molodovenesc (1928-1944), Gazeta Basarabiei (1935-1940) şi în multe altele, în momente de clădire a noii vieţi în provincia de peste Prut revenită la viaţa românească după 1918, dar şi în zilele şi lunile de restrişte când Basarabia a fost răpită prin dictatul sovietic din 1940. Semnătura sa era nelipsită din Raza Basarabiei (1940, Bucureşti), Gazeta refugiaţilor (1940-1944, Bucureşti), Basarabia (1941-1944, Bucureşti-Chişinău).

Recentul volum, Vasile }epordei, Scrieri alese, apărut la Editura Flux din Chişinău (îngrijit de preoţii Gheorghe Cunescu şi Sergiu C. Roşca, cu sprijinul fiului autorului, Valentin }epordei) reuneşte publicistica sa îndeosebi din anii 1930-40. Tematica este variată, de la problemele bisericeşti până la cele privind politica şi politicienii vremii, de la evocarea unor personalităţi, precum Alex. Mateevici, până la stringente chestiuni sociale. Şi, după tragicul an 1940, de afirmare a neştirbitei credinţe, speranţă în veci rănită, că va veni şi momentul aşteptat al reîntoarcerii Basarabiei la }ara Românească.

În acele tragice zile din urmă cu 65 de ani, părintele }epordei, ca de altfel şi mulţi alţi gazetari ai Basarabiei veniţi din lumea altarelor, inclusiv părintele nonagenar acum Sergiu. C. Roşca,

s-au rugat şi au întărit sufleteşte populaţia pornită în bejenie, fiindu-le alături nu numai ca păstori şi duhovnici, ci şi ca mărturisitori ai grozăviei momentelor de atunci. Un articol din Raza Basarabiei, din 18 august 1940, evocă şi astăzi peste timp, dramatismul despărţirii de pământurile natale: ,Ne apropiem de pietrăriile Ghidighiciului, unde Chişinăul s-ascunde în urma noastră, pentru a nu-l mai putea privi. E o scenă îngrozitoare. Toţi plâng şi se vaită ca-n faţa ghilotinei. ŤO, scumpe Chişinău, când te vom mai revedea?!ť, a strigat cineva din mulţime. Şi toţi izbucnesc din nou în plâns, de ţi se rupea inima...

La gările ce urmează ne coborâm să rupem iarbă, flori, tot ce găsim. Dar peste 3 ore ajungem la Ungheni. Aici e punctul de graniţă. Gândul că peste puţine clipe vom părăsi pământul scump al Basarabiei, ne omoară, nu alta. Toţi suntem buimaci. Nu ne putem găsi loc. Câţiva dintre noi coborâm, ne închinăm spre răsărit şi îngenunchind sărutăm pământul sfânt scăldat de lacrimile ce nu mai încetează să curgă. Momentul e unic şi indescriptibil... Plâng copiii, bătrânii, plâng cei ce pleacă, cei ce rămân, plânge parcă şi natura".

Dintr-o lacrimă neostoită pentru Basarabia s-au născut multe dintre paginile încredinţate zilnic ziarului de preotul-gazetar. Şiruri în care răzbate, de multe ori, tristeţea, cu ecouri atât de actuale şi astăzi, că statul român nu a făcut, atunci când se putea face ceva, mai mult pentru unificarea sufletească a fraţilor atât de multă vreme înstrăinaţi. La 9 aprilie 1933, când se sărbătoreau 15 ani de la Unirea Basarabiei cu România, părintele }epordei constata: ,Cu mâna pe inimă trebuie să recunoaştem că s-a dus mai mult o acţiune negativă. Basarabia a fost considerată un fel de colonie africană. În ea s-au refugiat toţi aventurierii politici şi vânătorii de castele elveţiene. Oamenii de treabă ai celorlalte provincii au rămas la ei acasă şi numai pleava a venit şi s-a oploşit în colonia transpruteană. Doar singura ramură în care au venit elemente de valoare este învăţământul. Restul, nulităţi".

Şi multe, multe alte asemenea pagini, nu doar patetice, ci şi izvorâte dintr-un spirit justiţiar, preocupat de destinele poporului său pe care se simte chemat să-l ţină unit în jurul altarului străbun şi al vetrelor strămoşeşti.

Pentru publicistica sa, preotul }epordei a plătit cu ani grei de temniţă în Siberia. Ridicat de la domiciliul său din Bucureşti, în octombrie 1948, a fost judecat de un tribunal sovietic şi condamnat la 25 ani de deportare în lagăre de la Polul Nord. S-a întors în 1956, reluându-şi slujirea lui Dumnezeu şi a Basarabiei.

L-am cunoscut şi eu, în anii ultimi. Impresiona prin vigoarea spiritului, prin neodihna gândului îndreptat mereu spre cei de dincolo de Prut şi îngrijorat că lucrurile nu mergeau aşa cum năzuiseră cei ai generaţiei sale.

Lacrima sa pentru Basarabia era mai vie şi mai durerosă ca oricând.

Ar fi lăcrămat, poate şi acum, înduioşat de neputinţele vremii şi ale oamenilor, văzând că editorul a socotit că truda sa gazetărească pentru Basarabia merită a fi trimisă, într-o cuprinzătoare şi atent alcătuită ediţie, doar în 100 de exemplare.

Doar atât şi nimic mai mult...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara