Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de istorie culturală:
din dragoste de Ioan Pintea

Amintiri despre Petru Creţia. O carte alcătuită de Maria Gabor Şamşudean, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj- Napoca, 2017.

De o lună de zile umblu după mine cu o geantă mare de umăr şi o sacoşă de pânză pe care scrie: „Tot ce e mai bun am aşezat înăuntru” (Seneca)... Ambele sunt pline de cărţi. Sunt toate cărţile lui Petru Creţia, plus Jurnalul mare, masiv, scris de Radu Petrescu şi publicat ca ediţie integrală în 2014. Citesc din când în când şi recitesc. Trebuie, îmi spune doamna Gabor, să scrieţi neapărat un text despre Creţia … Încerc, dar se pare că nu reuşesc. Îl citesc pe Petru Creţia din tinereţea mea. E un autor fără de care, pur şi simplu, nu pot trăi. „Norii”, scrisoarea din Epistolar, Epos şi logos, Poezia, Pasărea Phoenix, traducerile, în mod special, mi-au fost lecturi fundamentale. Îl am în minte aproape mereu, mă folosesc de cuvintele lui în predici ocazionale, în momente propice discuţiilor despre mari gânditori, mari cugetători. Cărţile lui mă şlefuiesc intelectual, mă modelează cultural, mă ajută să gândesc cuminte şi înţelept, mă obligă să-mi redobândesc demnităţile şi smereniile pierdute. Două texte, unul intitulat Lumânările ard până la capăt de Sándor Márai, celălalt despre Ahile de Petru Creţia, mi-au indicat deocamdată cu precizie maximă pe ce înălţimi sufleteşti creşte prietenia, iubirea, iertarea, curajul...Cartea Luminile şi umbrele sufletului stă în casa noastră lângă Biblie, Ernst Jünger, Filocalia, Dinu Pillat, N. Steinhardt, Jurnalul de la Păltiniş, Celălalt Noica, Memoriile de dincolo de mormânt... A devenit cartea casei. O avem în toate ediţiile, citim capitole întregi, şi eu, şi soţia mea, Violeta, cu voce tare. Când suntem supăraţi citim despre ticăloşii mărunţi, când suntem îngrijoraţi citim despre intoleranţă, când suntem tulburaţi citim despre blândeţe, răbdare, încredere şi, mai întotdeauna, citim despre curaj şi speranţă. O carte asemenea unui leac miraculos, care vindecă şi predispune la sănătate. Ne mângâiem şi ne îmbărbătăm cu Petru Creţia. Testamentul unui eminescolog este cartea pe care o recitesc cam de două ori pe an. De fiecare dată când vorbesc despre Eminescu mă folosesc de sintagma lui Creţia: „Omul mare nu este un model, el este o zestre şi o măsură. „Nu ca să epatez, ci ca să îmi arăt marea dragoste pe care o am pentru Creţia şi Eminescu.

Mi-ar fi plăcut mult să-l întâlnesc pe Petru Creţia şi să-i spun că are dreptate în tot ceea ce scrie. N-am avut norocul, n-am meritat să-l întâlnesc faţă către faţă, însă antrenându-mă necontenit pe propoziţiile şi frazele lui, într-un continuu exerciţiu de admiraţie şi iubire, pot să vă spun că deja acum îl cunosc foarte bine. Şi, cred eu, cunoaşterea unui om în oglindă (n-a scris el frumoasa carte Oglinzile?) în ghicitură, cum spune apostolul Pavel, e, de fapt întâlnirea supremă, întâlnirea ca dar, care, cel puţin în viaţa aceasta, nu se va lua de la mine.

Dintr-un mic orgoliu local, care cu trecerea vârstei creşte simţitor, m-am entuziasmat şi mă entuziasmez şi acum, ştiind că tatăl lui Petru Creţia este originar de undeva de lângă Bistriţa şi că Petru Creţia însuşi gândea cu ardoare, din când în când, la strămoşii lui ardeleni.

Ştiu de multă vreme, din jurnalele lui Radu Petrescu, despre rădăcinile bistriţene ale lui P.C. Ceva mai târziu, am redescoperit, graţie Jurnalului apărut la Paralela 45, unde iniţialele au fost, pe ici pe colo, înlocuite cu numele întreg, amănunte despre copilăria de la Suseni, despre casa de la Bârgău de lângă pod şi dorinţa expresă a lui Petru Creţia adresată lui Radu Petrescu ca acesta să scrie cândva şi despre rădăcinai paternă bârgăuană, cum a scris despre cea maternă, bănăţeană. „A copilărit aici, în Suseni şi Prund, vară de vară, până la 13 ani.../Lângă podul dintre Suseni şi Prund recunosc casa în care a copilărit P.C.” (Ocheanul întors).

Mă întreb: oare ce o să zică doamna Gabor?

După câteva săptămâni de cărat genţi şi sacoşe, de răsfoiri şi recitiri, n-am reuşit să spun mare lucru, să scriu cine ştie ce. Nu-mi reproşez, însă, nimic. Nu mi-a ieşit decât atât: o pagină de cititor îndrăgostit. Scurtă, fără trăncăneală, sinceră, din inimă, precisă... Omagiul meu pentru omul şi scriitorul Petru Creţia!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara