Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Din deal în deal spre inima imperiului de Petre Tănăsoaica

Constantin Prut îmi povesteş te o întâmplare hazlie, al cărui protagonist a fost Alexandru Chira, de pe vremea când îşi împărţeau prietenia, folosind cu rândul maşina şi duminicile erau şi ele împărţite în zile cu soţ şi în zile fără soţ.

E răcoare în apartamentul de pe Moşilor, iar profesorul mai predispus decât altădată la conversaţie. Aşadar, pictorul, furat de cine ştie ce gând, trece aproape pe roşu la un semafor şi este oprit de un miliţian, care-i cere permisul şi se pregăteşte să i-l reţină. Îl întreabă, bineînţeles, pe artist de ce a făcut asta. Gafă enormă, pentru că în următoarele minute urmează un discurs despre cum evoluează descompunerea culorilor în camera obscură care este ochiul, despre filtre şi cili care filtrează lumina, încât, disperat, miliţianul i-a aruncat actele, lăsându-l năuc pe artist. Apoi urmează alte povestiri despre întâmplări asemenea, încât prinde contur, ca o legitimare a percepţiei mele despre Alexandru Chira, cel întâlnit la Sala Dalles, unde i-a fost deschisă o expoziţie retrospectiva, al cărei curator este chiar fiica lui Constantin Prut (secondată elegant de Călin Dan, şeful său de la MNAC!), Mălina Ionescu, exact personajul care a vrut să fie în viaţa sa de aici. În textul de prezentare se spune despre cum desenul era în viziunea artistului o formă de a rezuma adâncimea obiectualităţii lumii, iar pentru mine afirmaţia sună ca un avertisment; recunosc aici, sub definirea asta, ceva cunoscut, dintr-o experienţă anterioară parcă. Şi lucrurile se confirmă pe parcurs, unde identific semnele şcolii clujene de artă, ale unui conceptualism ce se revendică din cercetarea în amănunt a... lumii, regăsit în capul de serie timişorean ce avea să reinstaureze, prin Ştefan Bertalan mai întâi, în deceniul şase al secolului trecut, un abstracţionism sub care pulsiunile ideologice nu mai puteau opera. Dar parcă la Alexandru Chira se întâmpla altfel, marca bucureşteană din a doua parte a educaţiei sale, când se transfera la Universitatea de aici, complica lucrurile în sensul introducerii sale pe un parcurs analitic conceptual ce maschează teme, mai ales acelea care ar trebui eludate la întâlnirea cu cenzura... se sfârşise libertatea puţină, respirată de artişti, când îşi încheia studiile universitare. Să explicăm acest paradox, produs chiar de asocierea, făcută mai înainte, cu Ştefan Bertalan.

Programul instaurat de Ştefan Bertalan, împreună cu ceilalţi artişti din grupul timişorean Sigma, pornea de la redescoperirea direcţiilor instaurate de Şcoala Bauhaus în toate domeniile artei, dar adâncind cercetări, în care se varsă imperativ o nevoie da clarificări, ce trebuiau să contureze o viziune proprie de racord la contemporaneitate. Pe aceasta direcţie, arta se făcea într-un fel utilă unor presupuse comandamente de înnoire; regimul de atunci nu va sta mult pe gânduri şi va instituţionaliza acest demers, prin înfiinţarea liceului experimental de profil din Timişoara. Păreau promiţătoare acele zile, dar lama ghilotinei ideologice avea să cadă, însă, curând pe gâtul încă fraged al elanului lor. În cartea sa despre arta românească sub comunism (1948 - 1989), Magda Cârneci precizează că pe sub arta oficială, controlată de partid, artişti din mai multe generaţii evadează, fiecare după puterile lui, în forme care se rup de aceasta. Să revenim, însă, la subiectul nostru, Alexandru Chira, aflat în acest context.

Deschiderea expoziţiei se face cu o lucrare, intitulată de artist Cina! La fel ca mai toate lucrările din expoziţie este datată în anii şaptezeci. Prima impresie este şocantă, pentru că tema, rămasă în memoria culturală, face trimitere la Leonardo, unde protagoniştii sunt văzuţi din faţă. Toate comentariile şi interpretările ulterioare nu spun altceva şi nu modifică poziţionarea... aici, la Alexandru Chira impresia este că te afli în faţa unei schiţe, a unui carton, în care personajele sunt neutre, le este conturat numai ovalul feţei şi sunt aşezate în jurul unei mese rotunde, pe poziţii de egalitate.... Mai degrabă s-ar potrivi aşezată într-o boltă de catedrală barocă... Cu toate astea nu lasă sentimentul că ar fi un moment biblic, de sacralizare, ci el capătă contur abia pus în contextul celorlalte piese, când se adaugă elemente noi, de multe ori stranii, cum este instalaţia Satului suspendat, decupat parcă dintr-un film 3D, cum ar fi Avatarul, de exemplu. Vă mai amintiţi, desigur, odiseea personajelor care găsesc în spaţiu falii de pământ, rupte din peisajele fabuloase ale Terrei şi lăsate să plutească liber ca entităţi independente, mici planete pentru popasul călătorilor, refugii dintro fărâmiţare a ceva ce va fi fost poate planeta noastră. Alexandru Chira decupează, deci, un sfârc de deal, pe care aşază semnul crucii şi-l parcelează cu schiţe, abia sugerate, ale unor utilităţi ţărăneşti, în fond un proiect de sat, precum Tăuşeniul său natal, de lângă Cluj! Avem deja un program, urmărit cu acribie pe tot parcursul vieţii artistice, de recuperare a semnelor simbolice sub care se aşază viaţa milenară a satului, ploaia, curcubeul, biserica, îndeletniciri ale supravieţuirii, uneltele lor şi funcţiunile. Estetic vorbind, el caută să explice sursa emoţiilor care fac lucrurile să supravieţuiască şi, în acelaşi timp, să dea un răspuns acestor provocări. Odată cu imaginea, dintr-o memorie ancestrală, scrie undeva, pe marginea unei lucrări, ne vin în memorie gustul, culoarea, consistenţa obiectuală a unui măr, de exemplu, percepţia fiind complexă şi integratoare. Fenomenul se întâmplă şi invers, un singur simţ putând să le provoace în exerciţiul recuperator pe celelalte. Aflat în spatele unei maşini care seamănă grâu, artistul vede, printr-un ritual de recunoaştere, puterea de mobilizare a naturii pentru a parcurge stagiile devenirii; printr-un exerciţiu mnemotehnic intens, un lucru îl cheamă pe altul, ca şi când imaginaţia ar lucra după un tratat ultrasofisticat de reconstrucţie, acreditându-l pe artist cu această sarcină. E un alt fel de surprindere a inspiraţiei, în plin proces de remodelare a lumii. Într-un anume sens, în cea mai mare măsură, lucrările lui Alexandru Chira sunt studii inspiraţionale, de unde şi o anume răceală în percepţia lor, deşi o apropiere mai stăruitoare de înţelesul greu citibil, fireşte, nu are cum să te lase indiferent… Un lucru e cert, din aproape în aproape, el a lucrat la un singur, uriaş proiect, materializat, din păcate, numai pe platoul unui vârf de deal din satul său, Tăuşeni, de lângă Cluj. Expoziţia pune la dispoziţia noastră fotografii, schiţe, film, proiecte ale unei lumi care se naşte, stranie şi emoţionantă, din reperele despre care deja am scris aici. Se naşte cu această ocazie, care a fost viaţa lui Alexandru Chira, sub ochii tăi o lume de simboluri, din fier şi beton, care nu mai este a satului pe care-l ştim, ci a unuia ce devine templu de meditaţie, sub credinţa că vor rămâne nemuritoare, biată iluzie a minţii omeneşti, răsplătită mereu cu dezintegrarea opţiunilor sale! Acest proiect ar fi trebuit să se multiplice, din deal în deal, până la Viena. Citim aici şi orgoliul celui de la marginea imperiului, acel imperiu care înghite pe nemestecate, pe altarul puterii sale, o risipă de imaginaţie, ignorată mereu, împinsă mai mereu sub semnul deriziunii. Dan Alexandru Chira a încercat să fie cuceritor, pare un sens firesc al lucrurilor demersul său.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara