Numărul curent: 47

Literatură:
Dimineaţa copilului de Ştefan Cazimir


Fiul patriei

Băieţii care îi furnizau lui Cazimir temele improvizaţiilor shakespeariene făceau, cu mama lui, lecţii de limba franceză. Fiul asista deseori la ele şi ajunsese să cunoască, mai bine decît cei mari, fragmentele din manual ale Cidrului:

"Enfin vous l'emportez, et la faveur du Roi

Vous élčve ŕ un rang qui n'était dű qu'ŕ moi"..

"O rage! ô désespoir! ô vieillesse ennemie!

N'ai-je donc tant vécu que pour cette infamie?"

"Je suis jeune, il est vrai; mais aux âmes bien nées

La valeur n'attend point le nombre des années".

Învăţarea limbii lui Corneille începuse de timpuriu, prin grija atentă a mamei. Tatăl îi dezlegase tainele alfabetului. Iar profesorul Natan Mark, distins cărturar şi om de litere, îi dădea, de la cinci ani, lecţii de limba ebraică. "- Mergi la grădiniţă?", îl iscodeau pe băiat unii adulţi, încercînd să închege o conversaţie. Băiatul nu mergea la grădiniţă şi nici nu rîvnea să meargă. Cuvîntul suna confuz şi suspect: ca o posibilă îngrădire a libertăţii.

Un fost carnet de reţete al tatălui, cu adresa cabinetului medical din Iaşi, devine caiet de desene al lui Cazimir, care le şi datează începînd cu 7 februarie 1939: mori de vînt, măgari, brazi de Crăciun, cai şi călăreţi (motiv predilect), cîini, trăsuri, Turnul Eiffel, raţe, pui de găină, pomi, castele ş.a.m.d. Un cioban cîntînd din fluier în faţa unor ipotetice oi evadează, prin titlul desenului, în zone mai elevate: Le berger et ses moutons! Dar iată că, în plin univers infantil, irupe istoria contemporană: una din imagini este intitulată Votarea Constituţii şsicţ M. S. Regele Carol II. Ne găsim la 27 februarie 1939, prima aniversare a noului act fundamental, care instituise dictatura regală.

"De mic copil - spune G. B. Shaw - am fost silit să-mi întrerup educaţia ca să merg la şcoală". Cazimir, refuzînd să meargă la şcoală, a preferat să-şi prelungească educaţia. La 1 septembrie 1939, nemţii invadează Polonia. Părinţii ezită, sub impresia evenimentelor, în privinţa şcolii pe care s-o aleagă. Iar odrasla trage de timp cu îndîrjire, neacceptînd să-şi piardă statutul de om liber. Este ca şi cum copilul ar fi presimţit că formele oficiale de instruire îl vor plictisi prin lentoare şi formalism, chiar înainte de a-l irita de-a binelea prin minciuna promovată la rangul de cod.

De la 1 ianuarie 1940, încă nesupus obligaţiilor şcolare, Cazimir începe să ţină un jurnal, pe filele unei agende primite în dar de ziua lui:

"1 ianuarie - Azi am văzut mascaţi

2 ianuarie - Azi a fost profesorul

3 ianuarie - nimic important

4 ianuarie - am cumpărat revista

5 ianuarie - a fost Lily

6 ianuarie - am fost la rodica

7 ianuarie - am văzut pe marcel

8 ianuarie - m-am dat cu sania

9 ianuarie - am primit o scrisoare de la tata".

"Profesorul" era Natan Mark, iar "revista" - Dimineaţa copiilor, pe care autorul jurnalului o citea regulat de la nr. 798 (24 mai 1939) încolo - lucru întipărit fidel în memorie prin apariţia, peste două săptămîni, a numărului festiv 800. "- J'ai lu dans Le Matin des enfants...", spusese într-o zi băiatul, cînd începuse să o rupă pe franţuzeşte. Notaţiile din agendă continuă, cu aceeaşi concizie "lovinesciană", pînă la începutul lui martie, înregistrînd cotidian vizitele făcute sau primite ori resemnatul "nimic important". O însemnare ieşită din comun (21 februarie: "am încercat să fac o poveste") marchează începutul aspiraţiilor literare. Ultima notă e din 9 martie: "a venit tata de la bal" (?!). Tatăl se întorsese de la Tîrgu Jiu, unde fusese concentrat la tabăra polonezilor. "Dacă există un singur om - crede François Mauriac - care să-şi ţină jurnalul pentru propria lui plăcere şi nu pentru secolele următoare, îi rămîne întotdeauna cineva pe care să-l înşele şi acela este el însuşi." Abandonîndu-şi jurnalul în faşă, Cazimir înceta să se automistifice. Griji mai mari îl pîndeau la orizont.

Fericirea de a nu merge la şcoală trebuia să aibă sfîrşit. Cu puţin timp înaintea închiderii cursurilor, băiatul este dus cu sila, mama ţinîndu-l strîns de mînă spre a-l împiedica să fugă, şi vîrît într-o sală de clasă. Cazimir devine astfel, împotriva voinţei lui, elev în clasa I a Şcolii primare israelito-române mixte din Piatra Neamţ, pe care o absolvă peste trei săptămîni, obţinînd premiul I cu cunună "pentru bună purtare şi silinţă la învăţătură". Nivelul cunoştinţelor cu care venise de acasă întrecea cu mult exigenţele programei. Bătaie de cap îi dăduse numai memorarea, într-o singură după amiază, a poeziilor unui an întreg. "ŤAl cui eşti, băieţaş?ť, m-a întrebat un bătrîn profesor, după ce coborîsem îmbujorat de pe estradă, purtînd pe creştet cununa dobîn-dită la sfîrşitul clasei întîi. Luat prin surprindere şi fîstîcit de ambianţa festivă, am îngăimat: ŤAl mamei...ť. Cînd a aflat acasă cele întîmplate, tata a rîs şi m-a povăţuit ca, pe viitor, să răspund că sînt Ťal patrieiť!"2)


"Sans prendre garde a l'ouragan"

Clasa a doua primară (1940-1941) începe sub auspicii rele. Localul şcolii israelite, o clădire frumoasă şi trainică zidită în timpul lui Spiru Haret, este transformat în spital militar. Clasele sînt împrăştiate în tot oraşul şi adăpostite pe unde se putea, cu precădere în lăcaşuri ale cultului mozaic. Dar elevii învăţau după aceleaşi manuale ca şi cei de la şcolile de stat. Puteau aşadar să-i numească "strămoşii noştri" pe daci şi pe romani, fără a risca vexaţiile suferite de Josef Hechter, sau să exalte în compunerile lor "războiul sfînt pentru cruce şi dreptate", cum va numi Ion Antonescu campania din Răsărit. Deja prin octombrie 1940 nemţii îşi făcuseră apariţia ca instructori. "întorcîndu-mă într-o zi de la şcoală - îşi aminteşte Ştefan Cazimir -, am văzut în vitrinele unor magazine din centru nişte afişe mari colorate, cu inscripţia ŤArisches Geschäftť. Cunoştinţele mele de germană erau neîndestulătoare (deşi puteam citi şi în alfabetul gotic) spre a înţelege despre ce este vorba... Am memorat însă enigmatica formulă, iar acasă mi s-a tradus: ŤIntreprindere aerianăť. Suna, pe româneşte, la fel de criptic! Am priceput totuşi, ceva mai tîrziu, că fercheşii ofiţeri germani nu trebuiau să cumpere din prăvăliile evreieşti. Afişele cu ŤArisches Geschäftť au avut viaţă scurtă. în schimb, magazinul ŤLa Paris chicť şi-a prefăcut firma în ŤLa lumea elegantăť, iar merceria ŤLa moara roşieť (exista, şi la Piatra Neamţ, un ŤMoulin rougeť!) a înlăturat adjectivul cu iz bolşevic, lăsînd moara fără nici un epitet. în 1941, după izbucnirea războiului cu ruşii, am văzut o unitate germană staţionînd în centrul oraşului, iar apoi pornind în marş în acordurile unei fanfare stranii, care răsuna cu totul altfel decît cele cu care eram obişnuit: dominau instrumentele de suflat din lemn şi tobele cu clopoţei. Efectul era mai mult jovial decît războinic. Neamţii s-au dus în fundul Rusiei, trăgîndu-i după ei şi pe români. Pagini întregi ale ziarelor publicau anunţuri mortuare ale celor căzuţi pe front. Spre finele lui '42, un titlu mare în Curentul: ŤStalingradul rezistă, dar sfîrşitul său este pecetluitť. Cum a fost în realitate sfîrşitul s-a aflat puţin mai tîrziu. A început, pentru armata germană, vremea retragerilor Ťelasticeť, Ťpe poziţii dinainte stabiliteť. învinşi de imensitatea spaţiului rusesc şi de superioritatea numerică a inamicului, nemţii s-au întors de unde au plecat. Tactica ne învaţă cum se cîştigă bătălii, iar strategia - cum se pierd războaiele." 3)

Spre sfîrşitul clasei a III-a, "Sans prendre garde ŕ l'ouragan/ Qui fouettait les vitres fermées" (Th. Gautier, Préface), Cazimir începe să tachineze muzele. între textele cele mai vechi (aprilie-mai 1942) figurează cîteva... epigrame, una din ele dedicată mamei:

"Doamnă profesoară,

Iubită că eşti ştii

De elevi, că-n recreaţie

Lecţii tu le ţii?

Nu-i mai scoţi tu din Moličre,

Din secondeť şi din premiereť..."

Din aceeaşi vreme datează un Cîntec al lunii mai, un imn Pentru glorie şi o naraţiune în versuri, Păţania unui pitic. Neconcepînd să scrie pentru sertar, autorul îşi trimite compunerile unor reviste, care îi răspund la poşta redacţiei:

"S. Casimir - P. Neamţ. - Cu mulţumiri pentru urările ce faci revistei, îţi spunem, drăguţule cititor, că e mai bine să-l lăsăm pe Moş Nae să scrie despre Haplea. De aceea, ai putea să încerci cu altceva, fiindcă, precum recunoaştem bucuros, talentul la scris nu-ţi lipseşte." (Universul copiilor, XVIII, nr. 22, 27 mai 1942). Cuvîntul de încurajare venea chiar din partea lui Moş Nae (N. Batzaria), care - sub diverse pseudonime - redacta aproape integral revista.

"S. Casimir - P. Neamţ. - Drăguţule cititor, începi aşa poezia ce ne-ai trimis: ŤPentru gloria nemuritoare / Mă voi arunca eu chiar şi-n focť. Deocamdată, nu eşti decît un copil în clasa a treia primară. Pînă să ajungi la vîrsta de a fi soldat, să cauţi să creşti sănătos, ascultător şi să înveţi carte. Va sosi şi pentru tine timpul să-ţi arăţi prin fapte, nu prin poezii, dragostea de }ară. Jocurile sunt cercetate de redactorul nostru special." (Universul copiilor, XVIII, nr. 29, 15 iulie 1942).

"S. Casimir, Piatra-Neamţ. - Poeziile tale sunt drăguţe şi ţi le voi publica. Spune-mi însă, nu ţi-a corectat mămica sau tăticul nimic?" (Ziarul copiilor, XX, nr. 987, 29 ian.-4 febr. 1943) "Poeziile" erau, de fapt, una singură, scrisă cu aproape un an mai devreme: Păţania unui pitic, care apare în Ziarul copiilor, nr. 988, 12-17 febr. 1943, semnată S. Casimir, cl. a IV-a primară


P.-Neamţ.


"Odată, un pitic

Cît degetul de mic

Se plimba prin pădure

Culegînd fragi şi mure.

Piticul nostru avea

O căciuliţă sadea,

Care, cînd o îmbrăcai,

Nevăzut te făceai!

Dar deodată se-auzea

Un zgomot... Ce era?

Oameni de la circ veneau

Şi un pitic căutau.

Cînd ei peste pitic,

Mic, mic,

Au dat,

Fedeleş l-au legat,

în cuşcă l-au băgat

Şi l-au încuiat.

Şi astfel l-au dus,

Ca pe un fus,

La marele circ Pompadur

Cu directorul Condur.

Directorul, cînd l-a văzut,

Mulţumit s-a prefăcut

Şi a zis:

Al nostru trimis

A găsit ceva bun.

Ura! Trageţi c-un tun!ť

îns-al nostru pitic,

Mic, mic,

Şi-a pus căciuliţa sadea

Ce la el o avea

Şi imediat s-a făcut

Ca aerul nevăzut.

Iar cînd directorul venit-a

Să-i dea mîncare cu nemiluita,

Al nostru pitic,

Mic, mic,

S-a strecurat

Şi din cuşc-a evadat

Şi-a plecat la pădure

Să culeagă fragi şi mure."4)

Sub aparenta ei naivitate, poezia atestă o polisemie remarcabilă. Este, întîi de toate, un imn al libertăţii: piticul nu renunţă la condiţia de om liber; deşi la circ i se oferă "mîncare cu nemiluita", el preferă să se întoarcă în pădure şi la hrana frugală de acolo. în al doilea rînd, poezia atinge tema măştii: căciuliţa sadea, care îi permite piticului să devină invizibil, reprezintă o mască defensivă, fără însă a exclude şi alte posibile decodări. Mai departe: noţiunea de "circ" este un substitut al noţiunii de teatru, iar teatrul - o metaforă a lumii: "Cu un cîntec de sirenă,/ Lumea-ntinde lucii mreje;/ Ca să schimbe-actorii-n scenă. Te momeşte în vîrteje;/ Tu pe-alături te strecoară,/ Nu băga nici chiar de seamă,/ Din cărarea ta afară/ De te-ndeamnă, de te cheamă." (s.n.) Piticul din poezie acţionează aidoma: "S-a strecurat/ Şi din cuşc-a evadat", reîntorcîndu-se înţelept la cărarea lui din codru. Nimeni nu ne împiedică să vedem aici o profesiune de credinţă a poetului, iar în pitic un alter ego al său; trauma mersului silit la şcoală produsese, după doi ani, efecte literare, sublimîndu-se într-o ficţiune cu tîlc. în fine, denumirea circului: "Pompadur" - de unde şi pînă unde?! Pasionat ca toţi copiii de asemenea spectacole, autorul nu ratase nici unul din acelea care trecuseră prin Piatra Neamţ: Kludsky, Franzini, Metropolis, Globus... în raport cu aceste premise, numele de "Pompadur" ne transferă în suprarealism; favorita lui Ludovic al XV-lea, protectoare în timpul vieţii a scriitorilor şi artiştilor, dobîndea onoarea postumă a patronării unui circ!

Un text atît de bogat în sensuri ar fi fost demn să încheie o operă; el nu face decît s-o deschidă:

"Mes pareils a deux fois ne se pont point connaître

Et pour leurs coups d'essai veulent des coups de maître."


______________
Note:

1) Ştefan Cazimir, Umbra Tatălui, în România literară, nr. 10, 17-23 martie 2004.
2) Ştefan Cazimir, A cui eşti, fetiţo?, în Panoramic radio-t.v., nr. 44, 5-11 noiembrie 1990.
3) Ştefan Cazimir, Honeste scribere, Bucureşti, Editura Naţional, 2000, p. 321.
4) Text reprodus după manuscris; în revistă s-au strecurat unele erori.