Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Dimensiuni sculpturale de Edward Sava

Richard Serra - 40 de ani de sculptură" a fost fără îndoială cel mai important eveniment din istoria recentă a Muzeului de Artă Modernă din New York, cea legată de noua clădire concepută de arhitectul japonez Yoshio Taniguchi.
Caracterul deosebit al creaţiei sculptorului american a contribuit oarecum la (re)validarea unei concepţii arhitecturale iniţial lăudate pentru minimalismul ei şi repede dispreţuită pentru lipsa de îndrăzneală. Trei sculpturi monumentale din 2006 - "Band", "Spiral", "Torqued Torus Inversion" - modelează şi dau viaţă cavernoasei galerii de la etajul al doilea, spaţiu uriaş şi lipsit de lumină naturală în care multe lucrări pur şi simplu se pierd... Alte două sculpturi ceva mai vechi - "Intersecţie II" (1992-93), "Elipsă răsucită IV" (1998) - amplasate în grădina muzeului se regăsesc în jocuri de volume şi culori cu zgârie-norii Manhattan-ului...
Născut în 1939, Serra aparţine unei generaţii de artişti - Eva Hesse, Bruce Nauman, Donald Judd, Carl Andre - care în mijlocul anilor '60 au definit noi elemente ale limbajului sculptural. Încă de la primii săi paşi, Serra a încercat să adauge o a patra dimensiune, temporală, creaţiilor sale, considerând procesul naşterii unei opere de artă la fel de important ca şi creaţia finită... Lucrând ca student în oţelării californiene, artistul a căutat să ofere noi valenţe unor materiale - reziduuri metalice, bucăţi de cauciuc - prea puţin folosite până atunci. Dacă alţi artişti ai secolului al XX-lea, Picasso de exemplu, s-au limitat la a decupa şi îndoi bucăţi de fier care erau apoi aranjate ca nişte desene în spaţiu, Serra şi-a dorit de la bun început, să insufle oţelului "ceva ce ţine de revoluţia industrială".
Chiar dacă materialele şi dimensiunile creaţiilor sale de tinereţe sunt diferite de cele caracterizând opera sa recentă, cea care i-a adus o faimă universală, descoperi cu uşurinţă punţi de legătură. Piese din anii '60 trăiesc prin evidenţierea procesului de transformare a unei grămezi de plumb topit, "stropită" într-un colţ de încăpere, într-o formă definitivă. Giganticele ziduri răsucite din oţel pe care artistul le-a folosit intens în ultimii ani presupun la rândul lor un complex şi îndelungat proces industrial. Culorile lor - rugină portocalie, un maro catifelat - evocă natura, dar şi timpul corodării materialului. Artistul consideră fiecare etapă a realizării acestor sculpturi, de la turnarea formelor în Siegen, Germania până la instalarea lor într-un spaţiu expoziţional, ca elemente intrinsece ale artei sale... În "House of Cards" (1969), "1-1-1-1" şi alte lucrări timpurii similare, componentele - plăci şi stâlpi din metal - sunt atât de bine balansate încât par lipsite de greutate. Născute din manipularea unor forţe elementare - gravitaţie, frecare - lucrările fac privitorul să simtă o senzaţie viscerală de anxietate în aşteptarea unei prăbuşiri iminente. Este aceeaşi senzaţie pe care o trăieşti navigând prin labirintul interior al "Intersecţiei", lucrare concepută decenii mai târziu.
O construcţie intitulată "Delineator" (1975) este alcătuită din două mari plăci dreptunghiulare din metal. Prima este aşezată pe podeaua unei săli pe care o ocupă aproape în întregime. A doua, identică, lipită de tavan, este orientată perpendicular în raport cu cea de jos. Serra dovedeşte cum o sculptură, spre deosebire de un desen sau un tablou de şevalet, poate ocupa simultan două volume separate făcând să vibreze spaţiul dintre ele. Privitorul este presupus să pătrundă în acest spaţiu simţind presiunea psihică, dacă nu reală, exercitată de tensiunea dintre plăcile pe care nu le poate vedea simultan. Aici ca şi în lucrări mai recente, înconjurând sau trecând printre forme răsucite, spirale şi elipse, spectatorul devine vrând-nevrând parte integrantă a operei de artă.
Două expoziţii din această toamnă au fost dedicate, la Washington şi New York, sculpturii florentine din Quattrocento. La National Gallery, o retrospectivă Desiderio da Settignano a reunit majoritatea operelor care pot fi atribuite acestui maestru prea puţin cunoscut. La Metropolitan sunt expuse trei dintre uşile dăltuite de Lorenzo Ghiberti pentru baptiseriu. Ambele manifestări propun o artă foarte apropiată de desen. Opera sculptorului de basoreliefuri se caracterizează în primul rând prin subtilitate tonală, prin abilitatea de a scoate în evidenţă amănunte, de a reprezenta cu acurateţe perspectiva. Este o artă care oscilează între piano şi pianissimo.
Supradimensionată, cerând timp pentru a fi explorată şi înţeleasă, sculptura recentă a lui Serra este mult mai apropiată de arhitectură şi cinematograf decât de desen. Nu întâmplător Serra a jucat rolul "Marelui Arhitect" în "Cremaster no 3", filmul lui Matthew Barney, poate cel mai interesant tânăr creator al ultimului deceniu.
Atunci când, în 2003, şapte noi lucrări de Serra au fost permanent instalate în uriaşa galerie 104 a Muzeului Guggenheim din Bilbao, relaţia dintre arta sa şi arhitectura lui Frank Gehry a fost pentru mulţi o surpriză. "Am conceput încăperea gândin­du-mă la sculptura lui Serra" - declara arhitectul... "Există o legătură între curbele clădirii lui Frank şi modul în care piesele mele sunt răsucite. Contextul arhitecturii le conferă o nouă calitate" - afirma sculptorul... Ambii creatori împart aceeaşi dragoste pentru asimetric, oval, forme naturale, baroc. Serra a enumerat nu o dată printre influenţele decisive asupra artei sale, întâlnirea din anii '90, la Roma, cu interioarele dinamice ale arhitecturii baroce a lui Francesco Borromini.
Aspectul "cinematografic" ţine de dimensiunea temporală a creaţiei lui Serra. Aparent, răspunsul privitorului aflat în faţa uneia dintre lucrări este determinat de trăsături tipice ale artei sculpturii: masă, volum, textură. Ceea ce contează însă mai mult decât orice este suma reacţiilor acestuia, diferite în fiecare moment al traversării spaţiilor definite de artistul american. "Drumul" printre pereţii înalţi şi ameninţători este plin de surprize: schimbări de direcţie la care nu te aştepţi, culori care se schimbă, un centru care pare o ţintă în fine atinsă înainte de a-ţi da seama că sculpturile lui Serra nu au nici început, nici sfârşit.
Astăzi, Richard Serra este unul dintre puţinii artişti care reuşesc să vorbească unui public larg folosind limbajul ermetic al artei abstracte. Evocând contururi familiare, plină de un permanent sens al mişcării, de lirism şi ludic, fermecătoarea sa creaţie din ultimii ani are o căldură neobişnuită. Succesul poate duce însă uşor la monotonie şi repetitivitate. Semne se pot deja vedea acum, când artistul este excedat de comenzi, fiecare muzeu dorindu-şi propriul Serra în colecţie.
Este uimitor cum, de-a lungul unei cariere de 40 de ani, Serra a reuşit să rămână fidel unor aceleaşi concepte, descoperind mereu noi adevăruri despre arta sculpturii. Să sperăm că va continua.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara