Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Destine divergente de Dan Stanca

Nu există om fără destin, dar nu toţi avem sentimentul destinului, parcă aşa spune Andrei Pleşu în Minima moralia. Din păcate, adaug, conştientizarea aceasta vine de cele mai multe ori foarte târziu. M-am gândit să privesc în urmă şi să schiţez un fel de paralelism între reprezentanţi ai culturii noastre, veniţi pe lume cam odată, cu o înzestrare intelectuală echivalentă, dar cu drumuri diferite. Mă duc în urmă cu mai bine de o sută de ani, în ultimul deceniu al secolului XIX, şi îi am în vedere pe Sandu Tudor şi Lucian Blaga. Primul, născut în 1896, al doilea, în 1895, oameni de cultură, poeţi. Puteau să aibă parte de un destin comun. Nu a fost aşa. Sandu Tudor a întins coarda poeziei până la capăt. Evident, îi este inferior lui Blaga, dar putea, la o adică, să-i fie egal tocmai dacă nu întindea coarda. El a forţat simţind că nu-i sunt suficiente cuvintele şi atunci s-a lăsat acaparat de rugăciunea inimii. Dar nici nu putea să renunţe la poezie. Aşa s-au ivit poemele acatist, omologate de Biserică, dar având şi deplină autonomie artistică. A ajuns la Aiud, unde a murmurat ultima rugăciune. Lucian Blaga nu a forţat. Pus la index de regim, a rămas până la capăt poet care nu vrea mai mult şi poate de aceea a şi scăpat de încarcerare.

Avansăm vreo zece ani şi intrăm în prima decadă a secolului XX. Aici sunt multe dublete, unii rămaşi în ţară, alţii plecaţi, dar o să mă refer la doi pe care nu-i diferenţiază acest criteriu, la Mircea Vulcănescu (1904) şi la bizarul Vasile Lovinescu (1905). Sunt deci tot de o seamă, au avut vederi naţionaliste în sensul bun al cuvântului, au crezut în duhul locului şi în tradiţia nepieritoare. Dar destinul îi separă neiertător. Lovinescu nu a făcut puşcărie, deşi erau destule date care, din perspectiva regimului, îl incriminau. A trăit anonimatul şi sărăcia cu o consecvenţă admirabilă. A decedat acasă, la 79 de ani. Faţă de el, Vulcănescu nu a apucat nici 50, a murit la Aiud, jertfa sa a fost vizibilă, ca o răstignire, cu braţele crucii îmbibate de sânge. În cazul amândurora a funcţionat sacrificiul, dar citit altfel de destin. S-ar mai putea schiţa o comparaţie între Vasile Lovinescu şi Sandu Tudor. Ambii athoniţi, ambii atraşi decisiv de polul spiritual, doar că Lovinescu s-a adâncit parcă şi mai mult în sine, îmbrăcând o altă rasă, impenetrabilă. Poate de aceea nici nu a suferit martiriul.

Încă zece ani... De data aceasta poposesc în lumea teatrului: Radu Beligan şi fratele mai tânăr al celui deja amintit, Horia Lovinescu. Născuţi tot odată. Beligan, 1918, Horia, 1917. Amândoi au plecat capul în faţa stăpânirii. Dar în cazul lor mai este şi o problemă de familie pe care nu are rost s-o scormonesc. Cert e că acela care a crezut că a câştigat, pe lungă durată, a pierdut. Horia moare la 66 de ani, celălalt, la 98, venerat de o naţie întreagă. În 1983, când sa stins, Horia Lovinescu era un dramaturg respectat, dar deja împins spre margine de confraţii tineri şi răi. Nu a suferit represalii în sens explicit, dar i se arăta mereu pisica din cauza verişoarei colţoase de la Paris. Şi în sine probabil că nu-şi ierta... mucavaua Citadela sfărâmată, în care ironiza penibil, prin personajul Matei, preocupările metafizice ale fratelui său, Vasile.

Nu am încotro şi înghit alţi ani. Trec de 1920 şi caut viitoare personalităţi venite acum pe lume. Deşi am destule exemple în cap, mă aplec, poate în mod surprinzător, asupra a două nume care în aparenţă nu au nimic unul cu celălalt: Ion Ianoşi (1928) şi Marcel Petrişor (1929). Amândoi însă au fost atraşi de artă, de estetică, au citit şi au scris, au fost profesori, primul la Universitate, al doilea, la liceu. Ianoşi, foarte capabil şi tenace, a urcat toate treptele realizării profesionale, dând Cezarului ce trebuia şi văzându-şi de studii. Şi încă ce studii, Thomas Mann şi Dostoievski, Hegel şi Hartmann şi evident Marx, dar nu cum îl văd anticomuniştii strâmţi la minte, ci Marx, ehe, ăla tânăr, romantic, doldora de idei! Tot să trăieşti aşa şi a trăit, slavă Domnului, dând ortul popii la 88 de ani şi omagiat de catedra de filosofie a Universităţii bucureştene. De cealaltă parte, Marcel Petrişor, închis la douăzeci şi ceva de ani, deoarece îi fusese găsită cartela de masă în geanta lui Ovidiu Cotruş. A fost condamnat în două rânduri totalizând peste zece ani de pârnaie. A stat în Casimca Jilavei alături de părintele Calciu şi Costache Oprişan. Ajunsese la 40 de kile om cu o înălţime de peste 1.80. A fost anchetat, umilit, bătut, asta e până la urmă tragedia subteranei de care a scris Ianoşi, asta, trăită în sânge şi în carne, şi nu salba de concepte care zornăie la gâtul partidului comunist.

Pentru următorul deceniu am în vedere doi poeţi: Daniel Turcea (1945) şi... Adrian Păunescu (1943). Daniel, arhitectul gorjean, îndrăgostit de Hristos, la alt nivel decât Sandu Tudor, a făcut din versurile sale petale îngereşti peste rănile Mântuitorului. A murit la 34 de ani, vârstă eminesciană, înhumat la Cernica, alunecând în cealaltă lume cu o discreţie incredibilă. De cealaltă parte, un alt poet, cu un talent considerabil, care putea să facă lucruri mai bune cu sufletul lui dacă nu era atras de putere, nu era amăgit de putere şi nu se lăsa încălecat de aceasta crezând că el o încalecă. Între cei doi aş vrea să strecor şi numele lui Ioan Alexandru, născut în 1941, mort şi el, un hibrid cu însuşiri de la ambii, isihast şi propagandist.

Şi uite aşa ajung în anii cincizeci când şi eu sunt născut. M-am gândit mult până ce m-am fixat asupra a două nume. Care sunt acestea? În primul rând Ion Stratan (1955), şi, nu se putea altfel, Mircea Cărtărescu (1956). Nino s-a sinucis, toată lumea ştie asta, acum 11 ani, când împlinea 50 de ani. A fost moartea teribilă a unui mare poet. Descoperise de fapt acel limbaj de o comprimare maximă, la care au acces doar poeţii pur sânge. De cealaltă parte, Cărtărescu, olimpian, copleşit de glorie, ros pe dedesubt de obsesii fără de care în mod sigur nu ar supravieţui, dar magnetizat în continuare de o stea invincibilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara