Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Despărţirea de Sala Oglinzilor de Simona Vasilache

Vineri, 29 martie, începând cu ora 12, a avut loc ultima întâlnire a scriitorilor în Sala Oglinzilor, înainte ca sediul USR, Casa Monteoru, să le revină proprietarilor puşi în drepturi de justiţie. În deschidere, amfitrionul reuniunii de adio, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, a precizat, fără să intre în foarte multe detalii, circumstanţele acestei despărţiri.

Deşi, pentru echipa de conducere, care a dus greul proceselor succesive, efortul de a administra sediul devenise covârşitor, nostalgia nu poate lipsi: „Numai ideea că vom trece pe stradă şi vom privi spre casă, care sper să arate bine, şi nu vom mai putea intra...”. Preşedintele USR a precizat că familia moştenitoare s-a arătat dispusă, după renovarea casei, să o repună în circuitul public, invitându-i pe scriitori să-şi ţină lansările, în continuare, în acest spaţiu consacrat. Administrativ, Uniunea revine în Casa Vernescu, în aripa dinspre strada Sfinţii Voievozi, unde există toate condiţiile de funcţionare.
Cu mărturisirea că, dintre toate întâlnirile, numeroase, din Sala Oglinzilor, de-a lungul anilor, aceasta e cea mai sentimentală, Nicolae Manolescu le-a dat cuvântul scriitorilor prezenţi, martori de zeci de ani ai istoriei casei.
Şirul evocărilor a fost deschis de Ion Ianoşi, care s-a văzut pus în imposibilitatea de a alege dintre sute de amintiri, care-i implică pe aproape toţi cei prezenţi, deşi au rămas foarte puţini din echipa anilor ’60. I-a urmat Gabriel Dimisianu, concurat de istoria în imagini a Uniunii Scriitorilor, care se derula, graţie fototecii lui Ion Cucu, pe un ecran lateral. Prima amintire povestită de Gabriel Dimisianu a fost comemorarea lui Labiş, din 1956, când a luat contact cu Casa Monteoru, cu o puternică emoţie, provocată de dispariţia cuiva din generaţia lui. A evocat, apoi, cele trei sedii ale USR, cel de ceremonii, din Casa Monteoru, sediul central, din Kiseleff, şi sediul revistelor, din fostul bulevard Ana Ipătescu. La Monteoru se primeau scriitorii străini (au fost amintiţi din sală Saul Bellow, Llosa, Umberto Eco, Santiago Carrillo), dar Sala Oglinzilor a fost, în anii ’80, şi scena unor luări de poziţie foarte tranşante, cum nu se mai întâmpla în nici o altă breaslă. Gabriel Dimisianu a făcut referire şi la restaurant (unde s-a încheiat şi această ultimă întâlnire), ca element definitoriu al peisajului, cu a sa doamnă Candrea, un personaj din seria Ancuţei, sau a Mânjoloaiei. Protocolul era bine stabilit, cu mese ale anumitor scriitori – masa lui Jebeleanu, mereu populată, sau a lui Velea, mereu singur.
Ana Blandiana, una din vocile cele mai răspicate ale întâlnirilor de altădată, a preluat ştafeta, insistând asupra sentimentului de mândrie colectivă pe care izbânzile scriitorilor, în vremuri nefavorabile, îl induceau. Breasla îşi câştigase dreptul de a-şi alege reprezentanţii prin vot secret, ceea ce a făcut ca nici un membru al forurilor politice să nu se regăsească în structurile de conducere ale Uniunii. Astfel, „aici au fost ocazii, şi nu puţine, în care am fost liberi şi demni împreună.” În încheierea intervenţiei, a citit şi o poezie, Hibernare, respectând programul stabilit, de alternare a evocărilor cu momente poetice.
Nicolae Manolescu a întărit, amintindu-ş i de discuţiile cu D.R. Popescu, prezent în sală, ultimul preşedinte al USR de dinainte de ’89, ideea că sediul de la Casa Monteoru era, în ciuda farfuriilor cu microfoane, un spaţiu unde se putea vorbi: „S-au publicat, în ultima vreme, multe înregistrări. Eu m-am regăsit în multe convorbiri, dar nici una din USR.”
Următoarea intervenţie, a lui Dan Hăulică, a pus accentul pe necesitatea unei memorii culturale, a unei continuităţi a instituţiilor. De asemenea, a subliniat că scriitorii trebuie să se întoarcă, la un moment dat, în această casă, a cărei destinaţie a fost sacrificată aberant. Solidaritatea breslei, regretată în perioada de după ’89, a fost adusă de mai multe ori în discuţie, în discursurile invitaţilor, sau al preşedintelui USR. Aceasta a dezvăluit, cu dezamăgire, că sunt destui aceia care se întreabă ce poate face Uniunea pentru ei, fără să se gândească la ce ar putea face ei pentru Uniune. L-a invitat, apoi, la cuvânt pe Dan Cristea (prezentat ca potenţial specialist în restaurant).
Dan Cristea şi-a afirmat optimismul privind supravieţuirea breslei în momente critice. Breaslă care şi-a pus amprenta pe casa-monument: „Marele arhitect Mincu a făcut această casă, dar gloria ei au făcut-o scriitorii.” Gloria începe o dată cu radicalizarea breslei în raport cu regimul. Legenda restaurantului, crede Dan Cristea, coincide cu pauperizarea scriitorilor, care nu şi-au mai permis să frecventeze alte localuri, simţindu-se, deopotrivă, mai apăraţi în Casa Monteoru.
O amplă evocare, a cuiva care cunoaşte casa încă de la inaugurarea ei, în 1952, a făcut Ion Horea. A venit în Sala Oglinzilor ca elev la Şcoala de Literatură, în a doua ei promoţie. L-a ascultat pe Sadoveanu citind o povestire de-a lui, moldovenească, a participat, câţiva ani mai târziu, în ’55, la sărbătorirea lui Bacovia, letargic, purtat pe sus de Cicerone Theodorescu şi Jebeleanu, aniversare la care a venit şi Arghezi. Ion Horea a recitat, apoi, în premieră personală în Sala Oglinzilor, o suită de rondeluri.
Antoaneta Ralian, membră a USR de 60 de ani, şi-a exprimat speranţa că, schimbând locul, breasla o să-şi schimbe şi norocul, Uniunea rămânând, în continuare, the father and the mother a scriitorilor.
Dintre numeroşii scriitori prezenţi (i-am văzut în sală pe Mihai Şora, Mircea Cărtărescu, Varujan Vosganian, Livius şi Constanţa Ciocârlie, Irina Horea, Geta Dimisianu, Augustin Buzura, Angela Marinescu, Romulus Rusan, Simona Cioculescu, Ioana Diaconescu, Gheorghe Schwartz, Lucian Vasiliu, Peter Şragher, Ofelia Prodan, un cristian, Florin Toma, Dan Mircea Cipariu, Eugen Şerbănescu, Marian Drăghici, Sorin Lavric, Simona Vasilache, Carolina Ilica, Valentin Hossu- Loghin, Eugen Suciu) au citit poezii, la despărţirea de Casa Monteoru, Ioan Es. Pop, Traian T. Coşovei, Liviu Ioan Stoiciu, Horia Gârbea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu. În poemele ultimilor trei, Casa Scriitorilor e un personaj, cu toate umbrele ei, cu trecutul de glorie şi prezentul de ficţiune. Dovadă că despărţirea e doar o bornă, nicidecum un sfârşit.
P.S.: Participanţilor le-a fost oferit gratuit câte un exemplar din dialogul dintre Ion Cucu şi un cristian, Fotograf la zece preşedinţi.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara