Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Despre Ioan Tugearu de Marina Constantinescu

Mi se pare că, uneori, în vremuri neaşezate, valurile învolburate ale prezentului, ale modelor de toate felurile ascund modelele autentice. Şi, evident, strălucirea lor. Strategii sofisticate de marketing, de promovare agresivă evită, aproape sistematic, numele mari, numele celor care habar nu au ce trebuie să facă şi cum ca să iasă în faţă. Chiar dacă ţin de istorie. Acestora li se pare suficientă creaţia în sine ca să vorbească despre valoare şi performanţă. Restul, urmează să stabilească timpul. Poate. În spatele unor personalităţi importante ale artei noastre stă o operă. Stă un fragment din istoria culturii noastre. Stă un tip de memorie. Stă elanul celor de astăzi. De multe ori, cu mult mai vizibili.

Printre numele noastre mari de balerini, dansatori şi coregrafi este şi Ioan Tugearu. Un artist bîntuit de profesiunea sa, de cei care au făcut istoria ei. Este un artist pe care l-am auzit elogiindu-şi colegii, vorbind ore în şir despre trupele şi balerinii mari ai lumii, l-am văzut bucurîndu-se ca un copil atunci cînd au sosit şi la Bucureşti spectacole mari. Alura sa, ţinuta impecabilă, mişcările capului, expresivitatea mîinilor, a privirii, săriturile, forţa sa dramatică, poezia corpului m-au emoţionat întotdeauna pe scenă. Dar şi în întîlnirile noastre civile. Ioan Tugearu are o putere de fascinaţie pe care a ştiut mereu să o hrănească. Pentru că el însuşi a fost sedus, definitiv, de lumea zborului, de performanţa lui. Este absolvent al Liceului de coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti. Şi-a făcut studiile de balet cu maestra Floria Capsali şi cu maestrul Mitiţă Dumitrescu. Nu a existat prilej, public sau nu, în care să nu exprime veneraţia pentru marii săi profesori, pentru felul în care aceştia ştiau să formeze tineri balerini, să educe corpul şi spiritul, să facă o selecţie şi să mizeze pe talent. Din 1965 a fost prim balerin al Operei din Bucureşti. Apariţiile sale pe această scenă sînt remarcabile. Don Jose din Carmen, Bufonul şi Rotbart din Lacul lebedelor, Basil din Don Quijote, Mercutio din Romeo şi Julieta. Probabil că mulţi dintre cititorii noştri îşi amintesc toate acestea. Coregrafiile semnate de Ioan Tugearu au născut, cele mai multe, montări de cotitură pentru limbajul dansului, dar şi pentru destinele unor balerini sau dansatori. Îmblînzirea scorpiei, Poveştiri vieneze şi Seara Ceaikovski, Notre-Dame de Paris, Romeo şi Julieta, Casa Bernardei Alba. Exista acolo o tensiune specială, un soi de provocare majoră care îi ducea mai departe pe cei care aveau ceva de spus, de făcut cu adevărat. Ioan Tugearu făcea şcoală nu doar în orele de la liceul de coregrafie, ci şi pe scenă, pregătindu-şi spectacolele, emanînd mereu un aer proaspăt, tînăr, neliniştit, punînd totul în contextul larg şi universal al acestei arte. Nu a obosit niciodată să facă asta. A avut o intuiţie extraordinară faţă de talentele la început de drum. În ani, am putut să observ asta. Nume despre care îmi vorbea patetic sînt astăzi cineva. Ne-am intersectat şi teatral atunci cînd a făcut, de pildă, Dama cu camelii sau Richard al III-lea pentru că a lucrat cu Răzvan Mazilu. De fapt, de aici s-a născut, într-un fel, această reverenţă pe care o fac maestrului Ioan Tugearu, care, în noiembrie trecut, a împlinit o vîrstă frumoasă. Apropierea domniei sale de tînăra generaţie. Şi susţinerea artiştilor tineri pînă la capăt, necondiţionat, cu o uriaşă deschidere şi modestie. A fost pe aceleaşi baricade cu generaţia de tineri balerini, dansatori şi coregrafi, le-a încurajat visele, proiectele, bătăliile. Cred că şi asta a contat în faptul că mişcarea de dans de la noi a fost, la un moment dat, foarte dinamică, foarte vizibilă prin voci individuale, dar şi prin proiecte tari de tot, europene, avantgardiste pentru ritmul nostru. Tinerii au avut girul maestrului.

În spectacolul aniversar din decembrie, de la Opera Naţională din Bucureşti, m-au marcat trei chestiuni.

Faptul că a vorbit mişcarea. Nu au existat discursuri omagiale pompoase şi interminabile. Momente din creaţia maestrului Tugearu, vie, puternică, emoţionantă au ţinut locul oricăror convenţii.

Prezenţa, scurtă, a lui Răzvan Mazilu la deschidere. Ştiam că va dansa - şi a dansat un moment dintr-un spectacol pe care l-am iubit foarte mult, Richard al III-lea. Nu ştiam că va vorbi. M-a surprins. Public, pe scena Operei, artistul Răzvan Mazilu a făcut o reparaţie morală. Gest rarisim în lumea noastră! Cîndva, într-un interviu, a declarat că nu a avut modele autohtone. Acum, a mărturisit că se simte discipolul lui Ioan Tugearu, căruia îi datorează - el şi generaţia lui - enorm.

În Simfonia psalmilor, Ioan Tugearu a dansat alături de ansamblul de balet al Operei şi de soliştii ei. Nu se putea alegere mai inspirată ca să mărturisească despre crezul artistic şi uman al Maestrului.

Clasic şi modern, tradiţie şi inovaţie, generaţii umăr la umăr în zborul lui Ioan Tugearu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara