Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Despre receptarea lui Cioran în Italia - Giovanni Rotiroti în dialog cu Ciprian Vălcan de ---

Giovanni Rotiroti e psihanalist şi predă Limba şi Literatura Română la Universitatea „L’Orientale” din Napoli. Cercetările sale în domeniul românisticii au o abordare multidisciplinară şi comparatistă şi privesc în mod deosebit secolul XX şi literatura contemporană în contextul european înainte şi după cezura reprezentată de Auschwitz, acordând multă atenţie exerciţiului critic al traducerii de poezie şi proză, filosofie şi teatru. A urmărit şi aprofundarea metodologiei critice legate de traducerea în italiană a unor opere literare ale unor autori români sau de origine română, îmbinând didactica, cercetarea ştiinţifică şi eventualele oportunităţi profesionale pentru studenţi. În cărţile sale s-a ocupat de Ion Luca Caragiale, Ionesco, Dan Botta, Eliade, Urmuz, Tzara, Fondane, Celan, Gherasim Luca, Nichita Stănescu. Despre Cioran în mod deosebit a scris: Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e filosofia, Soveria Mannelli, Rubbettino, 2005 şi Il segreto interdetto. Eliade, Cioran e Ionesco sulla scena comunitaria dell’esilio, Pisa, Edizioni ETS, 2011. A îngrijit următoarele volume ale lui Cioran: Emil Cioran, Lettere al culmine della disperazione (1930- 1934), ediţie îngrijită de Giovanni Rotiroti, traducere de Marisa Salzillo, postfaţă de Antonio Di Gennaro, Milano – Udine, Mimesis, 2013; Emil Cioran, Il Nulla. Lettere a Marin Mincu (1987-1989), ediţie îngrijită şi traducere de Giovanni Rotiroti, Postfaţă de Mircea Ţuglea (Traducere de Irma Carannante), Apendice de Antonio Di Gennaro, Milano – Udine, Mimesis Edizioni, 2014; Emil Cioran, Sulla Francia, ediţie îngrijită şi traducere de Giovanni Rotiroti, Roma, Voland, 2014.

Domnule Giovanni Rotiroti, aţi terminat de curînd un nou proiect extrem de interesant, coordonarea traducerii în limba italiană a volumului Martei Petreu Cioran sau un trecut deocheat (Il passato scabroso di Cioran, a cura di Giovanni Rotiroti, postfazione di Mattia Luigi Pozzi, trad. de Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboaca, Orthotes, Napoli-Salerno, 2015, 453 p.). Care au fost principalele dificultăţi pe care le-aţi întîmpinat în realizarea acestui proiect? Cum vaţ i alcătuit echipa pentru a duce la bun sfîrşit această traducere?

Înainte de toate e foarte important să ştiţi că nu e uşor să găseşti un editor italian care vrea să publice cărţi româneşti (dar nici italiene, franceze, olandeze ş.a.m.d) în Italia, pentru ca e destul de complicat şi nici un editor nu-şi asumă complet riscul comercial pînă la capat. Din fericire, datorită Institutului Cultural Român, există TPS Programme care suportă costurile de traducere şi prin acest sprijin fundamental se poate face ceva semnificativ şi în Italia în legătură cu cultura română din ultimii ani. În 2015 am reuşit, după cinci ani de încercări nereuşite la mulţi editori, să public cartea lui Petre Solomon, Paul Celan. Dimensiunea românească (P. Solomon, Paul Celan. La dimensione romena, a cura di G. Rotiroti, prostfazione di Mircea Ţuglea, trad. de Irma Carannante, Mimesis, Milano-Udine, 2015, pagini 227) şi, cum bine ştiţi, cartea Martei Petreu la Orthotes. Pentru această carte am avut o echipă alcătuiră din Amelia Natalia Bulboaca, care a făcut un masterat în antropologie în Italia, se ocupă de ceva timp de Cioran şi a scris în reviste şi în Italia, şi în Romania, şi Magda Arhip, care este eleva mea la Orientale de la Napoli (unde scrie o teza de licenţă despre Cioran) şi a îngrijit şi tradus volumul de poeme ale lui Octavian Paler (Octavian Paler, Abbiamo tempo per tutto, cura e traduzione dal romeno di Magda Arhip, postfazione di G. Rotiroti, Novi Ligure, Edizioni Joker, 2014). M-au ajutat pentru cartea Martei Petreu şi Antonio Di Gennaro, pe care îl ştiţi, care publică foarte multe volume de inedite cioraniene în Italia (interviuri, scrisori), precum şi Mattia Luigi Pozzi, tinăr cioranian, care lucrează la Universitatea Catolică din Milano şi se ocupă actualmente de Cioran în legătură cu Max Stirner, dar şi studenta mea Irma Carannante, care a tradus nu numai Privelişti de Fundoianu şi Primele poeme ale lui Tristan Tzara (Benjamin Fondane Fundoianu, Vedute, a cura di G. Rotiroti e I. Carannante, Novi Ligure, Edizioni Joker, 2014 şi Tristan Tzara, Prime poesie, cura e traduzione dal romeno di Irma Carannante, Novi Ligure, Edizioni Joker, 2015), dar a şi tradus volumul îngrijit de Antonio Di Gennaro: Emil Cioran, Al di là della filosofia. Conversazioni su Benjamin Fondane, a cura di Antonio Di Gennaro, postfazione de G. Rotiroti, trad. de Irma Carannante, Milano - Udine, Mimesis, 2014. În plus, editorul însuşi, Diego Giordano, specialist italian în filosofia lui Kierkegaard, ne-a fost de mare ajutor.

Care sînt în momentul de faţă principalele tendinţe în privinţa receptării operei lui Cioran în Italia? Cum credeţi că s-ar putea înscrie cartea Martei Petreu în acest context?

Cum au spus Massimo Carloni şi Antonio Di Gennaro în cartea dvs. Cioran, un aventurier nemişcat (Bucureşti, All, 2015), publicul italian l-a cunoscut pe Cioran destul de târziu, la începutul anilor 1980, din iniţiativa lui Mario Andrea Rigoni şi a editorului Adelphi Roberto Calasso, care – cu singura excepţie reprezentată de Pe culmile disperării, publicată sub impulsul lui Marin Mincu – i-a publicat numai opera lui franceză. În ceea ce priveşte receptarea, iniţial Cioran a avut un impact considerabil asupra mediului cultural italian, câştigând admiraţia a numeroşi intelectuali şi scriitori. Totuşi, lumea academică, mai ales în domeniul filozofic, l-a respins ca pe un corp străin, deşi eseişti în domenii foarte diferite ca Vizioli-Orazi, Tripodi, Rodda, Rizzacasa, Castronuovo, Di Gennaro, Scapolo – cum observă şi Di Gennaro – i-au dedicat monografii şi studii de calitate. „La nivel universitar – remarcă Massimo Carloni în interviul acordat dvs. – de o vreme încoace apar studii despre tânăra generaţie de intelectuali români din anii ’30 şi despre implicarea lor în politică”.
Din narcisism eu cred / sper că Massimo Carloni se referea implicit la lucrările mele: Il mito della Tracia, Dioniso, la poesia. Tra Nietzsche, Platone e Mallarmé. Saggi di estetica e di poetica sul neoclassicismo di Dan Botta, Soveria Mannelli, Rubbettino, 2000; Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e filosofia, Soveria Mannelli, Rubbettino, 2005; La comunità senza destino. Ionesco, Eliade, Cioran all’ombra di Criterion, Firenze, Alefbet, 2008; Odontotyrannos. Ionesco e il fantasma del Rinoceronte, Roma, Il Filo, 2009; Il segreto interdetto. Eliade, Cioran e Ionesco sulla scena comunitaria dell’esilio, Pisa, Edizioni ETS, 2011 şi ultimul, care va apărea în Italia, Cioran, Gherasim Luca, Paul Celan e l’evento rivoluzionario dell’amore, Napoli-Salerno, Orthotes, 2016.
Cartea Martei Petreu, Il passato scabroso di Cioran se înscrie firesc în acest context.

Opţiunile politice din tinereţe ale lui Cioran au declanşat o dezbatere furtunoasă în Franţa, alimentată în special de cartea scrisă de Alexandra Laignel-Lavastine. Care este situaţia în Italia, a fost influenţată receptarea lui Cioran de această dezbatere?

Cartea scrisă de Alexandra Laignel- Lavastine a distrus „mitul lui Cioran” în Italia pentru că a „dovedit” că Cioran a falsificat în Occident „trecutul lui deocheat”. După ce a apărut cartea ei în Italia, Cioran e acum considerat, la fel ca Heidegger, un fascist antisemit şi foştii lui admiratori îi reproşează că la el gândirea şi acţiunea nu se potrivesc cu viaţa lui personală.

Unii cititori din România s-au arătat miraţi de titlul ales pentru varianta italiană a cărţii doamnei Petreu – Il passato scabroso di Cioran. Puteţi să explicaţi care au fost raţiunile de ordin lingvistic care v-au condus spre această opţiune?

Passato scabroso în italiană nu înseamnă un „trecut scabros, neruşinat, murdar, indecent”, passato scabroso înseamnă un „trecut problematic, încurcat, deocheat” ( scabroso agg. [dal lat. tardo scabrosus, der. di scaber «scabro»[. – 1. Scabro, ruvido, non uniforme. 2. fig. a. Che presenta difficoltà; malagevole. b. Difficile da risolvere, complicato, arduo. c. Che presenta aspetti particolarmente delicati, spec. inerenti all’ambito della morale e del sesso, tali da poter turbare la sensibilità, la riservatezza e il pudore altrui).
În română, „scabros” e un cuvânt foarte tare, foarte depreciativ, cu o conotaţie mai ales sexuală. Scabros, scabroasă – (livresc) – necuviincios, indecent, neruşinat, murdar, scârbos (din fr. scabreux). Deci în rom. „scabros” înseamna mai degrabă ceea ce este în italiană „schifoso” = murdar, dezgustător; în schimb, în italiană „scabroso” înseamnă: 1.aspru, zgrunţuros (la pipăit) 2. (fig.) greu, delicat, încurcat, ex. problema scabroso = problemă dificilă / încurcată. Are implicaţii de „indecent” şi în italiană, dar divergenţa de sens provine şi din faptul că neologismul românesc „scabros” are o apropiere fonetică de „scârbos” (scârbă) cu etimologie slavă; probabil s-a contaminat şi semantic.

Aţi publicat la sfîrşitul lui 2015 Dezvrăjirea lui Cioran, o carte scrisă direct în limba română. Care este principala miză a acestui volum?

Am vrut să dovedesc în România că volumele mele scrise în italiană merg într-o direcţie total diferită de cea abordată de Alexandra Laignel- Lavastine. Ea a încercat să demonstreze vinovăţia lui Cioran într-o carte de sute de pagini, dar este greu, cu toată bunăvoinţa, să-i citeşti opera în cheie exclusiv ideologică, ca şi cum toate scrierile sale ar fi considerate tratate care elogiază xenofobia şi antisemitismul, mai ales fără să fi dat o importanţă deosebită textelor lui Cioran deja publicate, ca, de exemplu, Caietele, Scrisorile tipărite, trimise membrilor familiei şi unor prieteni, şi textul autobiografic Ţara mea=Mon Pays. Şi este poate şi mai grav că nu s-a explicat cum trebuie prietenia care îl lega pe Cioran de marele poet şi filozof Benjamin Fondane (Wechsler- Fundoianu) în timpul ocupaţiei naziste la Paris, şi încercarea sa disperată de a-l ajuta, de a-l face să evite destinul care îl va purta către o moarte tragică la Auschwitz. Ocazii pierdute? Oricum, cercetătoarea preferă totuşi să stigmatizeze toate scrierile lui Cioran drept pro-fasciste şi cu ambivalenţe psihopatologice periculoase, mai ales în ceea ce îi priveşte pe evrei. Cioran e antisemit, şi chiar şi atunci când scrie în favoarea evreilor nu face altceva decât să răstoarne, pentru un avantaj personal nu foarte bine precizat, stereotipuri antisemite răspândite de ceva vreme în România. Este condamnat Cioran şi opera sa, pentru că, din perspectiva lui Laignel- Lavastine, este întru totul antisemită, în sensul că antisemitismul lui continuă şi că, deci, trebuie să vedem în filosemitismul exagerat şi exuberant din Ispita de a exista urmele criptice ale unui antisemitism deloc încheiat, care transpare pe alocuri în ambiguitatea stilului.
Această „interpretare ştiinţifică”, care se bazează pe analiza minuţioasă a unui număr limitat de documente, este o problemă metodologică ce rămâne deschisă şi care, cu siguranţă, nu epuizează latura întunecată a chestiunii. Astăzi ştim că Cioran nu mai e inocent, totuşi nu credem că se poate rezolva atât de rapid şi că se poate tranşa atât de net această chestiune subiectivă delicată prin recursul la o astfel de „interpretare”. Înţelegem nevoia de răspunsuri care să ofere certitudini. Pentru a evita, aşadar, echivocul, cercetătoarea îi sugerează într-o manieră drastică cititorului, cu acordul său, bineînţeles, să ardă toată opera lui Cioran. Stilul eliptic, ambivalent şi contradictoriu al scriitorului ardelean ar putea să seducă şi să corupă noile generaţii, care, nepregătite în acest sens, ar risca să reînvie spectrul antisemitismului. Cioran este vinovat. Nu există circumstanţe atenuante. Plecându-se de la rădăcinile îndepărtate ale unei gândiri vinovate (din punct de vedere istoric, moral, metafizic…), recreându-se un dialog imposibil cu câteva dintre scrierile de tinereţe ale lui Cioran, în atmosfera de la Criterion înainte de diaspora intelectualilor, se vor naşte, poate, noi reflecţii, sine ira et cum studio, asupra cazului Cioran, va avea, poate, loc un alt fel de ascultare interpretativă a operei sale. Intrându-se cu dificultate în relaţie cu scriitura, vor fi invocate gândirea critică, lecturile şi maladia vinii, chiar şi în hotarele sale imperceptibile şi în traseele fatale. În fine, sper că se vor putea pune în evidenţă trăsăturile etice, nu morale, ale subiectului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara