Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Despre premii de Gabriel Chifu

Precizare:
Doamna Odilia Roșianu mi-a luat un interviu pentru revista online Literatura de azi. Cu permisiunea sa, reproduc în acest Puzzle extins una din întrebări însoțită, evident, de răspunsul meu.(G.C.)
O.R.: Deținător al unor premii prestigioase și numeroase, ați hotărât, în special în ultima vreme, să vă recuzați în mai multe rânduri. Chiar în primăvara aceasta, la Alba-Iulia, ați ales această cale atunci când vi s-a oferit premiul pentru cel mai bun roman (pentru cel mai recent volum semnat de dumneavoastră, Ploaia de trei sute de zile, Ed. Cartea Românească, 2017), în cadrul Colocviului romanului românesc contemporan, ediția a X-a. Ce înseamnă premiile pentru Gabriel Chifu? Și, firește, de ce a început să le refuze?
G.C.: M-am recuzat, tot în această primăvară, și de la nominalizarea la Premiul Național „Lucian Blaga” pentru poezie, recent înființat. Iar cu precedentul roman, Punct și de la capăt, în afară de recuzarea de la nominalizarea de la Premiul Cartea Anului al României literare (o recuzare firească, logică, fiind membru al redacției!), m-am recuzat și de la Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor, unde iarăși fusesem nominalizat. Ce semnificație are acest gest repetat de refuz? E forma de reacție pe care am găsit-o, forma mea de protest față de marea infamie pe care am trăit-o. Să ne amintim: mi s-a atribuit, în 2014, Premiul Național „Mihai Eminescu” de la Botoșani pentru Poezie și asta a declanșat o campanie de demonizare a mea de o violență nemaivăzută. Un fel de lapidare, un linșaj public la care asistam uluit fără să înțeleg cum de se petrece așa ceva și nevenindu-mi să cred că despre mine e vorba: mi se ștergeau deodată, cu guma parcă, toate realizările, cele literare și cele din domeniile unde activasem, Uniune, reviste, trecutul mi se schimba, cu ușurință, dintrun condei, și eram zugrăvit ca un monstru, eram deodată acuzat de toate vinile posibile fără să fi avut în realitate vreo vină, eram jucat în picioare și se urla cerându-se excluderea mea din literatură, fiindu-mi contestată orice înzestrare și orice îndreptățire literară etc., etc. Brusc, eram opus celorlalți competitori, nominalizați ca și mine la acea, în fond, biată distincție, și, prin contrast cu ei, care ar fi reprezentat valoarea în poezie, eu eram făcut praf și pulbere, eram un zero și chiar mai puțin decât atât. Repet: asistam uluit la această dezlănțuire de ură (desfășurată mai ales pe internet)…
Ce să spun?: sunt prins de-o viață în această alergare absolută care e scrisul literar, alerg pe culoarul meu, însingurat și onest, și vreau, cu cât talent mi-a fost dat și neapărat cu onoare, să duc această cursă până la capăt, în competiție doar cu mine, fără să am de împărțit nimic cu nimeni altcineva, alerg cu dăruire totală, preocupat doar să-mi depășesc nenumăratele limite, slăbiciuni ce dau să mă podidească și să scriu cât mai bine. Atât. În viață voi mai fi greșit, dar, în acest domeniu al scrisului, care contează pentru mine suprem, care e principala miză a existenței mele, n-am făcut nimic de care să-mi fie rușine, am fost și rămân, repet, un alergător însingurat și cinstit, până la capăt. Și, ca precizare, e lucru cert, e istorie literară, e incontestabil: în literatură, am intrat înaintea colegilor de generație biologică, în 1976, la 22 de ani, când eram un student oarecare la o Facultate de Electrotehnică din provincie, și am intrat glorios, volumul meu de debut a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, cu un juriu excepțional și într-o companie de laureați absolut invidiabilă, uitați-vă în arhive. Iar Premiul Uniunii Scriitorilor, cel mai important premiu literar românesc, mi-a fost atribuit de trei ori (după Premiul de Debut, pe care l-am amintit, am luat și premiile mari, pentru roman și poezie) pe când eram la Craiova, așadar înainte de a ajunge la Uniunea Scriitorilor. În campania murdară, de o josnicie incalificabilă, care mi s-a orchestrat, se sugera perfid, mincinos pentru înșelarea celor neatenți și neinformați că, iată, mi se dau premii fiindcă ocup o funcție (vai de ea!) la USR, când adevărul era tocmai pe dos (cauza și efectul fuseseră schimbate între ele): nu luam premii fiindcă ajunsesem în acea funcție, ci ajunsesem în acea funcție fiindcă luasem premii, adică activitatea mea, CV-ul meu literar (care numără atâtea premii literare încă din studenție) mă propulsaseră. Cât despre comportamentul meu, dacă a fost sau nu corect, moral în privința premiilor, reamintesc, dacă s-a uitat sau nu s-a luat în seamă (ca să iasă „demonstrația” așa cum doreau denigratorii mei!): în anul 2005, când am fost ales Secretar al USR, tocmai fusesem nominalizat la Premiile USR pentru romanul meu Visul copilului care pășește pe zăpadă sau Invizibilul, descriere amănunțită; și, scrupulos, fără să stau pe gânduri, m-am recuzat de la premii (deși așa ceva nu se mai făcuse și nici nu era o incompatibilitate), iar hotărârea de a mă retrage am făcut-o publică printr-un mic text apărut în România literară (a se vedea colecția revistei). În anul 2008, am fost iarăși nominalizat la Premiile USR cu cartea Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită și tot de el povestită. Și încă o dată m-amrecuzat. (De data aceea, am pus pe ordinea de zi a Comitetului Director al USR care s-a desfășurat, țin minte, la Cluj, această chestiune a nominalizării la premii a unor scriitori din conducerea USR și am generat o retragere de la premii nu doar a mea, ci a tuturor membrilor CD, nominalizați atunci: într-un fel a fost o nedreptate, fiindcă și Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu și Cartea șoaptelor a lui Varujan Vosganian erau cărți-eveniment care ar fi meritat cu prisosință premiile respective. În continuare, am făcut eforturi pentru a impune o exceptare de la premii a anumitor funcții: și în discuții repetate cu președintele și cu vicepreședintele USR, și în reuniuni ale CD și ale Consiliului USR, și chiar ca propunere a mea de modificare a Statutului USR. N-am izbutit însă. Mereu m-am lovit de refuzul celorlalți, care au argumentat că astfel s-ar statua două categorii de scriitori: unii care au dreptul să ia premii și alții care n-au dreptul, ceea ce ar fi o discriminare.
Abia după ce am epuizat toate formele prin care căutam să obțin o eliminare de la distincții literare pe criteriul deținerii unor funcții, am reînceput și eu să candidez la premii. Și de ce am făcut-o? Fiindcă premiile înseamnă, totuși, un mod de a te verifica, de a vedea unde te situezi în șirul de alergători, de a constata cât cântărește în ochii altora, ai unui juriu competent, încercarea ta literară. Ca să nu spun că acest standard auto-impus, pe care ceilalți nu-l asumau, acela de a nu primi premii, se transformase într-un prilej de defăimare a mea: n-auzeam laude, uite ce atitudine exemplară are, refuză premiile, în schimb tot mai mulți clevetitori de ocazie, exclamau n-are valoare, e un funcționar oarecare.
În fine, să ne întoarcem, cum a fost strict cu Premiul de la Botoșani?... În primul rând, nu exista nici un fel de incompatibilitate, de conflict de interese și nici un motiv de refuz al premiului din justificări procedurale: premiul acela nu era un premiu al USR. (Deși, se stabilise, nici măcar premiile USR nu sunt interzise cuiva care ocupă o funcție de conducere! Oricum, în funcția de la USR eu mereu încercasem să mă comport decent, să stau în umbră, să fac un pas înapoi și căutasem, nu exagerez, să refuz premii, recunoașteri publice, nu făcusem nimic incorect ca să le primesc fără să le merit!) Bun, așadar: m-a anunțat Gellu Dorian că am luat premiul. Prima mea reacție, în scris, pe internet, se poate verifica, a fost, ca de obicei, să fac un pas înapoi. I-am răspuns: Am fost ales eu?!, nu-i poate fi dat altcuiva premiul? Mi-a răspuns categoric: Nu! După aceea, desigur, m-am bucurat, era normal să mă bucur, nu?
A existat încă un episod petrecut înainte de decernare, care e foarte important și nu e cunoscut de public. Știam deja că am luat premiul, mă aflam în biroul meu de la USR împreună cu Nicolae Manolescu, când a sunat telefonul său mobil. Era Mircea Martin, membru al juriului de la Botoșani, ca și N.M., de altfel. Fără să vreau, am asistat la discuția lor absolut stânjenitoare: M.M. l-a anunțat pe N.M. că vrea să-și schimbe votul, votul pentru mine să i-l dea lui M. Cărtărescu. N.M. n-a acceptat sub nici o formă, replicându-i lui M.M. că n-a votat în nici un tur cu M.C. și, în plus, argumentând că votul e secret, deci nu avea dreptul să se consulte și să se pună de acord (așa cum recunoștea M.M. în convorbirea aceea cu N.M. că procedase!) cu ceilalți trei membri ai juriului care votaseră pentru M.C., Ion Pop, Cornel Ungureanu și Al. Cistelecan etc., etc. Eu m-am întristat foarte tare, nu voiam ca premiul luat de mine să fie pus sub semnul întrebării și umbrit de asemenea neînțelegeri și combinații de culise și i-am cerut dlui N.M., cu vehemență verbală și insistent, poate chiar ireverențios (au asistat la schimbul de replici dintre noi Mihai Zamfir și Steluța Pahonțu) să-l lase pe M.M. să-și schimbe votul. Mi-a fost imposibil să-l scot pe N.M. din convingerea lui: susținea, și cred că avea dreptate, că ce face M.M. împreună cu ceilalți trei este un aranjament inacceptabil, iar eu, unul, trebuie să mă duc să-mi iau premiul fiindcă îl merit și, totodată, trebuie să încetez să mai fiu retractil, defensiv, fiindcă nu e în favoarea mea ca scriitor. Am continuat să încerc în toate felurile să-i schimb decizia: între altele, i-am telefonat lui Dan Cristea rugându-l pe el, ca mai apropiat de vârstă de N.M., să-l convingă să accepte schimbarea votului lui M.M. Nici Dan Cristea nu l-a întors din drum. Eram îndoit și eram teribil de mâhnit. Accentuez, nu-mi doream, nu mă interesa un astfel de premiu, pus la îndoială.
Ce m-a liniștit totuși, ce m-a hotărât să accept premiul? Surpriză: un apel telefonic pe care l-am primit, într-una din zilele următoare, chiar de la Mircea Martin! Mă anunța că am luat Premiul „Mihai Eminescu“ și că el urmează să-mi facă Laudatio. Mă ruga să-i împrumut cărțile mele de poezie, îmi spunea că tocmai s-a mutat într-o locuință nouă și are biblioteca vraiște. Mi-a dat adresa și i-am trimis volumele prin șoferul de la România literară. Și, zic încă o dată, m-am liniștit: mi-am zis că fusesem în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, auzisem acea convorbire între N.M. și M.M., pe care n-ar fi trebuit s-o aud; așa e la jurii, se negociază, se schimbă opinii nu totdeauna favorabile unuia sau altuia dintre competitori, se face lobby pentru unul în detrimentul altuia, altora. Drept care m-am dus la Botoșani să-mi ridic premiul. Apoi s-a declanșat acel tsunami. Nu făcusem nimic incorect, dar eram acuzat și judecat ca un infractor cum nu s-a mai întâlnit. Toate insultele s-au revărsat asupra mea și asupra poeziei mele. Cu precădere, pe internet, nu în texte de analiză bazate pe lectura poeziei.
E de observat și de subliniat: am tipărit după aceea două antologii de versuri, Ploaia trivalentă și Papirus. Au avut un ecou critic deosebit, zeci de cronici, de analize, semnate de critici literari importanți, din toată țara. Iarăși stupoare: niciuna negativă, toate laudative, iar în unele, sub semnătura unora dintre cei mai respectați și mai valoroși critici de poezie ai noștri, s-a folosit calificativul un mare poet… Ce fel de lume e asta, după ce cod al valorilor morale, după ce busolă smintită se conduce, cum s-o înțelegi și cum să te situezi față de ea?! A, încă o precizare: la o recentă ședință de Comitet Director desfășurată la Arad, din dorința de a avea reguli, proceduri limpezi, am reiterat, a câta oară?, propunerea ca anumite funcții să fie exceptate de la premii. Doar pe jumătate în glumă, am lansat chiar varianta ca doar eu să fiu exceptat de la premii. Iarăși am fost refuzat. Așa încât, probabil, o să ies din greva asta a premiilor literare, o să încetez protestul pe care, oricum, nimeni nu-l ia în seamă. În fond, de aceea sunt jurii, jurii formate din nume prestigioase ale criticii noastre, responsabilitatea alegerii trebuie să stea pe umerii lor, așa e normal într-o lume normală.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara