Numărul curent: 16

Semn De Carte:
Despre pornografie (II) de Gheorghe Grigurcu

Menţionăm şi campaniile de "apărare" a moralei din interbelic, venite din partea cercurilor tradiţionaliste, etniciste şi eticiste. îi avem în vedere pe Iorga şi pe cîţiva sateliţi minori ai săi, N. Georgescu-Cocoş (o carte a sa poartă titlul Literatura de scandal), Paul I. Papadopol, Napoleon Creţu (să fie un înaintaş al lui... Napoleon Săvescu, tracologul?), care colaborează la revistele istoricului: Neamul românesc, Neamul românesc literar, Cuget clar. O altă sursă a atacurilor împotriva aşa-zisei pornografii o alcătuia mediul academic, prin mijlocirea lui Octavian Goga şi Al. Brătescu-Voineşti, care nu-i puteau suferi pe avangardiştii teribilişti. Pour la bonne bouche, să indicăm cîteva scrieri puse la index în anii '30. Ministrul Instrucţiunilor Publice, C. Anghelescu, socoteşte inacceptabile sub unghiul "bunelor moravuri" romanele Ambigen al lui O. Şuluţiu, Corigent la limba română al lui I. Minulescu, Bagaj şi Pensiunea doamnei Pipersberg ale lui H. Bonciu (acesta va face şi puşcărie!). Neamul românesc stabileşte următoarea listă a interdicţiilor virtuale: 1. Bonciu H. (Bagaj), 2. Geo Bogza (Poemul Invectivă), 3. Cocea Niculae, 4. I. Peltz, 5. Stănoiu, 6. M. Celarianu, 7. Sergiu Vladimir, 8. F. Aderca, 9. T. Arghezi, 10. M. Eliade (Domnişoara Cristina), 11. G. Călinescu (Cartea nunţii). Iar Paul Papadopol alcă­tuieşte un alt top negativ, în Cuget clar: 1. F. Aderca, 2. T. Arghezi, 3. Ion Biberi, 4. Camil Baltazar, 5. Geo Bogza. Slavă Domnului, ne-am emancipat! Să ne întoarcem la fondul chestiunii. "Indecenţa" şi "onorabilitatea" se amestecă mereu pe teritoriul erosului. Ponderea lor depinde de tendinţa pe care i-o aplicăm, cea a senzualităţii dezlănţuite, a carnalităţii lascive, sau cea a îmblînzirii, sublimării, estetizării (pentru cea din urmă ipostază îl cităm pe autorul Florilor Răului care definea iubirea drept "frenezia de a transforma unul pe celălalt, de a se înfrumuseţa unul pe altul într-un act care devine act artistic şi care excită ca acesta nu ştiu ce sursă a infinitului personal"). Zeitatea iubirii poate fi, în egală măsură, făptura concupiscentă, Dionysos cel cu picioare de ţap, sau Venus cea graţioasă, îndemnînd la reverie, inspirînd o iconografie elevată. în zilele noastre, afirmarea carnalului cunoaşte o oră fastă. Lumea globalizată înregistrează un erotism tot mai dezinhibat, precipitat, nefiltrat printr-un cod al "bunelor moravuri" sau cel puţin printr-unul al analizei, datorită "întîlnirilor" electronice, a telefoanelor erotice, a puzderiei de filme porno pe micul ecran, a pletorei de reviste "de profil" (Hustler, Pendhouse, Playboy, pînă la descendentele lor locale Erotica, Plai cu boi). Nu e, în atari circumstanţe, inoportun să mai vorbim despre pornografie? Nu reprezintă detabuizarea sexuală o mişcare irepresibilă care, în scurt, timp va înlătura toate obstacolele îndătinate? Cultivarea sexului a devenit o formă de comerţ, un indice consumist, adică o marcă a secolului incipient. în comparaţie cu expoziţia non-stop a lubricităţii la care asistăm, amoralismul literelor interbelice nu ni se prezintă oare inocent, erotomania de odinioară nu ni se pare idilică? "Multe femei, poetese (îndrăzneţe, de nu mai îndrăzneţe decît bărbaţii) scriu Ťpoeme neruşinateť, versuri menstruale, orgasmice (Floarea }uţuianu, Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu, Dora Pavel etc.), dar sînt şi destui bărbaţi închinători ai Venerei - Ştefan Agopian, Emil Brumaru (...), Horia-Roman Patapievici (eseistul e superior prozatorului, ale cărui pagini alunecă, uneori, în pornografie), iar dintre tineri Marius Ianuş, Alexandru Vakulovski (Pizdeţ şi Letopizdeţ), Ioana Băeţica (Pulsul lui Pan), Claudia Golea (Vară în Siam) coboară dezinvolt în subsolurile literaturii într-un tip de etalare şocantă, nu tocmai convingătoare estetic, pînă la cea mai recentă carte de gen, Băgău a Ioanei Badea". Să precizăm că în "avangarda" acestei emancipări absolute se plasează Angela Marinescu cu lirica sa febricitantă, gîfîitoare, dură, "de negresă", şi Rodica Draghincescu ale cărei fervori dezpletite, de altminteri într-o manieră nu totdeauna scutită de prolixitate, anunţau o cruditate de limbaj pe care d-sa abia o atingea... Nu putem omite numirea cauzelor acestui exhibiţionism "de masă": refularea îndelungată a discursului sub egida totalitară, ca şi o paradigmă occidentală "libertină", preluată cu sete, cu dorinţa subiacentă a unei "recuperări". Dar să constituie oare obscenitatea o staţie terminus a expresiei, inclusiv a celei literare? Să capitulăm necondiţionat în faţa revărsării imundiciilor cu subtext obsesional am zice, de n-ar fi la mijloc şi o bravadă adolescentină bizuită pe un resort imitativ? Să luăm intempestiva modă drept un factor al perenităţii? Bănuim că practicanţii erosului într-un limbaj ultradezinvolt ar fi uneori mulţumiţi să-i blamăm cu energie, să-i respingem vehement, aşa cum se ţntîmpla în interbelic, ca pe nişte "stricători" de limbă, ca pe nişte corupători ai moravurilor, deoarece sînt (măcar) un pic... exhibiţionişti. Ca nişte avangardişti sui generis ce se află, sînt bucuroşi să provoace scandal. E drept, discursul lor se pretează lesnicios la o recepţie sarcastică, la caricatură. însă cu toate că pot fi uşor persiflaţi, nu dorim a cădea în capcana acestei reacţii previzibile, simetrice cu cauza sa precum umbra în raport cu obiectul ce-o produce. Nu sîntem dispuşi a le da nici importanţa unei aprobări categorice, nici a unui refuz decisiv. Rămînem în expectativă, urmărind evoluţia lor care, în faza actuală, semnifică o vîrstă tranzitorie, similară cu cea a acneei juvenile, aceasta apărînd sub forma trivialităţii inflorescente pe obrajii lor textuali. Aşteptăm formarea autorilor în cauză pe alte coordonate mai semnificative, fenomen care nădăjduim că, cel puţin pentru unii dintre ei, nu va întîrzia prea mult. Ne contrariază deocamdată un fapt. Şi anume sărăcia de fond a acestei viziuni sexualiste sans rivages, a acestei căderi în golul nu doar al lascivităţii absolutizate, ci şi în cel al unei scriituri standardizate, paupere prin monomanie lexicală. întrucît libertinajul excesiv al spiritului disimulează nu o dată un "deşert al amorului", cum spunea Mauriac, vitregit de latura sa spirituală, de nobleţea nuanţelor sale practic infinite ce se pierd între vectorii triadei erecţie-copulaţie-orgasm. O bună parte a erosului însuşi e sacrificată prin limbajul tip inscripţie de vespasiană. Ceea ce se cîştigă oarecum pe de o parte se pierde considerabil pe de alta. Vulgaritatea fără frîu e capabilă de orice. Nu ne-ar mira, luînd în considerare registrul scatologic curent, ca versurile lui Dante sau Petrarca să fie folosite ca hîrtie igienică iar pe chipurile diafane din Primăvara lui Boticelli să fie înscrise preacunoscutele sintagme injurioase cu trimitere maternă... Asistăm vrînd-nevînd la un sacrificiu al "imaginarului estetic" ca ansamblu armonios în beneficiul unui eros înverşunat senzorial, tratat prin expresia-invectivă, ergo unilateralizat. "Florile monstruoase ale sexualităţii" vorba lui Geo Bogza, nu le-alungă oare pe celelalte? Sexualitatea exasperată, incontinentă riscă a acoperi ecranul întregului conştiinţei şi sensibilităţii umane, a o indisponibiliza. Pudoarea prezentă într-un anume grad şi în colectivităţile primitive, ba uneori şi în lumea animală, dispare dizolvîndu-se într-o frenezie truculentă, uniformizatoare, care, aidoma oricărei uniforme, nu e de natură a sluji talentul care e un categoric factor al diferenţierii. După cum remarcă Valentin Chifor: "Oricum, actul sexual săvîrşit în public e dizgraţios. Nu cumva pornografia în literatură e echivalentul acestei etalări publice a copulaţiunii din viaţă? (în cuplu, în grup.)". Repetăm: nu sîntem dispuşi nici a aplauda nici a condamna ritos pornografia de vîrf etalată acum de o serie de autori tineri (cu concursul bizar al poetului de seamă pe care l-am preţuit între primii şi care este Emil Brumaru; d-sa s-ar zice că parcurge drumul invers de la serafismul unei maturităţi de timpuriu instalate la o tardivă adolescenţă acneică şi invectivantă). Ne limităm aurmări cu cîtă comprehensiune sîntem în stare desfăşurarea unui fenomen care în sine nu poate fi nici util nici dăunător contextului social, dată fiind dezangajarea din pragmatic a oricărei ficţiuni. Libertatea de-a te implica într-o ficţiune sau alta n-ar putea fi utilă sau dăunătoare decît ficţiunii respective. E ca şi cum am asista la un prînz la care convivii consumă cu poftă gîndaci şi viermi vii care probabil că nu sînt toxici, dar... Restul e chestiune de gust.