Numărul curent: 33

Opinii:
Despre polemica Blaga-Motru de Florian Roatiş


În urmă cu circa trei luni, domnul Gheorghe Grigurcu a publicat în revista România literară (nr. 34/29 august 2008, pp. 12-13) o cronică ("Polemica lui Blaga") la cartea lui Mircea Popa Lucian Blaga şi contemporanii săi, apărută anul trecut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca.

Cartea respectivă cuprinde 24 de articole despre raporturile lui L. Blaga cu câţiva dintre contemporanii săi (Sextil Puşcariu, Ion Breazu, Nichifor Crainic, Basil Munteanu, D.D. Roşca, I. Brucăr etc.), publicate de harnicul cercetător şi istoric literar clujean în perioada 1973-2007.

Din vasta problematică abordată de Mircea Popa, dl. Gheorghe Grigurcu a reţinut doar aspectele polemice ale operei blagiene, cu accent pe confruntarea lui L. Blaga cu C. Rădulescu-Motru.

L-am citit pe domnul Grigurcu întotdeauna cu interes şi profit, apreciindu-i stilul, ca şi uriaşa informaţie - prezentată fără ostentaţie - şi acordând un credit cvasi-total ideilor sale. De data aceasta, urmându-l pe Mircea Popa - care a scris primul despre arta pamfletară a lui L. Blaga, pe care o aprecia, exagerat, ca fiind "una dintre etapele de mare amplitudine creatoare ale geniului său"1, dl Grigurcu preia şi câteva dintre erorile acestuia, conferindu-le un plus de credibilitate cu prestigiul personalităţii sale.

În "Notele" semnate cu iniţialele numelui în revista "Saeculum", scoasă în timpul războiului la Sibiu, L. Blaga s-a "războit" cu Grigore Popa (Existenţialism sau neputinţa de a crea?, în nr. 2/1943), Dumitru Stăniloae (De la cazul Grama la tipul Grama, în nr. 3/1943), Marin Ştefănescu (Săpunul filosofic în nr. 4/1943), C. Rădulescu-Motru (Automatul doctrinelor, în nr. 5/1943 şi Wundt şi Bergson, în nr. 2/1944), Petru Rezuş (Sancta simplicitas în nr. 1/1944), Ioan Coman (Încă o dată Getica în nr. 2/1944) şi cu Mircea Florian (Reconstrucţie filosofică în nr. 2/1944), delimitându-se totodată de neopozitivism (Neopozitivismul în nr. 6/1943) şi de atitudnea lui Kant faţă de metafizică (Kant şi metafizica în nr. 1/1944).

În unele din aceste "Note", L. Blaga păstrează un ton adecvat, ba chiar aduce argumente de ordin filosofic, în cele mai multe, însă, recurge la pamfletul "de cuvinte" - după expresia lui Mircea Popa - nepotrivit, totuşi, pentru creatorul unui sistem filosofic de o recunoscută originalitate. Interesant este faptul că, după trei decenii şi jumătate de când au fost puse în circulaţie cele trei note din "Saeculum" în care "Arta pamfletară a lui L. Blaga atinge maximum de potenţialitate"2 (De la cazul Grama la tipul Grama, Săpunul filosofic şi Automatul doctrinelor), nu există încă un consens privind pe cei vizaţi în ele de poetul-filosof. Cât priveşte ţinta atacului din vitriolantul pamflet Săpunul filosofic, s-au vehiculat în timp - fără argumente sau cu argumente rizibile - câteva nume: C. Rădulescu-Motru (Ion Oprişan, Lucian Blaga. Contribuţii biografice, Revista de Istorie şi Teorie Literară, nr. 3/1970, pp. 452-453, o eroare care va face apoi carieră), Nichifor Crainic (Mircea Popa, Ceasornicul de nisip, 1973, p. 35), Nae Ionescu (Alexandru Tănase, Lucian Blaga - filosoful poet, poetul filosof, 1977, p. 470) şi Mircea Florian (Ion Mihail Popescu, Personalităţi ale culturii româneşti, 1987, p. 209; Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, vol. II, 1996, p. 395, şi Ironim Munteanu, Polemicile lui L. Blaga, 2007, p. 58)3.

Pentru a justifica "ieşirile" lui L. Blaga din aceste note, dl Grigurcu merge pe urmele lui Mircea Popa, renunţând la a se documenta şi preluând astfel, cu o surprinzătoare lipsă de prudenţă, datele eronate şi raţionamentele riscate ale acestuia, uneori în contradicţie cu logica.

Spre exemplu, domnia sa afirmă că lucrarea Misticism şi credinţă, în care Mircea Florian "se disocia" de Blaga, a apărut în 1941, determinând portretul caricatural pe care i-l va dedica filosoful clujean peste trei ani! În realitate, Mircea Florian se referă la Lucian Blaga în această carte de două ori, neesenţial - şi nici măcar critic sau contradictoriu - doar pentru a-l asocia cu Rainer Maria Rilke, în viziunea sa despre Dumnezeu! Apoi, cartea respectivă a fost publicată de M. Florian în anul 1946, la încă existenta Fundaţie Regală pentru Literatură şi Artă, deci după scurta, dar contondenta notă a lui Blaga din "Saeculum" prin care acesta întâmpina volumul Reconstrucţie filosofică din 1943.

În al doilea rând, "memoriile" lui C. Rădulescu-Motru incluse în carte de Mircea Popa nu sunt "încă inedite", cum scrie dl Grigurcu. Acordându-i totală încredere lui M. Popa, acesta cade în capcana dezinformării. Articolul pe care-l are în vedere domnia sa, C. Rădulescu-Motru - meandrele inadecvării, a fost publicat prima dată în "Caiete critice", nr. 9-11/1994 şi reluat apoi cu titlul C. Rădulescu-Motru şi nepotrivirile fundamentale în revista "Steaua", nr. 1-2/1995. În anii 1994 şi 1995 memoriile lui Motru erau, într-adevăr inedite (dl M. Popa a consultat caietele filosofului de la Butoieşti la Biblioteca Academiei Române), dar în perioada 1996-2001 ele au fost publicate la Editura Floarea Darurilor, în opt volume, cu titlul Revizuiri şi adăugiri. De o valoare indiscutabilă, căci ele oferă - din perspectiva unui mare cărturar - o cronică a anilor 1943-1952, perioadă de mari şi tragice răsturnări pentru România, "Caietele" lui Motru au trecut aproape neobservate pentru cei mai mulţi dintre istoricii filosofiei şi literaturii.

Mergând "pe mâna" d-lui Mircea Popa, dl Grigurcu comite însă nu doar erori de datare. Astfel, din memoriile lui C. Rădulescu-Motru deduce că obiecţiile acestuia la adresa filosofiei blagiene, considerată periculoasă pentru tineret, au determinat în mod firesc supărarea lui Blaga şi trecerea preopinentului său în caricatură. În continuare dl Grigurcu citează copios din pamfletul Săpunul filosofic, fără a-şi da seama de comicul situaţiei. Dacă ar fi fost atent la data la care Motru, aflat la Butoieşti, nota în jurnal (13 octombrie 1943) ar fi constatat că mâhnirea acestuia era cauzată de primirea revistei lui Blaga ("Saeculum", nr. 5, sept.-oct. 1943), unde era ironizat în tuşe groteşti, dar în articolul Automatul doctrinelor! Nota Săpunul filosofic din care reproduce dl Grigurcu apăruse în numărul anterior al revistei (4, iulie-august 1943) şi nu-l afectase pe Motru, căci era îndreptată - după cum şi-au dat seama uşor contemporanii - împotriva profesorului Marin Ştefănescu de la Universitatea clujeană.

Confuzia în care se plasează dl. Grigurcu devine şi mai mare când, spre sfârşitul articolului său, afirmă, evident bazându-se pe Mircea Popa, că notele De la cazul Grama la tipul Grama şi Săpunul filosofic îl au în vedere pe Nichifor Crainic! În realitate, este vorba de Dumitru Stăniloae, în primul caz şi, aşa cum am mai spus, de Marin Ştefănescu, în cel de-al doilea.

Şi, în sfârşit, teologii care l-au atacat pe L. Blaga, enumeraţi de dl Grigurcu, erau profesori la Academia Teologică "Andreiană" din Sibiu (D. Stăniloae, chiar rector la acea dată), şi nu la Seminarul Teologic, cum îi persiflase L. Blaga şi cum afirmă dl Grigurcu pe urmele celui recenzat.

Eroarea făcută de atâtea decenii în legătură cu cel vizat în Săpunul filosofic denotă o precară informare şi deci o superficialitate păgubitoare care face să planeze asupra a doi dintre cei mai mari filosofi români - C. Rădulescu-Motru şi Mircea Florian - cele mai fanteziste acuze.

Să luăm doar elucubraţiile lui Ilie Rad, care se crede în măsură să-l declare pe C. Rădulescu-Motru "filosof închipuit" şi cu o "spoială de cultură"!

În articolul (căci studiu nu este) Accente pamfletare în publicistica lui Lucian Blaga4, el transferă trivialităţile şi ironiile cu care Blaga îl gratulase pe colegul său Marin Ştefănescu asupra lui C. Rădulescu-Motru, evident după ureche, fără a-i cunoaşte acestuia din urmă nici viaţa şi nici opera. Numele lui C. Rădulescu-Motru nu este amintit (nici "deocamdată", nici mai târziu), scrie Ilie Rad, dar, crede el "cititorul avizat poate lesne recunoaşte cine se ascunde în spatele personajului satirizat, acuzaţia de superficialitate fiind vizibilă încă din titlu"5!

Da, cititorul avizat (dar câţi sunt, oare, avizaţi, de vreme ce nu se poate spune aşa ceva nici de M. Popa, Ion Bălu, Ilie Rad etc. care au scris despre polemicile lui L. Blaga?), îl va recunoaşte, însă pe parcurs, pe profesorul clujean Marin Ştefănescu, cel care-şi afişa cu obstinaţie credinţa creştină şi patriotismul, întemeietor şi preşedinte al Asociaţiei "Cultul Patriei" (ironizată de Blaga ca fiind "Cultul morţilor!") şi autorul criticatei lucrări Le problčme de la méthode, publicată la Paris în 1938, în care acesta propunea ca metodă... rugăciunea!6

Pentru Ilie Rad e de la sine înţeles că C. Rădulescu-Motru are doar "faima de filosof" şi nu a fost creatorul unui original sistem de filosofie numit "personalism energetic", iniţiator şi conducător al presei noastre filosofice (Studii filosofice, Noua Revistă Română, Ideea Europeană, Revista de filosofie, Anale de psihologie etc.), preşedinte al Academiei Române etc. Ba mai mult, la acesta "Spoiala de cultură este asociată cu lipsa de modestie şi falsul patriotism"7! Trei acuzaţii grave, chiar dacă vin de la un (pretins) avizat în filosofie ca Ilie Rad, contrazise însă de opera şi activitatea filosofului blamat. Dacă ar fi apelat măcar la logică Ilie Rad ar fi fost conştient de năzbâtiile pe care le-a pus în pagină. C. Rădulescu-Motru avea 50 de ani în 1918 şi nu putea pretinde "fapte de arme", căci n-a fost trimis pe front, fiind ţinut ostatic de către comandamentul german după intrarea României în război.

Numai dintr-o necunoaştere a filosofiei lui C. Rădulescu-Motru pot accepta Mircea Popa, Ilie Rad etc. că în opera acestuia s-ar regăsi un "surogat teologic" (şi încă 30%!), de vreme ce ei înşişi îl aşează printre "filosofii ştiinţifici", orientare care se opune filosofiei beletristice, bazate pe metafore, a lui L. Blaga.

Singurul articol polemic în care Blaga nu a numit pe cel vizat - şi aceasta pentru că era vorba de colegul său, uşor de recunoscut în epocă - "Săpunul filosofic" dă şi astăzi bătaie de cap celor care nu au pacienţa de a merge la textele polemice şi preiau, pe bază de încredere în buna-credinţă a înaintaşilor, informaţii eronate.

Dincolo de aceste erori - banale, vor zice unii - un fapt rămâne cert şi trist: în locul unei mai bune cunoaşteri a operei sale, favorizate de perspectiva temporală, C. Rădulescu-Motru continuă să fie o victimă a superficialităţii8.