Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Artişti în expoziţie:
Despre perfecțiunea imperfecțiunilor de Petre Tănăsoaica

De data asta Sorina Ianovici, cea care conduce, împreună cu fiul său, Andrei Jecza , Fundația Triade, a revenit la Craiova cu o amplă expoziție dedicată lui Peter Jecza, în mijlocul căreia ar fi putut trona la fel de legitim, dacă nu chiar mai mult, acea lucrare a lui Brâncuși de care aminteam mai înainte. Poate că n-aș fi făcut această legătură dacă n-ar fi existat expoziția de anul trecut, din care, însă, a lipsit... Peter Jecza. Fac acest lung ocol printr-o istorie personală pentru a întregi oarecum imaginea despre un om la fel de bun ca și artistul carel locuia pe Peter Jecza, pe care l-am cunoscut, prin fiul său, cu aproape un an înaintea plecării sale din Lume. Era toamnă, într-un început de octombrie, iar mierea unei după-amiezi ce se presimțea în acel prânz pe care l-am luat în grădina interioară a casei sale, mai mult atelier și muzeu decât locuință, lăsa să se întrevadă cumva stingerea. Atunci am lăsat această părere să cadă pe seama oboselii, pe care o adunasem după un drum foarte lung făcut până a ajunge acolo, în preajma sa... am risipit amintiri, păreri, el povestind chiar lucruri ce veneau dinspre un timp ce se închisese în sine demult... despre un anotimp al artelor în Timișoara, aflat în așteptarea unei resetări spre ceva ce avea să continue fără el, acel Peter Jecza din fața mea, uriaș ca și boala care avea să-l doboare puțin mai încolo... dar de o blândețe infinită; mi-a plăcut tare mult omul acela! Apoi, mai târziu, fiul său, rămas să-i administreze gloria postumă, m-a pus în fața operei lui Peter Jecza . Toate lucrările aflate acum în expoziția de la Muzeul de Artă din Craiova erau acolo și încă altele, care n-au ajuns aici... de aceea și scriu că tot ceea ce vine în discursul curatorial de acum, cu excepția unor lucrări care închid acest demers, aflate în ultima încăpere a expoziției, aproape că nu poate să aibă loc fără acest recurs la Brâncuși.
Datele și comentariul de pe cartolina expoziției Peter Jecza de la Craiova, semnate de Sorina Ianovici, îmi confirmă în mare parte supozițiile, mă apropie, printr-o deschidere a realității în care a creat artistul, de sursele inspirației sale. Mai întâi trebuie să precizez că baza discuției pornește de la modulul ales ca teritoriu al dezvoltării unor supoziții ce se apropie, depășind linia total austeră a abstracției, de vibrația poetică în care s-a desfășurat în deceniul șapte bătălia cu sugestia, abia întrezărită printre așteptările receptorilor. Așadar, pornind de la Lecția despre cub, o poezie de-a lui Nichita Stănescu din Operele imperfecte, carte ilustrată de Sorin Dumitrescu, în care poetul spune că un cub, ca să fie perfect, ar trebui strivit cu un ciocan, să i se rupă un colț, altfel cubul rămâne în afara observației noastre în afara oricărei poziționări emoționale, un corp pur și simplu inofensiv. Din acest moment, pentru Peter Jecza, începe o bătălie a recuperărilor care, aproape în toate variantele sale, amintește de drumul parcurs de Brâncuși spre simplificările radicale prin care se înlătură din fața instrumentelor de lucru ale artistului plusurile, carnația ce se așază pe scheletul ideii la care el năzuia. Numai că la Peter Jecza, fără a ieși cu asta din teritoriul abstractizărilor, drumul se face invers, simulând că ar putea ajunge la descărcări majore, sugerând, însă că ruperea în sine din carnea cubului ar goli materia lăsând în locul său ideea. Aceea pură căutată și de Brâncuși. În fapt, dacă ar fi să mă iau după argumentele făcute publice de Sorina Ianovici, legate de poezia lui Nichita Stănescu, ne aflăm deja într-un nod al modernității care se duce spre epuizarea tuturor formelor imaginate și neimaginate ce se rup din perfectul obiect care este cubul! Toate acele forme ce par să înscrie altele prin rupere, cum ar fi sfera, fereastra, repetiții de cuburi, sunt imperfecțiuni perfect prelucrate, de parcă artistul s-a ferit să ne arate ce vulgară e ruperea pâinii în două cu mâinile și pentru asta o taie cu cuțitul! În așa fel încât obține un joc de volume, fiecare cu poezia lui. Vă mai amintiți cu siguranță la ce finalizare a ajuns Brâncuși, din etapă în etapă, cu Sărutul său, pornind de la cubul gălbui în care a lucrat prima variantă, aflată acum la Muzeul din Craiova, așa încât, prin repetate eliminări – ca să nu le mai spun simplificări, înscrie în cubul inițial un cerc format, din două jumătăți, astfel încât să-i deschidă lui Nichita drumul spre revelația că o pereche perfectă se adună într-o sferă. La Brâncuși, perechea este doar o idee, o schiță, la Peter Jecza vorbim de o sferă aproape întreagă, uneori despicânduse și ea în alt cub, din care o altă sferă se rupe... Imperfecțiunea aceasta a ruperii este perfectă, lustruită până la strălucire... altfel decât o face, de exemplu, Alexandru Pasat, în alte condiții, pe alt traseu al semantizării forțelor antagonice dinlăuntrul obiectelor, al materiei înseși... Peter Jecza nu politizează, el are de făcut și desfăcut idee după idee din acest joc cu suprafețele a căror integritate nu mai poate fi apărată! Ar mai fi și alte ipostaze ale acestui joc, cum este cel din Oglinda văzătoare, care-l apropie, prin cercetare, mai mult de obiectele obținute de contemporanii tinereții sale din grupul Sigma... regăsim toate variantele aici, de la înscrierea sferei în cub și invers, de la desfacerea în repetiții de forme egale a cubului, la ratarea închiderii sale într-o formă neutră cu toate suprafețele întregi, într-o integritate ce nu se mai poate întâmpla...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara