Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Despre "omul recent" de la catedră de Mihai Floarea

O educaţie centrată pe elev - cum stipulează mai toate noile documente şcolare româneşti actuale, în concordanţă cu acelea europene şi, de fapt, mondiale - nu prea mai are a face, după opinia mea, cu heirupismul funcţionăresc curent la fiecare sfîrşit de semestru din şcolile noastre.
Deşi au trecut ani buni de la abolirea scriptică a comunismului, cînd destui oameni ai şcolii se plîngeau de imixtiunile obraznice şi neavenite ale politicului în pedagogie, faptic încă operează o bună rubedenie a acelui amestec, anume un fel de contorsionare (mergînd, vai, pînă la crasă subordonare!) a pedagogicului; acum nu provocată de domeniul politic, ci de acela administrativ....
Fiindcă idiosincrasiile faţă de birocraţie îmi blochează priceperea, (mă) întreb: de ce e mai importantă o hîrtie predată la ora h - termenii de alint gen "fluturaşi" folosiţi de managerii-femei de astăzi în locul acelora utilizaţi de directorii-zbiri de odinioară nu schimbă realitatea! - decît o şansă acordată-n plus, fie şi-n ultimele secunde ale semestrului, unui elev aflat într-o situaţie delicată? Oare completatul fără cusur şi la timp al catalogului să fie scopul ultim al pedagogiei? Oare controlul calităţii - sintagmă care deja dă fiori atîtor colegi! - să urmărească mai degrabă dosarele policrome şi portofoliile doldora ale cadrelor didactice decît procesele subtile ce se petrec, sub îndrumarea lor atentă, în minţile tinerilor români aflaţi pe băncile şcolilor?...
Pînă (îmi) voi răspunde la toate aceste întrebări verificînd personal, pe propria-mi piele, adică, noile grile de evaluare pe care le pritocesc zilele acestea mai-marii din minister şi din inspectorate spre a-şi acoperi aria de activitate cuprinsă în magica formulă "implementarea reformei în sistemul de învăţămînt", incitat de cele pătimite în liceul unde predau în ultimele zile ale primului semestru din aşa-numitul "învăţămînt preuniversitar", voi schiţa pentru cititorii cu simţul umorului ai revistei portretul "omului recent" de la catedră cu gîndul la reprofesionalizarea urgentă a acestei vitregite tagme (în primul rînd printr-o regîndire şi reaşezare a valorilor în România revenită cu acte-n regulă în Europa).
Funcţionarul-profesor are toate "situaţiile" predate cu două-trei ore (dacă nu chiar zile!) înaintea tuturor, are grija condicii semnate la zi "conform planificării" şi calculează precis zilele de concediu efectuate şi de efectuat; este veşnic atent la toate evidenţele financiar-contabile; ştie pe dinafară sporurile şi plăţile suplimentare ale tuturora, de la director pînă la personalul de pază; se interesează de fiecare clanţă, pupitru ori "bun din dotare", aflat "pe inventar"; are grijă pînă şi de hrana bulinată evropeneşte a maidanezilor aciuaţi pe lîngă instituţie, în pofida sfîşiatului repetat şi zadarnic reclamat de ciorapi şi de pantaloni ai te miri cui (pasămite, ar trebui considerate aceste manifestări patrupedice drept dovezi de tandreţe, dar...). Profesorului-funcţionar nu-i punem la îndoială, Doamne fereşte, realele calităţi; dimpotrivă, i le enumerăm, mai departe laudativ: plin de şarm, glumeţ, prezent la toate balurile şi chermezele, mereu în vervă, la curent cu presa, el susţine cu aplauze tot ceea ce emană de la conducere, laudă şi votează oportun, "ca bun coleg", pe cine trebuie şi cînd trebuie, "luînd cuvîntul" în şedinţe şi semnînd primul procesele verbale aferente. E foarte curajos cînd face parte din majoritate, iar cînd e vorba de măsuri colective precum programul redus de iarnă, drepturile salariale ori protestele de tip greve şi mitinguri, ce dau peste cap orice planificări calendaristice şi fac superflue pînă şi orarele perfecte, e printre susţinătorii vehemenţi, chiar străduindu-se a se afla mereu în frunte... Toate aceste calităţi şi multe altele, pe care - păcatele mele! - am uitat să le mai menţionez în graba dactilografierii computerizate a acestui portret le întruneşte funcţionarul-profesor bun la toate şi sub toate regimurile. A, încă ceva: ar greşi cine l-ar suspecta profesional, întrucît instruirea sa este super-atestată şi parafată; gradele didactice, primele şi sporurile prevăzute în statut au fost luate şi bifate "punctual", "Regulamentul de ordine interioară", "Normele PSI" ş.a.m.d. îi sînt în detaliu cunoscute.
Atît numai că funcţionarul-profesor te priveşte chiorîş dacă-i vorbeşti în vreo pauză nu despre căderea părului, a guvernului sau a preşedintelui, ci despre sensibilitatea muzicală ieşită din comun a unei eleve dintr-a XI-a, ori despre dezbaterea pe tema specificului naţional de la clasele a XII-a unde sînt elevi care au descoperit sensul real al noţiunii de patriotism... Tot el îţi întoarce, subţire, profilul, de-i ceri opinia despre evaluarea continuă şi nu te înţelege deloc cînd îi declari că nu poţi promova un chiulangiu notoriu, chiar dacă acela "are acte-n regulă de la medic, domnule!" ori e de familie bună - vorba lui Caragiale -, adeseori loaza fiind şi "piloasă"... Deşi familiarizat cu fizica şi matematicile, funcţionarul-profesor nu-ţi va putea niciodată explica inteligibil ce-i relativ în celebra formulă ensteiniană ori, cînd e literat, cîtă luciditate există în scrierile lui Camil Petrescu sau de ce nu se (mai) studiază Mateiu Caragiale în şcoală...
Cu siguranţă, viitoarele luni îmi vor demonstra dacă actualii diriguitori ai învăţămîntului românesc vor fi optat pentru formarea şi promovarea unor profesori cu calităţi predominant funcţionăreşti, perfect subordonabili dezideratelor comunităţilor locale, sau pentru formarea unor cadre didactice cu aptitudini de catalizatori şi de inovatori, capabile de a viza obiective pedagogice creatoare...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara