Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Despre localismul literar de Olimpiu Nuşfelean

În perioada postdecembristă, caracterul local al fenomenului literar (care vizează un domeniu mai larg decît cel strict al operei de creație) își cere o înnoire și o nuanțare a abordării. Vechea percepție a localismului se înscrie acum în tendințele globalizării. Relaționările nu mai țin neapărat de un spațiu să-i zicem restrîns, ci evoluează spre angajări în care naționalul poate ajunge să manifeste, reticent sau persuasiv, un comportament „localist”.
În plan literar, caracterul local își identifică o anumită substanță în vreme ce literatura în sine (prin opere literare anumite) utilizează în continuare datele geografice și sociale cu amprentă „locală” pentru exprimarea inefabilului. Dar, în evoluția vieții literare postdecembriste, localismul inițiază un joc specific, distinct față de perioadele anterioare, înscris într-un raport de libertate și restricție. Libertate absolută a manifestării, în varii ipostaze, cu, pe de altă parte, trezirea unui sentiment de reticență (poate chiar de reacție) privind exercițiile prea lejere ale comportamentului „localist”.
În spațiul publicistic, depolitizarea presei și a vieții publice (cînd individul se vede sau se crede mai puțin restricționat în manifestări), posibilitatea de liberă exprimare a tuturor valorilor oferă localismului ocazia de a se manifesta în varii forme și situații – activitate editorială, publicații apărute în cele mai neașteptate geografii, surse financiare diverse găsite în proximitate etc. Fenomenul e facilitat și de faptul că revistele centrale, afirmate profesionist, pe care aș îndrăzni să le numesc canonice, își restrîng difuzarea și, în același timp, sînt copleșite de publicistica tabloidă. Acum se produce și o trecere de interes de la orizontul național spre orizontul local, care e privit cu mai mare atenție, în situația în care ultimul își descătușează o parte din forțe. Scriitorii de la centru devin mai atenți față de fenomenul „local”, pe care revistele centrale nu-l pot reflecta într-o desfășurare optimă, atîta vreme cît „profesioniștii” nu lipsesc nici aici.
În exercițiul său, localismul cîștigă în dezinvoltură, asigură spațiului cultural local sentimentul valorii proprii, valoare răsfrîntă desigur din tendința națională sau mondială, ameliorează prezența în spațiul cultural a scriitorilor din zonă, propunînd, între altele, un spațiu de tipar proxim, mai generos. Mijloacele media distribuie mai bine informația și ameliorează comunicarea între scriitori și colaborarea acestora cu publicațiile. Scriitorul este „atomizat” în căsuța dintr-un sat, să zicen, și, în același timp, legat de lume (și de reviste) prin internet. Situație paradoxală. Se conștientizează mai bine o problemă de consum literar și de diversificare a distribuției publicațiilor sau cărților.
Revistele literare locale răspund astfel provocărilor actualității literare. Acestea contribuie la realizarea coerenței vieții literare. Oricît de mult ar fi scrisul o afacere pe cont propriu, el este înscris într-o relație definită de scriitor, editor, tipograf (mijloace media), librărie/bibliotecă, critică literară, cititor, relație care edificăși întreține (cu aportul tradiției) o comunitate de interes. Localismul, astfel gîndit și acceptat, mijlocește o mai bună interacțiune între scriitori și cititori, cultivă interesul pentru literaturăși manageriază (iertați-mi barbarismul!) o mai eficientă emergență a valorilor literare, a literaturii ca valoare a existenței noastre, de fiecare zi.
Libera manifestare a localismului în context literar nu este lipsită de riscuri. Descătușarea ego-urilor și posibilitatea facilă de afirmare, într-un fel sau altul, în spațiul public au deschis cîmp liber pentru veleitari și diletanți. Apar astfel tot felul de eroi locali – generați de o falsă idee de reușită personală, cînd alte forme de reușită rămîn iluzorii. Vom asista, desigur, și la un asalt al veleitarilor evident. Făcînd dovada unei hărnicii constante și de inventivitate în găsirea resurselor financiare – în situația în care și tipografiile proliferează – vor produce repede un lest literar și publicistic ce apasă tot mai greu viața literaturii și vor crea o stare de receptare confuză. La nivel local se va întîmpla să se producă „lupte locale” care descurajează profesionismul, acesta fiind socotit de mulți un ghimpe care irită afirmarea... personală a diletanților. Situația nu e deloc un simplu exotism al vieții literare. Uneori este greu să faci o distincție clară între veleitarul onest, care aspiră tacit la recunoaștere, perfecționîndu-și continuu uneltele scrisului, și profesionistul care își găsește cu greu calea. Are și el, veleitarul, un rost în întreținerea interesului pentru literatură, dar veleitarul sadea este neobosit și agresiv. Constituie o problemă reală în bunul mers al unei reviste din provincie. El face adesea parte dintre oameni pe care îi cunoști, cu care uneori stai la o bere... În același timp, unii se pun sub scutul unui mare scriitor, al unui clasic, pe care îl cultivă într-un discurs exagerat, și astfel își revendică atenția dintr-o asemenea postură. Cei care fac reviste aflate într-un fel sau altul în relație cu „localismul” sînt puși în situația de a se desprinde mereu din tot felul de plase, care nu încetează niciodată să încerce capturarea lor. Lucrurile se complică în situația în care o revistă din provincie își construiește mai greu o sită critică, cînd oamenii de litere din zonă nu prea găsesc motivația de a face critică literară. „Sita” se realizează mai mult prin selecția textelor ce vin spre revistă, selecție care ajunge uneori să fie operată de un singur om sau de un nucleu foarte restrîns. Spunînd acestea, trebuie să-mi exprim și opinia potrivit căreia nu este foarte fericită nici tendința de a aduce în pagină cît mai multe nume de profesioniști „de la centru”, fapt ce poate duce la eliminarea spiritului local – în ceea ce acesta poate avea bun – la uniformizare și la monotonie.
Spun aceste lucruri avînd în față experiența de la revista Mișcarea literară. Am inițiat revista – o mînă de scriitori bistrițeni – după ce am observat dispariția unor încercări similare – Pasaj, Minerva (cu o apariția de cîțiva ani). Încercam o demonstrație că totuși se poate, cu multă trudă. Pînă la urmă o asemenea revistă intră, vrînd-nevrînd, în mintea unui singur om. Trebuie asigurată o coerență. Revista e făcută de „director” de la A la Z (copertă – cu sprijinul unui pictor, rubrici, aspectul paginilor...). E greu, de exemplu, să găsești un grafician de revistă profesionist. „Culoarea”, conținutul revistei sînt date însă de echipa redacțională, de colaboratori, pe care încerc să-i găsesc și să-i motivez în număr cît mai mare în arealul nostru. Revista este una a scriitorilor din zonă, dar colaboratorii vin din toate zonele țării. Ar fi interesantă, poate, și o publicație limitată la zona de reprezentare, dar ar apărea noxe de care cu greu te-ai mai putea feri. Ea trebuie să aducă în ținutul său scriitori care exprimă fenomenul literar din toate zonele țării. Importantă este strădania de a asigura o obiectivitate cît mai apropiată de interesele stricte ale literaturii. Și apoi revista nu urmează deloc doar scara de valori a unui singur om.
În cele din urmă, îmi place să cred că revistele din provincie dezvoltă nișe în care revistele centrale se regăsesc ca niște extensii, păstrîndu-și clar un comportament autonom. Acestea mențin – pe termen lung – mai viu spiritul limbii și nuanța națională a discursului „național”, discurs amenințat de globalizarea unor limbi, limbi care înnoiesc într-un fel limba națională, o fac mai utilă în actualitate, dar o și încarcă de multe barbarisme și o fac mai artificială.
Localismul literar a devenit unul fără frontiere. Azi zburdă ca un mînz prin viața literară, dar are și gesturi de vițel aflat la poarta nouă. Valorifică privilegii ale actualității literare, dar nu se sfiește să inspire și disfuncții jenante. Acesta trebuie însă ghidat de anumite jaloane. Jaloane teoretice. Revistele tradiționale/canonice (nici nu spun cele ale USR) s-ar putea considera văduvite de o cantitate de interes, care se răspîndește spre alte publicații. Revistele din provincie ar putea fi suspectate că amplifică anumite reticențe față de presa „centrală”. Simple presupuneri... Dacă unele reviste din provincie au dificultăți în realizarea sitei critice, trebuie să observăm că nici revistele mai mari nu stau toate foarte bine la acest capitol. E o problemă... națională... Dar asemenea reviste valorifică încurajator potențialul literar al unor zone, lărgesc – și asta e o mare realizare – spațiul publicistic, relaxează competiția valorilor, descoperăși utilizează mai ușor resursele financiare locale, în situația în care nu există agenți literari care să colecteze fonduri sau să angajeze abonamente pentru revistele canonice. Ca filosofie, revista „locală” poate fi văzută ca o „sinteză” a aspirațiilor revistelor canonice și ca nuanțare a culorii literaturii, teritoriul „administrativ” fiind reprezentat însă relativ, sumarul edițiilor menținînd în bună vecinătate scriitori din diferite zone culturale ale țării. Ele creează și ameliorează un spațiu literar complementar, care poate să înalțe tendința de afirmare a valorilor, în general, într-un spațiu revitalizat și, în același timp, să se nutrească de la un spirit critic național. Și, desigur, întăresc și ele spiritul național agresat de mondializare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara