Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Despre dragoste şi răgaz de Mihai Răzvan Năstase

Ibn Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiţei - Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi,
traducere din arabă, studiu introductiv, note şi comentarii, indice explicativ de Grete Tartler,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 286 pag

Începutul celui de-al doilea mileniu din istoria omenirii a însemnat mai degrabă o perioadă frământată, marcată de războaie sângeroase, de Marea Schismă dintre creştinismul apusean şi cel de răsărit, şi de prefaceri statale. În asemenea momente tulburi mulţi ar crede că oazele de linişte din Europa, locurile în care preocuparea pentru cultură putea fi o constantă şi nu un capriciu erau puţine. Andaluzia arabă este un astfel de exemplu de teren propice artelor şi scrisului, în care un erudit precum Ibn Hazm nu era câtuşi de puţin o raritate. Cel supranumit Andaluzul, teolog, filozof, fin cunoscător al istoriei şi cunoscut moralist, ne-a lăsat o scriere ciudată, la limita dintre eseu şi literatură, intitulată Colierul porumbiţei, volum apărut la finele anului trecut la Editura Humanitas în traducerea extraordinară semnată de Grete Tartler.
Acest tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi este organizat în treizeci de capitole precedate de o aşanumită precuvântare, şi dovedeşte o surprinzător de abilă structurare. Pasajele eseistice se îmbină firesc cu versurile şi micile povestiri (intitulate „istorioare”), vădind o grijă deosebită pentru formă. Avem de-a face cu un text încheiat la toţi nasturii, căruia din punct de vedere al osaturii nu i se poate reproşa absolut nimic. Capitolele încep mai totdeauna cu propoziţii scurte şi lesne de înţeles, care lămuresc subiectul principal, şi se încheie elegant, când cu unele versuri cu tâlc, când cu o concluzie limpede. Structura impecabilă face ca textul să capete pe alocuri accente de autoreferenţialitate, de exemplu capitolul Despre aluzia prin cuvânt fiind în acelaşi timp o meditaţie despre modul în care îndrăgostiţii comunică discret, şi despre felul discret în care un scriitor ar trebui să-şi pună slovele în carte. Aluziile pe care Ibn Hazm le sesizează la îndrăgostiţi sunt uşor de identificat şi în scriitura lui, permanentul joc şi atenta pendulare între dezvăluire şi sugestie fiind o realitate între cei care se iubesc şi în cărţi. „Fără îndoială că oricine cere ceva trebuie să aibă un mijloc de a ajunge acolo, deoarece făcător fără intermediar nu e decât Cel-dintâi-ştiutor, slăvit fie şi lăudat. Încât primul mijloc pe care-l folosesc cei ce caută a se uni cu o persoană şi îndrăgostiţii pentru a dezvălui iubiţilor lor ce urmăresc este aluzia prin cuvinte, fie prin citare de versuri, fie prin folosirea unor pilde, fie printr-un dublu înţeles, sau o ghicitoare, sau o vorbă de duh. Aici oamenii sunt diferiţi după măsura priceperii, după ce observă la iubiţii lor nesuferire sau simpatie, isteţime sau prostie. [...] Mai este un fel de aluzie prin cuvânt, dar acesta apare după înţelegerea şi cunoaşterea iubirii celui îndrăgostit de către iubit. Atunci plângerile, schimburile de promisiuni, ameninţările şi împlinirile se fac prin aluzii, în cuvinte înfăţişându-i celuilalt menit să le asculte înţelesuri care sunt altele decât pentru terţi.” (p. 80)
Bun psiholog, intuind exact sentimentele şi gândurile omeneşti, Ibn Hazm se dovedeşte şi un abil narator, fiindcă pasajele care ar putea trece cu uşurinţă drept panseuri filozofice capătă o puternică dimensiune epică. Îndrăgostitul este protagonistul cărţii, cel pe care rând pe rând îl încearcă iubirea, ezitarea, nesupunerea, fereala, statornicirea ori trădarea, consolarea sau uitarea. Dar pe lângă îndrăgostit, fiecare sentiment profund uman în parte capătă individualitate, trăsături caracteristice, noimă şi este ilustrat prin poveşti scurte sau anecdote. De asemenea, de undeva din fundal pândeşte răgazul, un alt personaj bine individualizat, cel care îngăduie îndrăgostiţilor să-şi consume sentimentele în tihnă şi autorului să îşi aştearnă gândurile liniştit în scris. Colierul porumbiţei este nu doar un tratat despre dragoste, ci şi o lecţie despre răgaz şi răbdare.
Deşi tradusă în numeroase limbi, cu siguranţă cartea de faţă nu ar fi reuşit să ajungă la inimile cititorilor fără o atentă şi abilă punere în context, în cazul versiunii româneşti meritul acesta aparţinându-i traducătoarei, Grete Tartler, care a alcătuit cu grijă un amplu aparat critic. Astfel, înainte de a intra efectiv în substanţa cărţii, cititorul are acces la o bogată biografie a lui Ibn Hazm, la informaţii utile despre geneza volumului şi la versiunile care au circulat, la o scurtă prezentare a stilului scriiturii. În final, un indice explicativ de nume proprii şi toponime vine să completeze o carte editată şi tradusă exemplar. Colierul porumbiţei este deopotrivă o mărturie istorică preţioasă despre o epocă de mult apusă şi o superbă radiografie a sufletului omenesc, la fel de vie în zilele noastre ca şi acum o mie de ani.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara