Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Derridianul Philip Roth de Mihaela Mudure


Philip Roth, pe bună dreptate considerat patriarhul scrisului iudeo-american, este un scriitor care a intrat demult şi în canonul literaturii americane, şi în atenţia publică internaţională.

Fiind foarte evreu, Roth este universal. Probabil că doar Bernard Malamud, cel care folosea cuvântul evreu ca o metaforă pentru orice om în suferinţă, îl poate concura pe Philip Roth în ceea ce priveşte înţelegerea pentru tot ceea ce este uman1. Roth nu s-a sfiit să declare că este scriitor înainte de a fi evreu, producând stupoarea cercurilor evreieşti tradiţionaliste. Tot Roth s-a declarat adversarul emigraţiei evreieşti din Europa postbelică, considerând-o un soi de succes postum al lui Hitler care dorea să golească bătrânul continent de evrei.

Unul dintre ultimele romane ale lui Philip Roth este The Human Stain, tradus de Cornelia Bucur cu titlul Pata umană şi apărut la Editura Polirom în 2003. Fundalul naraţiunii este scandalul produs de celebra pată de lichid biologic bărbătesc care l-a obligat pe descurcăreţul Bill Clinton să recunoască că a minţit atunci când arăta cu degetul spre operatorul de televiziune şi pretindea că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase: „Nu, nu, eu nu am avut relaţii intime cu femeia aceea. Cu domnişoara Lewinski." Scandalul Lewinski nu este, însă, pentru Roth decât un pretext pentru a discuta unele dintre problemele grave ale Americii de astăzi. Din punct de vedere naratologic, constatăm că Philip Roth foloseşte acest episod care a făcut senzaţie la vremea lui pentru a crea ceea ce Roland Barthes numeşte „efectul de real"2. Construirea tramei prin referire la un eveniment care s-a desfăşurat în afara textului, în lumea reală va spori credibilitatea, verosimilitudinea textului.

Capacitatea textului de a suporta o referire la adevărul lumii reale este o caracteristică narativă care porneşte de la Iluminism. Atunci se pune, pentru prima data, problema creării unei naraţiuni care să îşi sporească valoarea educativă, presupusă a fi obligatorie, prin raportare la lumea din afara textului. Dar Philip Roth nu urmăreşte crearea unui text de tip secolul al XVIII-lea. Ineditul textului constă tocmai în faptul că pornind de la verosimilitudine, adică de la faimoasa urmă biologică masculină care a făcut istorie, se ajunge la o urmă citită deconstructivist, pe urmele lui Derrida, cel din Gramatologie şi Scriitura şi diferenţa.

Derrida consideră urma drept metafizica prezenţei pure, un semnificat transcendental care este întodeauna ascuns în limbaj. Iar limbajul este un joc, un bricolage între identitate şi diferenţă. Problema este cu atât mai actuală pentru romanul lui Roth cu cât întregul roman este, de fapt, relatarea lui Nathan Zuckerman despre decanul Coleman Silk. Roth consolidează, tot în buna tradiţie a romanului secolului al XVIII-lea, pragul dintre realitate şi ficţiune, introducân-du-l pe Zuckerman, acest ascultător-povestitor care este şi primul receptor al romanului şi care există doar în realitatea ficţionalizată a romanului. Cu alte cuvinte, urma derridiană se manifestă în limbaj prin jocul semnificanţilor care creează diferenţa, dar în acelaşi timp, amână, întârzie în continuu contactul cu acel iluzoriu semnificat. Rezultatul e un lanţ fără sfârşit al semnificanţilor care duce continuu spre alt semnificat şi alt semnificat şi alt semnificat la infinit. Iluzorie, este, cu alte cuvinte pretenţia de a putea înţelege pe deplin atât viaţa şi alegerile decanului Silk, cât şi ale altor personaje. De exemplu, Lester Farley, victimă a războiului din Vietnam, e pus în contrast cu figura şmecherului de la Casa Alba care s-a eschivat de la participarea în război, iar acum este comandantul suprem al forţelor armate americane. Faunia Farley, femeia abuzată de tatăl vitreg, iar apoi de soţul bolnav psihic, reuşeşte să îşi ofere sieşi, precum şi lui Silk, o copleşitoare poveste de iubire. „Adevărul despre noi e nesfârşit" (410), spune Roth. Şi nimic nu este mai nesfârşit decât jocul etern al semnificaţilor care încearcă disperaţi să se apropie de adevăr, tot timpul diferiţi, tot timpul amânaţi.

Philip Roth reia, în condiţiile sfârşitului veacului al XX-lea, analiza complicatelor relaţii etnice, rasiale şi religioase dintre negrii şi evreii americani. În anii '60, în timpul mişcării pentru drepturi civile ale americanilor de culoare, numeroşi intelectuali evrei au susţinut activ revendicările negrilor3. Martin Luther King era prieten cu mulţi rabini influenţi. Creşterea influenţei islamului printre negri, redefinirea negritudinii prin includerea tuturor celor care se văd sau sunt percepuţi drept cetăţeni de culoare (inclusiv arabii), evoluţia postbelică a evreilor americani care devin un grup etnic de success în Statele Unite, toate acestea vor influenţa relaţiile dintre cele două grupuri etnice. Philip Roth nu teoretizează toate aceste complexe probleme. El se mărgineşte a insista asupra prezenţei în absenţă, care este urma, şi concretizează deconstrucţia printr-un caz impresionant.

Decanul Coleman Silk, profesor de limbi clasice la colegiul Athena, ascunde un secret în trecutul său. Coleman face parte dintr-o familie de mulatri. Obsedat de această urmă "ruşinoasă" în fiinţa sa biologică, Silk rupe orice legătură cu familia şi pretinde că este alb şi evreu. De fapt, Silk nu dorea să fie "nici negru, nici măcar alb - doar să fie liber şi să-şi aparţină" (161). Urma derridiană reapare în această discuţie despre rase, rasism şi acceptabilitate socială. Este vorba de manifestarea urmei prin genetică. La naşterea fiecăruia dintre cei patru copii ai săi, Coleman tremură la gândul că odraslele sale îl vor trăda. Nu s-a întâmplat aşa, copiii au ieşit albi ca laptele. Toţi. Dar secretul rămâne. Urma rămâne. Urma nu e prezenţă, ci aşteptarea, amânarea unui prezenţe care poate fi sesizată şi e de sesizat. Urma aceasta este cea mai radicală formă de alteritate. Identitatea care trebuia să se reinventeze tot timpul pentru a se conforma prejudecăţilor societăţii americane nu este decât aşteptarea înfrigurată a urmei care întârzie a se manifesta, dar care continuă a fi acolo, prezentă. Aceasta este drama decanului Silk. El este şi nu este ceea ce arată a fi, el este şi nu este acolo unde textura aşteptărilor sociale îl plasează. Roth reuşeşte să concretizeze pe înţelesul tuturor, fără inutile teoretizări jocul dureros al diferenţei şi identităţii derridiene nu numai în şi prin limbaj, ci şi experienţial, printr-un destin exemplar.

Ironia sorţii face ca Silk să fie obligat să demisioneze din funcţia de decan, iar apoi să se pensioneze pentru că ar fi făcut afirmaţii rasiste despre două studente de culoare. De fapt, studentele lipsiseră nemotivat de la curs, iar apetitul lor pentru studiile universitare era foarte scăzut. Singurul element care le susţine la şcoală este idealismul corectitudinii politice. Acest iluzoriu sistem poate fi şi el privit prin prisma urmei derridiene. Sistemul se bazează pe o anume idealizare a grupurilor sociale dezavantajate ceea ce duce la o permanentă căutare în realitate a unui limbaj care tinzând spre un anume respect al celor oprimaţi, amână rezolvarea problemelor lor sociale, economice, politice. Urma, în acest caz, este simulacrul permanent al prezenţei limbajului correct din punct de vedere politic, simultan cu amânarea soluţiilor de fond.

Fără a obosi cititorul cu limbajul, adesea greu digerabil, al eseurilor derridiene, Philip Roth ne oferă, deci, un roman care nu numai că a reuşit să-şi aproprieze, în sensul bun al cuvântului, filosofia deconstructivsmului, dar ne oferă şi o amplă panoramă a societăţii americane în buna tradiţie a romanului de calitate dintotdeauna.

Roth, Philip. Pata umană. Traducere: Cornelia Bucur, Bucureşti, Polirom, 2003.

Derrida, Jacques. Despre gramatologie. Traducere: Bogdan Ghiu. Cluj-Napoca, Tact, 2008.

- Scriitura şi diferenţa. Traducere: Bogdan Ghiu. Prefaţă: Dumitru Ţepeneag, Bucureşti: Univers, 1998.

Este binecunoscută afirmaţia lui Malamud: „Toţi oamenii sunt evrei, dar puţini o ştiu" („All men are Jews, though few men know it").

2 Vezi Barthes, Roland. The Rustle of Language [Le Bruissement de la langue]. Trans. Richard Howard. Berkeley, University of California Press, 1989.

3 Este suficient să ne amintim de celebrul incident din 1964 care a constituit unul dintre marile cazuri ale FBI şi a stat la baza filmului Mississippi Burning, cu Gene Hackman în rolul principal. Trei activişti pentru drepturile civile dispar în statul Mississippi în iunie 1964, în timpul unei campanii de conştientizare a populaţiei de culoare asupra drepturilor lor politice. Dintre cei trei dispăruţi, doi sunt albi, evrei (Mickey Schwerner şi Andrew Goodman) şi unul este negru( James Chaney). De fapt, cei trei fuseseră asasinaţi de Ku Klux Klan.