Numărul curent: 41

Literatură:
"Deocheatele" lui François Villon de Ştefan Cazimir

În februarie ^52, Mihail Sadoveanu a dat citire la Casa Universitarilor, în-

tr-o sală plină ochi, unui capitol din Nicoară Potcoavă, carte ce urma să apară în răstimpul aceluiaşi an. Lectura a fost precedată de un cuvînt introductiv, rostit de George Călinescu. ,Expresivitatea lui e orgiastică", a exclamat criticul la un moment dat, pentru ca, în clipa următoare, să adauge explicativ şi complice: ,...e întinsă ca o orgă", dînd semnalul rîsetelor prin propriul său hohot, ce-i scutura îndelung rotunjimea bonomă a pîntecului. Jocul etimologic fusese o eschivă abilă, smulgînd epitetul riscat din sfera imundă a ,orgiei" şi dăruindu-i ad hoc o ascendenţă elevată.

Sintagma ,expresivitate orgiastică" mi-a revenit de curînd în memorie, în împrejurări despre care voi relata îndată. }in în mînă un volum fastuos: ,Deocheatele lui François Villon. Poeme coţcăreşti de-a v-aţi ascuns/ dintr-un Paris al Evului de Mijloc/ la obşte desluşite cu dichis,/ cu schépsis date-n stampă de Romulus Vulpescu, 2005, Editura Semne". Barele intercalate îmi aparţin, dar şi fără ajutorul lor s-ar fi observat, cred, ritmicitatea subtitlului. Greu, de altfel, nu i-ar fi fost tălmăcitorului să redacteze subtitlul chiar în versuri rimate: ,poeme coţcăreşti de-a v-aţi ascuns,/ un vechi Paris ce tandru amintescu-l,/ la obşte desluşite îndeajuns/ şi meşter date-n stampă de Vulpescu".

în anul I al Facultăţii de Filologie (1951-1952), Vulpescu şi cu mine eram în grupe diferite şi nu vedeam decît în amfiteatru. într-o zi totuşi, la seminarul de lingvistică al lui Cicerone Poghirc, grupele noastre s-au contopit. Tema zilei: Limbaje tehnice, argouri, jargoane. Prilej pentru Vulpescu să intervină în discuţie, invocînd argoul jobelin folosit de Villon într-o seamă din baladele sale. Le regăsim pe toate, însoţite de copioase note şi comentarii, în volumul apărut recent. Paşii poetului francez s-au pierdut în întuneric pe la 32 de ani; tot pe atunci, probabil, va fi trecut şi pragul veşniciei. Romulus Vulpescu osteneşte însă în Villon (s-ar fi putut spune şi întru Villon dacă prepoziţia nu era sleită după un sălbatic viol colectiv), aşadar se dedică tălmăcirii lui de peste o jumătate de veac. I-a dăruit, vasăzică, lui Villon mai mulţi ani decît Dumnezeu!

Nu există traducător român, nici - să zicem - Coşbuc în Divina Comedie, nici Şt. Aug. Doinaş în Faust, care să fi dus mai departe scrupulul pluridisciplinar şi acribia filologică decît Vulpescu în interpretarea lui Villon. Cît priveşte inventivitatea verbală a traducerii, aici raportările îşi pierd sensul, căci darul în materie al celui despre care vorbesc sfidează orice comparaţie. De la un punct încolo, Vulpescu se ia la întrecere cu sine, oferindu-ne versiuni total diferite ale unor balade traduse de el cu multe decenii în urmă (vezi Opurile magistrului Françoys Villon ş...ţ, Editura Tineretului, 1958). Şi nu mă voi grăbi să spun că noua versiune e neapărat superioară primei; esenţial rămîne faptul că ambele sînt excelente.



1958 2005



Scoicari, pedeştri la Ruel, Coţcari cu mierla în caftan,

Vă cîntă mandea pitpalacu^: Dă mandea glas: mergînd pe blat,

Ici hoitu^ vi-l lăsaţi...Cărel! Nu pierdeţi piele şi ciolan!

Colin Scoicaru-l puse dracu^ Colin Scoicaru^ a cîntat,

La mahări să-şi dăşerte sacu^, De-a roata, la-ntrebări luat:

Vrăjind, să scape de colac, Să scape - ciripi urît,

Dar ceapă nu beli săracu^: Da-n vrăji nasoale încurcat,

Gealatu^ i-a venit de hac. Ştrengaru-i rupse-un os în gît.



(A doua baladă) (Baladă (a II-a) a mierlitorilor)



în crieri de cotoi scîrbit de peşte, în creieri de rea mîţă - cu dambla

Mîrtan bătrîn, ştirb, negru mai ales; De frica apei - ştirbă, neagră, bearcă,

De javră, care tot atît plăteşte, Şi de bătrînă javră, ce-ar umbla,

în balele-i curgînd, turbate ce-s; Turbată, şi cu bot de bale leoarcă;

în spume de catîr cu tignafes, în spumă de catîr cu draci, măcar că

Tocat mărunt de foarfeci, întru totul; L-ai mărunţí, tocat c-un cuţitoi;

în ape-n care şoacăţi vîră botul în apa-n care broaşte-s, şi-n noroi,

Şi broaştele rîioase-şi fac sălaşe, Guzgani, şopîrle, şerpi îşi fac sălaşe,

Iar şerpi şi cu şopîrle trec de-a-notul, Şi alte-asemeni sacre lighioi,

Răsfripte fie-aceste limbi pizmaşe! Să fie fripte-aceste limbi pizmaşe!



(Baladă - zisă a blestemelor) (Baladă a limbilor pizmaşe)



Mare iubitor de omofonii şi polisemantisme, traducătorul uzează de ele cu prisos. Versul ,în Pariisoţi, la nuntă-n sindrofie" se poate citi în trei interpretări: ,1) Parii soţi - cele două grinzi (una - verticală, cealaltă - orizontală) ale spînzurătorii. 2) în Paris, ^oţi - în oraşul Paris, hoţi, sînt nuntaşi la sindrofia morţii. 3) în Pari îs soţi - în furci se află firtaţi de coţcărie." Tot astfel, împăraţi poate să însemne atît ,suverani", cît şi - cine s-ar fi gîndit? - ,înfipţi în par" (participiu al verbului a împăra - a pune, a vîrî în par). Şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. Lectura notelor explicative devine o continuă sursă de surprize şi o delectare comparabilă cu aceea a lecturii textelor.

Bucurîndu-se de eleganţa rafinată a tuturor tipăriturilor vulpesciene, cu reproduceri de gravuri în lemn şi de anluminuri din Les Trčs Riches Heures du Duc de Berry, volumul Deocheatele reprezintă o excerpta, ,altfel spus - aflăm din Preambul - o selecţie de extrase din cele 3 ample volume ale culegerii complete a scrierilor marelui poet medieval francez François Villon, Opera omnia, lucrare plănuită şi definitivată numărînd peste 1400 de pagini. Realizarea acestei ediţii integrale este rămasă, pentru moment, în stadiu de proiect din lipsa fondurilor necesare tipăririi". O rază de speranţă se întrezăreşte totuşi, prin chemarea adresată în acelaşi Preambul unor ,binefăcători cu dare de mînă, dispuşi să acopere cheltuielile imprimării celor 1000 de exemplare prevăzute". Dacă apelul va trezi ecoul scontat, vom avea ,prima ediţie integrală din lume a operei villoneşti". Sîntem oare vrednici s-o obţinem? Eu zic că trebuie să fim!