Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Demetrio Castro Villacañas (Spania) de Andrei Ionescu

Poet neoclasic în versurile căruia se simt ecouri din Garcilaso de la Vega, delicatul poet al Renaşterii spaniole, Demetrio Castro Villacañas, aspiră la perfecţiunea unui limbaj precis şi elegant pentru a da expresie iubirii celei mai pătimaşe în formele curtenitoare ale epocii de întrezărită armonie în care ar fi dorit să se nască şi în care, în pofida depărtării în timp, trăieşte.


Cinci sonete la o absenţă sfâşâietor de tristă

I

De lângă tine plec şi-aş vrea să-ţi las
ce am mai bun în glasul abătut
în cântec de lumină prefăcut.
Ba zic, ba mă dezic de-un bun-rămas.

În dulcea jale de voit surghiun,
iubirea ta dintâi, drept mulţumire,
duioasa strângere de mână, amintire
s-o iau aş vrea să-mi ţină de zăbun.

Pe ţărmul nalt, cu doru-n sihăstrie,
eu cu dihonia să lupt sunt gata.
Pe mine să m-ajungă răzbunata.

Nădejdea ta stingheră să nu fie.
De împăcarea nu ţi-a fost răsplata,
eu împăcarea nu-mi doresc pustie.

II

Ceşti pini, iubita mea, care-au vegheat
sub cetini, primitorul adăpost,
străină te-or vedea şi fără rost
în locul unde ne-am îmbrăţişat.

De pini această bancă străjuită
azi te-o vedea stingheră, fără mine,
şi plânsul nostru minte îl va ţine
această piatră, dulcea mea iubită.

Drumeagu-ntortocheat şi colbuit,
ce suie-n vârf de munte povârniş,
rostitul nume drag în grohotiş

îl va relua-n ecou necontenit.
Fă-l să răsune, Doamne,
neschimbat,
s-ajungă pân’ la ea neâncetat.

III

De te întorci, iubita mea, la mare,
nisipul să-ţi vorbească despre mine
când se retrage valul luând cu sine
pierita urmă-a trupului. Mai mare-i

puterea lui când unda şi-o prelinge
decât a tolănirii mele urmă.
El tăvăleşte plaja şi o scurmă.
Tot ce-i stă-n cale negreşit învinge.

De te întorci la mare, să-ţi vorbească
talazul înspumat de-mbrăţişarea
cea mult dorită, –aprinsă,
nebunească,

ce patimii-i adus-a împăcarea.
De te întorci la mare vei afla
şi bucuria, şi tristeţea mea.

IV

Unde-ţi e glasul? Unde-a ta privire
ca mierea? Unde-a coapsei legănare
ce-mi zice şi tăgadă şi chemare
în tainic grai de aspră rânduire?

Dar dulcea îndoială nerostită?
Putea-voi oare desluşi-nţelesul
din glas şi din privire? Pe alesul
cunoaşte-l-voi cu stare nenumită?

În două-s rupt când stau aici cu tine,
nimic nu am, nimic nu mi-a rămas.
Iar de încerc să mă împac cu mine,

Descumpănit, în învoit răgaz,
afla-mi-voi rost lipsit de-a ta iubire,
greu osândit în lungă surghiunire?

V

Zadarnic vreau bătaia aşteptată
s-o simt în mâna rece a absenţei
când pulsul tău lipsit de-a asistenţei
căldură-i de la inimă plecată.

Zadarnic surghiunit voit departe
îţi jinduiesc prezenţa-nfiorat.
În lipsa ta mi-e visul destrămat.
Ne-alătură distanţa, ne desparte.

În tristă pribegie, ce mânjeşte
zăpada proaspătă, izvor curat
din care-nsetoşaţi ne-am adăpat,

clipa de har lumină răspândeşte.
Bătaia pulsului grăbit mereu
în gând ţi-o plăsmuieşte dorul meu.

 

Prezentare şi traducere de Andrei Ionescu

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara