Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Deliciile unei prefăcătorii de Elisabeta Lăsconi


Fals roman poliţist

Romanul lui Pablo Tusset, În numele porcului, recent tradus în colecţia "Raftul Denisei", semnalează un fenomen interesant care se petrece în zona romanului poliţist, gen preferat de marele public şi care a trecut prin transformări spectaculoase în ultimul sfert de secol, de la Umberto Eco şi al său Numele trandafirului: eşafodaj cu mai multe paliere, proces de intelectualizare sau parodiere, experimente intertextuale, mize multiple (filosofice ori politice, istorice sau esoterice etc.), substanţă culturală tot mai consistentă şi solidă.

În numele porcului are ca pretext investigarea unei crime odioase dintr-un abator ce se află într-o zonă de munte: o femeie este ucisă respectând tot tipicul sacrificării unui porc, operaţie urmată de tranşarea atentă a întregului în părţi cerute de măcelării. Aranjamentul final ce produce oroare privitorului se compune din ochi, nas, guşă, mâini şi vulva având aspectul unor buze verticale. Iar apogeul ironic al ororii îl constituie biletul care confirmă impresia unei deghizări sinistre cu textul "În numele porcului".

Comisarul Pujol se ocupă de acest ultim caz, înaintea pensionării. Prima linie epică are ca subiect ancheta poliţiei, pistele pe care le urmează, ideile care îi vin pentru a descoperi pe criminal şi motivaţia actului său. Comisarul apelează la un psiholog, prilej de a comenta semnificaţiile porcului în diferite zone şi perioade culturale, exploatează tentativa unui scriitor de a se documenta pentru un roman pe care i-l inspiră chiar acest caz. Sugestiile au drept contrapunct informaţiile oferite de membrii echipei de la Brigada Omucideri.

A doua linie epică a cărţii o formează aventura unui alt poliţist, Tomas, prescurtat ca T., plecat la New York pentru o bursă ce ţine de schimburile dintre poliţii, discipol şi un soi de fiu adoptiv al comisarului Pujol. T. descoperă un oraş complet neobişnuit ca geografie şi ritm al vieţii de zi ori de noapte, trăieşte o poveste de iubire cu Suzana Ortega, de care-l separă aproape douăzeci de ani, îşi poartă cu el traumele despre care se confesează ironic şi precaut.

T. acceptă misiunea de poliţist sub acoperire şi ajunge în sătucul Horlŕ, unde trăiesc toţi cei suspectaţi că ar fi putut comite crima de la abator. Ajunge astfel din trepidaţia marelui oraş într-un loc izolat, îşi asumă o identitate misterioasă, reuşind să se integreze extrem de repede într-un tip de colectivitate ce nu admite intruziunea şi îşi apără secretele şi membrii, toţi înrudiţi între ei şi solidari în momentele fundamentale. Şi totuşi, T. devenit P. reuşeşte să se inflitreze şi să fie acceptat, aici trăieşte cea mai intensă luptă cu sine.

Autorul a alternat planurile în care evoluează cei doi, comisarul şi discipolul său, printr-o tehnică a contrapunctului. Pujol duce două vieţi distincte: cea de comisar aflat la sfârşitul carierei şi cea de bărbat care înţelege că are parte de o căsnicie fericită. Trăieşte împăcat cu nevasta, cu sine şi cu lumea. Poliţistul cel tânăr îşi ascunde personalitatea scindată, iar cele trei episoade ale răbufnirii violente dispar din memorie.

Pe parcursul romanului persistă impresia de pseudopolicier: comisarul fructifică tot ce i se oferă ca explicaţie (psihanaliză, simboluri, prozodie) şi îl identifică pe ucigaş mult prea devreme, iar periplul lui Tomas prin New York este presărat cu multe indicii ale unei dedublări periculoase, finalul se încheie cu triumful răului prin alianţa între doi ucigaşi psihopaţi, prin dispariţia eroului într-un accident stupid. Aşa că policierul se dovedeşte doar pretextul, schema sau aparenţa altui roman mult mai interesant.


Regal intertextual

În numele porcului rezistă nu atât prin povestea ce încalcă flagrant regulile unui policier, ci mai ales prin personaje. Cele două personaje principale se află fiecare pe un prag între două faze mari ale existenţei: Pujol - între viaţa activă de comisar şi răsfăţurile unui june pensionar, Tomas - între tinereţea lăsată în urmă şi o maturitate prea puţin încântătoare. Aşadar un roman al vârstelor şi al punctelor critice ale vieţii de bărbat, ale psihologiilor diferite.

În partea sa profundă, romanul se poate citi ca meditaţie privind rostul existenţei. Şi aici personajele se deosebesc radical: Pujol şi-a parcurs ciclul vieţii sociale active, are însă o disponibilitate deosebită pentru schimbare. Curios şi receptiv faţă de tot ce-i nou, atent la muzică şi la oameni, ironic şi autoironic, comisarul constată că lumea arată cu totul altfel decât credea el, dar în locul unui moralist, se iveşte un spirit dornic să experimenteze noutăţile - muzică, maşini, costume.

În schimb, Tomas nu-şi găseşte locul şi rostul nicăieri. A avut o copilărie îngrozitoare, de care nici nu pare dornic să vorbească, priveşte oraşul în care a ajuns ca spectator, ascunde în mod evident multe faţă de ceilalţi şi faţă de sine. Este simptomatic şi faptul că numele i se reduce mereu la o iniţială, încercând să dezvăluie cât mai puţin despre sine. Şi reuşeşte pentru că rămâne în afara oricărei bănuieli, nimeni nu intuieşte nimic. Singurul care l-ar putea bănui, descoperi şi salva iese el însuşi din joc prin intervenţia Hazardului.

Mai multe referinţe literare şi cinematografice presărate pe tot parcursul cărţii probează cunoaşterea serioasă a maeştrilor mai multor genuri - policier, horror, fantastic. Astfel, Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, Fight Club, Un copil pentru Rosemary, fac trimitere clară la tema dublului malefic. În satul Horlŕ, unul dintre străini împământeniţi aici susţine că acesta ar fi locul care a generat proza fantastică Horlŕ a lui Maupassant, ca şi nebunia scriitorului francez.

Alte referinţe explicite lipsesc, dar se pot ghici uşor. Poezia ermetică din textul căreia comisarul descifrează identitatea ucigaşului trimite deopotrivă la cântecelul folosit ca schemă epică de Agata Christie în Zece negri mititei şi la o celebră naraţiune a lui Karel Capek, Poetul, din volumul Povestiri dintr-un buzunar. Nu cred că i-a rămas necunoscută lui Pablo Tusset nici proza lui Stephen King, Fereastra secretă, beneficiind de o ecranizare care l-a avut ca actor pe Johnny Depp.

Se poate citi romanul ca o reflecţie asupra Hazardului, impecabil demonstrată epic şi explicit formulată: "Între Haos şi Cosmos, între Eros şi Thanatos, între Satana şi Iahve domneşte un stăpân şi mai puternic: Arbitrul care alege sfârşitul fiecărei lupte dintre zeii minori. Ştii cum îl cheamă chiar în mai multe limbi, că ţi-ai dat osteneala să cauţi în dicţionare. Se numeşte Azzardo în italiană, Zuffal în germană, Hazzard în engleză, Zahar în arabă: precum floarea de pe o faţă a zarului, o floare sinistră care-l scotea din joc pe cel care o nimerea."


Un simbol şi două tablouri

Romanul are dublă raportare la tradiţia creştină, prin titlu şi prin principiile de construcţie narativă. Titlul reia formula prezentă pe biletul lăsat de ucigaş: În numele porcului. Chiar din primele capitole, psihiatrul poliţiei îl decriptează asociind religie şi pictură, lingvistică şi simbologie: o formulă "întoarsă" a celei care încheie rugăciunea ("În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh"), echivalarea între porc şi diavol, prezentă în mentalul colectiv, bazată pe corelarea porcului cu ignoranţa şi păcatul, cu desfrâul şi murdăria.

În mai multe puncte-cheie ale romanului se strecoară detalii care formează o veritabilă reţea simbologică, reconstituind semnificaţiile şi valoarea porcului în diferite culturi, de la cea iudaică şi creştină la cea musulmană, de la Antichitatea romană la medievalitate, de la hrană la sacrificiu, de la expresiile pitoreşti la imagistică sau la detaliile de anatomie şi de inteligenţă care dovedesc cea mai mare apropiere de om. Savuroase şi surprinzătoare, informaţiile oferite produc dublă asociere a porcului, cu diavolul şi cu fiinţa umană.

Principiile de arhitectură epică aduc cea mai interesantă insolitare. Tabloul lui Giovanni Bellini, Madona în faţa unui peisaj apare ca laitmotiv suav, Grădina deliciilor de Bosch se regăseşte şi în organizarea narativă, nu doar în cele două comentarii substanţiale, de la început şi de la sfârşit, lămurind miza aproape metafizică a romanului. Primul comentariu îl face psihiatrul Puértolas, cel de-al doilea îi aparţine scriitorului Quique Aribau care îl rememorează în Epilog, ca o confirmare intuitivă că a asistat la împlinirea celor "narate" în celebrul tablou.

Descrierea are valoarea unei mise en abyme: "Panoul cu Paradisul se află în stânga, în centru e Pământul, iar Infernul e plasat în dreapta. Această aşezare de la stânga la dreapta, aşa cum se citesc cărţile sau se privesc benzile desenate, istoriseşte o poveste, povestea unei căderi. La începutul poveştii, omul se găseşte în Paradis, acolo păcătuieşte mâncând din pomul interzis şi e pedepsit, alungat pe pământ; iar de acolo, la capătul unui parcurs infam, omul cade în Infern. Asta e ordinea de lectură aşa cum a stabilit-o autorul. Iar la sfârşitul sfârşitului, în colţul cel mai depărtat şi întunecat, omul semnează un pact cu porcul îmbrăcat în călugăriţă."

Aşadar, În numele porcului ascunde sub aparenţa de policier o ficţiune serioasă despre căderea omului, despre discreţia şi fragilitatea Binelui, despre imposibilitatea de a separa, de a identifica şi de a pedepsi Răul. Romanul cuprinde şi o invitaţie subtilă de revizitare a lui Bosch printr-o o lectură a naraţiunii încifrate în Grădina deliciilor. Ca replică la codul pictural de care a uzat autorul, coperta realizată de Angela Rotaru este extrem de reuşită: porcul negru tranşat în bucăţi, pe fundal roşu având în relief un set de cuţite repetat pe trei rânduri.

Coperta înveleşte provocator noutatea propusă cititorilor: o carte incitantă cu multiple mize şi paliere de lectură a unui autor pentru prima oară tradus la noi, recompensat de premii şi publicat în peste 20 de ţări.