Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Debutul stagiunii muzicale de Dumitru Avakian

Bogat, divers, captivant, atent rostuit... Aşa se arată a fi acest început de stagiune muzicală. Nu numai la Bucureşti!
Grijă pentru calitatea actului artistic. Grijă pentru imagine. în Capitală, la Operă, două momente importante atrag atenţia. Momente de diferită semnificaţie. înainte de deschiderea oficială a stagiunii a fost reluată opera enesciană "Oedipe". în regia atât de complicată, uimitoare, spectaculos paradoxală a lui Petrika Ionescu. Sub bagheta dirijorală a octogenarului Cornel Trăilescu a fost asigurată o bună susţinere muzical-dramatică. în rolul titular a reapărut bas-baritonul Ştefan Ignat, o evoluţie scenică impunătoare, o prezenţă vocală robustă, de impresionantă rezistenţă pe durata întregii seri. Au fost două spectacole îndelung pregătite. Iar rezultatul a justificat susţinerea efortului. A fost aniversată înplinirea unei jumătăţi de veac de la premiera bucureşteană a spectacolului. Prilejul? Prima ediţie, cea din anul 1958 a Festivalului Internaţional ŤGeorge Enescuť. Marele tandem care a construit atunci spectacolul era reprezentat de dirijorul Constantin Silvestri şi de regizorul Jean Rânzescu. Pe atunci, maestrul Stelian Olaru era asistent în ce priveşte pregătirea corului. Astăzi îşi asumă în continuare deplina responsabilitate a edificării acestui important compartiment al instituţiei. După cinci decenii, dintre cei de atunci, a rămas ultimul, în continuare, pe scenă! Cu aleasă demnitate profesională. O confirmare în plus? Ultimul spectacol, cel de sâmbătă seara, cu opera Samson şi Dalila de Camille Saint-Saëns. Un organism dinamic - din punct de vedere muzical, din păcate nu scenic!, un organism omogen, s-a dovedit a fi Corul Operei bucureştene. în rolul titular, tenorul Marius Vlad Budoiu a realizat un rol dificil, construit la dimensiune statuară, bine împlinit în plan vocal şi scenic. Excelent realizat, tabloul muncilor la roata teascului de ulei îţi rămâne întipărit atât vizual-scenic, cât şi la nivelul performanţelor muzicale. Celălalt important eveniment îl reprezintă inaugurarea, în cadrul actualei stagiuni, a ciclului Opera Rara, cu spectacolul "I Capuleti e i Montecchi" de Vincenzo Bellini. Spectacolul a fost realizat de această dată în Salonul Galben, special amenajat, al teatrului, în versiune de concert, cu sumară mişcare scenică. Se deschide astfel calea conceperii producţiilor destinate unui număr restrâns de spectacole, creaţii ce depăşesc în mod obişnuit zona perioadei romantice atât de iubită de marele public. Mă refer la marele tezaur al muzicii baroce, la spectacolele de secol XVII - XVIII, de asemenea la valorile teatrului muzical de secol XX, inclusiv cele ale teatrului muzical românesc post-enescian ce lipseşte cu desăvârşire, de ani buni, din repertoriul primei noastre scene lirice.

La Timişoara colectivul Operei Naţionale a imaginat şi a realizat o deschidere impresionantă a stagiunii. Faust, de Gounod, este un spectacol în reluare. Este un spectacol care a cumulat, de această dată, un număr mare, un număr cu totul valoros de forţe artistice. Dirijorul Jérôme Pillement este o autoritate în domeniul muzicii franceze. îl putem urmări frecvent pe canalul de televiziune ŤMezzoť conducând, spre exemplu, cunoscuta formaţie orchestrală ŤUn Violon sur le Sableť. Este un artist dinamic şi eficient ce colaborează cu marea majoritate a teatrelor lirice din Franţa. De această dată la Timişoara a construit un spectacol dinamic, excelent coordonat în aspectele sale de bază. I-a răspuns un colectiv atent motivat de muzicieni instrumentişi ce ştiu să dezvolte sonorităţi transparente de bună susţinere a vocilor, un cor temeinic coordonat de maestrul Laura Mare. Semnificativ, totodată emoţionant, îmi apare faptul că în acest spectacol au evoluat doi artişti aflaţi în momente total diferite ale carierei lor, anume - în rolul Mefisto - basul Pompeiu Hărăşteanu, personalitate aflată la capătul unei cariere impresionante, şi - în rolul Valentin - baritonul Bogdan Zaharia, un tânăr artist aflat la început de drum. îşi aşează în mod fericit debutul scenic sub directa îndrumare profesională a maestrului Corneliu Murgu. Soprana Leontina Văduva şi tenorul Robert Nagy au susţinut rolurile tinerilor îndrăgostiţi învederând experienţa vocală şi scenică a unei bogate cariere lirice.

Debutul sezonului liric a fost marcat de revenirea la Bucureşti - de această dată la Sala Palatului - a minunatului artist, a tenorului liric José Carreras, în compania Filarmonicii bucureştene, a dirijorului David Gimenez, a celor doi cântăreţi invitaţi, soprana Alexandra Coman şi baritonul Angel Odena. Renăscut în mod fericit din propria-i cenuşă, biruind o boală necruţătoare, Carreras probează în continuare o fervoare, o autenticitate a cântului vecine, îndrăznesc să o afirm, actului de închinare. în zona în adevăr sacră a comunicării artistice. Iar aceasta deşi strălucirea de odinioară a glasului a pălit, deşi acutele spectaculoase de altă dată sunt poziţionate mai jos. A rămas fermitatea adresării, comunicarea ardentă care impresionează în continuare. în cel mai înalt grad posibil. într-un repertoriu deosebit de popular, cel al canzonetei italiene. A fost primit cu entusiasm de un public care a umplut marea sală până la refuz. Este o locaţie depăşită, o sală viciată din punct de vedere acustic şi improprie susţinerii actului muzical-artistic, o incintă care păcăleşte şi malformează percepţia publicului meloman.

La Ateneu? Debutul concertelor Filarmonicii a fost unul în adevăr spectaculos. A coincis cu un al doilea debut, cel al cunoscutului dirijor Cristian Badea la pupitrul primului colectiv simfonic al ţării. Un succes mare pe măsura unui mare opus simfonic care este Simfonia a 3-a de Gustav Mahler, lucrare realizată cu participarea Corului Academic al instituţiei, a Corului de Copii Radio. în simfonicul săptămânii trecute, într-un program de muzică de secol XX, dirijorul Lawrence Foster - un vechi prieten al vieţii noastre muzicale - se dovedeşte a fi în continuare dinamic şi spectaculos, eficient şi inspirator într-o muzică de atmosferă, de pitoresc rafinament timbral, de culoare sonoră... cum sunt opus-urile lui Maurice Ravel, cele patru tablouri ale Rapsodiei spaniole, de asemenea geniala Alborada, spre exemplu. în debutul serii de muzică, primul Concert pentru vioară şi orchestră de Dmitri Şostakovici a beneficiat de evoluţia de o matură aşezare, pe care o dezvoltă tânărul muzician Remus Azoiţei; este o veritabilă simfonie-roman axată pe o dramă teribilă, provenită din Rusia sovietică a mijlocului de secol XX, o dramă narată de vioara solistă, o lucrare de amplă desfăşurare pe care Azoiţei o susţine cu temeinică implicare caracterologică.

Un concert "in memoriam" Ion Voicu - susţinut cu prilejul împlinirii a 85 de ani petrecuţi de la naşterea marelui violonist, în urmă cu ani buni unul dintre directorii Filarmonicii - a fost condus la Ateneu de dirijorul Iosif Ion Prunner.
în Studioul de Concerte din str. Berthelot, debutul stagiunii a fost încredinţat maestrului Horia Andreescu la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Un program dedicat în întregime creaţiei beethoveniene, pe de-o parte, pe de alta, o realizare artistică în adevăr magistrală, au reprezentat elemente de temeinică atracţiozitate pentru un public care a covârşit literalmente Studioul de Concerte al Radiodifuziunii. Eroica, cea de a 3-a simfonie, a fost pe cât de emoţionantă, pe atât de surprinzătoare. Căci un artist autentic nu conteneşte a ne surprinde, a ne atenţiona asupra unui nou unghi - posibil şi acesta - din care poate fi observat un opus îndeobşte bine-cunoscut. Nu consistenţa păstoasă a sonorităţilor orchestrale, ci vivacitatea interioară a muzicii, claritatea, dinamica constructivă, mobilizatoare, a sonorităţilor orchestrale, pare să-l fi captivat în primul rând pe Andreescu în realizarea acestui atât de circulat până la saturaţie, în versiuni comune, opus beethovenian. A fost o versiune inedită la care muzicienii ansamblului au aderat cu temeinică participare. în spiritul aceleiaşi atitudini a fost acompaniat şi marele opus solistic care este Imperialul beethovenian, realizat de cunoscutul pianist Gerhard Oppitz în limitele unui echilibru tipic german al expresiei, a unei reţineri interioare atent zăgăzuite ce a permis arareori zbo­rul inspirator al imaginaţiei.

"Marile spirite se întâlnesc", ne aminteşte un vechi dicton francez. La fel se întâlnesc, deloc întâmplător, şi marii noştri muzicieni. Creatorii, compozitorii importanţi îşi întâlnesc muzicienii performeri de potrivit calibru artistic. Zilele trecute, Muzeul Naţional "George Enescu" i-a dedicat compozitoarei Doina Rotaru un întreg concert, prima manifestare de acest fel a actualei stagiuni camerale dedicate muzicii româneşti, concerte găzduite ca şi în anii trecuţi în Aula Palatului Cantacuzino. Iar concertul - lucrări mai noi, lucrări scrise cu ani buni în urmă - a fost posibil graţie acestei neasemuite dăruiri întru muzică pe care o probează nu de azi, nu de ieri, minunaţii muzicieni care constituie astăzi formaţia instrumentală Trio ŤContrasteť, anume flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, percuţionistul Doru Roman, pianistul Sorin Petrescu.

Şi pentru că aminteam la începutul acestor rânduri că diversitatea reprezintă una dintre caracteristicile actualului început de sezon muzical, trebuie salutată iniţiativa organizării recentului Festival de Muzică Veche, rezultat al colaborării dintre asociaţia "MedievalPraxis" şi canalul TVR Cultural. Muzică barocă transilvană, muzică psaltică de tradiţie bizantină, muzică veche românească de tradiţie lăutărească, recitaluri de orgă şi de clavecin, ansambluri sosite din Cluj, din Budapesta, din Berlin, muzicieni bucureşteni pasionaţi de incursiuni în cultura secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, au definit pe ansamblu zone de special interes artistic. Un profesionalism ferm exprimat în coordonarea artistică a muzicii dedicate creaţiei concertante pentru clavecin a lui Johann Sebastian Bach, probează, spre exemplu, Fernanda Romila; este un tânăr muzician dedicat cu nobilă fervoare promovării valorilor muzicii baroce. Şi nu este singura. Nu pot să nu observ faptul potrivit căruia în contextul bucureştean actual începutul de stagiune muzicală tinde a aduce un exemplar respect al valorilor, aspect care ar deveni benefic inclusiv în plan social; de s-ar manifesta în mai multe sectoare ale vieţii noastre cotidiene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara