Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
De profesie reporter de Angelo Mitchievici

Fixeur (2016)

Regizor: Adrian Sitaru; Scenariul: Claudia Silişteanu, Adrian Silişteanu; Cu: Tudor Istodor, Mehdi Nebbou, Diana Spătărescu, Nicolas Wanczycki; Genul filmului: Dramă; Durată: 98 minute; Premiera în România: 27.01.2017; Produs de: 4 ProofFilm; Distribuit în România de: Domestic Film.

Fixeur, titlul filmului lui Adrian Sitaru, este împrumutat limbii franceze şi denumeşte un asistent pe lângă un reporter, un fel de stagiar, cel care dă telefoane, contactează persoanele implicate, aranjează întâlnirile etc. cu alte cuvinte învaţă meseria alături de un profesionist şi-i netezeşte drumul. Asta este Radu (Tudor Istodor) care lucrează la AFP (Agenţia France-Press), un fixeur pe lângă reporterul francez Axel (Mehdi Nebbou), însoţit de cameramanul Serge (Nicols Wanczycki) în investigaţia jurnalistică pe care aceştia o întreprind cu privire la reţelele de trafic de persoane. Mai precis, AFP a descoperit o pistă, o adolescentă de 14 ani din România, prinsă împreună cu un client care nu-i cunoştea vârsta şi repatriată, poliţia investigând cazul în încercarea de a destructura reţeaua de traficanţi de carne vie. Miza lui Radu este acceea de a traversa perioada de probă şi de a fi angajat ca reporter din partea AFP pentru România, dispune de relaţii în sistem, are prieteni sus-puşi, dar şi colegi francezi carel apreciază, cu care a lucrat şi cărora le oferă exclusivitate pe anumite subiecte. Radu are şi familie, un băieţel pentru care este tată vitreg şi pe care-l creşte alături de prietena sa. Dificultăţilor profesionale li se adaugă dificultăţile legate de educaţia fiului care se pregăteşte pentru un concurs de nataţie. Radu îi urmăreşte atent performanţele, încearcă să-l stimuleze pentru a obţine un rezultat maxim fără a ţine cont de sensibilitatea copilului, punând asupra sa o presiune faţă de care băiatul se revoltă instinctiv. Cele două planuri vor fi puse în paralel, tatăl întâlneşte o problemă de familie faţă de care nu poate rămâne insensibil, tot un copil, adolescenta Anca (Diana Spătărescu) a încăput pe mâna unor traficanţi de carne vie în absenţa unui tată dintr-o familie cu mulţi copii unde mama este cea care suportă singură dificultatea creşterii lor. În fapt, această dimensiune familială alimentează subteran emoţiile şi reacţiile pe care le dezvoltă Radu. Adrian Sitaru reuşeşte să investigheze cu mare atenţie un mediu profesional, cel al reporterilor profesionişti care îşi urmăresc subiectele cu abilitatea unor vânători. Filmul său are ceva dintr-un documentar observaţional şi inevitabil creează uneori efecte de mise en abyme. Adrian Sitaru este însă preocupat de a lansa o dezbatere, de a pune în mişcare resorturi psihologice, reflexe mentalitare şi dileme morale. Ilegitim este în cel mai înalt grad reprezentativ pentru ceea ce urmăreşte în film Adrian Sitaru, doar că accentele puse acolo nu mai sunt la fel de puternice în Fixeur şi pentru că situaţia este mai puţin „scandaloasă”. De aceea filmul trece de la scenele de familie la cele profesionale, pentru că background-ul familial este cheia rezolvării unor situaţii în plan profesional şi invers. Aş zice că acest fapt nu aduce nimic nou. Cazul adolescentei abuzate şi repatriate îi oferă lui Axel un caz. Firul documentării este urmărit cu atenţie, echipa formată din Axel, Serge şi Radu face o escală la familia fetei unde o filmează pe mamă într-un apartament strâmt şi mizer. Întrebările sunt puse gradat, de la cele banale care creează o uşoară destindere şi acomodare, la cele cu un puternic impact emoţional. Axel este un profesionist, inteligent, calculat, detaşat. Radu îi serveşte ca traducător, însă tirul interogaţiilor are o precizie remarcabilă. În câteva minunte, camera a surprins nu atât în răspunsuri, cât în tăceri culpabile şi mimică ceea ce dorea. Cei trei se izbesc însă de un adversar puternic în maica stareţă care conduce un aşezământ monahal unde sunt adăpostiţi minorii abuzaţi. Cu nicun chip, cei trei nu reuşesc să o convingă să-i lase să discute cu Anca. Dialogul pune încă o dată în evidenţă abilitatea de comunicator a lui Axel şi pasiunea cu care Radu se investeşte în acest proiect. Păstrându-şi calmul, după fiecare contraargument, Axel revine cu unul nou, dintr-un alt unghi de abordare, trecând de la politeţea plină de graţie la ironia muşcătoare, mai ales atunci când i se răspunde cu o doză de ironie. Secvenţa transcende dezbaterea morală, ea reprezintă un duel verbal între două persoane inteligente, mobilizate de motivaţii diferite, un mic joc de putere pe care maica stareţă îl susţine direct în limba franceză. E un interesant joc de perspectivă pe care-l face aici Sitaru, dincolo de orice morală, cei implicaţi se află într-un raport de putere. S-a intervenit pe lângă directoarea aşezământului pentru a accepta un dialog, maica stareţă demonstrează jurnaliştilor că ea deţine controlul pe acest teritoriu şi că poate face abstracţie de intervenţia venită de sus. Merită atenţia zâmbetul ei şi satisfacţia de a repurta o victorie în faţa acestor jurnalişti. În Bistriţa, oraşul unde fata îşi făcea studiile, violenţa e la ea acasă, şi fără voia lor jurnaliştii au parte de un episod brutal cu doi huligani. Ceea ce revelează ancheta jurnalistică este amplitudinea fenomenului infracţional, o serie de complicităţi uneori abia palpabile, sugerate. Însă nu aceasta e miza filmului, ci miza jurnaliştilor francezi. Interviul cu Anca se doreşte a fi punctul culminant al filmului. Fata face un gest care-l bulversează pe tânărul stagiar şi-l determină să solicite colegilor francezi suspendarea interviului. Trebuie spus că Diana Spătărescu, actriţa care o joacă pe tânăra prostituată, face un rol excelent. Este prima şi ultima confruntare dintre el şi aceştia. Este nevoie de întreaga forţă de persuasiune a lui Axel în care se strecoară şi ameninţări voalate pentru ca acesta să accepte să-l asiste la luarea interviului. Încă o dată, dezbaterea morală ocupă prim-planul filmului, cu deosebire că reacţia lui Radu e genuină, e spontană, un reflex de apărare. Radu realizează foarte bine ceea ce profesionistul Axel îi comunică, ceea ce până atunci nu a intrat niciodată într-un plan al conştiinţei şi anume că la rândul lor jurnaliştii se folosesc de victimă, sunt manipulativi şi cinici. Pretenţia lor de a salva alte fete oferind un studiu de caz e demontată uşor de maica stareţă. În acel moment Radu nu are niciun scrupul, ceea ce-l convinge este reacţia victimei. Radu realizează abia atunci ceea ce într-un fel ştia de la bun început fără a fi afectat de asta şi anume că prezenţa jurnaliştilor comercializează o experienţă traumatică, expunerea acestei fete nu o ajută direct, intrarea în intimitatea dureroasă a traumei fără a avea competenţa unui specialist conduce la o adâncire a ei. Iar gestul fetei îl identifică simbolic cu cei care au abuzat-o, cu clienţii cu care are de-a face. Anca nu mai poate construi o altă relaţie cu un bărbat aflat într-o maşină decât aceea distorsionată dintre clientul ocazional şi prostituata care oferă un serviciu sexual contra cost. Jurnaliştii nu asumă nicio responsabilitate, cunosc regula jocului, intră şi ies neafectaţi din vieţile pe care le intersectează preţ de un interviu. La ce bun? Iată una dintre interogaţiile care rămân în filmul lui Sitaru. Finalul filmului aduce o reconciliere cu fiul său, lecţia primită de tată se reflectă benefic în schimbarea strategiei educaţionale. E o închidere onestă şi previzibilă a filmului, un bun exerciţiu marca Adrian Sitaru, dar fără nimic nou.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara