Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
De la Viena la Berlin, un vast spaţiu al culturii de Dumitru Avakian


Nu de azi, nu de ieri, spaţiul landurilor de limba germană - indiferent că ne aflăm în Austria, Germania sau în Elveţia - se dovedeşte a fi în continuare un spaţiu al culturii, al artei. De mai bine de cinci secole, morala lutheranis­mului protestant a intronat cultul muncii, cultul muzicii drept mijloc de socializare, de apropiere între oameni; aşa cum, în diocezele romano-catolice, filiera latinităţii a contribuit la cultivarea unei anume subţirimi de natură aristocratică a spiritului, aspect pe care îl dovedeşte prioritar mediul intelectual-artistic vienez, spre exemplu.

Astăzi, contrar unei atitudini distant aristocratice îmi pare a se orienta suflul cel nou pe care îl aduce secolul XX, după primul şi mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial; mă refer la democratizarea relaţiei dintre instituţiile de cultură, de artă, dintre muzee, şi colectivitatea locală; iar aceasta inclusiv de la nivelul primelor vârste şcolare. Grupurile de copii, de şcolari, de adolescenţi, conduşi prin muzee de la un tablou la altul, urmărind explicaţii ale profesorilor, ale ghizilor, grupurile de studenţi urmărind în faţa unui grup statuar o anume tematică, sunt aspecte ce constituie în ansamblu un fapt cotidian. Am aflat cu uimire că palatele vieneze, de asemenea, sediile somptuoase ale celor aproape trei zeci de sectoare ale oraşului, dispun împreună de aproximativ 300 - da, trei sute! - de săli publice de concert în care se cântă periodic. Totul ne dezvăluie existenţa unui sistem coerent de a transfera, de a aduce în contemporaneitate, valorile umaniste ale trecutului la nivelul percepţiei cetăţeanului activ al generaţiilor de azi, de mâine. Printre primii a făcut-o în mod manifest, cu un secol în urmă, Albert Barnes dintr-o localitate măruntă din Pennsylvania, de lângă Philadelphia; a făcut studii în domeniul chimiei în Germania; a dobândit o avere uriaşă inventând un medicament antimicrobian. A cumpărat un imens tezaur de valori, în mod special în domeniul artelor plastice, mai ales pictură franceză din zona impresionismului, zeci şi zeci de tablouri semnate de Matisse, Césanne, Renoir... Le-a dăruit comunităţii locale condiţionând utilizarea fondurilor colecţiei de organizarea unui program social educaţional în favoarea copiilor localnici. Am vizitat colecţia în câteva rânduri; este una dintre cele mai mari tezaure de artă europeană de pe întregul continent nord-american. Urmează a fi transferată într-un local nou, cu spaţii generoase de expunere, în capitala statului, la Philadelphia.

În ultimii zeci de ani direcţiile de acţiune ale multor instituţii de cultură, ale celor artistice, de spectacole, se manifestă în mod explicit inclusiv la nivel social; se manifestă de o manieră percutantă chiar în plan politic. Cu numai câţiva ani în urmă, la Viena, am avut prilejul de a asista la Burgtheater la un spectacol, o coproducţie realizată în colaborare cu Opera de Stat, o montare a operei mozartiene Răpirea din Serai. Era, în fond un veritabil manifest-pamflet ce milita deschis împotriva intrării Turciei în Uniunea Europeană; în baza textului original în limba germană, adaptarea scenică urmărea o problematică binecunoscută în zilele noastre; terorism, reţineri de persoane, răpiri, eliberări; un întreg pachet al acţiunilor de acest fel. Textul muzical mo­zar­tian era însă redat cu maximă fidelitate. Cu totul recent, cu câteva săptămâni în urmă, la Berlin, în partea istorică, de est, a oraşului, la Opera de Stat de pe bulevardul "Unter den Linden", am avut prilejul de a asista la premiera operetei vieneze Liliacul de Johann Strauss. Faptul că directorul artistic al instituţiei este, de ani buni, Daniel Barenboim, faptul că Zubin Mehta se afla la pupitrul dirijoral al producţiei, aduceau garanţii importante. Din punct de vedere muzical spectacolul era absolut valabil; lipsea, poate, savoarea vieneză a muzicii. Din punct de vedere scenic, regizorul Christian Pade a încercat o translaţie în contemporaneitate; realizarea se dovedeşte a fi sărăcăcioasă, stearpă, lipsită de imaginaţie. Mai mult decât atât, momentele centrale ale spectacolului, balul oferit de prinţul Orlofsky, feeria muzicală a mişcării valsului vienez... se petrecea de această dată într-o sordidă discotecă animată de membrii unei trupe de dansatori rapp! Reacţiile de stupoare ale publicului nu au întârziat a se manifesta. Spectacolul a fost literalmente huiduit de o mare parte a celor prezenţi. O altă parte aplauda frenetic isprava regizorului; ...care nu a înţeles că orice inovaţie trebuie să aibă o logică, că există o compatibilitate stilistică firească între dans şi muzică; ...că o adaptare forţată poate aduce, eventual, o siluire a bunului simţ. Mai ales atunci când se urmăreşte a flata gustul unui public mai puţin educat, dar rebarbativ în manifestările sale.

Ce se mai poate urmări la Viena, la Opera de Stat, sau la Deutsche Oper Berlin, cealaltă importantă instituţie de acest gen din capitala federală a Germaniei? Evident, Mozart. Găseşti săli arhipline inclusiv la spectacolele care au avut premiera cu multe stagiuni în urmă. Căci Mozart se constituie într-o condiţie sine qua non a existenţei cotidiene. Aş spune că aduce igiena zilnică. Spirituală şi profesională. Atât pentru muzicienii performeri, cât şi pentru publicul meloman. Cum este firesc, după un mare număr de reluări, spectacolele îşi pierd prospeţimea, dinamismul iniţial. Dar se desfăşoară în continuare în limitele unui profesionalism acceptabil, nivel de la care nu se coboară; nici în scenă şi nici în orchestră. Mă refer la o producţie mai veche cu Flautul fermecat, un spectacol pe care Opera din Viena îl găzduieşte de ani buni. Este o montare ce dispune de o arhitectură scenică de tip "science fiction" ce te proiectează în viitor. Dar relaţiile dintre personaje îşi păstrează funcţionalitatea firească. Contrastul privind tipologia elementelor scenice, costume - decor, determină aici tensiunea raporturilor imaginate de regizorul Marco Arturo Marelli. Pe de altă parte la Berlin, la Deutsche Oper, Nunta lui Figaro este un spectacol bine cântat, bine condus de dirijorul Cornelius Meister. Este şi acesta un spectacol vechi, realizat în baza imaginaţiei - aş numi-o - veştejite, a fostului director al instituţiei, regizorul Götz Friedrich. Ne aducem aminte, este autorul coproducţiei Viena-Berlin a Oedipe-ului enescian, un regizor care - iată, şi de această dată! - pre­feră să abrevieze textul origi­nal al muzicii pentru a-l a­dapta viziunii sale regizorale. Friedrich nu şi-a pus problema de a crea o montare care să servească muzica. Aşa cum a tăiat din textul enescian, tot astfel l-a scurtat şi pe cel al lui Wolfgang Amadeus, text pe care l-a servit, şi pe acesta, cu destulă lipsă de imaginaţie.

Şi totuşi, la Opera de Stat din Viena, în luna noiembrie, în ultimele momente ale directoratului lui Ioan Holender - de această dată sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst, întregul ciclu al teatralogiei wangeriene Inelul Niebelungului, a putut fi urmărit în două rânduri. Pe aceeaşi scenă, în aceleaşi săptămâni poţi urmări Salomea de Richard Strauss, dar şi una dintre creaţiile musical-dramatice importante ale secolului XX, anume opera lui Dmitri Şostakovici, Lady Macbeth din Mzensk. In plus, pe perioade determinate în timp, în ultimii 10 ani, instituţia comanda câte o nouă cortină ce este expusă în debutul spectacolului. Cea actuală, decorativă, pictată în stilul figurativ al perioadelor de tinereţe ale lui Picasso, îi aparţine plasticianului Franz West.

Alte evenimente culturale vieneze?Sunt expoziţiile sezoniere. Sunt fabuloase. La Albertina, până în prima decadă a lunii ianuarie, sub genericul "Pictând lumina" poate fi admirată o extinsă, excepţional de bine documentată, expoziţie dedicată Impresionismului din picture franceză. Scotocind prin colecţii, muzeografii de la celebrul "Kunsthistorisches Museum" au organizat o expoziţie ce nu te poate lăsa indiferent, anume "Senzualitatea feminină flamandă"; ...în creaţia lui Rubens, a plasticienilor din cercul său. Peste drum, în Cartierul Artelor, la MuMoK, la Muzeul de Artă Modernă, poţi urmări o expoziţie de specială atractivitate organizată sub genericul "Teste ale sex-ului în arta Europei de Est", din perioada totalitarismului; inclusiv în România. De la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti a fost împrumutat celebrul în epocă tablou al maestrului Corneliu Baba, intitulat Oţelarii.

La Berlin? Am fost martorul unei evoluţii concertante de inedită atracţiozitate reprezentată de duo-ul violoncelistic Cătălin Ilea, minunatul muzician originar din România, actualmente profesor al Universităţii de Arte din Berlin, şi foarte tânărul Constantin Siepermann. I-am audiat în momentul de debut al unui vernisaj organizat de una dintre numeroasele galerii de artă plastică contemporană germană; au cântat piese de aleasă virtuozitate. Interesul special al momentului l-a constituit faptul că în cazul celor doi muzicieni, bunic şi nepot, diferenţa de vârstă de mai bine de cinci decenii, relaţia muzicală de excelentă comunicare, au sporit savoarea unei apariţii apreciate călduros de o numeroasă asistenţă.

Dar noutatea actualului sezon berlinez o reprezintă redeschiderea ultimului lăcaş de cultură de pe "Insula Muzeelor", de pe Sprea. Bombardată în timpul războiului clădirea a fost lăsată în paragină de autorităţile R.D.G.-iste; risca să fie demolată. Şi totuşi, un proiect costisitor de aproape 240 de milioane de euro a venit să salveze construcţia. în exterior a fost refăcută fosta faţadă. în interior restaurarea a urmat o îmbinare savantă, de un excepţional bun gust, a înfăţişării celei vechi a muzeului cu liniile unor trasee arhitecturale simple, moderne, perfect funcţionale. "Neues Museum" găzduieşte astăzi colecţia de artă egipteană antică, inclusiv celebrul cap al lui Nefertiti ce datează din sec. XIV î.Ch. I-a fost rezervată o încăpere separată; în imediata vecinătate este expusă înfăţişarea sculpturală a celebrului mecena James Simon, cel care a finanţat săpăturile de la Amarna. Tot aici poate fi admirată şi o bogată colecţie de artă neolitică printre exponatele căreia am recunoscut un impresionant vas al culturii Cucuteni. Incheind bilanţul cheltuielilor edilii Berlinului au aflat că pentru construcţia şi amenajarea muzeului, din cele peste 200, au fost folosite doar 180 de milioane de euro! Unii ştiu să-şi gospodărească mijloacele.