Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
De la super-bebe la sub-părinţi de Horia Gârbea

Împrejurări personale m-au făcut să mă apropii în ultimele luni de un segment al presei pe care îl ignoram complet: revistele pentru viitori şi recenţi părinţi. Dorinţa de informare şi sfaturi utile m-au făcut să parcurg multe numere ale unor publicaţii precum Superbebe, Mami, Familia mea, Ioana - copilul meu devenită Ioana - visul copiilor etc. Prima observaţie care se impune este că aceste reviste, editate de trusturi diferite au o unitate de stil, ilustraţie şi conţinut care face practic inutilă parcurgerea mai multor titluri ba chiar, după un anumit timp, aceeaşi publicaţie se repetă. Jumătate din spaţiu e afectat reclamei produselor de profil ceea ce, paradoxal, e partea cea mai interesantă pentru un novice în ale biberoanelor, alimentelor şi altor accesorii pentru copii sub 5 ani.
Restul e compus din articole de consiliere medicală, psihologică şi culinară extrem de diluate şi de nehotărîte. Pentru că nimeni nu-şi poate asuma riscul în caz că sfatul are efect opus. Practic, concluzia tuturor e că trebuie să apelezi la medic sau la specialist. Aşa încît la ce bun să iei revista?
Cele "15 remedii naturiste împotriva tusei" sînt exemple de terapii neangajante şi dublate de precauţii. De exemplu, e bine să bea copilul miere, dar aveţi grijă să nu fie alergic la miere. E minunat să facă o cataplasmă cu muştar sau smîntînă dar "fireşte doar dacă are răbdare". Majoritatea sfaturilor medicale au un carater ridicol. Singurele sfaturi utile sînt cele date de medici la întrebări punctuale ale cititoarelor, dar acestea sînt extrem de puţine. Problema articolelor este că miezul lor de sens provenit de la experţi este diluat de autori care sînt nişte gazetari cu lexic şi gramatică precare. Exprimarea e confuză, ambiguă, asezonată cu diminutive şi fraze de umplutură. Ceea ce e jalnic şi concomitent hazliu este că bietele cititoare care se adresează revistelor împrumută aceste şolticării stilistice. Ele nu doar strică limba, ci pervertesc sensul. În articole, ca şi în scrisori e vorba de "bebelul" sau "bebeii" cititoarelor (todeauna la masculin, nu e clar de ce "bebela" sau "bebelele" lipsesc). Cititoarea simona (cu s mic, sîntem ca pe un forum web... dar sîntem totuşi într-o publicaţie!) întreabă: "Bebeul meu are trei luni. Mănîncă doar suculeţe. Pot să îi dau şi mîncărică... supiţe?". La această dulce chestiune, panicoasa răspunde negativ, dar geannyna recomandă "nectarină cu brînzică". În rest "piticuţul papă din castronel" ceea ce e valabil doar pentru "bebei peste 7 luni". Un sfat delicios vine de la Silvia din Braşov: "Dacă îi dai lui bebe mîncărică din borcănelele acelea mici, nu le arunca. Eu (Silvia, n.n.) pictez (pe ele) tot soiul de animăluţe sau floricele".
Reţetele culinare sînt de o banalitate exasperantă, fiind inutile pentru orice adult care e în stare să fiarbă o supă. Şi cum ar putea fi altfel? O cititoare din Tîrgu Secuiesc trimite o reţetă "pentru copilaşi mărişori, cărora nu le lipseşte pofta de mîncare". E de subînţeles că pentru "bebeii mititei" şi mai fără apetit, nu merită nici să te apuci. De fapt, e o banală dar excelentă supă de roşii.
Altfel, după aceste reviste, fără deosebire de editor, totul e permis dacă nu e cumva interzis şi în orice acţiune cît de simplă se va manifesta prudenţă şi se va cere sfatul medicului sau al soacrei. Un fapt bizar: deşi apar într-o ţară declarat creştină (statistic 95 la sută), revistele cu pricina omit cu superbie super-bebească "aspectul", părînd că sînt tipărite în Steaua Sirius convertită definitiv la taoism. Rubricile permanente de tipul "ce faci dacă..." sînt defalcate pe ani. E puţin probabil că, dacă "şi-a spart capul" între doi şi trei ani, vei face cum scrie la revistă, exceptînd ideea de bun-simţ de a chema Salvarea. În schimb "dacă şi-a pierdut jucăria", caz tratat pe două pagini ample, ilustrate cu "bebei" trişti de Mami, eu aş proceda după exemplul părinţilor mei: i-aş cumpăra alta. "Fii mai atent cu următorul obiect" recomandă Mami. Exact asta îmi spunea şi maică-mea cînd trăgeam mîţa de coadă la propriu, înainte să ajung s-o fac la figurat, şi ea "se pierdea" în peisaj. Dintre toate revistele de gen, foarte asemănătoare, Superbebe se distinge prin numărul cacofoniilor, agramatismelor şi frazelor confuze. Un reportaj despre Păpuşa Barbie este rescris sau tradus îngrozitor după sursele indicate de altfel onest. Cele "10 sfaturi" sînt numite astfel în mod total impropriu - nu cuprind nici un sfat propriu-zis. Dacă eşti înaltă, afirmă revista, s-ar putea să ai surpriza să devii mamă de gemeni. Dar dacă ai citit revista şi ai aflat asta, nu mai e nici o surpriză. Sau nu? Un aparent doct articol discută cînd este momentul să devii mamă. Te-ai aştepta la păreri pro şi contra, dispute, sondaje de opinie. Ei aş! Concluzia vine din start: fiecare cînd "simte că e momentul prielnic". Dacă n-ai fi dat bani pe revistă ca să citeşti acest truism, el ţi-ar merge la inimă sau chiar mai jos! Dar trebuie să aflăm ce este un "superbebe" în concepţia revistei omonime şi în cea implicită a celorlalte. Simplu: un superbebe e copilul unei vedete care pozează cu el în braţe. Vedetă TV, politică, economică, sportivă, oricum un personaj mediatizat. De pildă Diana Lăscărescu (?!) care nu a ratat nici o publicaţie de gen, Laura Badea sub titlul sinistru "O floretă şi un ghemotoc", Iuliana Marciuc etc. Copilul meu sau al dumitale sînt probabil nişte sub-bebe. Ceea ce este oarecum justificat de faptul că noi, ca nişte sub-părinţi, cumpărăm revista şi ne uităm în gura ei. Mă opresc aici întrucît o afirmaţie pusă în chenar în Superbebe mă înfioară: Imaginaţia (copilului n.n.) urmează puterea exemplului. O imaginaţie ce urmează "puterea exemplului" este pentru mine ca adult şi pentru orice real sau potenţial copil ceva absolut monstruos, incompatibil cu civilizaţia. Închid revista şi o arunc cu grijă, deşi copilul e departe de a şti să citească.
În ceea ce mă priveşte, dacă pot să-mi îngădui un punct de vedere personal, nepervertit de "bebei şi mîncărici", întîlnirea cu fiul meu, Tudor, m-a marcat cu totul altfel decît prezumă publicaţiile discutate mai sus. Nu pot să îl asociez cu nimic omenesc: seamănă cu o vietate extraterestră sau cu un înger. Iubitor de comunicare şi afabil cum mă aflu, nu găsesc între noi nici un cod. "Păşesc ca pe o altă planetă", vorba poetului. Pisica a vrut să-l miroasă. S-a ridicat pe marginea patului şi s-au privit intens: ea holbată de uimire, el senin şi arogant. Mîţa s-a retras tiptil trei paşi, apoi a fugit îngrozită, ca un om care s-a convins că a văzut o stafie. Cînd doarme, mai ales, noul venit are o activitate intensă: clipeşte, vorbeşte într-o limbă necunoscută şi face gesturi largi şi precise adresate unei lumi invizibile pentru mine. Îi pun un cîntecel de Schubert şi îl "critică" dirijînd în contratimp cu mişcări categorice.
Nu îmi inspiră deloc fragilitate şi duioşie, ci forţa unei entităţi care beneficiază de avantajul Necunoscutului. Cînd îl strig pe numele lui omenesc, îmi zîmbeşte de sus, cu o ironie devastatoare, ca să simt întreaga mea lipsă de fantezie. Indiferent ce mi se va mai întîmpla în viitor, aceste zile de iarnă vor rămîne pentru mine sub semnul întîlnirii, pentru prima dată, cu o creatură inexplicabilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara