Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
De la arsenal la ofrande de Liviu Dănceanu

Fără doar şi poate inima Moraviei bate cel mai regulat la Kromeriz. Şi nu întâmplător aici are loc la fiecare sfârşit de cireşar sărbătoarea muzicii şi artelor vizuale, numită simplu "Forfest". O inimă ce pompează de nouă secole încoace (oraşul este atestat încă din 1107) sânge artistic mereu proaspăt şi nutritiv. Întotdeauna, se pare, la Kromeriz instituţia mecenatului a funcţionat impecabil, pilduitor. Şi pe vremea lui Bruno Schauenburk (care în 1260 a ridicat localitatea la rangul de oraş), şi pe cea a lui Karel Liechtenstein (care în 1664 a restaurat cetatea iniţială, transformând-o într-un superb edificiu baroc). Până şi astăzi, chiar dacă într-o nuanţă de, să zicem, pianissimo, există iubitori de artă care investesc în proliferarea unor programe vitale pentru durarea efigiei de oraş eminamente cultural. Într-un fel, Kromeriz-ul seamănă cu Sighişoara noastră, numai că, spre deosebire de urbea transilvană, localitatea moravă este dichisită cu obstinaţie, dereticată cu acribie şi îmbrăcată permanent în straie festive. Festivalul "Forfest" nu face altceva decât să-i invite pe localnici ori pe numeroşii turişti ce forfotesc în zonă să se înfrupte atât din arsenalul băştinaş de valori muzicale, arhitecturale şi plastice, cât şi din ofrandele aduse din depărtări de artiştii veniţi spre a-şi împărtăşi experienţele proprii. Când ai o catedrală gotică precum St. Maurice Church, dominată de regimul sever al volutelor şi consolelor, de graţia vitraliilor, de belşugul cromatic al decoraţiunilor interioare, ori o bazilică în cel mai neaoş stil baroc, aşa cum este St. John Baptist Church, cu sobrietatea distinctă a volumelor şi unghiurilor, cu austeritatea cu iz de seminar sau chiar de preventoriu a atmosferei locale, nu poţi să nu te bucuri şi de recitaluri de orgă, de vioară, dar şi de ansambluri camerale, mărturisite de protagonişti cu o semeaţă notorietate. Altfel spus, ctitori ca Stanislav Thurzo, Stanislav Pavlovsky, Ignac Josef Cyrani sau Antonin Arche, care au construit şi re-construit clădirile respective, vor atrage nestingheriţi interpreţi de talia cehilor Katerine Chrobokova şi Milan Pal'a, germanului Ruth Forsbach, francezului Vincent Rigot, ori a scoţienilor din Inchcolm New Music Ensemble. Când posezi un castel ca The Archiepiscopal Chateau, cu impozanta lui sală a tronului, devenită Assembly Hall, cu împănata alură cinegetică a sălii de jocuri (totodată fumoar), în prezent Hunting Hall şi, nu în ultimul rând, cu generoasa lui pinacotecă adăpostită în somptuoasa Art Gallery, poţi să speri la colaborarea unor invitaţi de marcă ce populează lumea muzicii contemporane: Daniel Kessner (compozitor şi flautist, reprezentant exponenţial al echipei de muzicieni de la California State University-Northridge), Dolly Kessner şi Elena Letnanova (ambele pianiste, prima, şefă de departament la Moorpark College, Los Angeles; cea de a doua, personalitate proeminentă a şcolii interpretative slovace), Richard Kravchak (oboist american, profesor la Dominguez Hills), Theofilos Sotiriades (saxofonist grec, creator de diverse ansambluri şi reuniuni muzicale), Stella Maris (soprană franceză, deosebit de activă în promovarea muzicii noi), Eva şi Pavla Francö (mamă şi fiică, ambele violoniste şcolite la Royal School of Music din Londra), Nicolas Zourabichvili (compozitor gruzin, naturalizat francez, ce cultivă în special dimensiunea sacră într-un accesibil ethos modal), Stepanka Kutmanova (violoncelistă cehă deţinătoare a unui repertoriu mai puţin uzitat, ce conţine opusuri de Samuel Barber, Kurt Anton Hueber sau Wolfram Wagner), Petr Matuszek şi Marketa Dvorakova (el, bariton, ea, mezzo-soprană, ambii slujitori fideli ai creaţiei vocale din ţara lor, Cehia), Trio Persona (Natalie Grossmann - flaut, Filipe Freitas - oboi şi Joana Vieira - pian, soli din Portugalia care însă au restituit o singură lucrare portugheză: Tres Visoes Misticas de Sergio Azevedo), în sfârşit Moravian Madrigalists (cor de cameră condus cu un bun simţ al modulaţiilor dinamice şi al proporţiilor armonice de Radek Dockal, cel ce a deschis firesc, dezinvolt festivalul). Să nu credeţi însă că "Forfest"-ul este o împărăţie exclusivă a artei sunetelor. Se înfruptă din ofertele manifestării inclusiv servitori devotaţi ai artelor vizuale. Bunăoară, în acest an, la Galeria Artuš, ne-am putut delecta cu limbajul gestual abstract, subordonat realului şi perfect controlat, în special în zona cromaticului care reverberează, duios şi sensibil, cu muzica spectrală, al pictorului romaşcan Iosif Haidu. De altfel, prezenţa românească a fost una de anvergură, remarcabilă prin consistenţa proiectelor derulate aici. E suficient, cred, să amintesc două dintre ele: "Grădina muzicii româneşti" şi "Exerciţii de admiraţie" care au facilitat contactul tărcatului public de la Kromeriz cu noua componistică românească (Ştefan Niculescu - Sextuplum, Dan Dediu - Gothic Concerto, Liviu Marinescu - Motto perpetuo), dar şi cu posibilele surse propriu-zis muzicale ale acesteia (Ioan Căianu - Dans din Nires, Francois Rouschitzki - Chanson vallaque, George Enescu - Lăutarul). Apropo de Liviu Marinescu: fostul student al Academniei de muzică din Bucureşti devine neîndoielnic una dintre vocile cele mai autorizate ale muzicii americane, de la care preia unele ticuri şi formule componistice, dar şi tupeul de a distila varii detente creatoare, într-un tot în care orice este posibil. Şi cum nici "Forfest"-ul nu emană prea multe imposibilităţi, am asistat la momente (e drept, nu prea multe) de derută managerială ori de blocaj organizatoric. Aşa se întâmplă când un festival se rezumă din punct de vedere al travaliului şi al strategiei la o afacere de familie. Zdenka şi Vaclav Vaculovic, în absenţa unui grup de lucru care să preia şi să execute impulsurile de la centru, nu vor putea netezi suprafeţele festivalului, oricâte bune intenţii ar investi în substanţa acestuia. Mai ales că vocaţia lor esenţială este alta: Zdenka, o fină şi sensibilă violonistă, promotoare ferventă a muzicii contemporane ceho-slovace; Vaclav, un pictor cu accente monumentale care, în viziunea criticului american George Kubler, practică un fel de "Shape of time", ca un lanţ de relaţii conştiente între lucrări distanţate în timp şi spaţiu. Dar dincolo de aceste inevitabile hiatusuri organizatorice, festivalul s-a derulat lin şi senin, în baza unui raţionament invulnerabil: atunci când ai la îndemână un arsenal de tradiţii şi moşteniri precum Kromeriz-ul, fii sigur că vor veni şi ofrandele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara