Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
De ce nu şi Brăila? de Gabriel Dimisianu


Aflu din ziare şi de la televizor că edilii constănţeni şi-au propus să restaureze oraşul vechi, acela pe care l-a evocat Pavel Chihaia în romanul Blocada. înseamnă că ar putea să învie şi ceva din farmecul de odinioară al acestei zone a Constanţei. Cu străzile ei înguste şi în pantă, curgând toate către port, cu geamia, cu farul genovez, cu albul împrospătat al faţadelor. Este demnă de toată lauda, fără doar şi poate, iniţiativa edililor constănţeni, fie ea şi pornită din pure raţiuni comerciale: să vină puhoaiele de turişti, să vină şi să cheltuiască prin cafenelele renăscute, prin berării, prin cabarete, prin casele de jocuri şi prin alte îmbietoare case, destinate prea omeneştilor desfătări.

Toate bune, mi-am zis, însă de ce nu şi Brăila? De ce să nu se bucure şi Brăila, oraşul meu de obârşie mult iubit, de un program asemănător de refacere? Nu pentru că mă trag eu de acolo, de bună seamă, nu pentru asta, bineînţeles, ci pentru faptul că are din belşug ce să ofere acţiunilor restauratoare. Asemenea Constanţei şi poate şi mai mult.

Cine cunoaşte Brăila mă va înţelege, dar eu mă adresez şi acelora care nu o cunosc sau au cunoscut-o în fugă. Este mare păcat să se deprecieze, cum se întâmplă acum, şi până la urmă să dispară, ceva ce a fost bine conceput şi înfăptuit, în urmă cu un secol şi jumătate. Mă gândesc, de pildă, la perfecta ordonare a străzilor brăilene vechi, dispuse în semicerc şi radial, proiectare-unicat în urbanistica noastră, după cât ştiu. Clădirile noi, anostele blocuri implantate fără noimă ameninţă să strice armonia acestui spaţiu. Străzile în semicerc pleacă de la Dunăre şi ajung riguros tot la Dunăre, în volute din ce în ce mai largi. Iar străzile radiale, care le intersectează, străpungând spre sud, spre vest şi spre nord, pornesc toate din acea inimă a oraşului care este splendida piaţetă a Sfinţilor Arhangheli. Aceea cu ceasul, cu fântâna ţâşnitoare, cu bisericuţa din secolul XVII, fostă geamie, cu statuia lui Traian. La est curge, ordonator, marele fluviu.

Ce s-a clădit mai temeinic în vechea Brăilă este expresia unor vremuri de bunăstare şi chiar de bun gust. S-a construit cu largheţe dar fără stridenţe, cu elemente stilistice de neoclasic târziu şi de art nouveau. Oamenii cu dare de mână ai timpului erau preocupaţi, desigur, de casele în care trăiau, uneori adevărate palate, dar şi de împodobirea oraşului cu monumente şi cu edificii publice, de uz religios sau cultural. Şi acestea îi exprimau. Cele două teatre, "Comunal" şi "Lyra", cinematografele "Passalaqua" şi "Trianon", bibliotecile, muzeele, vădesc apetenţe culturale. Biserica greacă, pictată de Tattarescu, este măreaţă. Orologiul cu patru cadrane, datând din 1909 şi funcţionând şi azi, este impunător şi o minune a tehnicii timpului. Iar bustul veghetor al împăratului Traian este înduioşător, pur şi simplu, dacă citim ce au scris brăilenii, la 1903, pe soclul de marmoră: "Românii recunoscători"! Cum de nu?

Spuneam despre piaţeta Sfinţilor Arhangheli (în anii comunismului: V. I. Lenin!) că era inima oraşului, de acolo desfăcându-se străzile radiale, printre care şi eleganta stradă Regală, "corso"-ul brăilean. Iată şi de pe Regală (devenită Republicii după '47, devenită Eminescu, după '89, fără vreo şansă de omologare pentru marele poet) câteva puncte de reper: hotelul Bristol, hotelul Traian, cofetăriile grecilor ţucatos şi Papacanaris, farmacia lui Ionescu-Berechet, tatăl regizorului Mihai Berechet, arena de box, magazinul de cafea şi de băuturi fine "Iuliu Main", bodegi, berării, cafenele, precum şi cele patru librării de care am mai vorbit: a lui Löbel, a lui Ciuntu, a lui Pandele Stănescu şi, la întretăierea cu bulevardul Cuza, a lui Teodor Manea. Până târziu în noapte, pe Regală era un necurmat du-te vino, o nestinsă rumoare, semn al vieţii dinamice de altădată.

Acest cuprins orăşenesc îmi pare că trebuia să fie la Brăila cel mai bine păstrat, ocrotit, şi nu a fost, din nefericire. Un semn rău încă din primii ani ai domniei lui Ceauşescu: smulgerea salcâmilor emblematici, străjuitori cândva pe amândouă părţile vestitei străzi. Un sacrilegiu. Au urmat alte ciuntiri, renovări neinspirate, stupide modernizări. Iar acum, lăsarea totului în paragină.

Am fost în octombrie trecut la Brăila, cu o echipă a "României literare", doritor să le arăt colegilor mei, înainte de a ne întâlni cu cititorii, frumuseţile oraşului în care am copilărit. Am străbătut de la un capăt la altul fosta stradă Regală şi dezolarea tuturor a fost mare: ziduri coşcovite, crăpate, frontoane căzute, ferestre fără geamuri, acoperite cu cartoane sau cu nimic. Intemperiile istoriei au lovit amarnic oraşul (fost) cu salcâmi şi ceva trebuie făcut, până nu este de tot târziu. Să urmăm grabnic pilda constănţenilor, de se vor ţine şi ei de cuvânt.