Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
De bello second de Ştefan Cazimir

Lectura cea mai atrăgătoare, în afara lucrărilor de specialitate, mi-o oferă cărţile de istorie şi, cu precădere, cele despre al Doilea Război Mondial. Ultima parcursă: Andrew Roberts, Furtuna războiului.
Liniile de ansamblu fiindu-mi cunoscute, am zăbovit mai ales asupra unor detalii ale tabloului, apte să ne edifice, în moduri extrem de variate, asupra complexităţii fenomenului, care a angajat în desfăşurarea lui destinele a zeci de milioane de oameni. Îmi transcriu notele de lectură fără mari scrupule filologice, adesea chiar renunţînd la ghilimele, care ar fi devenit fastidioase prin abundenţă.
În septembrie 1938, după o întîlnire cu Hitler la Berchtesgaden, Chamberlain îi scria surorii sale: „în ciuda asprimii şi a neînduplecării pe care am crezut că le văd pe faţa lui, am avut impresia că am de-a face cu un om pe care te poţi bizui după ce şi-a dat cuvîntul de onoare”.
O vorbă a lui Voltaire: „unele state au o armată; armata prusacă are un stat”.
În cursul „războiului de iarnă”, finlandezii au capturat de la ruşi, la Suomussalmi, 42 de tancuri, 102 tunuri de cîmp şi 300 de vehicule, precum şi mii de căciuli conice (budionovka), pe care mai tîrziu le vor folosi în operaţiuni de diversiune.
În aceeaşi perioadă, generalul Konstantin Rokossovski, proaspăt scăpat din anchetă şi detenţie, i se prezenta la ordin lui Stalin. „– Unde ai fost pînă acum ? – La închisoare…” Stalin (rîzînd): „– Grozav moment ţi-ai ales şi tu să mergi la închisoare!”
Pe 10 mai 1940, la declanşarea ofensivei germane din Vest, Hitler a declarat că noua bătălie „va hotărî soarta poporului german pentru următorii o mie de ani”.
Cu privire la darul oratoric al lui Churchill: „Stalin se întreba odată cinic cîte divizii avea papa, dar laringele lui Churchill valora cît un corp de armată britanic.”
În iunie 1940, în perspectiva unei invazii germane, Churchill îi spunea ministrului Walter Elliot: „Nu ştiu cu ce vom lupta împotriva lor; va trebui să le dăm în cap cu sticle – evident, cu sticle goale.”
Pe 19 iulie 1940, după victoria asupra Franţei, Hitler a numit 12 feldmareşali, aruncînd astfel în derizoriu prestigiul gradului suprem al Wehrmachtului. Pînă atunci existau numai patru în viaţă, iar activ – unul singur (Göring).
Între 1940 şi 1944, în Franţa ocupată s-au produs, în beneficiul invadatorilor, numeroase „colaborări la orizontală”, din care au rezultat circa 200.000 de copii.
Comandantul-şef al aviaţiei de vînătoare britanice, mareşalul Hugh Dowding, cerînd ministrului de resort să fortifice avioanele Hurricane şi Spitfire, scria următoarele: „Dacă gangsterii din Chicago pot avea parbrize antiglonţ pentru maşinile lor, nu văd niciun motiv pentru care piloţii mei nu pot avea acelaşi lucru.”
Întrebat de Göring de ce avea mai mare nevoie pentru lupta aeriană, colonelul Adolf Galland, un as german al zborului, a răspuns: „Nişte avioane Spitfire pentru grupa mea.” (Avionul britanic Spitfire se bucura de o eficienţă excepţională.) Göring a bătut din picior şi a plecat bombănind.
La Muzeul Forţelor Armate din Moscova se pot vedea cele două tone de „Cruci de Fier” rezervate militarilor germani care ar fi cucerit oraşul.
Cînd nemţii se apropiau de Moscova, trupul îmbălsămat al lui Lenin şi stelele roşii de pe Kremlin au fost evacuate în Siberia.
În Leningradul asediat şi lipsit de hrană, 226 de persoane au fost arestate pentru canibalism.
Ruşii au o vorbă: nu există vreme friguroasă, ci doar îmbrăcăminte nepotrivită.
Viteza edificării unor noi centre industriale ruseşti depăşea fantezia nomenclatorilor. Un oraş construit lîngă Kuibîşev a fost ca urmare denumit „Bezîmiannîi” (fără nume).
Locotenent-comandorul Mitsuo Fuchida, care a condus atacul de la Pearl Harbor, va deveni după război pastor protestant, iar din 1966 cetăţean american.
În noiembrie 1943, generalul Tojo a prezidat la Tokyo o conferinţă cu premierii-marionetă ai ţărilor ocupate de Japonia. Neexistînd nicio altă limbă comună, conferinţa s-a ţinut în engleză.
În cursul retragerii lor din Birmania, britanicii au văzut la Imphal, în nordestul Indiei, un copil de patru ani care încerca să-şi hrănească mama moartă, cu lingura, dintr-o cutie de lapte condensat.
Cînd Statele Unite au intrat în război, armata lor număra 269.023 soldaţi, fiind mai mică decît cea a României.
Himmler a salvat de la exterminare cinci bijutieri evrei, pricepuţi în realizarea „Crucii de Fier” cu diamante, cea mai înaltă decoraţie a Reichului.
În Primul Război Mondial, caporalul Adolf Hitler primise „Crucea de Fier” clasa I la recomandarea unui ofiţer evreu, locotenentul secund Hugo Gutman.
Generalul-locotenent Masafumi Yamauchi, a cărui divizie fusese redusă la dimensiunile unui batalion şi jumătate, se consola scriind haikuuri.
În rulota din deşert a lui Montgomery trona, la loc de cinste, o carte poştală cu chipul lui Rommel. Englezul citea astfel gîndurile inamicului ? În realitate, cu ajutorul maşinii „Enigma”, îi citea corespondenţa.
În timpul celui de-la Doilea Război Mondial, francezii au luptat în număr mai mare alături de puterile Axei decît împotriva lor.
În Rusia, spune un proverb, „nu există drumuri, ci doar direcţii.”
În timpul bătăliei de la Stalingrad, NKVD-ul a împuşcat circa 13.500 de militari sovietici (echivalentul unei întregi divizii) pentru trădare, laşitate, dezertare, ebrietate şi „agitaţie antisovietică”.
Într-un răstimp de 58 de zile, sergentul Iakov Pavlov şi micul său grup de luptători, apărînd o casă din Stalingrad, a omorît mai mulţi soldaţi inamici decît au pierdut germanii în timpul cuceririi Parisului.
Ca să se apere de urgia gerului rusesc, nemţii construiau ziduri din cadavre îngheţate.
Feldmareşalul Erich von Manstein avea un teckel care ridica o labă la auzul salutului „Heil Hitler!”.
Spărgătorii britanici de coduri au fost asemuiţi de Churchill unor „găini care făceau ouă de aur” şi care „n-au cotcodăcit niciodată”.
Debarcările aliate din Anzio şi Nettuno i-au prins pe nemţi cu pantalonii în vine. În unele cazuri, la propriu.
Montgomery adresîndu-se unui soldat, în preajma Zilei Z: „- Care este bunul tău cel mai de preţ? – Puşca mea, domnule… - Nu, nu este aşa… Cea mai de preţ e viaţa ta, şi am să ţi-o salvez.”
Din jurnalul lui Churchill, în timpul unei vizite în Normandia (iulie 1944): „Lungi discuţii cu Mşontgomeryţ – are o colivie pentru canari – doi cîini – şase iepuri de casă – se joacă cu cîinii – bombardament îngrozitor la Caen… incredibilă dezamorsarea minelor din portul Cherbourg.”
În vara lui 1944, 57.000 de prizonieri germani, în frunte cu 27 de generali, au fost purtaţi pe străzile Moscovei. Stînd pe umerii mamei sale, o fetiţă a întrebat-o: „Mami, ei sînt oamenii care l-au omorît pe tati ?” Iar mama şi-a îmbrăţişat copilul şi a plîns. Nemţii ajunseseră, în sfîrşit, la Moscova.